Sper ca articolul de azi să clarifice niște situații pentru care mă simt vinovat deși nu am de ce.
Trebuie să vă fac o mărturisire: nu mă simt în largul meu în casele altor oameni, fie ei și extrem de bine intenționați.
Și-acum să vă explic de la ce m-am luat.
De când am început să mă mișc mai mult prin Europa și să împărtășesc asta cu voi, îmi scriu foarte mulți oameni care se oferă să mă cazeze.
Când își dau seama că voi trece prin zona lor îmi scriu că pot să merg să stau la ei, că au nu știu câte camere libere, că nu e nicio problemă sau vreun deranj.
Voi vă dați seama cam cât de greu e să refuzi diplomat, și fără să faci pe nimeni să se simtă jignit, o astfel de invitație?
Și totuși le refuz pe toate. Elegant și cât pot eu de drăguț, le explic că nu pot să fac asta.
Moment în care oamenii se simt jigniți că le-am refuzat invitația și dispar. Da, da, da, ați citit bine, dispar. Oameni care înainte de invitația refuzată interacționau cu mine pe blog sau pe Facebook, dispar definitiv din viața mea digitală.
Oameni buni, trebuie să înțelegeți că nu vă refuz pentru că am ceva cu voi, ci pentru nu m-aș simți eu în largul meu la voi în casă. Da, da, cu toate asigurările voastre că n-am de ce să-mi fac griji și că mă pot simți la fel de relaxat ca la mine acasă, știu exact că nu voi fi relaxat deloc.
Poate am eu o doză de bun-simț mai mare decât ar trebui, dar în niciun caz nu voi fi relaxat, ci chiar foarte stresat. De fiecare dată când invadez spațiul privat al altor oameni, mă stresez să nu cumva să-i deranjez.
Cum aș putea să-mi fac cafea la 6:00 dimineața la altcineva în casă? Mai ales când călătoresc, din cauza excesului de adrenalină, mi se întâmplă des să nu pot să mai dorm la ore din astea care pentru alții sunt foarte matinale. Păi cum mă apuc eu de zăngănit diverse ustensile când oamenii ăia încă dorm? Niciodată!
Prin urmare, în loc să-mi beau liniștit cafeaua, o să aștept cu urechile ciulite până aud primele zgomote în casă, semn că pot în sfârșit să-mi fac o cafea.
Să vă mai spun că eu, ca majoritatea oamenilor, dimineața merg la budă? Iar acolo execut diverse chestii care pot lăsat în urmă mirosuri inconfundabile. Cu ce sunt de vină oamenii ăia ca să îndure așa ceva? Și cu ce sunt eu de vină să fiu nevoit să mă stresez pe motiv de „sper să nu intre cineva la budă imediat după mine”?
Acum înțelegeți de ce vă refuz? La voi m-aș stresa îngrozitor, în timp ce la hotel dacă vreau să defilez în cucu’ gol prin cameră și să mă cac cu ușa de la baie larg deschisă, în timp ce mă spăl pe dinți, fix așa voi face. N-am dat exemplul ăsta întâmplător, am pățit. 🤷♂️
Dacă ar fi doar cafeaua și golitul intestinului gros, ar mai fi cum ar mai fi, dar m-aș stresa ori de câte ori aș vrea să fac ceva ce îmi imaginez eu c-ar deranja gazdele. Nu știu, poate vreau să dorm la prânz sau să ajung acasă târziu în noapte.
Evident, aș alege să nu fac nimic de genul, pentru că mi-ar fi teamă că-i stresez pe oamenii ăia. Și uite-așa, în loc să mă bucur de călătorie și de experiența de a vizita locuri, aș trăi într-un stres permanent să nu dranjez.
Păi nu suntem toți mai relaxați dacă stau la hotel? Fiți fără grijă, dacă o să am nevoie de cazare pe undeva, o să vă rog eu să mă primiți.
Și dacă tot m-am apucat de subiectul ăsta, n-am cum să evit să vorbesc și despre cealaltă categorie de oameni care se supără pe mine și dispar.
Vorbesc despre cei care văd c-am ajuns într-un oraș care e pe aproape de ei și imediat îmi scriu c-ar vrea să ne întâlnim, să stăm la o bere. Oameni care au cele mai bune intenții, tocmai de-asta îmi este extrem de greu să-i refuz și mereu încerc să formulez refuzul cât mai elegant posibil ca să nu-i supăr.
Degeaba, că tot se supără. Nu glumesc, să știți, nu am păr pe cap (nu MAI am) câți oameni au dispărut de pe blog sau de pe Facebook după ce le-am refuzat invitații de genul ăsta.
Probabil au luat-o ca pe un afront sau ca pe: „ia uite și la arogantul ăsta, murea dacă ieșea la o bere cu mine?”.
Băi, nu, nu muream, dar este ceva extrem de complicat să ieși la bere și în general să interacționezi cu oameni pe care nu-i cunoști. Oricât de straniu vă sună, nu prea ai ce să discuți cu un om pe care-l cunoști fix atunci. O ieșire în compania cuiva înseamnă măcar un minimum de jumătate de oră de interacțiune cu respectiva persoană.
Or o jumătate de oră în compania cuiva pe care nu-l cunoști poate însemna o mini-eternitate. Vorbesc foarte serios, ce poți să discuți atâta amar de vreme? După saluturile inițiale și întrebările de curtoazie s-a cam terminat cu subiectele de discuție.
Prin urmare, după primele câteva minute tot ce-o să fac va fi să mă întreb în gând: „oare când pot să mă ridic de la masă fără să pară că sunt nesimțit? Cât timp să las să treacă?”.
În naivitatea mea, eram convins că toată lumea gândește la fel, că toți știm lucrurile astea. Dar ce să vezi, nici pomeneală, oamenii se simt jigniți că le refuz invitația și din momentul ăla nici că mai aud de ei vreodată. Repet, n-aveți idee cât de mulți au fost și vor mai fi.
Ăsta este principalul motiv pentru care am început să mint. Dacă sunt plecat singur, bag ceva de genul: „ah, dacă ziceai mai devreme ce bine era, acum am apucat să promit altcuiva că ne vedem”.
Dacă e și Mara cu mine, o bag pe ea la înaintare: „ah, ce mi-ar fi plăcut să ne vedem, dar azi mi-e imposibil, mi-a făcut distinsa program”. „Păi și mâine?”. „Mâine deja plecăm din zonă”.
De ce mint? Păi mi-am dat seama că minciunile de genul ăsta nu mai stârnesc reacții atât de nasoale precum un refuz obișnuit.
Oameni buni, știu că vi se pare că ne cunoaștem de multă vreme, din cauza faptului că eu povestesc pe-aici multe chestii personale, dar adevărul adevărat este că nu ne cunoaștem. Și că orice interacțiune mai lungă de câteva minute se va transforma în ceva forțat, cu multe pauze penibile. Pe care nu ni le dorim nici eu, nici voi.
Și-atunci de ce să ne expunem unui asemenea disconfort dacă putem să nu?
Ce bine mă simt c-am explicat toate astea. Poate așa se mai împuținează numărul celor care s-au simțit jigniți că i-am refuzat și înțeleg că n-am avut nimic personal cu ei.
Problema e la mine, nu la voi.
sursa foto: freepik.com
Și io-s exact ca tine la capitolu’ ăsta. Nu-mi place să mi se facă program, dar nici io altora. Am piticii mei și nu vreau să-i împart cu nimeni.
Comentariu beton!91
E semn de boșo…înțelepciune augmentată cu vârsta. În tinerețe când hălăduiam , mă cazam lejer la o persoană cunoscută la o bere cu două ceasuri înainte. Acum, prefer să nu împart spațiul locativ cu altcineva. Cât despre ieșitul la o bere, pot face foarte ușor conversație, dacă am chef. Doar că nu mai beau bere și am devenit cam mizantrop, deci cheful, în general, lipsește, mai socializez cât să nu uit cum se face.
