Când a sunat ceasul, la 04:45, am crezut c-am mսrіt și-am ajuns în іad.

Efectiv m-am târât până la espressor și-n timp ce se făcea prima cafea mă rugam fierbinte să fi fost ceva taifun la Guadalajara și să fie meciul amânat măcar cu vreo două ore. N-a fost să fie.

În condițiile astea, aștept cu imensă nerăbdare noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când vor fi meciuri din trei în trei ore, la 1:00, la 4:00 și la 7:00. Dacă trec de ea, cu meciuri văzute și cronici scrise, înseamnă că duc până la final mondialul ăsta.

Partea bună a fost că, spre deosebire de meciul anterior, măcar am știut din start cu cine țin. Echipa Cehiei nu-mi spune și nu mi-a spus niciodată nimic, așa că m-am dus pe Coreea liniștit. Măcar pentru faptul că-n 2016 am ratat o excursie moca de cinci zile, la Seul, și tot merita să investesc 90 de minute. Oricum trauma cu excursia ratată n-o să-mi treacă niciodată.

Hai c-a început, e o bucurie să te uiți la coreeni și să încerci să-i deosebești, mai ales când pe cinci dintre ei îi cheamă Lee.

După primele cinci minute, nu pot să nu mă gândesc că dacă băieții în roșu vor alerga la fel și restul de 85, cehii vor avea probleme mari.

După încă cinci, mi-am zis că e bine și cu alergatul, dar parcă mi-ar plăcea să văd și niște ocazii. Poate chiar și vreun gol?

Parcă m-au auzit coreenii și-au avut două ocazii într-un minut. Cât scriam asta a venit și-a treia.

Au trecut 20 de minute și s-a jucat doar cu cehii apărându-se cu toată echipa în 30 de metri de poarta lor. Cred că au și ei dificultăți să-i deosebească pe cei cinci Lee, altfel nu-mi explic. Iar când încearcă să atace, par atât de lenți și greoi, pe lângă coreeni, că dacă-i îmbraci în galben poți să-i confunzi liniștit cu generația de suflet.

După pauza de hidratare a venit și cel mai important eveniment de până acum: a rămas Pavel Šulc fără tricou și-a fost nevoit să ia altul.

Partea bună e că de prin minutul 30 parcă au început să joace cehii câte ceva, atacă, fac presing, cred c-au fost mai emotivi. Partea mai puțin bună e că la ce se joacă acum, bufa-bufa între cele două careuri, prevăd un glorios 0 – 0.

Cert e că cehii chiar joacă altceva, zici că sunt altă echipă, nu aia pe care au înghesuit-o coreenii în primele 25 de minute.

Mai nasol e că s-au prins și adversarii de asta, iar rezultatul e că au două ocazii mari spre enorme într-un singur minut.

Meciul nu e urât, să știți, dar nici frumos. E ca un fel de mâncare gătit corect, ca o pulpă de pui cu piure de cartofi, mănânci să te saturi și cam atât. Iar când stai să te gândești la ce oră te-ai trezit pentru el, deja pare că n-a meritat efortul.

Doamne apără și păzește, ce ocazie au putut rata coreenii în prelungiri.

Apropo, prima repriză se încheie fix cum a început, cu cehii înghesuiți în propria jumătate mai ceva decât într-o cafenea plină de turiști din Praga.

E 0-0 la pauză, iar spaima mea e că și după 90 de minute va fi la fel.

Înainte să înceapă a doua repriză, am o primă concluzie care n-are legătură cu meciul ăsta, ci cu acest Campionat Mondial umflat și supradimensionat. Primul meci s-a jucat cu tribunele pline, dar era ceva normal, având în vedere că juca Mexicul. La al doilea, sunt destule locuri goale în tribune.

Ceea ce mă face să mă întreb cam cum va arata stadionul la un Quatar – Elveția, de exemplu. Sau la meciurile, din ultima fază a grupelor, care nu mai au nicio miză. De-abia aștept să văd, dar nu mă pot împiedica să sper că vor fi tribune goale. Doar așa, pentru că mă enervează lăcomia.

Mi-e somn tare de tot și băieții ăia de pe teren parcă sunt vorbiți să mă adoarmă pe bune.

Cehii zici că sunt britanici reîncarnați, trăiesc doar din cornere, e singura lor modalitate să ajungă la o distanță mai mică de 25 de metri de poarta coreeană.

În minutul 50, Lee Jae-sung a ratat o ocazie atât de mare încât aproape s-a auzit cum zboară televizoarele samsung pe geamurile din Seul. Plus încă una la fel de mare, tot a lui, cinci minute mai târziu. Au mai zburat niște samsunguri pe geam.

S-au dus și ultimele samsunguri care mai rămăseseră întregi după golul lui Krejčí. Minutul 59, 1-0 pentru cehi, gol marcat cum altfel decât din corner?

Hai că parcă nu-mi mai pare așa rău că m-am trezit.

În minutul 64, cehii fac trei schimbări care să-i ajute cu autocarul pe care probabil îl vor parca în poartă. N-au fost ei ofensivi la 0-0, doar nu s-o apuca acum când conduc.

I-au ajutat schimbările, cum mă ajută pe mine că plouă la Rădăuți. Trei minute mai târziu, deja se recuperează ce-a mai rămas din televizoarele alea aruncate pe geam, c-a egalat Coreea în stil de mare echipă. Cetățeanul numit Hwang In-beom s-a jucat cu fundașii și portarul Cehiei ca bețișoarele prin kimchi.

Au dat cehii și golul doi, tot din fază fixă, că altfel n-au cum. Noroc c-a fost ofsaid, c-ar fi fost absolut nedrept să ai două șuturi pe poartă și două goluri.

Minutul 80 vine cu ceva ce-i face pe șefii companiilor coreene să-și frece mâinile de bucurie: golul de 2-1 al Coreei. Să vezi productivitate azi dacă se păstrează rezultatul până la final.

Nu știu câți cehi sunt treji la ora asta, dar sunt absolut convins că le-au sărit halbele din mâini la ocazia monumentală a lui Hlozek. Rămâne 2-1 pentru Coreea.

Degeaba a trimis Miroslav Koubek cinci oameni în atac, băieții lui nu prea mai pot să alerge. Chiar și așa, de-abia alergând, tot au o ultimă ocazie în urma căreia proprietarii de pub-uri din Praga vor da la prima oră comenzi de halbe noi.

E gata, 2-1 pentru Coreea de Sud. A ieșit lumea la Seul să strângă resturile de televizoare și să-și cumpere unele noi.

M-aș băga la loc în pat, dar nu-mi mai e somn. 🤦‍♂️