În momentul în care public acest text, mai am de stat în Austria doar astăzi și mâine, prin urmare m-am gândit c-am petrecut suficient timp aici cât să pot să trag niște concluzii.

Inițial mă gândisem să compar turismul de vară din Austria cu turismul din România. După care am renunțat. Mi-am dat seama că ar fi ca și cum aș compara șansele unui copilaș de clasa a treia, împotriva mea, într-un eventual concurs de mâncat hamburgeri. Nu e corect, copilul ăla n-a greșit cu nimic.

Așa că mai bine vă povestesc doar ce înseamnă turismul de vară în Austria și de ce, după ce petreci ceva timp aici, începi să înțelegi că oamenii ăștia n-au prea lăsat nimic la voia întâmplării.

Pe scurt, dacă vrei să faci turism ai nevoie, în mare, de doar trei lucruri: infrastructură de transport, infrastructură de distracție și civilizație.

Cu infrastructura de transport au rezolvat-o simplu: poți să ajungi aproape peste tot fie cu mașina personală, fie cu mijloacele de transport în comun, alegerea îți aparține.

Doar că austriecii am mai înțeles ceva ce, aparent, nu este chiar atât de evident pentru toată lumea: dacă omul vine cu mașina, trebuie să aibă și unde s-o lase.

Prin urmare, există parcări peste tot. Unele sunt gratuite, altele costă, în funcție de locul în care vrei să mergi, dar foarte rar ajungi undeva și începe jocul acela mirobolant de-a „unde naiba las mașina?”.

Știți voi cozile alea kilometrice de mașini parcate pe ambele părți ale Transfăgărășanului? Ei bine, genul ăsta de improvizație nu prea face parte din peisajul austriac. Dacă un loc atrage turiști, austriecii au făcut și parcare sau parcări. Ciudat, dar nu pornesc de la premisa că turistul va găsi el un șanț, un trotuar, un acostament sau sau o bucată de iarbă pe care să se descurce. Nebuni, ce să mai…

Încă ceva care s-ar putea să nu vi se pară foarte important, dar este. Dacă există o parcare și tu decizi totuși să-ți lași mașina unde te taie capul, sunt șanse foarte mari să afli ulterior că ideea ta n-a fost dintre alea bune. Regulile sunt reguli, iar amenzile sunt unele dintre instrumentele prin care austriecii au rezolvat o bună parte din ceea ce noi numim foarte elegant „lipsă de civilizație”.

A doua chestie pe care au rezolvat-o este infrastructura de distracție. Dar ca s-o rezolve, au înțeles un lucru extrem de simplu: când pleci în vacanță, nu te duci într-un loc ca să stai în cameră. Cazarea îți trebuie, în principiu, ca să dormi. În restul timpului trebuie să ai ce să faci. Și cam ai.

Aproape oriunde ajungi există ceva: trasee, telecabine, lacuri, piscine, boburi de vară, parcuri de aventură, biciclete, cascade, chei, vaporașe, locuri de baie, activități pentru copii, restaurante pe munte.

Și, foarte important, nu trebuie să fie neapărat soare și 28 de grade ca să ai ce face. Au construit suficient de multe variante încât ziua ta să nu se termine dramatic, dinainte de a începe, dacă dimineața constați că plouă de rupe.

V-a prins vreodată ploaia la noi pe litoral? Dar nu răpăială din aia de jumătate de oră, vi s-a întâmplat vreodată să prindeți ploaie una, două sau mai multe zile la rând? Dacă răspunsul este „da”, atunci nu mai trebuie să vă explic nimic, știți exact ce-am vrut să zic.

Asta mi se pare una dintre marile diferențe, ei nu se bazează doar pe faptul că au primit de la Bărbosul Suprem niște munți frumoși. În jurul munților ălora au construit motive pentru care să vii, să stai și, foarte important, să cheltuiești bani.

A treia chestie vitală pentru turism este civilizația. Surprinzător, cine s-ar fi gândit că un comportament civilizat s-ar putea sa conteze atunci când vrei să atragi cât mai mulți oameni care să-și cheltuie banii la tine în țară?

Treabă pe care au rezolvat-o în același stil „poetic”: legi, reguli și amenzi. Punct. Nu există altă cale de a face oamenii să respecte legile și regulile, nu există altă cale de a nu-i împărți în „șmecheri” și „fraieri”. Dacă nu înțelegeți despre ce vorbesc, vă recomand o vizită de câteva zile în România, în orice zonă a ei.

În ceea ce privește Austria, mă refer în special la ce se întâmplă pe șosele, c-am bătut-o dintr-o parte în alta. Țara este efectiv înțesată de camere care să-ți aducă aminte că limitele de viteză nu sunt puse doar ca sugestie.

N-ai nicio șansă să lași bombardierul din tine să se desfășoare decât dacă ești pregătit să virezi sume considerabile în conturile poliției austriece. Știți cât de rapid scade tentația de a considera că regulile sunt doar pentru ceilalți, când știi că nota de plată e consistentă și-ți vine direct acasă?

Așa, acum c-am lămurit care sunt cele trei lucruri pe care le-au înțeles austriecii când au decis că vor să facă turism, să trecem și la partea care mie mi s-a părut cu adevărat senzațională.

Prieteni, oamenii ăștia au reușit să facă din munte o destinație în sine, pentru orice anotimp, nu doar o destinație de schi care, din întâmplare, mai există și între mai și octombrie.

În locurile în care iarna urci cu telecabina ca să schiezi, vara urci cu aceeași telecabină ca să faci trasee, să mergi cu bicicleta, să vezi un lac de sus sau să mănânci ceva la 3.000 de metri altitudine.

