5,368 cititori

Da, e foarte mișto

Ieri dimineață am uitat să cobor din autobuz. Nu de tot, acum când scriu nu mai sunt în el, doar că m-am dat jos o stație mai târziu dăcât trebuia. După ce m-am răcorit bine de tot înjurând la madam Firea (nu era ea de vină, dar e reconfortant s-o bagi în mă-sa și când nu e), am luat-o vitejește pe jos spre gura de metrou. Prin frig.

Am auzit chitara de cum am pus piciorul pe prima treaptă, dar mi-am zis că e trecut de 9.00, am întârziat deja, și-ar cam trebui să trec pe lângă el fără să mă opresc. Dar mă vede și se oprește brusc din cântat.

– Salut, poți să vii un pic? Continuarea

6,306 cititori

Pare simplu, dar nu e deloc

Nu știu dacă ați sesizat, dar în ultimii ani, o dată cu procentul tot mai ridicat de hipsteri din spațiul carpato-danubiano-pontic, au cam înflorit și afacerile cu cafea, respectiv cafenelele. Practic, au răsărit ca ciupercile după ploaie tot felul de localuri unde cafeaua se metamorfozează din banala apă maronie într-o licoare atinsă de zei.

Mno, ca să fiu foarte sincer, nu pot să neg, am băut de vreo câteva ori cafea în locuri din astea, cafea făcută de niște tipi la care se vedea din avion că studiaseră cum trebuie în ce mod și în ce concentrații trebuie amestecate apa, frișca (sau laptele) cu boabele maronii și-am cam rămas cu gura căscată, în sensul c-am auzit îngerii cântând încă de la prima gură. Adică, da frate, se simțea limpede și pe propriile-ți papile că oamenii chiar știau ce execută acolo și se pricep, dar problema e cu totul alta.

Continuarea

4,413 cititori

Cum e cu copiii și expresiile licențioase?

Mă distrează teribil cum prezenţa unui copil într-o cameră plină de adulţi impune automat reguli de folosire a limbajului. Şi mă amuză pentru că eu, personal, nu mi-am controlat niciodată cuvintele în prezenţa fie-mii. Şi să vezi ce, nu s-a întâmplat nimic, dar absolut nimic. Nu am auzit-o niciodată folosind vreun cuvânt nelalocul lui. Oi fi fost eu mai norocos sau cum?

Mno, de fapt voiam să zic că nu înţeleg absolut deloc motivaţia părinţilor care-şi feresc copiii să audă cuvinte “urâte”. Personal, mi se pare mult mai important să-i înveţi că nu au voie să le folosească. Dar să te uiţi reprobator la mine, pe motiv c-am scăpat un “să-mi bag p*la” sau un “f*tu-l în bot” şi să te strâmbi tot pe motiv că “aude copilul”, mi se pare absolut inutil. Continuarea

5,077 cititori

Un alt mare mister al omenirii

Pe lângă călătoria în timp, găurile negre, cum s-au construit piramidele, unde se duc șosetele din mașina de spălat când se duc și de unde vin gândurile, zilele trecute (cam pe miercuri așea) m-a mai lovit peste față un alt mare mister al omenirii pe care încă n-a reușit nimeni să-l rezolve. Staț’ că vă zice băiatu’ imediat, poate știți voi cum stă treaba.

Așadar, matale, un cetățean normal și zdravăn la cap al îndrăgitei noastre Capitale, obișnuiești să te duci în fiecare zi la job cu metroul, autobuzul, tramvaiul sau orice alt mijloc de transport în comun pe care-l ai în proximitate. Foarte bine și laudabil, mai ales dacă așa ai constatat că ți-e mai comod și că faci mai puțin până la locul unde dai cu sapa.

Continuarea

3,022 cititori

Ce mi-a plăcut (săptămâna 104)

Este că nu mai intră cafeaua fără articolele astea? Aveți grijă ce răspundeți c-abia aștept un motiv să las lenea, care mă lovește în fiecare sâmbăta seara când e să le pun pe blog, să mă învingă. 🙂

  1. Romantism în organism;
  2. 9 greșeli în gripă;
  3. Vaselina și unsuroșii din publicitate;
  4. Carbon alterat şi conştiinţe degradate;
  5. Tu te poți baza pe șef?
  6. Tudorel Toader, conferinţă de presă bombă: “Ştiaţi că în Japonia se mănâncă peşte crud?”;
  7. Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate;
  8. Am râs bine de tot la spotul ăsta Diesel;
  9. Unde a dispărut noţiunea de “rezonabil”?

mihai_vasilescu_duminica

4,881 cititori

Ce vă spuneți când nu vă vorbiți?

