Dacă tot m-am stârnit săptămâna trecută să vorbim despre noroc și ghinion, hai să vă spun cea mai tare poveste pe care o știu eu legată de ghinion.

Înainte să încep, aveți nevoie de puțin context.

Unu. Povestea se întâmplă înainte de boom-ul imobiliar din România. Fac precizarea asta pentru că e posibil să vi se pară mică suma de la finalul poveștii, pentru că, nu-i așa, aici pe blog suntem toți extrem de bogați.

Așa că, doar ca să înțelegeți mai bine ce și cum, povestea asta se întâmpla pe vremea când o colegă din firma unde lucram și-a cumpărat o garsonieră cu 8.000 de dolari, iar directorul de vânzări din aceeași firmă și-a cumpărat un apartament, cu trei camere, cu 14.000 dolari. Vorbim despre București, da?

Și doi. Cu mulți dintre microbiști se întâmplă următoarea fază, mai ales când știe lumea că ești maniac cu o echipă și o susții, și mergi la meciuri, și ești dedicat trup și suflet.

De fiecare dată când echipa cu care ții pierde, imediat după meci se găsesc foarte mulți binevoitori care să te sune sau să-ți dea mesaje ca să-ți râdă în nas pe motiv că ți-a pierdut echipa.

Asta la meciurile obișnuite, dar la derby-uri, adică la un meci de genul Steaua – Dinamo, dacă tu ții cu Steaua și pierde, absolut toți prietenii și amicii dinamoviști vor ține să-ți comunice într-un fel sau altul bucuria lor. Evident, totul este valabil și în sens invers, cu steliștii care-i sună pe dinamoviști dacă Steaua câștigă.

Ca să înțelegeți și mai bine, au existat dăți când mi-am luat liber de la muncă atunci când a pierdut Steaua împotriva lui Dinamo, doar ca să nu dau ochii cu dinamoviștii de la birou a doua zi după meci. Lăsam să mai treacă o zi, să mă mai calmez și să am puterea să le îndur miștourile.

Acum că aveți contextul complet, hai să vă spun povestea.

Nu mai țin minte exact anul. Știu doar că Steaua mâncase bătaie de la Dinamo cu 1-0. M-am dus la muncă, evident plin de nervi, și mi-am luat porția de miștocăreală.

Mă întorceam abătut acasă, dar fix când am intrat la mine pe stradă m-am întâlnit cu Neluțu.

Neluțu era fost ultras în galeria Stelei, acum retras din activitate. La modul că nu se mai ducea în peluză, ci vedea meciul ca civilii, din tribună sau chiar la televizor. Na, acum era om serios, însurat, avea și doi copii, probabil că nu-i mai ardea de exces de adrenalină.

Mi-au sclipit ochii când l-am văzut pe Neluțu, cu care mă cunoșteam bine, că în sfârșit puteam să mă descarc și eu pe umărul unui stelist adevărat.

Neluțu era la plimbare cu căruciorul în care era unul dintre copii și cu maică-sa. M-am dus întins la el și după un „sărumâna, doamnă!”, l-am luat direct:

– Ce facem cu proștii ăștia, că ne îmbolnăvesc de nervi?

La care Neluțu s-a uitat la mine lung, cu ochi străini și goi, și mi-a spus următoarele cuvinte:

– Ce facem cu proștii ăștia? Hai să-ți spun eu ce facem cu proștii ăștia.

Și mi-a povestit în amănunt ce i se întâmplase.

În seara meciului Steaua – Dinamo, Neluțu trebuia să meargă la o nuntă. Evident, a încercat în fel și chip să nu meargă fix în ziua derby-ului, dar lucrurile nu merg așa când e vorba despre nunți la români. L-a luat toată familia la trei păzește să lase dracului prostiile și să meargă la nuntă, că poate mai au nevoie de oamenii ăia.

Așa că, ce să și facă, s-a dus la nuntă.

Dar la ora meciului, Neluțu s-a retras într-o încăpere cu televizor și-a lăsat cu limbă de moarte să nu fie deranjat până nu se termină meciul. Ceea ce s-a și întâmplat.

După înfrângere, mort de nervi, s-a întors să continue petrecerea, pentru că, nu-i așa, fix de distracție îi mai ardea lui.

Moment în care începe și să-i sune telefonul de pe diverse numere necunoscute.

