Minciuna in sistem binar

Nu mai stiu in ce an de facultate (doi sau trei) aveam ca materie „Informatica”. Ceva de genul Cobol sau Fortran. Ca n-am calcat pe la cursuri si seminarii e irelevant. Oricum, degeaba ma duceam. Partea proasta este ca pana la urma a venit si sesiunea. Cu tot cu examenul la informatica. Cunostintele mele tindeau vertiginos spre minus infinit. Sa facem niste „servite”, zic. Daca nu stiti ce sunt alea „servite”, am sa va rog (respectuos), sa parasiti blogul. Acum! Reveniti cand o sa aprofundez subiectul metempsihozei in opera lui Schopenhauer.

Aveam cursurile de la o colega. Se bateau campii cu gratie, pe model logic. Nimic de tocit, nimic de copiat. Cica ar fi trebuit sa te duca capul. Pe mine nu ma ducea. Asa ca, intr-un moment de adanca inspiratie, m-am uitat in calendar si am vazut ca mai sunt ceva mai mult de doua saptamani pana la exame. Asa ca, am hotarat sa nu ma mai barbieresc. Care e legatura ? Aparent niciuna.

In ziua „Z”, m-am imbracat frumusel cu blugii si sacoul negru. N-aveam pantofi negri, dar am rezolvat. I-am facut pe aia maro, cu crema neagra. N-aveti idee ce repede isi schimba o perche de pantofi culoarea. M-am uita in oglinda. Costumatia, impreuna cu barba crescuta imi dadeau asa un aer de cioclu care se prezinta la interviul de angajare. Perfect. Sa purcedem spre examen. Tin minte ca era dupa amiaza si era scris. Am ajuns mult inaintea colegilor mei. L-am asteptat pe dom’ profesor. Tipul era constiincios si punctual. A venit cu vreo jumatate de ora inainte. L-am lasat sa intre la el in cabinet, mi-am luat fata lui Ryan O’Neal in „Love Story” (dupa ce aflase ca ea o sa moara) si am batut la usa.

– Buna ziua dom’ profesor, soptesc.

– Buna ziua, cu ce te pot ajuta ?

– Stiti avem examen, acum la 14.00, cu dvs si am venit sa va spun ceva.

– Te rog, intra. Ce s-a intamplat ?

– Dom’ profesor, a murit tata si n-am avut timp sa invat. Zbang !

Acum nu pot sa jur, dar cred ca pleoapele mi s-au zbatut tare de tot si mi-a dat si o lacrima in coltul ochilor. De groaza minciunii gogonate, care tocmai fusese rostita. Cei care ma cunosc stiu ca sunt superstitios. Cred ca eram si eu stupefiat, de ceea ce tocmai reusisesm sa scot pe gura. Saracu’ profesor. Nu ma vazuse pe la el pe la curs, cred ca nici nu ma recunostea dupa fata, dar o asemenea veste te face sa empatizezi cu cel din fata ta.

– Ohhh! Imi pare rau. Si vrei sa nu stai la examen ?

Da, bravo! Exact asta voiam!!! D-aia ma imbracasem eu ca un cioclu si umblam cu barba crescuta. Ca sa ma trimita acasa.

– Nu…stiti…daca tot am venit… A se citi „da-mi naibii un 5 si pe urma ma duc si acasa”!

Dar omul era corect. Nu avea cum sa zica asa ceva. A stat el s-a tot gandit, in timp ce eu ma uitam in ochii lui ca un heruvim, si a decretat:

– Stiu cum te ajut!

Se luminase la fata omul. Se vedea ca gasise solutia de compromis care ajuta si studentul nefericit din fata lui si nu-l compromitea nici pe el ca profesor. M-am luminat si eu, in timp ce duceam mana spre buzunarul in care aveam carnetul de note. Bine c-o rezolvam, ca mai aveam si alta treaba.

– O sa dai examenul aici, la mine in cabinet. Colegii tai stau in sala. Tu ramai aici si-ti aduc eu subiectele, zice el si trece in sala, la colegii mei.

Ce faceeeee ???!!! As fi vrut sa fug ! Dar pe unde ? Doar pe geam. Ca sa ies normal, trebuia sa trec prin sala de curs, unde erau toti ceilalti si profesorul. Am ramas pe loc incapabil sa mai gandesc sau sa fac ceva. In cateva minute s-a intors dom’ profesor. Avea o foaie in mana. Zice:

– Uite subiectele.

In momentul ala, ingrozit de ce va urma, zic si eu:

– Dom’ profesor, daca tot am ramas, mai bine trec in sala cu colegii mei.

„Unde macar mai pot sa vorbesc cu cineva, nu sa stau cu foaia aia in fata”, era fraza ce-mi bantuia mintea.

– Nu, nu, nu! Stai aici si nu trebuie sa tii cont de subiectele de pe foaie. Scrii si tu un subiect pe care-l stii cel mai bine, si a iesit.

Oameni buni, rar in viata mi-a mai fost asa rusine de cineva. Voi va dati seama cat de „de treaba” era omul ala ? Practic ma lasa singur intr-o sala, cu conditia sa sa scriu ceva, orice, din materia predata de el. Iar eu nu stiam NIMIC !!! Nada, zero, gol absolut. Eram prizionierul propriei minciuni. Nu mai stiu cat am stat in cabinetul ala. Probabil au fost cateva minute. Dar mie mi s-au parut ani. Ma simteam ca un bou. Eu nu stiu daca realizati ca nu eram in stare sa scriu nimic. Din momentul in care imi incoltise in minte planul „infailibil”, imi luasem gandul de la materia „informatica”. A venit profesorul dupa ceva vreme, sa ma intrebe „cum merge”. Nu ma mai puteam uita in ochii lui si nu mai stiu ce i-am balmajit. Ceva de genul „nu am pot concentra”. Mi-a zis omul ca ii pare rau, dar nu ma poate trece asa. Dar ca e convins ca pana in sesiunea urmatoare o sa-mi revin si nu vor mai fi probleme.

N-au mai fost. In sesiunea urmatoare am constatat ca pe carnetul meu de student, stampila secretariatului este aplicata fix langa poza (in mod normal ar fi trebuit sa fie jumatate pe poza si jumatate pe carnet). Asa ca, mi-am rugat un bun prieten, mare cunoscator intr-ale informaticii sa faca bine sa intre la examen in locul meu. Ceea ce s-a si intamplat. Mare cunoscator, my ass. Abia a luat 5 (cinci). Partea buna este ca, pe sistemul asta, mi-am trecut toate examenele la materii pe care le consideram stupide si nu aveam chef sa invat (a se citi „toate la care gaseam pe cineva dispus sa intre in locul meu). Hai, nu fiti ipocriti, ca ati fi facut la fel. Sa ridice mana ala care nu voia sa scape de examenele la statistica si contabilitate!!! Pai vedeti. Ah, a mai fost si un examen la engleza, dar acolo mi-am bagat un prieten mai mica ca mine cu cinci ani. Era inca la liceu. Am facut-o pentru el, sa se invete cu atmosfera de examen. Urma bacul si nu voiam sa aiba probleme. :):):)

Saptamana buna sa aveti!