Eu chiar am fost o „loază”. În doișpe ani de școală, nu tu premii, nu tu coronițe, nu tu mențiuni, nu tu nimic. Doar prin clasa a patra cred c-am primit o carte la finalul anului, da’ e posibil să nu conteze, c-au primit una la fel toți colegii mei. Multă vreme chiar am crezut că celălalt nume al meu este „brânză bună în burduf de câine”, că prea auzeam asta des.
Taică-meu s-a resemnat repede, a înțeles ce poamă are acasă. Doar săraca mama a renunțat greu, după clasa a opta, că și-ar fi dorit să mă vadă și ea premiant măcar o dată. Știu că într-un an am mințit-o că n-a luat nimeni din clasă premiu, iar ea s-a prefăcut că mă crede.
De-abia prin facultate am început să fiu premiat, dar pentru recompensele alea munceam, nene, nu glumă. Trebuia să scoți fata la suc, în club, iar la suc, iar în club, abia după venea și premiul. Sau nu despre premiile astea era vorba? Nfine.
Ce voiam de fapt să spun este că mi se fâlfâie extrem de puternic de toată discuția asta în care vă scăldați cu nesaț, de două zile încoace, pentru ceva ce efectiv nu contează. Se rezolvaseră toate problemele învățământului românesc, și mai rămăsese s-o rezolvăm doar p-asta cu premiile și coronițele, este?
sursa foto: freepik.com
Nu mă încânta foarte tare festivitatea, era doar vestirea vacanței de vară. Mi se părea că durează exagerat de mult, îmi amintesc că se stresau ai mei să îmi facă coroniță din flori naturale și până la sfârșitul festivității, la poze, erau pălite deja.
Așteptam cu nerăbdare finalul fiindcă întotdeauna mergeam la cofetărie și apoi la film.
În rest, aveam senzația că toți primeam un premiu deci nu era nici motivantă nici demoralizantă.
Sau poate sunt eu defectă 🤪
Comentariu beton!23
Vedeți domnule Vasilescu, taximetristul avea dreptate, de-asta ați ajuns „dăcât” blogger. De la premii vi se trage soarta.
Comentariu beton!49
Corect!
Unii nu au înțeles sarcasmul.
@Vasilescu ți-a dat mânuță roșie pentru ”domnule” 🙂
@Shoric, de două ori chiar…
🤣🤣🤣
Exaaact ! Chelul cu tichia de margaritar… Eu cred ca cel care vrea sa invete nu o face pentru premii (bune si daca sunt),dar e singurul mod de a-ti implini o aspiratie.
Cel cu degetele rosii,ori este chel,ori nu a avut niciodata …premiu cu coronita ! Cah !
Brânza bună s-a păstrat, doar burdul s-a mai mărit 🙂
Comentariu beton!34
Și asta e corect. 😁
Ca premiant 1-8 și loază ulterior, a se citi cu corigente de la muzica in clasa a 6-a la tot ce se putea rămâne corist in liceu de la fizica, matematica, romana, programare etc, intrat cu bursa la poli și singura dată când am avut bursa 🙂 de studiu/merit, și mai apoi restanțier in facultate, nu am nici o parere. Copiii mei vor merge la școală de stat începând din toamna. Revin atunci cu o părere.
Școala romănească e pe sistem auto-didact. Dacă ești autodidact înveți ce te interesează, daca nu nu.
Semințele tot același gust „are” cu și fără bac.
Comentariu beton!24
Eu am primit coronita, m-am si ofticat când nu am luat premiul I, dar asta doar pentru ca se trăgeau sfori în școală sa iasă cine trebuia și nu mi se părea corect ca am muncit un an întreg și pentru câteva sutimi umflate strategic mi se lua recunoașterea meritelor. Dar asta e alt aspect al premierii. Nu am nimic cu ceremonia in sine, chiar cred ca trebuie sa existe competiție și premii. Ca în fond nu muncește nimeni pentru nemurirea sufletului.
Am o problema în schimb cu apucăturile dezgustătoare ale părinților care strang sume colosale sa dea cadouri profesorilor și mai ales profesoarelor. Și mai și stramba din nas doamnele dacă nu primesc minim câte un cadou și un buchet de flori. Dezgustător! De ambele părți sunt dezgustata!
