Nea Vasile

La un moment dat, pe parcursul vietii mele am locuit in plin Berceni, la “Nitu Vasile”. Zona nu era chiar rea, doar ca in anii aia arata mult mai rau ca acum.

Stateam cu chirie, intr-un bloc de garsoniere, unde cei mai tineri colocatari ai mei, prinsesera live “tratatul de la Versailles”. Ba chiar, pe unul il suspectam ca este fratele mai mare al lui Gica Petrescu. Semanau bine, doar ca asta de la mine din bloc era oleacuta mai trecut. Media de varsta o mai scadeam eu si cu Nea Vasile. Asta era vecin cu mine de palier. Cunoasteti genul. Fost prelucrator prin aschiere, pe una din platformele industriale ale Capitalei. Dat afara, pe motiv de consumat excesiv de zeama de varza, dimineata. Supravietuind din mici ciubucuri. Tot ce castiga dadea pe bautura.

Eu, unul, nu-l vazusem niciodata treaz, indiferent de ora la care ne intalneam. Ei bine, Nea Vasile asta, avea un obicei. Cam o data pe saptamana, seara, se apuca sa-i injure pe mosii si babele din bloc. Bai, da-i desfiinta. Injura la ei ore intregi pe holul scarii. Cand obosea, isi aducea un scaun si continua sa-i injure stand jos. N-am inteles niciodata ce avea cu ei. Dar cum eu la ora aia, ori nu eram acasa, ori nu aveam program de somn, nu ma deranja deloc. Ba chiar ma amuzam copios auzind ce scoate din el.

Pana intr-o seara, cand eu si prietenul Tristan, incercam sa ne odihnim cateva ore, inainte sa plecam in “raidurile” de noapte. Si fix in ziua aia, l-a apucat pe Nea Vasile injuratul. Am incercat sa-l ignoram, dar al dracu’ avea in el ceva din Saliapin. Volum, nu jucarie.    La un moment dat, nu mai suport. Ii zic lu’ Tristan, “bai eu ies la el”. Si ma duc la Nea Vasile. Asta era déjà pe scaun si parea ca nu are de gand sa-si incheie recitalul prea curand.

–         Vecine, zic, incercam si eu sa dorm da’ nu prea pot de matale.

Sper ca remarcati tonul ceremonios si faptul ca nu am amintit de nici o ruda decedata a impricinatului.

Nea Vasile se uita tulbure spre mine, scutura din cap ca si cum ar vrea sa se trezeasca dintr-un cosmar, nu zice nimic, se ridica de pe scaun si intra la el in garsoniera.

Uite ba, imi zic eu, ca e adevarata si chestia aia cu “vorba dulce mult aduce”. Si o iau agale spre casa. Pe la jumatatea drumului (era culoar din ala lung) aud ca se deschide o usa in saptele meu. Ma uit in spate si inghet instantaneu. Nea Vasile al meu, venea cu pasi mari spre mine, rotind deasupra capului, ca o piele-rosie autentica, un ditamai TOPORUL. Va jur, ca nu exagerez nici cat negru sub unghie. Fratilor, m-am cacat pe mine (de data asta la figurat) si singurul lucru pe care am fost capabil sa il fac a fost sa o iau la goana.

Am inchis usa garsonierei in spatele meu, fix in momentul in care toporul se infigea in ea. Ca in filme. Si a inceput Nea Vasile sa ma ia si pe mine la injurat. Zicea cu foc si dadea cu toporul in usa. M-am uitat la Tristan, el la mine si amandoi ne intrebam cat naiba mai rezista usa. A rezistat pana s-a retras Vasile sa se odihneasca. Am iesit sa vad pagubele. Nebunul aproape gaurise usa. Eu acum ce era sa mai fac ? Sa ma duc sa-l scot pe Vasile pe sala si s-o luam de la capat ? Si dupa aia sa stau sa ma feresc si de umbra mea ? Nici gand.

Am hotarat ca, in loc sa-i “bag organul” pe gat, sa apelam la “organele” legii. Am chemat politia. Le-am zis alora adresa si ca suntem sechestrati in casa de un nebun care da cu toporul in usa. Ca sa-i fac sa se grabeasca un pic.

Foarte tare a fost ca politistii au urcat pe scari. Unde era un intuneric desavarsit. Aveau o chioara de lanterna, cu care mai mult se luminau unul pe altul, decat sa vada pe unde merg. Veneau asa, cam fara tragere de inima. Eu ii asteptam la etajul opt. Cand erau pe la al saptelea, i-am vazut ca ezita si le-am strigat tare, in bezna aia: “mai sus cu un etaj”. Bai, i-a sarit lanterna din mana politistului. Cred ca se si vedea cu un topor infipt in cap. Si in ziua de azi rad cu Tristan, cand ne aducem aminte.

Au venit organele. Ne-am dus peste Nea Vasile. Care nici usturoi nu mancase, nici gura nu-i mirosea. Nu stia cine sunt eu, habar nu avea cine ne sparsese usa, el nici macar nu avea topor.

Era sub pat “arma crimei”. Eu l-am gasit si l-am aratat politistilor. A plecat Vasile la sectie sa dea cu “subsemnatul”.

Partea frumoasa a fost peste vreo doua zile. Am intrat pe scara, exact cand se inchidea  usa liftului si am zbierat “si eu, si eu”. Amabil, cel din lift m-a asteptat. Era Nea Vasile. Mi-a stat respiratia cand l-am vazut. Ma gandeam doar sa-l pocnesc eu primul, pana nu se dezmeticeste. Vasile s-a uitat la mine si in secunda aia mi-am dat seama ca ceva e in neregula cu el. Avea asa, un aer proaspat. Da, era treaz. Cu o voce domoala si fara sa ma recunoasca a zis:

– Buna ziua, la ce etaj ?