Comentariu beton!49
Nuș ce să zic, că și când eram tânăr gândeam fix la fel.
Veneam în București trei zile pe săptămână să mă pregătesc pentru admiterea la facultate și stăteam în gazdă la un cuplu. Oamenii erau foarte tineri și mișto, dar chiar și după ce ne-am aproiat tot nu mă simțeam în largul meu la ei în casă. Să-ți spun că dacă îmi mai era foame după vreo masă, în loc să zic că mi-e foame preferam să merg la un chioșc de lângă bloc să-mi iau un pachet de biscuiți? 🤷♂️
@Peredhil: io așa am fost de când mă știu. Întotdeauna am ținut la spațiul meu personal.
Comentariu beton!14
„Veneam în București trei zile pe săptămână să mă pregătesc pentru admiterea la facultate și stăteam în gazdă la un cuplu” – asa incep unele filme pe niște site-uri de specialitate 😀
Comentariu beton!43
Oameni pe care nu-i cunoști, care se supără și dispar pentru așa ceva, ar trebui să fie oameni de care să nu îți pese. Simplu. Mai mult, să zici mersi că nu te-a mâncat să accepți invitația. Decât o invitație de la asemenea oameni, mai bine lipsă. Știu, am spus de prea multe ori oameni. Poate se simt.
Comentariu beton!11
Și eu aceiași pitici 💁♀️
@Sonia: săr’na dom’ profesoară. Ai dâvâsî-s mai elevați, că noah, școli-nalte. Ai noști mai de la țară, așea. 🤪
John, no waÿ 😁
O fi si de la educatia din anii 70…o fi si de la mama profesoara…
Ma gandesc ca si statutul de persoana publica iti pune niste probleme, mai mult sau mai putin etice…
Sa stii ca nu esti singurul. Chiar nu esti. Si mie mi-e greu sa star in casa altor oameni cu toate asigurarile din lume
Comentariu beton!32
Ca bine zici
Poate pun oamenii problema greșit. În loc de bere, să te fi invitat și ei la un festin din ăla, pantagruelic…
Comentariu beton!39
Adevărat grăiești.
🍟🍕🌭🥪🌮🌯🫔🥙🍳
aidi, bre, cică nu-s subiecte de conversație… păi nu-l știm toți pe Cabral?
altfel… și eu ca tine, deși mă invită clienți pe care îi știu de ani de zile, și care au și unde și cu ce
Comentariu beton!31
Exact la fel. Am stat vreo două luni la sora mea, asta în urmă cu 14 ani, pentru că trebuia să mă mut în noua mea casă (încă nu era gata), dar trebuia să părăsesc și apartamentul unde locuiam cu chirie. Așa că vreo două luni m-am simțit constrâns, trebuia să pun prosopul undeva ca să nu deranjeze, să nu uit să trag apa la toaletă etc., deși nu mi se făceau observații nu mă simțeam confortabil. Găseam tot felul de modalități să plec undeva la plimbare, mai ales în weekend, ca să nu deranjez intimitatea lor( ea și cumnatu-meu)
Comentariu beton!28
Te inteleg perfect. Si eu as face la fel ca tine. De ce sa stresez omul? La o adica Mihai, mai toti de pe aici te cunoastem „virtual”. Virtualul poate da impresia ca il cunosti pe om, dar de fapt nu il cunosti. Eu te prefer virtual. Si daca te-as intalni pe undeva, probabil ca te-as intreba de sanatate. Dar cum zici si tu, mai mult de intrebarile de curtoazie, nu as indrazni sa intreb si sa vorbesc mai mult.
Comentariu beton!32
Inteleg perfect. Si eu unul prefer sa umblu de capul meu si sa stau la hotel decat sa pic pe capul cuiva.
Comentariu beton!18
Sunt exact, dar exact la fel. Nici eu nu mă simt confortabil să înnoptez la cineva care nu mi-e neam sau prieten foarte apropiat. Și de asemenea, dacă te-aș întâlni pe undeva sigur aș veni să te salut, dar nu mai mult de atât. Pentru că după cum spuneam, sunt fix la fel ca tine… 🙂
Comentariu beton!21
Complet de acord cu tine! Am stat o data la cineva si nu m-am simtit deloc-deloc bine. De atunci am jurat ca nu am sa mai stau niciodata la cunoscuti – sunt suficiente hoteluri peste tot. Vrei sa ne intalnim? Stabilim unde si cand, dar eu voi sta intotdeauna la hotel.
Comentariu beton!26
Eu și când mă duc la fiu-meu în Germania prefer să stau la o pensiune decât să stau pe capul lui…
Comentariu beton!42
Absolut. Și eu aș face FIX la fel.
Reguli de primit ananași la tine în oraș ( în caz că…):
1. Dacă tot vin, rezervă-mi frumușel o cameră la hotel, din banii tăi! (doar dacă nu dacă stai cumva într-un castel medieval sau casă extrem de rustică);
2. Dacă insiști să mă bagi la tine în casă…
2a. Ai bideu? Ai ventilator în camera de exhaust? Ai eventual altă baie? Cu intrare separată?
2b. Dacă nevastă-ta e o bunăciune…nu chema! În 3 nu se pune, că nu fac nici față, nici spate!
2c. Dacă ești singură…trimite o poză înainte! Dacă esti singur…sigur nu e interesant! Nu stau la băute…și nici cremă nu car după mine…
2d. Dacă vorbești mult…neah!
2e. Dacă nu vorbești, o tavă de prăjiturele se poate? Însiropate! Doamne, urăsc uscăciunile !
2f. Dacă ai o cameră cu păpuși…pas! Sigur una din ele se miscă!
2g. Dacă ai praf mai mult ca la mine acasă…eu am rinită alergică!
2h. Dacă ai de săpat în grădină, am nevralgie intercostală! Nu car, nu ridic, nu trag, nu împing!
Cu ce vin eu? Cu voie bună și bagaje de mână…
Se așteaptă oferte! Unde se merge? Oriunde!
PS. sunt siteuri unde primești moca pe oameni, la tine acasă! Și tu pe ei…am un coleg care accepta…le dădea și cheie…ca omul mergea la serviciu…nu intru în detalii…sunt oameni și oameni!
@MV, mi-am luat canapea în sufragerie! Dacă vii în oraș…îți trimit poză cu ea și îți recomand eu o pensiune, unde mai mergeam cu o domnișoară ca să…vedem priveliștea pe geam…da!
Comentariu beton!53
2f e cea mai mișto =))))) Stephen King likes this 😀
În loc de canapea, nu poți să iei domnișoara aia? Că sunt șanse mai mari să vin. 😛
@MV…nu răspund la provocări de astea pe directelea!
O întâmplare totuși reală, că nu sunt deloc cocoș : am cunoscut pe cineva la o distanță de câteva mii de km…am zis să vad orașul și pe ea, am luat bilet de avion, ne-am întâlnit, am dormit la ea și cu ea vreo…2 săptămâni dă zile, totul ok, ea ok, foarte de treabă, darnică, a platit pe mine și cu mine de mi-a fost rușine mie (nu tot, normal, doar că orașul ăla avea niște scoruri pentru unele chestii pe unde am fost, destul de dezarmante). Am mai dat și eu o masă, o bere, un pepene… nu sunt zgârcit și nici nesimțit…nu zic că am avut itinerariu zilnic făcut de ea în excel, totul perfect aproape…mai puțin că eu…nu am putut merge la baza a treia sau care e aia ultima…nu, nu era vreo neatragătoare sau ceva…ea voia, eu nu îmi găseam dorința…nu simțeam asta (mă înțelege careva pe aici? Femeile, mă refer…)
Am rămas prieteni, mi-e dragă și am toată admirația și respectul pentru ea, o luptătoare cu viața din multe puncte de vedere.
Și da, încă mă simt dator dupa vreo 8 ani! Mă voi revanșa cândva, cumva!
