3,510 cititori

Câtă nesimțire!

Mă uitam ieri dimineață la știri și-am văzut exemplul ăsta tipic de nesimțire specifică spațiului carpato-danubiano-pontic. Deci, în Slatina, să adopți un câine de la distanță, te costă nici mai mult nici mai puțin de 1300 de lei (1.292 ca să fiu cât se poate de exact) pe lună. Bănuiesc că știți ce înseamnă să adopți de la distanță, da? Adicătelea, tu, mare iubitor de animale, adopți un cățel și hotărăști că vrei să ajuți cu niște bani  adăpostul respectiv ca să fii sigur că e bine îngrijit protejatul tău. Well, la Slatina, trebușoara asta te costă exact cât am zis mai sus: 1300 de leuți. Un pic mai mult decât salariul minim pe economie.

Dar poate vreți să știți și cum s-a ajuns la suma asta năucitoare? Păi cum sa se ajungă altfel decât în dulcele stil românesc “facem și noi o combinație”. Dacă v-a fost lene să dați click pe știre, vă spun eu că adăpostul are 30 de angajați. Dar nu asta ar fi problema, pâna la urmă te poți gândi c-au angajat mulți oameni ca să le fie bine câinilor. Să facă des curat, să le schimbe apa, să nu întârzie cu mâncarea, d-astea. Neah, ți-ai găsit, în fiecare lună, din banii ăștia sunt plătiți așa:

Continuarea

2,840 cititori

Ce mi-a plăcut (săptămâna 118)

Fraților, azi e sărăcie mare de tot pe-aici. Pur și simplu n-am avut de unde să pun mai multe articole. Toată lumea a fost ocupată cu GDPR-ul și am asa o vagă bănuială că nu v-ar fi interesat vreo 15-20 de texte pe această temă deosebit de ofertantă. Așa că, atât s-a putut, atât avem.

  1. Hai să vorbim un pic despre „5 neveste” Tăriceanu;
  2. Noile norme GDPR pentru sex;
  3. Moartea vine pe Facebook;
  4. Două fotografii cu Meghan Markle, făcute la o distanță de 22 de ani;
  5. Geanina în Malaezia: sărăcie și bronzați! (dați “play” la video, am râs cu lacrimi la aia cu “te șochează șocul cultural”);
  6. Un salut pentru un polițist de la Circulație;
  7. Puneți-vă centura chiar și în spate;

4,223 cititori

Limbă și blonda

Pe cetățeanul care vorbește extrem de tare la telefon, în 605, îl cheamă Limbă și e un tip foarte popular și respectat la el în firmă. Serios, vă zic. De unde știu? Păi l-a sunat aseară șefă-sa și i-a zis “Limbă, dimineață să vii mai devreme că trebuie să scoți mașina”. Mașina care e în service pentru aripa “bulită de proasta aia de Dorina”. Ce bine, chiar mă găndeam să n-aibă naiba ceva probleme la motor sau la partea electrică. Dar șefă-sa poate să stea liniștită pentru că Limbă știe la marele fix cum să-i ia pe hoții ăștia de mecanici care toți sunt la fel, se face că muncește ca să-ți ia o cârcă de bani.

Pe prietenul lui Limbă, îl cheamă Somnu’. La fel de serios, vă zic. De unde știu? Păi așa am aflat și că Limbă e foarte popular la el în firmă. Pentru că “bă, Somnule, m-a chemat ieri băeții jos la țigară și s-a căcat pe ei de râs când le-am zis bancu’ cu blonda și crocodilul”.

În acest punct al conversației m-am temut oleacă pentru soarta lui Limbă. Pen’că a început să râdă atât de tare încât o mamaie, care dormea cu două rânduri de scaune mai în față, s-a întors încruntată și-a început să țâțâie. Crede-mă, nu vrei să te pui cu bătrânele nervoase din ratb. Pot să sfâșie un urs carpatin doar cu proteza.

