Cât de tare doare o branulă înfiptă într-o lăbuță de cățel

Vă fac aici un scurt update

Am fost aseară să cerem o a doua opinie și să mai repetăm o serie de analize.

Partea bună e că putem exclude cu certitudine destul de mare atât dirofilaria, cât și anaplasmoza.

Partea proastă e că, în esență, tot nu știm exact ce a declanșat toată nefericirea asta și că i-am cam dat la ficat cu toată tona de medicamente îndesate în ea. E posibil să trebuiască să îi scoatem splina, dar asta nu e tragic, pot trăi și ei, la fel ca oamenii, bine mersi fără splină.

Deocamdată, consensul e că totuși ceva carcalac a avut – ori babesie, ori borelia ori altceva de pe acolo. Însă probabil ca urmare a tratamentului destul de agresiv, nu a apucat să mai iasă pe teste. Pe care le vom mai repeta, însă.

Acum am trecut pe tratament pentru hepatoprotecție și urmărim în continuare cum se simte. Azi pare mai bine. Nu suntem încă pe dansul bucuriei, dar respirăm ceva mai bine, că s-a mai diminuat nodul din gât și din stomac.

Vom repeta zilele astea ecografia și analizele și vedem 🤞

Of, biata cățeluță… Mi-au dat lacrimile. Multă putere, Iulia! Sper din suflet să se facă bine cât mai repede! Ce-o fi în sufletul vostru… 😔

Neata. Va tin pumnii si voua si ei,sa fie bine !
Ti se rupe sufletul de orice fiinta care sufera,dapai atunci cand e al tau …
Sanatate ! Sa ne tii la curent.

Of, bietul blanos si bietii de voi!! Insanatosire rapida fetei si-o imbratisare voua 🤗🤗

Sănătate Ledei, dar și celorlalți doi💓 doar voi știți prin ce treceți acum. Chiar nu aveți cum să preveniți toate evenimentele astea, mno, uite că nici vetul nu s-a gândit din prima la paraziții ăia. Vă țin pumnii să se rezolve cât mai repede 🤗

Nu a apărut ăla sau aia, că dacă aveai copii sau după un om nu plângeai și tu. Că eu pe ăia îi aștept. Să îi fufu în gură. In trei ani mi’au murit mai mulți oameni din viața mea decât în tot restul ei. Și mi’a murit și bull terierul și o dată cu el mi’a mai murit și partea lui din sufletul meu. Că la mine nu există altă rasă. De câini. Încă nu am puterea să iau un puiuț. Îl strâng în brațe pe Gheruță.
Sănătatea blanosului și vouă.

Vai, bietul de el 🙁 sper sa se faca bine cat mai repede.
Pisicul meu s-a taiat intr-o margine neslefuita din spatele aragazului (nici nu stiam de existenta ei) si am plans in fiecare zi in care i-am schimbat bandajele si i-am pus betadina. Nimic nu te pregateste pentru asa ceva.
Am dat aragazul si am luat altul dupa 🙂

Cainele meu are 15 ani.
Asa cred,pentru ca atunci cand l-am adoptat de pe strada avea cam un an.
Cainele meu este membru cu drepturi depline in familia mea,si singurul care are dretul de veto absolut.
Este prietenul meu,confidentul meu si cel care nu imi da voie sa sa o iau randeaua prin margarete.
Are persoane pe care nu le suporta si latra non stop in preajma lor,sunt persoane de care ‘ma apara’,adica se pune rapid intre mine si ele desi eu ii consider prieteni,are toane,hachite,dar stiu ca ma iubeste neconditionat.
Si el stie ca si eu.
Ma gandesc cu groaza,atunci cand imi dau voie,ca o sa plece.
Cineva m-a intrebat daca in cazul unui cutremur pe cine as slava primul,cainele sau un vecin.
I-am raspuns.
De atunci nici macar nu ma mai saluta.
Poate el are dreptate,pentru el.
Poate ca eu sunt defecta.
Habar nu am.
Sper sa fie bine Leda.