Comentariu beton!48
Pățit astă vară când a fost o încurcătură la rezervări și pentru o singură noapte a trebuit să dorm în aceeași cameră cu o prietenă, ne știm de peste 30 ani dar nu am mai împărțit aceeași cameră vreodată, a fost al naibii de stânjenitor pentru că fiecare are tabieturile ei exact așa cum spui, eu cafeaua devreme, duș și tot felul de chestii. După asta ne-am amuzat dar fix noaptea aia a fost ca naiba.
Comentariu beton!20
Absolut de acord. Nici măcar pe la rude nu ma trage ata sa stau.
Avem, fiecare, tabieturile noastre si, nah, de la o vârstă încolo, e mai greu sa renunțam la ele sau sa schimbam programul.
Tot de acord cu interacțiunile cu necunoscuți. Pana reușești sa găsești un subiect comun, te urci pe pereți si te învârtești in jurul cozii la nivel olimpic. Si, daca nici nu reușești sa găsești numitorul ala comun, e timp pierdut si munca-n zadar.
Comentariu beton!16
La hotel/cazare e sfânt. Chiar și la mama (am stat la ea vreo săptămână pentru că văruit) am fost …stânjenit. Am trecut de ”studenție” când era la grămadă pe unde apucai.
Ai perfectă dreptate. Lucrurile nu trebuie amestecate. Dacă sîntem în vacanţă şi vizităm, doar dacă ne poate ajuta cineva cu ceva îndumări, nu cu cazare sau întîlniri la bere.
O excepţie a fost cînd am vizitat Parisul ne-a invitat un fost coleg de-al cuplului cu care eram să-i vedem locuinţa. În Montmartre, într-o casă de cîteva sute de ani, ceva minuscul dar de un farmec deosebit. Cartierul şi tot ce se întîmplă acolo e un vis. Ne-am simţit de parcă am fi fost la un muzeu. A durat două ore, la ei am mîncat prima oară Quiche lorraine şi fondue cu carne de viţel….a fost o experienţă pentru care vom rămîne recunoscători veşnic.
În rest şi cînd renovăm stăm în chirie, nu la rude.
Comentariu beton!20
La articolul tău cel mai citit ai peste 1000000 de vizualizări. Dacă ar fi sa bei o bere cu fiecare, la o medie de 15 minute, ti-ar lua cam 28 de ani sa termini task-ul și o ciroza grava de tot. Hai sa rămânem prieteni în online si sa ne vedem fiecare de intimitatea lui. Viata lunga și prospera!
Comentariu beton!59
Eu nici la mama nu mai pot să stau peste noapte. Noroc că e distanța mică și pot să fac drumul înapoi în aceeași zi. Ne vedem, ne drăgălim, apoi fiecare la casa ei. La fel era și cu tata.
Maestre, înseamnă că eu am fost norocos… 🙂
Dar să știi că te înțeleg perfect. Doar că eu sunt puțin antisocial.
Tu ieși din discuție, pentru că eu am avut nevoie de tine și-am cerut ajutorul. Iar tu ai ajutat, chestie pentru care îți mulțumeesc și azi. Apropo, am canistra aia pe balcon, plină cu benzină de Spania. :)))))
Tine-o acolo. În 30 de ani o vinzi ca relicva istorică. Milionar te faci… :p
Comentariu beton!22
Te invit cu toată dragostea sa nu vii la mine când treci prin Timișoara!
Comentariu beton!32
Mulțumesc. :))))))
Splendid😀
De acoord !!!. Am trait la mare in perioada comunista, si vara era un tranzit continuu de persoane venite „in vizita”, numai saraca mama stie cat strangea dupa fiecare cunostinta venita sa se bucure de mare fara sa plateasca cazare. Eram mica si nu ma deranja, si era de asemenea singura varianta in care mai faceau si ai mei cate un „concediu” in vizita la rude. Timpul a trecut, casatorita si cu un copil, cu parintii dupa noi ne-am decis sa facem un concediu la mare, in orasul in care am crescut….si ne-am „cazat” la niste cunostinte, ca asa stiam ca se face, asta vazusem toata copilaria mea……OOO, dupa prima noapte nedormita, mi-am impachetat tot si am cautat prima cazare platita…si m-am jurat ca de atunci nu mai plec de acasa decat daca am bani sa platesc cazare. 15 ani mai tarziu…calatorim cat de mult se poate, cazari cat mai confortabile, ca o viata avem, mai stau ocazional la fratele meu 2-3 zile, dar nici asa nu ma simt confortabil si o fac doar pentru ca oricum e greu sa ne vedem, nu am reusi mai deloc daca ne-am caza si separat.
Din cealalata perspectiva, nu insist in a invita pe cineva la mine, nu insist cu nimic in general, te invit odata si atat…daca refuzi aia e, nu ma supar, dar nici nu te intreb a doua oara, mi se pare penibila insistenta si mi se pare ca il „fortez”pe celalalt sa accepte….Desi se pare ca social acceptabil este sa insisti ca sa para ca esti o gazda primitoare :).
Comentariu beton!19
Bre, și pe mine m-ai refuzat politicos când ai venit în Suedia da nu numai ca nu m-am supărat, dar încă sunt pe aici și te citesc. Deci nu îi bagă pe toți în aceeași oală. :).
Însă ai explicat extrem de frumos lucrurile și acum chiar ca te înțeleg, ba chiar mă și regăsesc. Și eu sunt genul care îmi place să fac chestii când am chef, nu după un program stabilit. Mai ales să mă cac :)))
Comentariu beton!31
Evident că nu vă bag pe toți în aceeași oală, dar sunt mulți cei care n-au reacținat ca tine.
Ba eu nu mai reușesc să dorm la bunica-mea și am copilărit în casa aia, când merg in concediu tre’ ‘ sa stau cel puțin 5 zile pe acolo ca să reușesc să prind măcar o noapte de somn că lumea . Nu-i patu’ meu nu prea port dormi. Ce sa mai vb de lăsat greutăți sau alte chestii ..
Asta cu „nu e patul meu nu pot să dorm” ține de alt registru. Că nici la hotel nu e patul meu, dar știi cât de bine dorm?
Ei dorm bine numai la mama la țară. Bine, e casa unde mi-am petrecut toate verile timp de 18 ani. La ea la bloc…nu. Nici la hotel nu dorm cum trebuie, indiferent de cât de confortabil e patul, pe motiv ca nu e patul meu. Dar sa dorm la rude sau cunoștințe….never.
No, acum mă simt mai bine, că credeam că-s singura nebună, că nu vreau să deranjez lumea când îi stau pe cap 😀 Deci, suntem mai mulți 😅
Comentariu beton!17
Inteleg exact ce simți. Din aceleași motive, cans ma intorc in România prefer camera la hotel, desi am destui prieteni care imi deschid oricand ușa cu drag. Prieteni, da, deci oameni pe care ii cunosc, dar tot e mai ușor sa te trezești cand vrei, sa faci ce vrei in camera de hotel, sa umblii in chiloți, sa nu ai program.
Cat despre o cafea cu un necunoscut, nu stiu, depinde de mood, ar fi mai degraba pro, daca as avea o intebare sau un articol de făcut, dar așa, nu stiu. Pare idee buna la inceput, dar cred ca pusa in practica, nu e. Tin minte ca intr-un an n-am spus la nimeni ca vin acasă in Ro, tocmai ca sa nu mi se faca program, dar ma rog, asta in alta ordine de idei. Pe cat îmbătrânesc, pe atat am mai putin chef de interactiuni, nu mai am răbdare, tre sa fie omul brilliant ca sa fac efortul. Na, nu stiu, dar cred ca am trecut de varsta in care sa nu facem ce avem chef sau sa ne punem in situații awkward…
Pe langa ce zici tu,eu mai am una : sforai ! Deeci exclus sa dorm undeva !
Da, bravo. Nici nu mă așteptam să faci altfel.