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Săptămâna trecută am fost plecată câteva zile într-o scurtă vacanță. Și cum eu sunt deosebit de norocoasă, în restaurantul hotelului unde am fost cazată, într-una dintre seri, mai exact vineri seara, a avut loc o petrecere. Un preafericit cuplu, însoțit de alte șase, tocmai celebra trecerea primilor zece ani glorioși de căsnicie. S-a râs, s-a dansat, s-a mâncat și s-a băut de bucurie. La final au avut și tort. Cu lumânare în formă de 10. Care lumânare era înfipă în inima prinsă între palmele strâns unite ale celor două figurine de marțipan, simbol al celor doi veșnic îndrăgostiți și al iubirii incomensurabile dintre ei. Nu v-am zis eu ca sunt o norocoasă? Continuarea

5,376 cititori

Două săptămâni

De fapt, chiar mai puțin de-atât, fix 12 zile mai trebuie să treacă (pe-asta de azi n-o punem la socoteală) și-o să pot declara iarna asta ca fiind cea mai șmecheră pe care am trăit-o vreodată. Nici n-aș avea cum altfel, în condițiile în care zăpadă nexam (nu poți să iei în calcul cele două ninsori amărâte care au produs mai puțin omăt decât îmi rămâne mie făină nefolosită când fac aluatul pentru pizza și încă una mai anemică decât mătreața produsă de un septuagenar trecut pe regim alimentar pentru ulcer perforat) și ger din ăla de crapă pietrele, ioc.

Continuarea

6,115 cititori

Marș, mă!

Alaltăieri o ardeam filozofic la cafeaua de dimineață, în timp ce televizorul mergea liniștit pe știrile protv când, de nicăieri, a început să curgă un reportaj despre o companie coreeană care clonează câini la comandă pentru stăpânii neconsolați de pierderea preaiubitului lor animal de companie.

După ce-am folosit jumătate de sul de șervețele ca să șterg zoaiele de la cafeaua ce mi-a sărit instant pe nas, m-am aplecat oleacă asupra acestei probleme.

Băbăieți, am avut și eu câine, am pisici, probabil voi avea animale în casă pe parcursul întregii mele existențe de pe Terra, dar asta mi se pare o tâmpenie fără seamăn. Continuarea

3,261 cititori

Azi e cu inimi, flori și bomboane. Întrebarea este ce faceți de mâine?

Mă uitam și azi-dimineață și acum pe seară la fețele plouate (și nu de la ce e afară) ale unora dintre bărbații care cărau la buchetele de flori și la cutiile cu bomboane de parcă mergeau spre locul unde vor fi executați prin decapitare și mi-a trecut așea lejer prin minte că trebuie să fie tare trist să-l sărbătorești pe Sfântu’ Valentin doar pentru că e 14 februarie și pentru că AȘA TREBUIE.

Continuarea

5,932 cititori

Idiotul

Ora nouă și șapte minute. Dimineața. Ea și el coboară scările la metrou. Eu sunt fix în spatele lor. Ea e blondă, frumoasă și înaltă. El nu e. Ea pășește ca o prințesă spre sala în care va fi încoronată regină. El doar se ține atârnat, ca un accesoriu inutil, de brațul ei. Repet, el se ține.

Ea la un moment dat se împiedică singură în propriile-i tocuri și e gata-gata să se întindă cât e de înaltă, de frumoasă și de blondă, pe trepte. În ultima clipă se prinde zdravăn de el și se redresează. Apoi se scutură de brațul lui, se uită cu infinit dispreț și-i spune duios:

– Ești idiot! Continuarea

9,581 cititori

Să fie cu cadouri, dar ce și cui?

Hai că anul ăsta m-am hotărât și io să sărbătoresc, în premieră mondială absolută, Sfântu’ Valentin ăsta despre care vorbește toată lumea. Nu că n-aș mai fi vrut și până acu’, dar doar la  gândul că odată cu el se dă startul “tripletei groazei” mă lua cu furnicături la ariciul din buzunare și se-alegea prafu’ de orice tentativă de genul (ce voiam să zic, dacă nu știți ce e “tripleta groazei”, mai reveniți p-aici după ce aflați).

Așadar, revenind, ziceam că m-am hotărât să văd și io cum e, că doar n-o fi foc. Doar că acestea fiind zise, a început altă problemă: bun, bun, sărbătoresc, dar cum și cu cine? Continuarea