Ceea ce va urma este „marturisirea” facuta acum trei a unui prieten despre ce si cum l-a adoptat pe Aki. Va asigur ca merita sa cititi! Multumesc Florin pentru acceptul de a impartasi gandurile tale!
„5 ani. Nu stiu daca sunt multi sau putini, dar azi se fac 5 ani de cand am luat o decizie si anume de a avea un caine. Pentru ca sunt multe de zis, voi incerca sa organizez un pic textul, in ideea in care unii poate nu vor avea rabdare sa citeasca tot si poate vor doar ceva anume.. Voi scrie despre contextul deciziei, de primul an, de beneficii, de cat mai multe minusuri cu care m-am confruntat, sfaturi si daca vor mai incapea sau voi mai avea timp, voi povesti si cateva intamplari. Cred ca sfaturile ar trebui citite de oricine si-ar dori sa cumpere sau sa adopte un caine sau orice alt animal de companie. Poate de asta si voi scrie, nu ca sa ma mandresc eu cu cainele meu sau ce wow e, pentru ca din exterior poate pare totul frumos si usor, dar n-a fost si nu vreau sa ma plang, Doamne fereste, ci vreau doar sa inteleaga si altii care sunt pasii si la ce sa se astepte, desi nu e o regula general valabila ca situatia sa decurga la fel. Am fost intrebat in trecut daca e usor sa ai un beagle, daca recomand, ca wow cum e, ca vrea si X si Y si nu voiam ca lumea sa vada doar frumosul, ci sa stie cam cum e in realitate, nu cum se vede pe facebook sau din poze. Personal cred ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care am putut sa o iau vreodata. Si daca au fost momente cand poate regretam decizia, acum, dupa ani si gandind la rece, as face-o din nou si ce e mai ciudat, n-as schimba nimic din cei 5 ani si n-as face nimic altfel fata de cum am facut pentru ca am avut de invatat si eu foarte multe lucruri. Lucruri pe care nu m-as fi gandit ca le voi invata de la o chestie blanoasa cu 4 picioare si creier cat o nuca.
Contextul, decizia si momentul T0:
Cochetam cu ideea de a-mi lua un caine de ceva vreme pentru ca imi doream sa ma dezlipesc de laptop(la birou laptop, acasa laptop) si poate sa fac ceva miscare(mergeam cu masina daca se putea si pana la Mega-ul din colt), dar mereu amanam sa iau decizia finala. Cum ar zice cineva, eram delasator sau poate nu eram ferm convins ca e momentul potrivit. Imi facusem chiar si o lista cu rase caini pe care mi i-as dori, o lista superficiala bazata 80% pe aspect si 20% pe experienta anterioara. Zic 80% pe aspect pentru ca imi doream un caine deosebit iar lista cuprindea in ordinea preferintelor 3 rase: Akita Inu, Husky/Malamut si Beagle. Husky-ul reprezenta cei 20% de experient pentru ca mai avusesem inainte. Am zis ca daca m-am descurcat cu un Husky(rasa pe care o credeam a dracului de incapatanata si independenta), ma voi descurca cu orice alt caine. Total gresit, dar asta voi detalia la partea de sfaturi.
Acum 5 ani, ar fi trebuit sa fie o zi banala de vineri, in care ma pregateam de nunta unui prieteni bun si de mers la Vaslui. De dimineata vazusem pe facebook un anunt de vanzare cu un beagle si pentru ca era pus de niste prieteni am incercat sa fac niste glume. Ei bine, unele glume nu au tocmai finalul la care te astepti, o scanteie tot se aprinsese acolo. Ajuns la Vaslui, m-am dus la baut la prietenii care aveau beagle-ul, ca deh, la Vaslui cam cu asta se ocupa oamenii si in special musafirii si dupa cateva pahare bune, decizia a fost luata. Il IAU EU! N-a fost o poveste din aia frumoasa ca m-a ales, l-am ales, l-am salvat, l-am pe aia ma-sii. Nu! Eu m-am imbatat si mi-am luat caine cu numele gata pus, vaccinat, numai bine pregatit sa-ti “futa” viata! Slava Domnului ca nu aveau vreo vaca de vanzare, ca cine stie ce se intampla. Asadar in Vaslui poti sa te imbeti si sa faci si altceva in afara de batai si violuri, poti sa te alegi cu un caine, mai exact un beagle care era a III-a optiune. Cei din urma, vor fi cei dintai. Cam asta a fost contextul si cum a aparut dihania.
