Bai, eu nu fac pe aici cronica de film. Nu de alta, dar nu ma pricep. Sunt destui care se ocupa cu asta, asa ca o sa-i las pe ei. Dar sa-mi dau cu parerea despre unul, cred ca am voie, nu? Si daca tot am fost duminica sa vad „Q.E.D”, uite ca va spun cateva vorbe despre el.

Mi-a placut, fratilor, rau de tot. Da, stiu, multi dintre voi s-au saturat de filmele romanesti care evoca perioada dinainte de ’89. Ei bine, „Q.E.D” este cu totul altceva. Pentru cei care-si amintesc cat de cat cum era pe vremea „cealalta”, e aproape obligatoriu sa-l vada. La mine, cel putin, a fost prima oara cand am vazut intr-un film cum functiona Securitatea Statului. Si asta fara sa-mi bage pe gat la nesfarsit celebrele batai din „beciuri” (nu ma injurati, cred ca exista multi oameni ce-au suferit din cauza lor, dar subiectul era pur si simplu supra-saturat, asta incerc sa spun). Pur si simplu iti este aratat cum „organele” preluau si instrumentau un caz de genul celui descris in film. Da’ ia stati, sa va zic pe scurt despre ce este vorba.

Un matematician roman (asistent universitar cu fata clasica de tocilar, numa’ ca nu e asa fraier cum pare), nemultumit de faptul ca in tara nu este recunoscut dupa cum crede el ca merita si nu-i publica nici Pulea Spataru’ lucrarile, face cumva si reuseste sa-si publice singur una dintre ele „afara”. Sa nu ma intrebati cum a reusit. O fi trimis-o bagata in sticla, sau a gasit el alta metoda. Dar filmul incepe cand gagiul publicase deja. De aici, sa te tii belea. Astia de la Secu’ imediat au inceput sa cerceteze cum, in ce fel si de ce. Unde mai pui ca acelasi tip mai are pe „teava” inca o lucrare (chiar teza lui de doctorat, cu potential de aplicabilitate in diverse zone ale industriei) si un prieten fugit in Franta. Caruia ar cam vrea sa-i trimita lucrarea cea noua, ca sa-l ajute cu publicarea ei intr-o revista de specialitate. N-o sa stau sa va povestesc toata actiunea, ca nu va mai duceti sa-l vedeti. Dar pe mine m-a prins asa tare, ca practic mi-a parut rau cand s-a terminat. Ah, da, sa nu uit. Daca vreti sa mergeti, ca sa vedeti reteta clasica de film romanesc post-decembrist, mai bine stati acasa. Asta nu e nici cu cururi goale si futai, nici cu injuraturi d-alea care „dau bine” la publicul consumator de seminte.

Sa revenim. Florin Piersic Jr. il joaca pe locotenent-colonelul Voican, securistul care preia cazul, intr-un mare fel. In primele cadre in care apare, nici nu l-am recunoscut, asa de schimbat este. Si mega-natural pe rol. N-as fi crezut vreodata sa-l vad pe Piersic al mic jucand asa ceva. Si mi-a mai placut tare de tot ca se insista si pe latura lui fireasca, de angajat, ca sa zic asa. Tipul, pe langa ca era obsedat de ceea ce face, la un moment dat avea acelasi gen problema cu cel pe care-l cerceta. Era nemultumit ca nu avanseaza si ca bate pasul pe loc. Chiar i se serveste recomandarea sa mai mearga si el la pescuit cu cine „trebuie”, daca vrea sa dea inainte. Unde mai pui ca era si divortat, chestie care dadea cum nu se poate mai prost la dosarul de „cadre”.

Dar cel mai mult si mai mult m-au „spart” cu modul in care ca au reusit sa recreeze atmosfera din anii aia. Interioarele, exterioarele, hainele, discutiile, totul te face sa te intorci in timp. Eu am avut adevarate flash-uri. La un moment dat, unul dintre personaje scoate o cutie in care-si tinea nu mai stiu ce (pozele, parca). Pana si cutia aia era de la niste pantofi „Guban”, de mi s-a ridicat parul pe maini cand am remarcat amanuntul. Sau sa vedeti interioarele din cofetarii si sticlele de „cico” (unde naiba le-or mai fi gasit???) cum arata. Ori scena cand nen-tu securist devoreaza o savarina (prajitura ba, nu va ganditi la tampenii), cu pofta celui care stie ca a doua oara s-ar putea sa nu mai gaseasca. Pachetele de Kent, cele de cafea si revistele de moda (toate trimise din strainatate) sunt la mare cinste pe post de moneda de schimb. Totul e asa cum trebuie sa fie, respectand cu lux de amanunte cam ce s-a intamplat in tara asta, in timpul anilor aceia blestemati. Este o mica lectie de istorie, pusa pe pelicula, careia nu-i gasesc niciun cusur. Ah, intre noi fie vorba, marturiesc ca nu auzisem niciodata de Andrei Gruzsniczki, cel care semneaza regia, dar incepand de la acest film, o sa fiu foarte atent la acest nume.

Eu zic sa mergeti sa-l vedeti si va promit ca n-o sa va para rau.

https://www.youtube.com/watch?v=R71s3e7vnBQ&w=640&h=360

Si daca nu v-am convins sa-l vedeti, cu pseudo-cronica mea, poate va aruncati un ochi pe ce au mai scris si altii (aici si aici). Sau pe restul distributiei:

Virgil Ogăşanu, Tora Vasilescu, Dorian Boguţă, Marc Titieni, Paul Ipate, Lucian Ifrim, Medeea Marinescu, Alina Berzunţeanu şi Mihai Călin.