Comentariu beton!44
Io zic că coronițele ie baza. Nu ie coroniță, nu se egzistă. 🤣🤭🤪
nevastă-mea, ex-profesoară, zice „fără”; io zic „cu”, c-așa-i însăși viața; unii la bloc, alții la casă, unii la bulgari, alții în Maldive, unii cu dubița, alții cu Porsche verde…
singura diferență este susținerea necondiționată a celui mic odată ce a decis singur ce-l face fericit (superb a scris Corina Băcanu pe FB);
și cel puțin eu mă gîndesc serios la acest aspect pentru că la 48 ai mei și 5 jumate ai ei… nu știu cum s-o spun altfel, the math is against me regarding long time support; noroc de maică-sa, că nu bea, nu fumează, mănîncă sănătos…
Comentariu beton!40
Profesor here, niciodata premianta, doar la facultate bursiera (imi placea ce-mi alesesem si contau banii). Reactia mea azi, cand am aflat de subiect: wtf?! Daca si asta mai e problema… :)) Si nu am nici nervii necesari sa aflu de unde s-a rostogolit bulgarele.
Mie mi se pare totul un mare fâs, o găselniță a unuia care nici măcar ” brânză bună în burduf de câine ” n-a fost la școală, a unuia care trebuia să iasă ca păduchele în frunte, să se vadă că are activitate în învățământ…dacă vrei să duc discuția și mai în extrem, toată forfota pare la fel cu sloganul „copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală „.Ca părinte de copil cu autism, cum crezi că înghit eu reclama asta?
Comentariu beton!18
@Monica eu eram unul din ăia cu dizabilități, și încă în comunism. E istorie mai lungă dar pe scurt au insistat părinții mei să merg la școala normală și sunt surd. Nici azi nu știu limbajul semnelor, am oarece păreri de rău legat de asta, dar asta e.
Like
În clasa întâi am fost singurul copil din anul meu care a primit mențiune, restul luaseră toți, dar toți, premiul întâi, apoi, când a fost să ne facă pionieri, m-au făcut ultimul, în grupa cu copiii care nu meritau neapărat (disciplinarii). Avea tovarășa un „beef” cu mine, apoi m-au mutat ai mei la altă școală și a fost fun. Tot n-am luat premii, nici nu mă interesau, nici nu m-am simțit aiurea că am fost singurul cu mențiune. Ai mei au suferit tare și a fost începutul unei lungi suferințe pentru că s-a dovedit că și eu eram brânză bună în burduf de câine și, deși aș fi putut, mă încăpățânam și nu livram. Ce încerc eu sa zic e că asta cu premiile și coronițele e o traumă pentru părinți nu pentru copii. Cel puțin așa a fost cu ai mei, cred că nici acum nu și-au revenit. :))
Comentariu beton!37
Exaaaaaact.
Toata scoala am fost cu coronita. Asta pentru ca mi se impunea de acasa. Stiu ca in clasa I prima nota a fost 9, la o dictare, pentru ca uitasem sa scriu prima propozitie cu alineat.
Eu eram bucuros cu nota 9, ca de, nota mare, dar parintii mei au demarat un program asiduu de toceala de atunci. A mai fost un 9 in clasa I la o lucrare la matematica denumita „proba de control” si a iesit si atunci cu doliu national.
De atunci, mai ales in I-VIII, teme verificate la sange, ascultat lectia de 3 ori minimum acasa, ca sa nu „ma las pe tanjeala”.
Sa nu mai zic, ce ma frustra enorm e ca in foarte rarele ocazii cand luam 9 (de alte „note mici” nu era cazul) urma interogatoriul – dar cutare cat a luat? ce nu ai invatat? Daca lua cineva 10, era grav. Daca nu lua nimeni, „pe noi nu ne intereseaza altii”.
Ca sa nu mai zic ca aveam un coleg, un mic geniu, olimpic national la fizica. Imediat a pornit discutia – el de ce poate si eu nu. Mie nu imi placea fizica deloc, dar asta era irelevant.
A fost OK? Nu. Imi placea sa invat si daca n-as fi avut pretentiile de acasa, tot note mari as fi luat, dar as fi ales sa dedic timp mai mult unor materii care chiar imi placeau decat sa fiu de 10 cu felicitari la toate. Si obligatia sa invat pe de rost lectii de geografie sau istorie in timp ce vedeam pe geam copiii la joaca in spatele blocului nu pica bine.