Cred că ni se trage de pe vremurile sărace, asta cu găzduitul oamenilor cunoscuți. Toată copilăria am fost martora rudelor/consătenilor familiei găzduiți și consiliați de câte ori aveau treabă la capitală (spitale, fii în armată, examene, etc). Când mi-a venit rîndul, adult fiind, să onorez o cerere de găzduire, am oferit toată casa și m-am dus să dorm la o prietenă, n-am suportat gândul situațiilor stânjenitoare de ambele părți.
Comentariu beton!14
Ești o doamnă!
E perfect clar si logic de ce nu vrei sa stai la alti oameni in casa. Si e de bun simt. Eu am o intrebare: cum reactionezi la musafiri la tine in casa? Te oferi vreodata sa fi gazda pentru 1-2 nopti pt un cunoscut?
Personal am ajutat cu cateva saptamani de cazare mai multi prieteni si cu unii am convietuit foarte bine si la altii abia asteptam sa plece 😅
Nu, nu mă ofer niciodată. Motivele sunt valabile și în sens invers.
Abordarea lor tine de a accepta doar perspectiva proprie……ghici cum ar fi fost daca ajungeai totusi la acei oameni si aveati discutii in contradictoriu :)))))
Cand am fost nevoita sa merg la primul meu training pentru un nou loc de munca a trebuit sa stau la hotel impreuna cu o alta tipa, viitoare colega de munca. Eu sunt antisociala de felul meu si nu e nevoie sa precizez ce greu mi-a fost sa interactionez cu ea, sa imi fac dus sau sa ma duc la baie cu ea in camera ( m-am constipat atat de tare ca a trebuit sa iau pastile ca sa pot merge la baie, si desigur cand ea era plecata din camera si eu cu usa inchisa cu cheia :D). Si nu e prima data cand sufar asa, la orice excursie, concediu ori vizite mai lungi am probleme cand vine vorba de intimitatea mea si tabieturile mele. Din acelasi motiv nu imi place nici sa am invitati acasa la mine (de niciun fel).
Exact la fel sunt și eu, din aceleași considerente. Aș adăuga ca nu ai nici pic de spațiu sau timp personal, nu poți fi doar tu cu tine deloc, ci trebuie să fii sociabil non stop . Eu nu rămân peste noapte nici la prieteni apropiați, prefer hotelul, din aceleași motive. Adică da, ok, stăm, mancam, bem, radem, dar la un moment dat ne retragem și mergem să dormim la hotel (evident, când suntem în deplasare).
Și mai am o chestie: oricât de mult îmi place ceea ce scrii și cat îmi plac Mara și fetele, niciodată nu v-aș deranja dacă ne-am întâlni într-o vacanță, de exemplu! Mi se pare ca v-aș invada spațiul și timpul personal, pe care le vreți doar pentru voi.
Comentariu beton!20
Dadada 💗
Acum mulți ani eram în delegație și m-am întâlnit la Deva cu un blogger pe care-l citeam des. A fost o întâlnire ciudată exact pentru că, deși îmi plăcea ceea ce citeam, omul era diferit și mi-a fost extrem de greu să trec de ceea ce aveam eu în cap față de ceea ce vedeam în fața ochilor.
Avem impresia citindu-te aici că te cunoaștem de ani de zile când de fapt noi cunoaștem doar ceea ce ne lași tu să cunoaștem și asta e ok, că de aia citim aici zilnic.
Dacă nu ai o casă de oaspeți sau o parte separată a casei eu n-aș merge peste cineva și chiar și atunci e complicat. Am văzut la sora mea că se mai poartă uneori să dormi la cineva când persoana respectivă e plecată de acasă; iar complicat.
La întâlniri cu bloggeri merg doar dacă vine toată comunitatea și nu doar eu cu omul.
Și spun astea cu toate că te-aș invita, Mihai, oricând la o bere… cel puțin.
💗💗💗
A fost ca un Vis Urat?
Parintii mei sunt medici si datorita acestei calitati toate neamurile, rudele, cunostintele, prietenii etc. care locuiau in provincie si aveau diverse probleme de sanatate sau voiau sa faca tot soiul de analize sau investigatii medicale ii sunau sa ii anunte fie ca vin pentru cateva zile, fie daca pot sa le aranjeze de un consult sau ceva asemanator. Cand veneau in Bucuresti, ghici unde se cazau mereu, negresit? Tocmai in apartamentul lor, iar eu si fratele meu trebuia sa ne restrangem intr-o singura camera (trageam la sorti care din noi trebuia sa cedeze camera sa musafirului). Cea mai mare parte a copilariei am avut astfel de situatii, iar o cazare dura de la 1 zi (in cel mai fericit caz) la 2 saptamani (cum a fost cazul cu un vecin al bunicilor venit pentru o operatie la genunchi). Problema cea mai neplacuta era ca toti acesti musafiri aveau pretentia sa le oferi tot confortul posibil – cazare, masa si divertisment pentru petrecerea timpului. Din pacate parintii mei nu stiau sa refuze astfel ca ii primeau pe toti, fara refuzuri, iar pentru noi, copiii, nu era tocmai placut.
Datorita acestei experiente din copilarie prefer sa stau mereu la hotel cand calatoresc, ca explicatie la eventualele reprosuri se poate spune ca am un program aglomerat si nu doresc sa deranjez.
Comentariu beton!32
Doamne ferește! Cred că rămâneam cu traumă pe toată viața.
Cine s-a retras din relaţia virtuală cu tine, probanil că ar fi făcut-o oricum la un moment dat! O fi zis ceva…o fi înjurat!!! Oricum sunt în aceiaşi categorie de „mofturoşi” ca şi tine şi ca mulţi alţii de prin cartierul ăsta de comentatori şi cititori de Vasilescu!
Sa știi ca nu ești singur, de aia eu nu ma pot duce la airbnb 😂. Am exemplu de la Barcelona de acum vreo 5 ani. Cazare super central, clădirea super smechera (era cel puțin duplex, dacă nu triplex, nici măcar nu dormea la același nivel cu noi) gazda, o tipa tânără, super cool. Ar fi trebuit sa ma simt excelent, numai ca nu. Cred ca sunt eu sălbatică sau ceva, îmi era groaznic sa ies din camera sa ma duc la baie, care era usa în usa, la bucătărie faceam in șoaptă o cafea, nu am îndrăznit sa o întreb aproape nimic. I am spălat vasele din chiuveta după ce pleca dimineața la serviciu (normal ca era grăbită și nu avea nici un chef sa le spele atunci) de am panicat fata și a inceput sa își spele dimineata cana și lingurița, ca să nu i le mai spăl eu 😂. Mi a lăsat o umbrela într o zi ploioasa, numai ca eu n am îndrăznit sa o iau, și am preferat sa stau in camera jumate de zi pana a ieșit soarele. Deși sunt persoane mai dezinvolte, care întra în discuții cu mare placere și socializează, eu mai bine ma duc la hotel 😳
Eu sunt nivelul urmator. Nu prea ma simt confortabil in nicio casa care nu e a mea (adica toate din lume minus una).
In ultimul an a trebuit sa trec cam des (adica de vreo 3 ori) la unchiul meu, dupa ce au murit parintii mei. A trebuit sa stau acolo ca sa rezolv hartogaraia cu mosteniri, succesiuni, vanzari de apartament.
Eh, omul cu casa in still Dallas, piscina mai lipsea, dar tot ma simteam complet inconfortabil, poate si pentru ca gandesc prea mult si prost. Daca mi-e foame sa zic? Sau sa astept? hai ca astept. Dar sa mananc cat imi trebuie sau mai putin? Sa ii zic daca mi-e frig? (era miezul iernii si in camera unde dormeam nu cred ca erau mai mult de 12-13 grade). Etc.