Primul an:
Asadar n-a fost chiar atat de greu sa ma aleg cu dihania, doar ca, na, cand il iei acasa, incepi sa te confrunti si cu partile mai putin placute ale situatiei. Si sa incepem.
Aki avea 4 luni in momentul cand a ajuns la mine. La 4 luni nu stiu daca poti avea multe asteptari de la un caine, asa ca tre sa te inarmezi cu rabdare si sa incepi sa il educi. Un caine sau orice alt animal de companie nu e un laptop sau telefon pe care sa instalezi repede niste aplicatii/softuri si sa functioneze cum vrei tu sau sa-l setezi in cateva minute/ore. Un caine e un caine, iar tu esti direct responsabil cu educatia lui, ce are voie sa faca si ce nu, ce tre sa stie si ce nu. Evident ca la 4 luni Aki se pisa si se caca in casa. Aia era, mai trecusem prin asta cu un alt caine si stiam ca tre sa il obisnuiesc sa faca afara. Diferenta era ca husky-ul la 4 luni deja isi facea nevoile numai afara, beagle-ul…eh, beagle-ul fix pula! Nu cred ca e corect sa generalizez ca rasa, asa ca Aki al meu la 4 luni, la 5 luni, la 6 luni, la mortii lui, nu invata de nici o culoare sa faca afara. Ieseam cu el afara la fiecare ora si jumatate, stateam cu orele afara, dar era fix pe dos. Afara facea doar daca se scapa el, in rest zici ca se tinea fix ca sa faca in casa. Stateam doua ore cu el afara, nu facea nici un cacat(la propriu si la figurat), intram in casa, treceau 3 secunde, tttttzzzaaassshhhhhhhhh! Baaa baiatuuleeeeee, se pisa de ziceai ca bause juma’ din Dambovita. La cacat la fel. Uneori se caca de zici ca mai iesea un beagle din el. Aaaa…si cand era mic, mai avea din alea cu stricat la burta, cu diaree, cu morti, cu copti, de strangeam de prin casa si vomitam in wc in acelasi timp. Era de basm totul. Il invatasem sa faca pe balcon la un moment dat si imi aduc aminte cum dadeam cu mopul cu gulerul de la hanorac la gura. Pentru ca il comparam cu husky-ul avut inainte, pe asta il suspectam de autism. Nu se prindea nimic de el. Ba, da’ nimic! Asta stia doar sa doarma, sa se joace, sa pise si se cace. Toate-n casa daca se putea. Cu nspe mii de pedepse si suturi in cur, treptat a invatat sa faca afara. Ultimul cacat in casa a fost pe la 7 luni, iar cu pisatul, a mai scapat pana pe la vreo 10 luni. ‘andicapat! Va zic! Husky-ul de la 4 luni nu a mai pisat urma de covor, asta…asta nu numai ca-mi pisa casa(parchet, pat, mortii lui), asta-mi pisa nervii si se pisa pe mine la propriu.
Pe langa partea cu pisatul si cacatul, un caine mic, inseamna un drac lasat liber pe care trebuie sa il obosesti, altfel dracul se dezlantuie si iti arata cum e iadul. Desi stateam cu el afara si incercam sa il obosesc, sa il scutur de pisat, orice… si parea obosit cat incercase sa se tina sa nu cumva sa se pise afara, dupa ce isi golea rezervoarele si il spalam pe picioare, zici ca il spalam cu kerosen. Se activa de iti venea sa ii dai cu ceva-n cap, sa il intorci cu cracii in sus si sa vezi unde e butonul de OFF. Iar cand il lasam