Aici, în Grecia, în apartamentul de lângă noi, până de curând, a stat un cuplu despre care nici măcar nu mi-aș fi dat seama din ce țară sunt dacă n-ar fi avut copil. Liniștiți, tăcuți, doar când mai vorbeau cu ăla micu’ le auzeam vocile. Erau de printr-o țară din fosta Iugoslavie, dar asta e tot ce-a putut să aprecieze urechea mea muzicală inexistentă.

După care, în locul lor s-au mutat niște concetățeni de-ai noștri. Nu numai în locul lor, s-au mutat prin toată vila, că sunt mulți, a venit aici ditamai grupul. Evident, n-aș fi avut de unde să știu dacă nu și-ar fi semnalizat prezența prin aproape tot ce fac pe-aici.

Dar capacul mi l-au pus într-o dimineață, la cafea, când am auzit primele discuții cu voce tare, mult prea tare pentru liniștea care domnea aici. Și când zic „domnea”, n-am folosit întâmplător timpul trecut. Două dintre duamnele grupului au ieșit pe balconul lor, care este lipit de al nostru, și-au început să bârfească. Chestie de care mi s-ar fi fâlfâit glorios, dacă ar fi avut decența să facă asta pe ton redus.

Dar nu, oamenii ăștia nu știu să facă nimic pe ton redus. Îi doare fix la bască de toată lumea din jur, ei vorbesc tare, extrem de tare, oriunde s-ar afla, la vilă, pe plajă, la restaurant, oriunde. Pentru că cum altfel să-ți arăți valoarea?

Și uite-așa, fără să am nici cea mai mică intenție, eu ieșisem doar să mă bucur de cafeaua băută în zgomotul valurilor, am aflat extrem de multe lucruri care nu mă interesau. Dacă tot le-am auzit, nu pot să nu vi-l las aici pe cel care ne-a făcut pe mine și pe Mara să ne uităm cu amărăciune unul la celălalt.

Context: pe plaja privată a vilei unde stăm este interzis să vii cu produse alimentare (mâncare și băutură) din exterior. Lucru care este specificat, clar și explicit, pe o pancartă destul de măricică si vizibilă. Dar dacă să zicem că nu observi pancarta, o să ți se explice frumos și civilizat toată treaba asta de către cei care se ocupă de vilă și plajă. Inclusiv în română, că poate nu înțelegi engleză sau greacă.

Fiți fără grijă, nu moare nimeni de sete sau de foame, există un băruleț, fix pe plajă, de unde poți să-ți cumperi tot ce ai nevoie. De altfel, asta este și ideea, oamenii de aici vor să-și vândă produsele lor. Vrei să mănânci și să bei altceva? Foarte bine, dar nu pe plaja vilei, te duci în cameră sau unde vrei tu și mănânci sau bei ce vrea mușchiulețul tău.

Toată lumea a înțeles condițiile, toți cei cazați la vilă, suntem de 10 zile aici și n-am văzut pe nimeni vreodată cu vreun produs din afară. Ba chiar familia de români pe care am cunoscut-o tot aici a cumpărat într-o zi cheesecake pentru copii (al lor și ai noștri). Deși oamenii vin de opt ani în locul ăsta și sunt în relații excelente cu gazdele (sunt chiar prieteni), cheesecake-ul s-a consumat în cameră, nu pe plajă. Regula e regulă pentru toată lumea.

Da, nu-ți zice absolut nimeni nimic dacă vii cu cafeaua ta din cameră. Na, poate n-ai apucat s-o bei și vrei s-o termini pe șezlong, pe plajă. Sau poate vii de pe undeva cu un suc în mână, nu te obligă nimeni să-l arunci la intrare.

Interdicția se referă la situația în care vrei să cari pe plajă sarsanale cu mâncare și băutură, după care faci picnic câmpenesc. Adică exact ce-au încercat să facă și cei din grupul din care fac parte cele două duamne de pe balconul de lângă mine.

Evident, n-au apucat să se bucure de picnic-ul improvizat c-a apărut proprietarul locului care le-a explicat că trebuie sa cam strângă tot. Eu, sincer, m-am mirat c-a scăpat nebătut la cum se strânseseră toți cefoșii grupului în jurul lui și la cum îl amenințau și cât de agresivi erau. Până la urmă situația s-a calmat brusc în momentul în care proprietarul le-a spus clar: „nu vă convine, vă dau acum banii înapoi și eliberați camerele”. Știți ce rapid s-au calmat?

Ei, despre asta vorbeau tare, extrem de tare, cele două duamne din balconul de lângă mine. Concluzia lor? „Ce mă enervează grecul ăsta nesimțit! Ăsta nu vede cine suntem și cu ce mașini am venit în parcare? Crede că n-avem bani să-i facem consumație?”. Doar „sărac” nu l-au făcut, în rest…

Nu vă mai zic că în continuare a urmat o discuție extrem de educativă despre copiii care trebuie bătuți dacă vrei să scoți oameni din ei. Pornită de la un copil pe care-l văzuseră duamnele, cu o zi înainte, plângând pe plajă și exemplificată, cum altfel, prin celebrul „și pe mine mă bătea mama, și uite ce bine am ajuns”.

Nu, nu glumesc și nu înfloresc cu absolut nimic. Am citat cu extremă acuratețe, am martori, Mara era lângă mine și-a auzit tot. Mă rog, ar fi auzit și dacă nu era lângă mine, a auzit toată lumea pe o rază de doi kilometri, doar zic și io așa.

Și dacă ar fi vorba doar despre ce-am povestit până aici ar mai fi cum ar mai fi. Dar tot ce fac oamenii ăștia (nu știu câți sunt în total, probabil vreo 15) fac doar în registrul „vorbim cât mai tare și ostentativ, ne purtăm cât de grobian se poate”. Repet, ORICE fac, indiferent că se adună să mănânce pe terasa unuia dintre apartamentele lor sau intră în mare să facă baie.

Concluziile le trageți singuri. A mea e asta: grupurile de români cocalari sunt unul dintre motivele pentru care îți dorești să te duci în vacanță cât mai departe de locurile unde pot ajunge ei (a nu se înțelege că toți românii sunt cocalari, că n-am zis asta).

P.S. Am vorbit pe subiect cu gazda noastră, cu proprietarul grec, și mi-a explicat că se mai întâmpla și astfel de „accidente” pe care nu are cum să le prevadă. În schimb, știe ce are de făcut astfel încât oamenii de genul ăstora să calce o singură dată la el în vilă.