Singura chestie care s-a schimbat (oarecum) fata de tinerete – pe vremuri daca aveam nevoi stringente, nu puteam sa mi le indeplinesc. Recordul e de vreo 4 zile cand eram in vizita la un prieten bun. Acum, cand e cazul, de obicei uzurp tronul si preiau conducerea in mod autocratic, nu sunt probleme.
Eu nu m-am suparat deloc, am oferit tu ai spus ca stai la hotel e ok. Era ok pentru tine daca eram deja plecati si erai singur pe plantație cum ar veni, nu ai fi primul caruia i se deschide usa si i se lasa cheile sa stea la mine cat nu sunt acasa, am oferit casa si cunoscutiilor si necunoscuților care au avut nevoie de gazdure cat au vizitat Cracovia.Nici la bere nu te oblig sa nergi ca tu nu bei 😂😂😂 dar iti pot face lista si te ajuta in caz de nevoie cu orice cat esti pe aici.Stiu ca ajungi pe 9 asa ca tine minte ca mai toate magazinele,cu exceptia Carrfour express si Zabka,sunt inchise. Carciumi si benzinarii sunt deschise.
Comentariu beton!12
Știu că nu te-ai supărart după ce am refuzat invitația. Am apreciat foarte tare că ai luat-o așa cum e și mi-ai dat în continuare sfaturi despre ce să fac în Cracovia. 💗💗💗
Sunt perfect de acord cu tine, exact asa si noi, intotdeauna preferam sa stam la hotel. Eu ca eu, dar sotul meu este exact ca tine, nu poate interactiona cu persoane necunoscute, chiar si rude, cu care ne vedem cine stie cand.
In plus, eu si cand raman la copii, ma simt cumva nelalocul meu, chiar daca am posibilitatea sa folosesc o baie si o camera fara sa ii incomodez. Si ei la fel imi spun, cand raman ocazional la noi, ca nu se simt ca la ei in casa.
Ca sa nu mai zic ca ultima data cand am ramas la o colega, dupa o petrecere la firma, m-am simtit atat de aiurea, ca am zis ca niciodata, dar niciodata nu mai fac asta. Clar, data viitoare imi rezerv o camera la hotel.
Deci te inteleg perfect.
Daca te citesc de ani de zile am impresia ca te cunosc. Si poate partial am dreptate. Ba, asta cam gandeste ca si mine, as putea bea o bere cu el si sa ma bag in seama ! Numai ca nu. El nu ma „citeste” pe mine, nu ma cunoaste. Si daca comentezi pe aici, are sute de comentarii zilnic si nu are cum sa te identifice. Plus ca pt el blogul e munca. Zicea parca Cetin ca e ok daca il vezi la o masa sa il saluti scurt si gata dar nu te baga aiurea in seama prea mult ca nu e ok. Cum ar fi sa fii la birou unde lucrezi si deodata sa apara un necunoscut vesel cu o bere si un shot de tequila la 10 dimineata ca te stie de o viata si hai sa bem ? 😀
Comentariu beton!18
Dadada, fix așa. :))))))
Eu te înțeleg, la fel sunt și eu. Avea soțul un prieten care tot timpul ne chemau pe la ei să stăm când trecem prin Viena. O făceam pentru maxim o seară pentru că urăsc să deranjăm. Alți prieteni ne chemau la Cannes să stăm, că au loc. Am zis că venim cu mare drag, dar ne vom caza undeva aproape de ei. Mai ales când mergeam cu copiii după noi. Poate ei au dat bani mulți pe x lucru, poate se întâmplă fix atunci unul dintre copii să strice ceva, chiar dacă neintenționat sau pur si simplu poate în seara respectivă n-ar fi vrut să doarmă, deranjând programul de somn al proprietarilor. Așa că am evitat, am evitat să călătorim în casele oamenilor când erau copiii mici, ne luam cazare și ne vedeam cu ei în oraș sau la ei acasă și pe la 7-8 back to our place. E mai sănătos și mai bine așa, ne simțim mai bine așa. Și așa nu se strică nici prieteniile și nici nu deranjăm pe cineva.
În cazul tău e și mai și, că pe mulți îi cunoașteai doar virtual, nici eu nu m-aș duce în casa unui străin. Pentru că în fond, e un străin până să ajungi să îl cunoști.
In alta ordine de idei, singura data cand am stat la straini (pe care ii cunosteam doar de pe fb) a fost cand am venit in București să nasc pe al doilea copil. Îmi aranjasem cazare aproape de spitalul Filantropia pentru că urma să stăm cam o lună acolo cu cătel și purcel (adică eu, soțul și fiul meu cel mare). Totul era bine aranjat și fix cu 2 zile înainte să purcedem la drum, a fost o inundație în apartamentul acela de la vecinul de sus că nu mai era locuibil absolut deloc apartamentul, o trebuit rapid să bage muncitori ca să repare ce era pe acolo. Needless to say, nu am mai avut unde sta. M-am pus să caut din nou așa pe repede înainte, am postat în grupurile de mămici cine știe de ceva cazare mai ieftină în București dar cum era luna octombrie deci luna venirii studenților, toate prețurile erau enorme așa last minute iar celelalte erau de preferat să fie ocupate de studenți evident pe un an, nu o lună cât preconizam să stăm noi. S-a oferit o tipă să ne cazeze la ea acasă pe toată perioada asta, pe toți trei. Atenție, vorbeam pe facebook dar fizic nu ne cunoșteam. Am acceptat, dar așa îndoiți, cu griji pe cap cum va fi având în vedere că erau ei + 3 copii. Măi, a fost demențial. Ne-am potrivit din start, a fost super. Nu credeam că o să fie așa. Și acuma sunt șocată câtă baftă am avut de oameni super, care ne-au ajutat last minute și au fost mărinimoși. Și acum ținem legătura, și acum dacă vin în Maramureș ne vedem, ne trimitem cadouri, ne sunăm și după ce am plecat atunci ne tot scriau că le este dor de noi, că parcă lipsește ceva. Nu credeam intr-un milion de ani că o să fie așa de bine. Ne-am ajutat reciproc și au fost oamenii potriviți la locul potrivit.
Comentariu beton!42
Ce poveste frumoasa, Daniela! 🙂
te inteleg perfect …
Eu las aici doar o invitație la pescuit. Daca ești prin zona, ai chef si timp si vrei sa faci cunoștință cu niște solzoși care vorbesc doar limba lui Voltaire, da un semn. Cam cu toți prietenii mi-a ieșit faza…acu’, cu cineva care sta juma de zi in Delta cu undita in mana si nu reușește sa prindă o babușca…nah, ma voi strădui, voi da tot ce am mai bun dar trebuie sa înțelegi ca nu sunt nici Dumnezeu, nici Isus sau Sfânta Parascheva sa înfăptuiesc minuni. 😂😂
Dar măcar poți trece in palmares ca ai pescuit in unul din cele mai faimoase lacuri din Europa in rândul pescarilor. 😁
Comentariu beton!12
eu stau si am primit prieteni. Dar, evident, nu e asa usor. Cel mai misto era cand stateam la apartament, aici in stocolm. Nu de alta, dar aveam o garsoniera de oaspeti, la un pret d-ala bun. 25-35e.
In Gavle apartamentul era mare, camera oaspetilor era fix in cealalta parte a apartamentului si avea si buda proprie. Ba, chiar si usa, care inchidea de tot bucata de apartament. Practic, era ca o mini camera de hotel. Atat ca trebuiau sa stea cu 2 biciclete in camera. Patesti
Acum am ceva mai multe camere, deci nu prea ne intalnim. Plus ca io am camera mea de munca.
De stat la altii…cand m-am mutat in suedia am stat la prietenii mei (aceeasi configuratie a casei pe care o am eu acum). 2 saptamani. Cateva zile a fost ok, dar dupa abia asteptam sa plec. Nu ca ar fi fost ei altfel decat foarte misto. Dar, simteam asa ca le stau in suflet. Dar, fiind la inceput, 2 saptamani de airbnb suedezesc ma futea maxim. Inainte sa primesc primu salariu deja ma uitam in conturi sa vad daca nu cumva fac paienjeni
Mitu! Adică exact la fel sunt. Prefer să nu fac economie la cazare, decât să fiu stresată de chestia asta.