singur, Doamneeee…Doaaamneeeeeee, Doaaamneeeee Dumnezeuuuleeeeeee!!! Schiorlaieelii pe capul lui de zici ca venea sfarsitul lumii. Degeaba incercai sa te furisezi cand dormea, ca imediat ce auzea usa de la intrare, se trezea si nici nu coborai un etaj ca il si auzeai. Si de era doar asta, sperai sa oboseasca bocind si sa se culce la loc, dar de unde, ca dihania vandaliza casa sau tot ce prindea. Era cred ca fix ca o femeie din aia de boceste cu nasu-n galeata de inghetata. Asa si el, bocea cu papuci in gura, cu cabluri, cu usi, pereti, tot ce prindea distrugea. Ajunsesem in situatia in care singura pereche de incaltaminte intreaga era cea din picioarele mele. Macar atunci eram relaxat ca nu are cum sa ma lase mai descult de atat.
Primul an a fost crunt. Ca sa ma ocup de educatia lui si de a salva cat mai mult casa sau bunurile mele, a trebuit sa ii dedic destul de mult timp. Si-a luat la slapi si suturi in cur de nu mai puteam eu sa ii dau. Sa nu credeti ca il afecta asta in vreun fel. Eu n-am vazut caine mai nesimtit ca asta. Gaseam casa vandalizata, ma duceam sa ma arunc de la etaj, ma razgandeam, voiam sa il arunc pe el, ma razgandeam iar, parea ca se simte vinovat, dupa vreo 3 minute, il durea sub coada. Uneori nici macar nu apucam sa il injur sau sa arunc cu ceva dupa el ca se tavalea ca Dodel Tanase in careu si schiorlaia fara sa il fi atins ceva.
Acum pare amuzant totul, dar la inceput au fost “n” momente cand voiam sa il dau pentru ca simteam ca nu mai pot, ca situatia ma depaseste si ca nu o voi scoate la capat cu el. Ce m-a oprit sa nu il pun pe olx, a fost faptul ca pe grupul de Beagle vedeam cum oamenii ii condamnau pe cei care faceau acest lucru. Ca nu s-au gandit inainte sa il ia(nu m-am gandit, futu-m-as in gura de prost!), ca daca ar fi fost copii la fel faceau si tot felul de chestii din astea de uneori te faceau sa te gandesti de doua ori inainte. Daca nu ai gandit la momentul potrivit, poate acum era timpul. Si ma uitam la dihania aia imputita, imi aprindeam o tigara, inca una si nu stiu daca vorbeam cu el sau cu mine, dar imi repetam intruna, “Nu ma face pe mine un caine! Futu-ti mortii ma-tii!”. Si scoate niste rabdare habar n-am de unde si da-i o sansa si inca una si mai faceai un pic progress si deschideai o sampanie si dupa aia gaseai casa cu curu-n sus si o luai de la capat si injurai si fumai si iertai.
In timp toate astea s-au rezolvat si Aki a invatat sa faca doar afara, nici macar pe balcon nu mai face(doar in cazuri extreme), a ajuns sa stea chiar si 20 de ore singur in casa(s-a intamplat o singura data) fara sa isi faca nevoile si fara sa distruga ceva. Daca in primul an strangeam totul din calea lui astfel incat sa nu ajunga si sa roada sau sa distruga, acum toate stau aruncate aiurea prin casa. Ce-i drept cu gunoiul ce mai are el o problema si nu poate sa se abtina si il imprastie prin casa sau cauta prin el(morti lui de caine!).”
PS: Dupa 3 ani:
„Intre timp s-au facut 8 ani si:
-l-am adus de la Stana lui Burnei mirosind a hoit, 4 ore de mers cu masina cu geamul deschis.
-l-am adus din Delta Vacaresti cu doua tone de noroi in cur
-ne-a lasat flamanzi de cateva ori bune dupa ce ne-a mancat mancarea
-a imprastiat de vreo doua ori nisip din litiera prin casa
-a imprastiat 5(CINCI) saci de silicat pe covor
-ne-a invatat ca bucataria tre sa stea inchisa cu cheia, cu cifru, cu paza militara, cu mortii lui
Si cred ca mai sunt si altele. 🤷🏻‍♂️”