Doar că Neluțu nu era vreun fraier, știa exact că numerele alea necunoscute sunt, de fapt, ale prietenilor lui dinamoviști care-l sună să facă mișto de el Și-l sună special de pe numere necunoscute, pentru că altfel nu există nicio șansă să le răspundă.

Doar că Neluțu, știind foarte bine că sunt ei, n-a răspuns niciodată la numerele alea necunoscute și și-a văzut în continuare de amarul petrecerii pe care era nevoit s-o ducă.

La un moment dat i-a sunat telefonul și-a afișat un număr cunoscut, al maică-sii.

I-a răspuns, că doar nu era să facă maică-sa mișto de el pe motiv c-a mâncat Steaua bătaie. Și a auzit din partea cealaltă:

– De ce n-ai răspuns, mamă, la telefon?

Neluțu, senin:

– Pentru că sunt dinamoviștii care fac mișto de mine.

– Nu, mamă, de ce n-ai răspuns la telefon când te-a sunat Antena 1?

La care Neluțu a înghețat cu telefonul în mână.

Aici o să deschid o paranteză, pentru că aveți nevoie de ea.

Cei care sunteți la a doua spre a treia tinerețe ați apucat probabil vestitul joc Tele Euro Bingo (sau ceva de genul ăsta) care se desfășura la Antena 1 și care, dacă nu mă înșel, era prezentat de Țociu și Palade.

Jocul ăsta avea următoarea formă de desfășurare: peste tot prin țară existau tonete și chioșcuri unde se vindeau bilete la Tele Euro Bingo. Tu cumpărai biletele astea, îți treceai pe ele numărul de telefon, după care le dădeai înapoi celor de la tonetă sau chioșc.

Cu cât mai multe bilete cumpărai, cu atât mai multe șanse de câștig aveai. Erau oameni care cumpărau cu sutele.

Iar premiul se câștiga în felul următor: sâmbătă seara, emisiune în direct la Antena 1, toate biletele alea erau băgate într-o urnă și din urna aia se extrăgeau câteva bilete câștigătoare.

Doar că nu erau câștigătoare de la sine, trebuia îndeplinită o condiție, și anume cei de la Antenă sunau la numărul de telefon de pe biletul extras din urnă. Dacă cel sunat răspundea la telefon, automat câștiga 100.000 de dolari (pe vremea aia nu era cu euro).

Faceți voi calculele ce se putea face cu 100.000 de dolari, în condițiile prețurilor pe care vi le-am lăsat la începutul acestui text.

Am închis paranteza și ne întoarcem la Neluțu, pe care tocmai îl întrebase maică-sa de ce n-a răspuns la telefon când l-au sunat cei de la Antena 1.

Pentru că, da, prieteni, exact asta se întâmplase.

Au scos din urnă un bilet care avea pe el numărul de telefon al lui Neluțu, după care l-au sunat pe Neluțu și Neluțu s-a uitat la telefon cum sună de pe număr necunoscut și n-a răspuns, convins fiind că e vreun dinamovist care vrea să-l ia la pluă.

După ce-a vorbit cu maică-sa și-a înțeles ce tocmai i s-a întâmplat, Neluțu și-a aruncat telefonul pe geam, acolo, la nuntă, și, pentru că nu i s-a părut suficient, a ieșit, l-a găsit și l-a călcat în picioare.

Maică-sa era lângă el când îmi povestea toate astea și dădea trist din cap, semn că da, este purul și oribilul adevăr. Femeia, să ne înțelegem, fiind cea care era acasă, că nu mersese la nuntă, și văzuse în direct cum cei de la Antenă îi extrag numele lui fiu-su și îl sună, și îl sună, și îl sună, iar fiu-său n-a răspuns. Deci, practic, a trăit fix aceeași dramă.

Din ziua aia n-am mai avut curajul să vorbesc vreodată despre Steaua cu Neluțu.

Aceasta este, prieteni, cea mai tare poveste despre noroc transformat în ghinion pe care o știu eu.

Am stat mult să mă gândesc cum aș fi reacționat dacă aș fi fost în locul lui Neluțu și singurul răspuns pe care l-am găsit este că probabil aș fi luat-o razna.

Și acum sunt extrem de curios dacă aveți povești despre ghinion sau chiar despre noroc și nu neapărat legate de sport sau de fotbal, ci de viață în general.