Dragă, la mine ai deranja precis pisica bătrână, care dimineață la 6 când ți-ai fi făcut tu cafea, ea avea altă treabă: vomita în salon! Și -a revenit între timp, e bine animalul.
În rest, da, dacă nu este absolut necesar să dormi la cineva acasă, mai bine la vreun hotel, apartament, ceva.
Ce ne-a funcționat nouă cu prietenii foarte apropiați a fost să facem un „schimb”. Noi plecați toți, casa toată la dispoziția cui vrea să aibă un pic de grijă de pisici – mâncare, apă, literă. Oamenii nu ne deranjează, nici noi pe ei cu micile tabieturi individuale, fiecare își face programul de vacanță.
Așa, mai pe economic.
Si eu sunt la fel. Am avut si eu situatii in care am fost rugata sa dormim la cunoscuti sau sa imi arate x si y orasul. Mie imi place sa ma duc de capul meu, sa vizitez ce vreau si cand vreau si sa fac ce vreau eu la cazare. Nu vreau sa depind de nimeni, sa stau dupa nimeni sau sa merg tiptil prin casa. Am piticii mei si in concediu, asa cum fac si acasa la mine, vreau sa ii pot lasa sa zburde in voie. Ca sa fiu relaxata, nu tensionata in concediu. Nici la nunti nu merg din acelasi motiv, nu ma simt in largul meu si nu vreau nici sa arunc banii pe fereastra. De asta mint sau alteori, zic direct, depinde de situatii. Nu e nimic personal, dar este luat personal de altii.
Te inteleg perfect. Am fosti colegi prin toata Europa ca na… exodul de dupa 2000. M-am intalnit cu ei la o bere, doua, trei, apoi somnic la hotel. Nu intelegeau de ce le refuz oferta sa stau la ei. O singura data am cedat pentru ca erau prieteni f apropiati. Ne-am simtit f naspa pentru ca in casa lor era un frig de crapau peretii si ei stateau in tricou. Nu intelegeau de ce tremuram si dormim cu caciula in cap… no joke peretii radiau un frig ca la cabana Omu.
Comentariu beton!12
A, da, exact. Am pățit și eu la fel în Olanda. M-am dus să-mi cumpăr un trening pentru stat în casă, că altfel degeram. Singura dată când mi-am călcat pe suflet și nu m-am dus la hotel. Încă regret.
Mai demult era o doamnă din Olanda care comenta foarte frumos. De ce nu mai apare cu comentarii pe blog?
Întrebarea asta era pentru mine? Că dacă da, de unde aș putea să știu eu de ce nu mai comentează oamenii p-aici?
Am întrebat de doamna din Olanda pentru că am bănuit că și ea te-a invitat pe la ea acasă și refuzând-o, a hotărât să dispară de pe blog. Chiar intram de multe ori special să citesc comentariile ei, vorbea mereu de soțul ei „ingineru'”. Cred că acum înțeleg de ce nu mai scrie.
Tata a lucrat ani de zile pentru o familie de italieni. El avea căsuța grădinarului, separată de casa principală. Acum se întoarce la ei doar ocazional, când e câte ceva de făcut. Uneori stă în casa principală, în apartamentul pentru oaspeți care e fix deasupra dormitorului gazdelor. Așa ca oricât ar fi de frig, el dimineața se îmbracă bine, iese tip-til și cafeaua și statul pe buda tot în căsuța grădinarului au rămas.
😁😁😁
Perfect adevarat ce spuneti in postare! absolut de acord cu totul pentru ca si eu am aceleasi stari si sentimente cand sunt invitata sa colcuiesc in casa prietenilor, chiar si a rudelor. De cand s-a facut accesibil statul la hotel, chiar si cand merg in orasul natal prefer sa stau la hotel decat la rudele care insista sa stau le ele.
Deci, suntem pe aceeasi felie din acest punct de vedere! 🙂
Aaa, totusi odata am stat o noapte toata familia (cinci persoane) la Nantes la vara mea dar soțul ei avea mai multe apartamente în proprietate si pe unul tocmai il pusese la inchiriere, asa ca era complet liber si echipat si nu deranjam si nici nu ne deranja nimeni. Au fost foarte draguti si a fost minunat, dar a fost o situație speciala.
plm, acuma zici? Chiar m-am pregătit să te invit pe la mine. Am băgat bere la frigider la rece, cumpărat 3 caserole de mici și am dat cu aspiratoru prin toată casa. Acuma ce puii mei să fac cu atâția mici și bere?
Băi, eu nu mă simt bine la fiică-mea care locuiește cu prietenul ei într-un apartament cu două camere și mai merg odată la un an sau doi dar insistă nevastă-mea să stăm la ei pentru că trebuie să le facă de mâncare la copii 🙂 De obicei mergem pe la ei în weekend și eram stresat că eu mă trezeam pe 6-7 să-mi fac cafea și cumva simțeam că le deranjez somnul cu zgomotele mele. Treceam pâș-pâș prin camera lor până în bucătrie.Să nu mai zic când mă uitam prin frigider să halesc ceva și nu era ca al meu sau să întreb tot timpul unde este sarea, unde sunt tacâmurile, unde plm aveți piperu.
Eu nu înțeleg de s-ar fi supărat niște oameni maturi pe tine că le-ai refuzat oferta. A, dacă aveai vreo 20 de ani io zic că trebuia să fii prost să refuzi așa ceva. Părerea mea.
Nici la 20 de ani nu mă simțeam mai confortabil, dar pe vremea aia cred că puteam să trec mai ușor peste orice disconfort. La urma urmei, stăteam moca. 😀
Mici? Hai ca io n-am probleme d-astea mihaivasilesciene
pare ca nimeni de pe aici nu are vocatie de gazda. Doar sa zic ca nici eu. De fapt ce vorbesc, daca ma musafiri la cina, lucru care imi face placere, recunosc, oarecum nu incurajez nici mersul la baie. Ca daca merge careva la baie trebuie sa curat pe acolo cu clor. NU ca ar fi ei necivilizati, dar am eu obsesii. 🙂
In plus, pe cand eram casatorit, adica nu divortat, plecatul de acasa era o ocazie de facut chestii de adulti in deplina libertare, libertate pe care nu o ai la cineva acasa. Asa ca daca imi permit sa merg undeva, ma duc, daca nu, nu.
Eu si cand vine plodul in vizita il simt ca-mi sta pe cap, desi e “de-al casei”. Cand il vizitam noi, stam la hotel, fara discutii inutile. Tabieturi, chestii. Nu sant asociala, dar nici vreun as in arta conversatiei, reduc interactiunea cu altii, mai ales cu necunoscuti, la minimum posibil. Sant altfel foarte primitoare si bine intentionata, dar ma cam stresez cand am oaspeti, in general (din motive de OCD). Si parca e tot mai greu, cu varsta, sa renunt la confortul si tabieturile mele. De aia, traiasca hotelurile. Desi anul asta o sa cam fiu eu HORECA: nepotul din Canada vine sa studieze un an in Finlanda si trece si pe la mine, nu-l pot trimite la hotel; var’mea din NZ, cu care ma vad foarte rar, va sta evident la mine (e singura); plus alte doua verisoare din Romania, care n-au mai fost in Dk, tot la mine, dar macar vin amandoua odata…Dupa care incui usa si nu vreau sa mai vad pe nimeni macar juma’ de an 🥴
Dap. Exact asta este, tabieturi&chestii. Când eram tineri ne durea la bască de așa ceva.