În fine, partea cea mai nasoală e că de-aici drumurile noastre s-au despărțit. Am coborât și Limbă s-a dus să scoată mașina cu aripa bulită de proasta de Dorina, în timp ce eu mergeam așa de năuc pe străzi întrebându-mă din când în când: oare ce naiba îi face blonda aia crocodilului?

P.S. În ciuda unor reproșuri mai mult sau mai puțin voalate, o să continui să pun sâmbăta texte preluate din postări de pe Facebook. Din două motive. Primul, nu toți cei de pe-aici mă urmăresc și pe vestita rețea de socializare a lui Țucărberg. Și al doilea, pentru că aici e lucrul meu și se vor păstra pentru totdeauna (mă rog, dacă nu mai apare vreun caz “webfactor”), în timp ce Facebook nu e lucrul meu.

4,574 cititori

Voința la români

Duminică. Seara târziu, cuprins de remușcări adânci în fața unei farfurii mari cu cartofi prăjiți, cu o bere aburită într-o mână și c-un platou cu cinșpe mici în cealaltă: De mâine mă apuc de sală/intru la regim/mă las de fumat (orice altceva care ar presupune o brumă de voință). Apoi, satisfăcut de decizia luată își va aprinde o țigară, în timp ce mai cere o porție de cartofi. Dacă tot e ultima.

Luni. Ăăă… cât e ceasul? Iisuse, iar am întârziat la muncă. Nu se poate, nu tocmai azi când trebuie să mă apuc de sală/intru la regim/mă las de fumat (orice altceva care ar presupune o brumă de voință). Morții mă-sii, știi ce, las’că mă apuc de mâine.

Continuarea

5,180 cititori

Voios curierul livra

Dacă stai să citesți pe net poveștile despre curieri te iei cu mâinile de cap. Ai putea să juri că nicio comandă din țara asta nu e livrată corect și la timp. Cu toate astea, un calcul matematic elementar ar trebui să demonstreze că lucrurile stau exact invers. Gen, procentul de livrări cu probleme e mult în defavoarea celor fără de cusur.

Am stat să mă gândesc care a fost ultima mea experiență urâtă vizavi de vreun curier care să nu-și fi făcut treaba și pur și simplu nu mi-am adus aminte. Și sunt un cetătean care primește diverse chestii minim o dată pe săptămână. Well, cel puțin în ultimii doi ani, nu-mi amintesc de vreo livrare la care să simt nevoia să pun mâna pe taste și să încep să mă plâng. Oamenii veneau ceas, lăsau ce-aveau de livrat și se cărau în treaba lor. Continuarea

6,326 cititori

Limba română pe înțelesul doamnei Dăncilă

Doamnă, după cum ați observat, trăim într-o lume rea care n-are altceva mai bun de făcut decât să vă contabilizeze dumneavoastră greșelile de exprimare. Așa că m-am gândit să vă fac un pustiu de bine și să vă las aici un scurt ghid pe care să-l folosiți atunci când încercați să vorbiți sau să scrieți în frumoasa noastră limbă. Dacă nu le țineți minte, notați-le în palmă.

Virgula între subiect și predicat

Niciodată, dar absolut niciodată, nu puneți virgulă între subiect și predicat. Uitați, ca să fie foarte clar, când scrieți „Liviu Dragnea, este cel mai mare român și cel mai iubit președinte de partid din toate timpurile”, virgula aia pur și simplu n-are ce căuta acolo.

Continuarea

5,944 cititori

Unde greșim când cheltuim banii?