Nu, nu e o figură de stil sau o exagerare, restaurantul ice Q, din Sölden, este la 3.048 de metri altitudine. Este de altfel locul unde s-a filmat „Spectre”, filmul din franciza James Bond, iar fix lângă restaurant este și 007 ELEMENTS, unde intri să vezi toată povestea filmului.

Ideea e că te afli la peste 3000 de metri altitudine și ai ce să faci, ai cum să-ți petreci timpul chiar dacă nu ești șerpaș, nu faci alpinism, nu ești în expediție, nu ai nici măcar un amărât de băț din ăla de hiking cu tine. Eu am ajuns acolo în pantaloni scurți, tricou și cu șireturile desfăcute la adidași. Știți, noi, grașii, urâm să ne aplecăm să le legăm.

Să vă mai spun că există locuri, cum ar fi Großglockner Hochalpenstraße, unde ajungi la peste 2.500 de metri altitudine cu mașina? Nu vă mai spun, că n-are rost.

Nu pot să termin un text despre Austria fără să zic ceva despre lacuri. Subiect pe care Austria a jucat foarte murdar, să știți.

Pentru că nu vorbim despre un lac, două, pe care să le pui frumos într-un pliant și le vinzi turiștilor ca frumuseți ale naturii.

Fraților, sunt lacuri peste tot. Unele sunt înconjurate de munți, unele au plaje și zone de baie, pe altele te plimbi cu vaporașul, lângă altele sunt sate și terase și, din când în când, dai peste câte unul cu o culoare atât de neverosimilă încât te întrebi dacă va crede cineva că n-ai pus filtre pe poze.

Știți ce-au făcut austriecii cu lacurile lor care sunt peste tot? Nu le-au lăsat așa cum erau ele de la Bărbos, asta au făcut. În sensul că ți-au creat condiții să poți ajunge la ele, indiferent cu ce mijloc de transport o faci. De ce-ai face asta, când poți lăsa turiștii să se chinuie și să se descurce cum pot, n-am să înțeleg niciodată. Amatori.

Dar dincolo de lacuri sau ne-lacuri, în aproape orice zonă din Austria te-ai afla o să găsești motive să mai stai încă o zi, și încă una, și tot așa. Un bob de vară, o cascadă, un defileu, un parc de aventură, un traseu pentru copii, o piscină, o instalație care te mai urcă pe încă un munte, e imposibil să nu ai pe aproape ceva unde să-ți petreci timpul și să-ți cheltuiești banii.

Multe dintre ele nu sunt neapărat lucruri spectaculoase luate separat. Spectaculos este doar faptul că sunt legate, sunt cumva interconectate între ele și, mai ales, că totul funcționează.

Asta mi se pare, de fapt, esența turismului de vară în Austria, nu natura, că munți, lacuri și păduri mai au și alții. Ci faptul c-au înțeles că natura singură nu este un produs turistic. Trebuie să poți ajunge la ea, trebuie să ai unde să-ți lași mașina, trebuie să ai ce să faci când ai ajuns și trebuie să existe niște reguli care să împiedice fiecare om să facă doar ce-l taie capul.

Rezultatul? Nu ai absolut deloc senzația că vara este perioada aia în care austriecii așteaptă cuminți să ningă din nou. Au reușit să facă din vară un sezon turistic în toată regula.

Poți să pleci dimineața spre un lac, să ajungi din întâmplare la o cascadă, să urci cu o telecabină la peste 2.500 de metri, să cobori, să mai găsești încă un lac și să termini ziua la o terasă într-un orășel. Iar a doua zi o iei de la capăt și, surprinzător, să nu faci același lucru.

Da, oamenii ăștia au înțeles ceva foarte simplu: dacă tot ai primit niște munți obscen de frumoși, ar fi păcat să faci bani cu ei doar când ninge.

Nu pot să închei articolul ăsta fără să le mulțumesc încă o dată celor de la de la Oficiul Național de Turism al Austriei. Dacă nu erau recomandările lor, vacanța noastră ar fi fost mult mai săracă.

Da, cu siguranță nu ne-am fi plictisit, că n-ai cum sa te plictisești în Austria, dar există trei locuri în care cu siguranță nu aș fi ajuns dacă nu erau ei. Iar aceste trei locuri sunt, în ordinea în care le-am văzut:

Unu. Mythos Mozart. O să repet ce-am mai zis, oameni buni, dacă ajungeți în centrul Vienei, mergeți la Mythos Mozart să trăiți o experiență imersivă unică. Locul este efectiv la un minut de mers pe jos de Catedrala Sfântul Ștefan.

Doi. Spectacolul de magie de la Magic World Vienna. A trecut o săptămână de când l-am văzut, iar fetele mele încă vorbesc despre asta.

Trei. Lacul Wolfgang. Deși este unul dintre cele mai cunoscute și vizitate lacuri austriece, mai mult ca sigur n-aș fi ajuns la el pentru că era multișor în afara traseului pe care-l gândisem eu.

Ni l-au recomandat cei de la Oficiul Național de Turism al Austriei și bine au făcut. Apa aia de culoare turcoaz este aproape ireală. Inițial am crezut că are culoarea aia doar în lumina soarelui, după care ne-a prins furtuna pe malul lui. Ce să vezi, apa tot turcoaz era, deși nu că nu mai era soare, dar totul se făcuse negru în jur.

Cam așa arată concluziile mele despre turismul din Austria după 10 zile aici.