Te inteleg perfect! Partea tricky la mine e ca sunt la fel ca tine, la capitolul asta. Detest sa deranjez. Detest sa nu pot sa-mi fac treburile in voie (cafea, scroll in liniste pe telefon, buda, etc.) In schimb, nu ma deranjeaza absolut deloc sa am invitati. Si ii invit sincer sa faca fix cum doresc ei! Vor cafea la 5 dimineata? Mi casa su casa. Se duc de 50 de ori pe noapte la buda? Nema problema. Pleaca si ajung tarziu? Iar, ok.
Dar eu detest sa o fac =))))
Si eu la fel sunt. Prefer sa mor de foame si sa platesc hotel decat sa stau pe capul omului. Am facut-o de doua ori in toata viata mea, o data cu o prietena cu apartament intr-o frumoasa capitala europeana si mi-a ajuns. Ne simteam stinghere amandoua, desi am trecut prin multe impreuna ani la rand si ne cunoasteam, nu gluma. Cand eram mai tanara, aveam un amic care prinsese o bursa in Olanda, m-a invitat omul probabil din complezenta :))) si eu am zis da, fara drept de apel :))), disperata fiind sa vad si eu cum e „afara”. Nu mai tin minte detalii dar stiu ca semnasem un acord care prevedea sa nu comentez nimic in legatura cu ce face, cum si ce mananca, cum isi aranjeaza prin casa si, mai ales, sa nu-i umblu prin carti :))). Eram toata ziua plecata, asa ca putin imi pasa de haosul lui din cap si casa, mie imi trebuiau un dus si un pat. Acum n-as mai putea face asta neam.
Gândiți perfect normal. Și mie mi s-ar părea aiurea să merg să mă cazez acasă la persoane necunoscute. Chiar dacă acele persoane au intenții bune, nu ai cum să te simți în largul tău. Iar o invitație la bere? Aici suntem toți prieteni și ne tragem de șireturi, dar cred că am fi în pană de replici dacă am fi față în față.
Parcă m-ai descris pe mine…exact așa gândesc și eu!
Fix aşa! Dintotdeauna, chiar! De curând, am fost la Berlin, la nişte prieteni foarte buni (and I mean foarte buni), care au o casă imensă. Am dormit la ei trei nopţi şi am avut fix acelaşi stres pe care cu sinceritate, curaj şi diplomaţie l-ai descris mai sus. Nu ştiu cum vom face data viitoare, pentru că sigur ne vor invita din nou să stăm la ei şi n-aş vrea să se supere… E complicată faza asta cu intimitatea, eu o consider un lux.
Cât despre cealaltă poveste, cu invitaţia la o bere, şi asta e o chestie complicat de înţeles pentru unii: distanţele sociale sunt ciudate, mai ales acum, de când cu reţelele care se cheamă chiar aşa – de socializare. Una e să faci cunoştinţă fizic cu o persoană străină – iar asta presupune un cod întreg pe care-l învăţăm de mici – şi alta e să te apropii de cineva pe care crezi că-l cunoşti virtual. Aici e mult de lucru şi convenţiile sociale pentru situaţia asta, cred eu, încă nu s-au format. În fine… data viitoare, dacă o fi vorba de o masă pantagruelică, aşa cum zicea bine cineva mai sus, du-te! 😍
Nici eu nu aș sta la cineva necunoscut acasă în vacanță. Cu prietenele mele merg în vacanțe, vin la mine, eu merg la ele, sunt ca o familie, nu mă incomodează şi nici eu nu mă simt inconfortabil la ele (dar avem spațiu).
Mie îmi place să cunosc oameni, nu-mi place alcoolul, dar un ceai sau o limonadă beau cu cineva chiar dacă nu cunosc persoana. Însă dacă e o vacanță tip circuit cum faci tu, am totul planificat și mă încurcă să fac loc în program cuiva necunoscut, evit. Și mă irită persoanele pe care le cunosc dar nu le-am văzut de x ani care vin în vacanță în Olanda și vor să ne vedem. În alt loc, nu în orașul meu. De parcă nu am altă treabă în weekend sau seara în afară de mers la mama naibii cu mașina, cǎutat parcare, plǎtit o cǎciulǎ de bani parcarea, ca să nimic, că dacă voiai să ții legătura cu mine, mă căutai și în restul timpului.
Si eu sunt la fel ca si tine, cu diferenta ca eu si sforai ca o drujba. Am fost obligat de nevasta sa vizitiam niste prieteni si sa ramaneam peste noapte, de teama sa nu-i deranjez nu am dormit deloc. Asta dupa vreo 600 de km de condus si inca 1000 a doua zi.
Mihai, sa stii ca si eu sunt fix, dar fix la fel ca tine in aceste doua privinte. Nu pot si pace.
Pe mine ma mai dernajeaza profund si cand cineva imi sugereaza sau imi zice direct ca sa doarma o noapte la mine, din varii motive, de obicei puerile, ce sa mai. Ca e mai aproape la mine de nu stiu ce sau ca vin si ei in oras la o nunta… Le zic voalat sau direct daca nu pricep ca nu, nu poti sa dormi la mine. Suntem oameni in toata firea, nu e ok nici macar sa te inviti. Nu, nici daca te-am chemat sa vii la Revelion – nu ramai peste noapte.
Ma lafai in 2 bai, dar nu am pensiune la mine acasa.
Sper ca se intelege clauza de forta majora, spre exemplu ti-a ars casa in seara asta si nu ai unde sa stai, atunci vin eu si te gazduiesc la mine cat ai nevoie.
La orice om trebuie să respecți regula casei în care ajungi. Despre ce pot să vorbesc dacă ultima carte citita de gazdă a fost Scufița roșie? Dar dacă stăm în living și la tv e Mireasa? Dar dacă mi se dă de mâncare ceva ce nu-mi place? Sor-mea a venit în țară și a vrut să stea 2 zile într-un oraș în care avem rude. Nu, la hotel, am trimis -o la hotel, își înșira bagajele, ea era pe wc și gazda avea nevoie de nu știu ce blush, că pleca la serviciu. Fii boier, fii om subțire. Eu urăsc lipsa confortului și a elegantei prin refuzul promiscuității de când eram mică și puneam scaune în prelungirea patului când veneau rudele. Nu dormeam nici 5 minute din noapte .
fosta gajica era bagata in treaba cu couch-surfing. Si am tot avut oameni la ea acasa. Dar, la modu ala: „oameni buni, noi de la 9 la 17 suntem la munca”. Asa ca dimineata ne trezeam toti si plecam…dupa care seara ii recuperam eu de prin centru.
Cea mai tare a fost o fata din Singapore. Programu asta fu asa drastic pentru ea, dar sarmana luase 2 tepe pana sa ajunga la noi, asa ca era bucuroasa de orice cazare. Plus ca seara eu gateam. Si, la plecare ne-a zis „bai, cand ajungeti la mine in Singapore, dati un semn”. Noi am ras, plm…”singapore” nu e chiar aici, langa romania.
Dar…s-a intamplat ca fix iarna aia sa ajungem in singapore 🙂 Si am contactat fata. Si ea a inceput „nu am cum sa va tin la mine” (noi…logic, aia cu „veniti la mine a fost la misto, clasic”), dar continua „dar, stati la tata, ca el are spatiu”.
Tipa si-a luat concediu si alea 2 zile de singapore ne-a dus ea peste tot si ne-a facut pe ghidu, ne-a cumparat mancare…frumos cat de cat
uneori e misto si cu straini
În secolul trecut, cazările erau foarte scumpe, puterea de cumpărare era alta. A rămas împământenită ideea că, dacă găzduiești pe cineva, îi faci un mare bine. Acum lucrurile s-au schimbat dar ideea a rămas acolo, undeva, și omul vrea să facă bine neapărat.
Ai sintetizat extraordinar de bine toate motivele pentru care și eu prefer să pierd 100 € decât să dorm la un prieten.