Vă sună cunoscut “dragă, am plecat să cumpăr roșii și m-am întors cu două perechi de pantofi și-o rochie”? Sau “intrasem pe net să plătesc curentul și mi-am luat și-un telefon beton”? Nu? Nu vă sună niciun clopoțel chiar dacă înlocuiți “pantofii” și “rochia” sau “telefonul” cu alte obiecte foarte mișto și cool, dar care ar fi putut foarte bine sa nu fie cumpărate chiar acum pentru că nu erau de strictă necesitate? În acest caz, felicitările mele, sunteți ori foarte norocoși, ori o ardeți pe cașcaval blanao de tot (cei care se regăsesc în cea de-a doua ipostază sunt rugați să-mi trimită numerele lor de telefon pe email, c-aș avea zilele astea nevoie de un împrumut cât mai greu, spre deloc, rambursabil). Continuarea

5,451 cititori

Cum l-am cunoscut pe Hitler

N-aveați de unde să știți, dar o să aflați acum. În scurtul răstimp de când benficiază de augusta mea prezență în viața domniei sale, pentru că este o ființă blândă și calină, numai bună de pus pe rană, domnișoara Petrică și-a câștigat duioasă poreclă de “Hitler”.

Dap, exact așa, pentru că, deși privită din exterior ar putea să pară așa un fel de hipsteriță boemă veșnic cu capul în nori, în realitatea dură care ne înconjoară, distinsa făptură despre care facem vorbire este o maniacă a ordinii și disciplinei și o adeptă a romantismului de gheață, descris la fix de expresii pline de căldură precum “hai, lasă vrăjeala și zi-mi ce vrei” sau varianta și mai plină de dulceață: “Vasilescu, nu mă fwte la cap”.

Și cum toate aceste lucruri au avut darul să-mi amintească în nenumărate rânduri de disciplina de fier a armatei germane condusă de Führer în cel de-al doilea război mondial, porecla a venit de la sine. Doar că “Adolf” mi s-a părut prea blând, așa c-am trecut direct la varianta hard.

Continuarea

3,653 cititori

Ce mi-a plăcut (săptămâna 117)

De când a venit căldura, nu mă prind dacă chiar mai citește cineva articolele de duminica sau toată lumea o arde prin parcuri, pe la terase ori prin alte locuri cu mare și soare. Mdeci, ce fac, mai pun aici selecția săptămânală sau îmi văd de treabă și duminica o ard pe procrastinare, chill și relax?

  1. O călătorie cu domnul Țopescu;
  2. Ce anume se schimbă când devii vegetarian? (am râs cu grohăituri, pentru că aveam un prieten vegetarian care mi-a povestit și el de nenumărate ori aceleași lucruri);

  3. Am o problemă care nu-mi dă pace cu pozele postate de alții (pentru că da, am și eu fix aceeași problemă);
  4. Hai să ne complicăm puțin;
  5. De ce sunt jandarmi înarmați la proteste;
  6. Totul se poate termina într-o clipă;
  7. Despre o piesă proastă și mândria de a fi grasă;
  8. Multe lucruri mai importante decât gramatica premierului;

  9. Scrisoarea unui viitor emigrant;
  10. 39 de lucruri pe care nu le-am învățat până la 39 de ani;

 

6,328 cititori

M-a făcut mama manager

Dacă e vineri, e Elena? Am pus semnul întrebării pentru că nici eu nu știu dacă va urma sau nu. Vedem. Cert e că m-am trezit alaltăieri cu articol de la Elena care mi-a transmis ferm: “boss, nu-l pune sâmbătă că am treabă”. M-am mirat oleacă, dar, cine știe, poate se mărită sau ceva.

……..

M-am întors, prăduitorilor! Ce credeați? C-o să stau departe mult timp?! Muhahahaaaa!

Nu știu cum v-ați petrecut voi adolescența și mai ales pe unde, dar în orășelul ăla mic de provincie în care mi-am petrecut eu cei mai frumoși ani din viață, oamenii nu recunoșteau decât trei meserii: profesor, doctor și inginer. Restul erau doar diverse forme de supraviețuire, un fel de “trebuie să pui o coajă de pâine pe masă”.

Continuarea