Pentru că despre Frankenstein deja am povestit, am zis că, dacă tot e vineri, să vă las și niște seriale cu care chiar ar merita să vă umpleți timpul în weekendul ăsta care tocmai vine.

👉 The Monster of Florence – mini-serie, Netflix

Nu e nici pe departe la fel de greu de privit precum celelalte serii Monsters, dar asta se întâmplă pentru că e făcut cu un cu totul alt scop: acela să-ți arate că monstrul poate fi oricine dintre oamenii din jur.

Prin urmare, să nu-i dai play așteptându-te la psihopați criminali care omoară pe bandă rulantă. Mă rog, sunt și aici psihopați, dar crimele nu sunt extrem de crunte și explicite precum v-ați aștepta.

Dar e bun, e foarte bine făcut, oamenii ăia joacă impecabil, iar povestea este sută la sută reală.

În plus, seria reușește o radiografie superbă a societății italiene din anii ’60 – ’80, cu toate obiceiurile și cutumele ei.

Dați-i play, n-aveți nici cel mai mic motiv pentru care să n-o faceți.

👉 Evadare din Dannemora – mini-serie, SkyShowtime

L-am descoperit întâmplător zappând pe platformă după ceva ce să-mi facă cu ochiul.

I-am dat play în secunda doi când am văzut distribuția (Benicio del Toro și Patricia Arquette), regia (Ben Stiller), dar și care era subiectul: o evadare spectaculoasă.

Faza e că la un moment dat l-am oprit ca să verific dacă e ficțiune sau caz real. Mi se părea ușor exagerat ce se întâmplă, genul ăla de acțiune la care pufnești nemulțumit și-ți spui c-au cam exagerat cu scenariul.

Ce să vezi, cazul e real. Da, spre rușinea mea habar nu aveam de această evadare care a dat peste cap toată America în 2015.

N-o să vă dau spoilere, o să vă spun doar că merită să-l vedeți, pentru că este impecabil din toate punctele de vedere. Și te mai ține și-n tensiune ca naiba.

Un singur lucru m-a deranjat, dar care n-are legătură cu acțiunea în sine, este o greșeală de producție pe care o tot văd în filmele de genul ăsta. Bănene, au stat ăia doi 25 de zile doar prin păduri și mlaștini, dar să moară mă-sa dacă le-au crescut vreun pic barba și unghiile.

Prieteni, nu știu voi, dar mie în 25 de zile îmi cresc unghiile de pot să pun și sare si piper peste mâncare, din aceeași unghie, fără să ating sarea de piper. Cât despre barbă, să ziceți voi cam cum arătați dacă nu vă bărbieriți aproape patru săptămâni. Cu bărbații vorbesc. 😊

Dar astea sunt chestii pe care le vede doar un tâmpit ca mine, puteți să vă uitați liniștiți la serial, e la fel de bun cu sau fără unghii crescute și barbă în exces.

👉 How to Win the Lottery – mini-serie, Netflix

Și ăsta e după un caz real, mai precis după ce s-a întâmplat în 2012, în Mexic, când niște angajați ai Loteriei de Stat au reușit să manipuleze tragerea la sorți astfel încât să câștige ei potul de 160 de milioane de pesos (în jur de 12 milioane de dolari). Bănene, inventivi pot să fie oamenii când își pun ei ceva în cap.

E bun și bine făcut, chiar dacă pe alocuri e un pic romanțat și olecuță tras de păr, dar, na, la ce te-ai aștepta de la o producție mexicană? Oamenii au telenovelele în ADN, n-au cum să renunțe complet la ele. Dar în niciun caz nu e ceva deranjant, dimpotrivă, te uiți cu plăcere.

Altfel, e prima oară, după multă vreme, când sunt nevoit să dau subtitrarea în română la un film vorbit în spaniolă. Nu înțelegeam nici jumătate din spaniola aia mexicană, zici că e altă limbă. 🤷‍♂️

👉 The Beast in Me – mini-serie, Netflix

Trebuie să fac o precizare: mă enervează filmele sau serialele în care oameni obișnuiți se apucă să ancheteze sau să facă ei cercetări pe cont propriu. Mai ales când subiectul cercetărilor se duce spre niște cetățeni care n-ar avea nicio problemă să-i omoare la o adică.

Serios, eu când văd femei intrând curajoase prin cotloane insalubre și întunecoase, unde șansele să li se întâmple ceva rău sunt mari, de obicei renunț să mă mai uit.

Nu mă înțelegeți greșit, fac asta și dacă văd bărbați, dar nu știu cum naiba se face că de obicei femeile și-o caută cu lumânarea. Am dat exemplul cu cotloanele că mi-e cel mai la îndemână, dar nu suport nici măcar să-i văd făcând urmăriri sau chestii mai lejere. Nu, serios, hai să ne vedem fiecare de lungul nasului.

Ei bine, „The Beast In Me” ăsta e cam la limită pe partea asta cu anchetatul pe cont propriu. În sensul că deși au existat momente când mi-am dat ochii peste cap, nu l-am oprit pentru că mă prinsese și părea ce trebuie.

În plus, m-a spart tipul ăla care face rol principal, Matthew Rhys pe numele lui, și pe care nu țin minte să-l mai fi văzut în altceva. Dar omul mi s-a părut senzațional pe rolul lui Nile Jarvis. Nu că ceilalți n-ar fi buni, dar băiatul ăsta m-a spart.

Altfel, dacă aveți chef de un thriller psihologic care să nu te dea cu capul de pereți, dar să te pună să-ți pui întrebări și să te țină în tensiune, cred că e ce trebuie.