Mă „amuză” foarte tare cât de surprinși sunt oamenii care nu înțeleg ce-ai cu ei când le explici că ce-au scris înainte de „dar” nu contează. Și nu, nu mă refer la construcțiile adversative de genul „mi-am luat pâine, dar și brânză” cum ținea să-mi explice p-aici un deștept căruia i-am șters comentariul în secunda doi.

Mă refer, după cum probabil intuiți, la formulările de genul „n-am nimic cu nimeni, DAR…”. Și tot ce e scris după „dar” ăla transmite exact inversul a ceea ce-ți place ție să crezi: că ai ceva exact cu ăia despre care scrii înainte să-l folosești.

Prin urmare, să nu te superi, DAR te voi lua la pluă pentru tot ce-ai scris înainte de „dar”. Mă rog, poți să te și superi, mă interesează la fel de tare cum mă interesează dacă plouă în Antananarivo.

Altfel, la fel de tare mă amuză și ăia care au impresia că se războiesc în idei și alegații cu mine, la mine pe profil sau la mine pe blog. Nu, nu, nu, au trecut minimum zece ani de când nu mai am răbdare să mă contrazic cu nimeni pe internet. Și cam tot atâta timp de când la mine pe profil și pe blog s-a făcut trecerea de la democrație la dictatură. Aia e, scapă cine poate.

Și nu, n-am nimic personal cu nimeni, DAR dacă te văd scriind tâmpenii, cu care nu rezonez, o să-ți șterg comentariile sau o să ți le editez, în funcție de cât timp am sau cât de bine dispus sunt. Asta pe blog, că pe profil o să ți le șterg după ce în prealabil ți-am dat block (doar amatorii șterg întâi comentariile, după care nu mai știu cum îl cheamă p-ăla pe care trebuie să-l blocheze). Cum ziceam, scapă cine poate.

Da, știu, nu e bine ce fac, o să ajung să trăiesc într-o bulă de oameni care gândesc la fel ca mine.

Așa, și? Ce e rău în asta? De ce mi-aș trăi viața pe internet altfel decât mi-o trăiesc pe cea reală? Sau ce, credeți că-n viața reală sunt înconjurat de ipocriți care „n-au nimic cu nimeni, dar…”?

Nici pomeneală!