De fiecare dată când am scris despre cât de ușor poți să recunoști românii într-un aeroport sau despre cum în aeroporturi poți să-ți dai seama imediat că civilizația este încă la ani lumină de noi, a fost imposibil să nu apară ofensații care-au sărit de cur în sus și mi-au explicat doct că nu e […]

Eu nu accept invitații, la evenimente, care presupun să fac eforturi de genul să mă trezesc la 3:00 dimineața. Și nu glumesc, pur și simplu le refuz. Nu din cauză că n-aș putea să mă trezesc, dar îmi trebuie trei zile să mă recuperez după o dimineață în care m-am trezit la 3:00. Și totuși, […]

Prima parte Prieteni, oameni buni, fraților, dacă ați simțit vreodată în viață o emoție cât de mică datorată jocului de fotbal, atât vă zic: mergeți să vedeți „În inima Naționalei”. Am fost vineri să-l văd și trebuie să recunosc că m-am dus cu așteptări zero, m-am dus mai mult pentru că mă plictiseam acasă. Am […]

Salutare tuturor și bine că ne-am regăsit! Înainte să dăm drumul la treabă, vreau să subliniez cât de important este să nu țineți cont, atunci când vorbim de alegerile personale, în cazul de față despre preferințele muzicale, de trenduri, de părerile unora care scriu despre muzică, me included, și să nu vă fie teamă să […]

Aceasta este una dintre cele mai mișto filmări pe care le-am văzut vreodată. Este ireal de frumos, este atât de frumos că ai impresia că sunt imagini generate de computer. La final, după ce tragi linie și te îndrepți vertiginos spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii, cu lucruri de genul ăsta rămâi, să știți. Nu cu […]

Pentru vreo două dintre ele trebuie să-mi mulțumiți că v-am avertizat. 👉 The Regime – mini-serie, Max (fostul HBO Max) Am refuzat să mă uit la el până nu s-au strâns toate episoadele sezonului, pentru că speram să fie o revelație de serial care să nu mă lase să mă ridic de pe canapea. Și […]

Nu cred că există în limba română o expresie mai imbecilo-ipocrită decât „și-a refăcut viața”. Mai ales când se referă la oameni care au trecut printr-un divorț și acum sunt într-o altă relație. De fapt, mint, există: „X si-a refăcut viața, în timp ce Y e încă singur/singură”. Unde Y este fosta parteneră/fostul partener a […]

Ca să închei en fanfare cu subiectul de azi despre advertoriale, articole plătite și tot ce-am mai vorbit noi pe-aici, trebuie neapărat să vă zic povestea lui Vali Englezu’. Eu l-am botezat Vali Englezu’, că nu știu care e numele lui adevărat, n-are cojones să-l folosească. Dar știu că locuiește în Anglia, pe undeva pe […]