In liceu aceeasi poveste, dar aici m-a ajutat (sau nu) ca toti profesorii ma cunosteau si liceul devenise foarte slab (facusem si gimnaziul in liceu). Nota 8 era tragedie, lasat pe tanjeala, n-o sa intru la nicio facultate, o sa ajung un terchea berchea.
A fost OK? iar nu. In liceu tanjeam dupa o iesire in parc, sau la un biliard, sau la o sala de net, sau la o bere, dar nu era timp. Si cred ca eram suficient de matur incat sa am timp si de relaxare, dar si de invatat mai cu cap, sa ma concentrez pe materii la care aveam talent.
Si asa m-am trezit in prag de bac ca stiam cate putin din toate, dar nu destul incat sa fiu cu adevarat bun.
Ca eram intotdeauna cap de lista si strigat primul la festivitate era, nu zic nu, o mandrie. Dar nu ma incanta in mod deosebit.
Din „fericire” ai mei stateau prost cu banii si nu am fost trimis la meditatii, altfel daca le-ar fi venit ideea, sigur m-ar fi trimis.
Urata boala a sistemului meditatiile. Indirect am fost si eu afectat, in ultimii doi ani de liceu aveam o vaca la matematica, ce era si diriginta si preda in bataie de joc, iar daca cineva voia „aprofundare”, adica predat normal, meditatii, tata. In clasa a XII-a am iesit tot primul, iar a doua protejata ei. Pe mine nu ma inghitea, la meditatii nu mergeam, fumam ca turcul si devenisem mai golanas. Dar a strigat-o prima desi strigarea se facea in ordinea mediei.
Bineinteles ca m-a deranjat, ca era incorect, aveam o zecime de punct in plus, dar atunci doar m-a amuzat cum se poate cobori un adult prost care chipurile trebuia sa fie un model.
In facultate pur si simplu ma saturasem, nu imi placea nici facultatea si am decis sa invat cat sa raman cu ceva in cap, sa ignor materiile ce stiam ca nu ma ajuta cu nimic si sa fiu integralist. Si daca se poate, nu cu 5 si 6 pe linie. Asa ca luam 7 si 8, mai cate un 6, mai cate un 9 ratacite. Pentru 9 si 10 in general trebuia sa pupi in fund si sa tocesti la acea facultate.
Morala mea e ca un elev trebuie incurajat sa dea o importanta mai mare ariilor unde e bun. Daca ai un copil pasionat de electronica, nu-l freca la cap sa ia numai 10 la geografie si biologie. Daca-l vezi ca nu-i plac fizica si chimia (cum nu mi-au placut mie si stiam ca nu ma vor ajuta cu nimic in viata), nu-l chinui. Daca il vezi talentat la muzica, sport, da-i un imbold.
Cat despre treaba cu acordatul coronitei, eu personal nu-s de acord. Si o zice un fost „coronist”. Nu face altceva decat sa creeze invidie intre copii, nu competitie. Eu asa am simtit-o si de multe ori as fi preferat, tocmai pentru a nu fi marginalizat, ca se intampla mai ales in clasele mici, sa ies al doilea sau al cincilea.
Comentariu beton!58
Fost premiant 1-7 locul1, medii uriase de la 9.90 in sus, cls a 8 a premiul 3, liceul credeam ca e floare la ureche, prima nota 9, a doua 2…bineinteles, era moment de mandrie coronita pe cap la serbarea de sfarsit de an, da apoi vreo 2 sapt marginalizare…se merita? Nu prea
Pentru mine nu conta, dar mamaie venea special sa ma vada cu coronita (parintii erau cadre didactice, ocupati la scolile lor). Mergeam la poza si la cofetarie. In ciclul primar eram mai multi premianti, dar intr-a cincea am fost singura incoronata. Dupa aceea, tragedie, am descoperit cititul, si in loc sa invat devoram biblioteca. Ce suparata a fost mamaie ca n-am mai luat coronita, nici c-a mai venit dupa aceea, bine, nici coronita n-a mai fost, c-am fost a doua pana la sfarsitul liceului. Cred ca parintii din ziua de azi ar fi fericiti sa citeasca ceva copii, chiar si in locul lectiilor.
Comentariu beton!19
”Ce voiam de fapt să spun este că mi se fâlfâie extrem de puternic de toată discuția asta în care vă scăldați cu nesaț, de două zile încoace, pentru ceva ce efectiv nu contează.”