Si eu sunt din categoria asta! Cred ca e și din educație! Ai mei nu ar fi acceptat să deranjeze, indiferent de cat ar fi insistat respectivii! My beloved însă, iubește să acceptăm invitațiile prietenilor! Pentru mine este un calvar! Trasul apei la 2am, care ar putea să dea deșteptarea gazdelor, ore diferite de mâncare, plus pierdut vremea în jurul mesei vs o plimbare pe unde vreau eu!
Pe deasupra, sforăitul lui face imposibilă refugierea mea într-o altă cameră.
Zilele trecute am ascultat un podcast de-al lui Joe Rogan cu un psiholog, excepțional tipul, Gad Saad, care printre altele vorbea despre “curajul” verbal pe care oamenii îl au în mediul online, comparativ cu dialogul în persoană. Cred ca de aceea și invitațiile se fac mai ușor online, dar și supărările sunt pe măsură!
I feel you; jumatatea mea cea buna, adora sa stea de vorba. Cu lumea. Cu uamenii. De pe plaja de exemplu, sau din piscina. Dupa care ma anunta ca noi doi avem invitatie la Maramu si Iesi de la doi ospitalieri care beau bere in piscina impreuna cu al meu. Drept si prin urmare a trebuit sa ma prefac foarte dornica de cazari in casa unor necunoscuti doar ca eu sunt mai simtita asea din fire si nu intru in casa gazdelor fara cadouri gen min 300 ron un bibelou plus un ghiveci cu buruieni min 100 ron plus un cadou asortat gen gazda o pijama si consoarta sa tot o pijama dar sa fie ceva wow nu chinezarii, de calitate si la set min 300 ron. Nu stiu ,oare de ce cand vizitat si Iasiul si Maramuresul a preferat sotul meu sa stam la pensiune si nu la necunoscutii aia.?Dar cadourile ptr aia l am obligat sa le cumpere. Si le am donat lui soacra mea dupa ce s a vindecat al meu sa imi mai propuna sa mergem la lume p acasa.
Cine se supără din atâta lucru are mari probleme la etajul superior..
Și mie mi-ar fi inconfortabil să stau la cineva necunoscut..la o bere/limonadă/cafea mai merge cum mai merge, poate reușim să găsim un punct comun.
În rest, la/cu prieteni apropiați am stat. Am și primit la mine. Cu o doză de neliniște, dar una suportabilă.
Mama și bunica sunt (mă rog, cea de-a doua era) foarte sociabile, deci întotdeauna stăteam la cineva (rude/prieteni) când eram în deplasare. Iar respectivii stăteau la noi fără probleme. Mi se părea cel mai natural lucru din lume, dar evident că alții au o altă opinie la fel de întemeiată.
Mi se pare trist (dar to each their own!) să citesc că unii colegi de comentarii se simt inconfortabil inclusiv în casa părintească 😢 dar conștientizez că sunt o norocoasă pentru relația pe care o am cu ai mei, ar fi de neconceput să stau la hotel când merg acasă! Sau să stea ei când vin la mine.
Dar să încheiem cu o poveste amuzantă: eram în vacanță în Germania cu bunică-mea, luam la rând toate rudele. La una dintre verișoarele ei am stat vreo 10 zile, prinzând și un weekend. Atunci au venit în vizită fiul cu nora și fiica (2 nesuferite, care au început să dea ordine de parcă erau la ele acasă). Între altele (sugestie către mine să merg la coafor că îi displăcea freza mea; ochii căscați larg când am comandat la McDonald’s-vaaai aveți McD în România??) a venit cu ideea genială ca eu și bunica să dormim la hotel cât sunt ei acolo 🤣 atât i-a trebuit, mi-a luat-o mam’mare la trei păzește de n-a mai spălat-o apa Dunării 3 luni 🤣
P.S. dacă te văd pe undeva te salut și pace bună 😇
As good as it gets 🤣
Uite ca aici nu ne potrivim (de parca ar conta) 🙂
Am stat 6 luni in casa unor prieteni de-ai lu’ barbata-miu, apoi inca 6 luni si inca 6 luni. Peste ocean, pe sotia prietenului am cunoscut-o la aeroport, cand venea sa ne ia. Sunt in stare sa dorm oriunde si oricum, nu am niciun stres: daca m-ai invitat la tine, probabil ca iti asumi orice deranj. Ala de la buda nu se pune, ca sunt femeie, se stie ca noi .acam doar trandafiri
La faza cu intalnitul in oras: sunt genul care e in stare sa se imprieteneasca si cu o testoasa pe mijlocul drumului, mereu mi-a placut sa intru in vorba. Probabil ca, daca as face asa un turneu printre cititorii de blog, as sta la povesti cu toata lumea 😀
Comentariu beton!14
Mă bucur că mai e cineva ca mine 😁
@dojo, tu și nevastă-mea. Dacă merg cu ea pe bulevard și intră într-un magazin să cumpere o apă stă minim 20 minute la o vorbă cu fetele.
Cam așa și eu,deși nu am probleme cu socializarea cu persoane cvasinecunoscute. De invitat, v-am invitat ( pe tine și restul familiei) și eu. Doar că eu v-am invitat la pensiunea noastră ,unde zic eu că ați cam avea toate condițiile de hotel. Așa că invitația rămâne deschisă pentru când veți vrea să veniți în Mărginimea Sibiului. Și n-am de gând, nici n-am avut, să dispar de p-aci. Prea îmi place ce se scrie și comentează, ca să plec.
Dom’le, numai mimoze pe-aci 🤣🤣🤣
Pot sa mi pun la semnătura link ul spre acest articol?
Habar n ai cât de bine te înțeleg.
La mine se pune și cealaltă postura, de gazda. Adică îmi place sa primesc, ador sa gătesc pt prieteni, le pun și busuioc in camera de la drum, daaaar… frate, dacă ți ai anunțat prezenta pt 5 zile nu mi sta 10! Ah, încă ceva, trage apa, nu contează ca i 2 noaptea! Nu ma deranjează zgomotul apei, ma deranjează dacă n o tragi! Si nu, nu te apuca sa speli vase, asta i treaba mașinii de spălat vase 🙂 nu ma nghesui in bucătăria mea!
Mda, pățit cu tine și cu întâlnirile! Dar mie mi-ai spus de la obraz că pentru tine era mai importat meciul 😂. Păcat de berea nemțească pe care ți-am adus-o și au băut-o alții. Noi să fim sănătoși!
Io nu-te invit neam la mine, nici eu nu mă simt bine în blocul ăla. Dar nu e nici o problemă să-te bag la căsuța de vacanță din Bayrisch Wald (pe lângă Cehia). Acolo eşti binevenit să tragi câte vântoase poți şi să te speli pe dinți pe balcon.
Dupa cum am mai spus, am fost insotitori de zbor, si eu, si sotul. Cand se nimerea sa avem layover impreuna, fiecare cu camera lui, ca asa e frumos, nu strica nimeni somnul nimanui.
Asa de bine ne-am inteles, ca si acuma, la ani lumina de momentele alea, dormim in camere separate.
I feel you jumatatea mea cea buna adora sa stea de vorba. Cu uamenii. De pe plaja de exemplu, sau din piscina. Dupa care ma anunta ca noi doi avem invitatie la Maramu si Iesi de la doi ospitalieri care beau bere in piscina impreuna cu al meu. Drept si prin urmare a trebuit sa ma prefac foarte dornica de cazari in casa unor necunoscuti doar ca eu sunt mai simtita asea din fire si nu intru in casa gazdelor fara cadouri gen min 300 ron un bibelou plus un ghiveci cu buruieni min 100 ron plus un cadou asortat gen gazda o pijama si consoarta tot o pijama dar sa fie ceva wow nu chinezarii, de calitate si la set min 300 ron. Nu stiu de ce cand vizitat si Iasiul si Maramuresul a preferat sotul sa stam la pensiune si nu la necunoscuti aia. Dar cadourile ptr aia l am obligat sa le cumpere. Si le am donat lui soacra mea dupa ce s a vindecat al meu sa imi mai propuna sa mergem la lume p acasa.