Nu înțeleg de ce ne cerți pe noi. Ceartă-te cu ăia de pe feisbuc.
Păi cu ei mă certam. 😁
Dau 2 exemple, nu din auzite . Sunt persoane apropiate, chiar foarte apropiate.
O fata, munca și iar munca, premianta, coronițe, diplome, burse, chiar bursa Erasmus master la Viena. Acum lucrează la o multinațională pe un salariu mediu.
Un băiat, mediocru, fără diplome, terminat Politehnica, inginer, salariu dublu ca al fetei.
Ce contează pana la urma?
Comentariu beton!19
Să fie fericiți cu alegerile lor nu ale părinților. Copiii ar trebui să-și trăiască copilăria și să iubească nu școala neapărat, ci tot ce aduce ea: cunoaștere, socializare, competiție. Cunosc multe persoane mediocre în școală care au reușit în viață, și știu și reversul. Bine că am învățat din plăcere și convingere, știam că asta va fi șansa mea să am un job decent. Tata îmi spunea mereu să învăț pentru mine, că dacă nu învăț, voi sta cu oile și vacile și voi avea grijă de pământ. Știa că urăsc munca de jos și că îmi place viața bună. Am ce mi-am dorit acum, deși mai am multe visuri de împlinit.
Comentariu beton!17
@Mihai asta a fost și porecla mea.. 😂 Cu precizarea că învățăm cu rigurozitate doar ce îmi plăcea. Luam note bune, am luat niște mențiuni chiar și un premiu. Ai mei au înțeles și m-au lăsat în pace. În plus eu am rămas marcată de clasele 1-4 unde premiile se dădeau pe favoritisme pe vremea mea, de aici și sictirul meu.. 😁
Acum am înțeles că nici nu se mai dau premii și coronițe la 1-4 ca să nu se simtă kinderii defavorizați sau… nu mai țin minte cuvântul exact.
Deci copii din ziua de azi pot învăța liniștiți și nu vor mai trece prin traume ca cea descrisă de tine. 😁
Mă, nu vă supărați pe mine că vă întreb, dar câți ani aveați ăștia oropsiți de soartă, de ați prins favoritisme la școală, din acelea care să te coste premiul 1 la modul că trebuia să ia X-leasca premiul 1 că plm ce făceau părinții X-leascăi.
Spuneți pe vremea mea de îmi vine să mă uit puțin în oglindă să văd dacă par puțin mai tânăr decât sunt. 😁
Pe vremea mea singurul favoritism pe care l-am prins a fost faptul că cei care făceau pregătire cu profesoara aveau un punct la notă. Și asta se întâmpla doar la 2 materii în liceu, la mate în clasa a XI-a și a XII-a și la o materie de specialitate cu o profesoară pe care am avut-o în clasa a X-a. Dar menționez că ăia care nu aveau probleme la materiile respective nu erau defavorizați în dauna ăstorlalți. Știai de 10 îți punea 10. Știai de 6, cu pregătirea de rigoare ajugeai la un 7 tras de păr…
Chiar sunt curios… Aveți cuvântul!
Eu am inceput clasa I in 1992 si am terminat liceul in 2004.
Favoritisme se faceau destule. Locuiam intr-un oras mic, in care toata lumea stia pe toata lumea si daca trageai un vant la gara, in centrul orasului (adica la 300 de metri) se auzea ca ai facut pe tine. De trei ori.
In scoala primara, cadourile pentru invatatoare erau ceva subinteles. Nu le dadeai, scadeau si notele, discret. Tragicele medii de 9, mai ales cand in pericolul de a le avea erau copiii de persoane influente, erau reparate printr-o ascultare in ultima saptamana. Pentru cine trebuia.
In gimnaziu si liceu am vazut aceeasi chestie, copiii care erau mai saraci, cu parinti neinfluenti, primeau note cu severitate. Cei cu parinti influenti, mai putin.
Imi amintesc de o colega pe care pur si simplu nu o ducea capul. Dar fata de bani gata, parintii ei patroni ai catorva magazine. La geografie profesorul avea o regula – ai incurcat la harta estul cu vestul, la loc, nota 3. A si dat de cateva ori.
O asculta intr-o zi pe colega. Tamaie complet. Estul cu vestul le incurcase de mai multe ori. A pus-o apoi sa enumere continentele. „Continentul Inghetat, Continentul Pacific”. Toata clasa radea, ca nu aveai ce face altceva. In final o intreaba pe ce continent e Sahara. Unul mai mistocar sufla, dar TARE. „Australiaaaaa”. Raspunsul colegei, fix asta.
A trimis-o la loc si sa se pregateasca mai bine data viitoare. Repet, pusese de cateva ori nota 3 pentru colegi care incurcau estul cu vestul cu indicatorul pe harta si se corectau imediat.
Vaca de matematica din liceu, din ultimii doi ani, preda in bataie de joc. Chiar batea saua direct „cine vrea sa aprofundam, stiti unde ma gasiti”. La tabla daca faceai perfect exercitiile (desi era greu, erau chestii unde erau necesare explicatiile unui profesor, nu doar manualul) nota maxima era 9 pentru ca pana la urma te incurca. Dar cum s-a scapat cineva care facea pregatire, daca scotea pe careva la tabla care facea pregatire cu ea, ii dadea exact exercitiile facute la ultima sedinta. Ne amuzam de aceeasi colega cu geografia, care la tabla lua numai 10 si se vedea ca recita ca pe o poezie, pentru ca invatase pe de rost exact exercitiile alea.
Pe acea vaca nu o iert pentru faza cu premierea din clasa a XII-a. Stiu ca se chinuise sa-mi strice media la matematica in ultimul semestru, dar protejata ei (alta decat cea cu geografia) tot nu m-a depasit. Totusi, a vrut sa o strige prima, spre bucuria familiei fetei, in primul rand in sala (parintii mei nu aveau cum sa vina, fiind la munca). Si ei erau influenti si saptamanal la scoala pentru discutii.
Eu am prins primii ani de după revoluție în liceu. Am fost tot liceul premiant. Nu aș putea zice că m-am simțit oropsit, pentru că îmi știam valoarea, dar am aflat încă de atunci că se fura ca în codru. La olimpiade, de exemplu, la faza județeană, cum profesorii mei nu erau în comisia de corectare, pentru că veneam dintr-un oraș de rangul doi, nu aveam nicio șansă să merg la națională. Tot timpul am fost scos pe locul doi. Abia în ultimul an s-a umplut paharul și proful a făcut contestație și, ca să nu piardă cine trebuie locul de onoare, au suplimentat locul pentru națională și m-au trimis și pe mine. Eu m-am întors cu mențiune, iar pila cu coada între picioare.
La bac, o mămică (care era și profesoară și știa cum merg lucrurile) s-a băgat în comisia de părinți responsabilă cu organizarea. A fost tot timpul în școală, cu „o cafeluță, un biscuite”, iar fiul ei, care tot liceul a fost de 7-8, a luat bacul cu 10 pe linie. A fost o situație atât de exagerată, că și băiatul se jena de situație.
La admitere la facultate, altă situație. Am intrat pe locul 2. Eu foarte fericit, de altfel, iar locul I, cum aveam să aflu ulterior, era pila șefului de catedră. Trec anii, iar în anul 3 depun dosarul pentru o bursă specială, doar 2 burse pe facultate. La afișarea listei cu bursierii am fost primul sub linie, iar pila cu pricina prima pe listă. Asta este, m-am gândit. Bad luck! La câteva luni după, aflându-mă cu ceva treabă în clădirea rectoratului, văd din nou lista bursierilor pe perete, iar eu în capul listei. Să-mi cadă fața. Ce s-a întâmplat? Secretara, cu ordin de la șeful de catedră, a falsificat lista și m-a înlocuit pe mine cu pila respectivă, dar nu a știut că lista (corectă) a fost afișată și la rectorat. Mă duc val-vârtej cu scandal la secretară, iar secretara mă liniștește și mă cheamă a doua zi și îmi pune în brațe bursa retroactiv, pe lunile din urmă. Pe statul de plată, când să semnez, în dreptul numelui meu era dat cu pastă corectoare peste rubrica cu semnătura. Secretara a încasat bursa ilegal timp de câteva luni și a dat-o fetei cu pricina.
Anii au trecut, dar metehnele astea au rămas. De exemplu, fiică-mea anul ăsta a tras să ia numai media 10 (vorbim de gimnaziu). Nimeni dintre noi nu a împins-o, dar a avut ea ambiția aceasta, să fie cea mai bună din clasă. Era la mijloc și orgoliul, că se lupta cu o colegă, foarte bună la învățătură, dar cu nasul pe sus. Vine finalul de an, erau umăr la umăr, dar „concurența” ei are o scăpare la un test și la teză și își bușește media la mate. Fiică mea era fericită că va fi prima, dar cu o săptămână înainte de încheierea mediilor, se întâlnesc colegii în oraș și pe fata cu pricina o scapă gura pe dinainte și povestește că profesoara i-a promis că îi va da trei de 10 să îi repare media. Așa, din burtă, fără test, fără ascultare. A venit fiică-mea acasă și a plâns de frustrare. A fost ocazie bună pentru a învăța o lecție despre viață și despre cum e mai bine să învețe pentru ea, pentru a se autodepăși, nu pentru note și nu pentru a fi mai bună ca X sau Y.
Comentariu beton!23
1988 – clasa 1, nu am apucat sa fiu facuta pionier. Premiile erau pentru copiii ai caror parinti lucrau in comert sau mai faceau una-alta pentru invatatoare (ba o perdea, ba o rochie, de ex). La finalul clasei a 4-a s-a dat testare pentru a se forma clasa buna si restul. Invatatoarea nu a mai avut niciun cuvant de spus, iar copiii aia premianti pe „merite” au fost imprastiati in clasele mai slabe. Ulterior nici la liceele cele mai bune nu au ajuns. Ii stiu si acum pe acei colegi, unii locuiesc inca in acelasi cartier, pe unii i-am mai intalnit in diverse locuri/ocazii. Sper ca i-au incalzit coronitele. Eu am fost impacata cu mine, stiind ca nu eram buna la matematica, asta e, adio premiu, m-am straduit si am reusit la examenul de admitere la liceu sa nu fie un handicap. Sa fie ei sanatosi cu premiile si coronitele :))
Sincer, eu unul vă spun că, eu nu imi aduc mai nimic din clasele 1-4, doar îmi aminte numele învățătoarei, colegii, pentru că majoritatea au fost cu mine și în clasele 5-8.
Aveam 3 gagici bune la învățătură, una, aia de pe locul 3, era cam împinsă de la spate, ușor, dar doar pentru că avea niște probleme familiale. Asta se bătea cu mine pe locul 3 și cu incă două fete. Mai păstrez legătura doar cu unul dintre ei. Ne sunăm odată pe an.
La liceu am fost o clasă de nebuni, cărora le plăcea și viața și unora și cartea. Păstrez legătura cu vreo 5 dintre ei, iar pe al 6-lea cel mai bun prieten al meu din liceu… cu care ieseam cel puțin odată pe săptămână în perioada facultății la băute și cam în fiecare seară, vreo 6 ani după facultate, pe la baruri de biliard, îl mai sun odată pe an de ziua lui.
La facultate am trăit cele mai mișto clipe din viața mea. Ce a fost liceul… dar ce a fost facultatea. Băutură, femei, drumeții… numai unul și unul ne-am strans în grupa aia. Ăia de am trecut de anul 3, am rămas buni prieteni și eu unul țin legătura cu mulți dintre ei. Cam cu vreo 20 așa și încă vreo 15-20 din an.
Bă nene ce vreau să spun este că viața este atât de frumoasă și merită trăită din plin… ca să rămâneți ancorați în clasele I-IV.
Spun asta pentru că singura problemă reală, pe care o văd eu este cea a lui @Wolfgang… în urma căreia, el chiar a pierdut cu adevărat ceva, în afară de inocență. Sunteți oameni în toată firea, unii dintre voi aveți kinderi și voi încă vă amintiți după 30 și ceva de ani de cum se purta învățătoarea… la ciclul primar…
Dar sa vina dom’le un ONG serios, sa dea coronite tuturor celor care pleaca de la serbare (elevi, parinti, bunici, cadre didactice, pedofili). Si apoi sa treaca la nuvelul urmator: Sa ii premieze ceremonios pe toti cei care incheie o etapa de munte in Turul Frantei (asta e pe ciclism, dureaza mai putin de un an scolar).
pe Col du Tourmalet chiar 😃😃 mi a placut maxim ciclismuo comentat de Naum si Banciu. Era o placere sa ii asculti
Coronița era din iarbă, care se și usca. Nu mai bine ar fi fost să fie făcută din prăjiturele?
Mie îmi face impresia că țara te vrea prost, dar prost cu diplomă. La cei mici, de I-IV, se dau diplome pentru toate nebuniile de concursuri. Diplome de participare, că doar se tipăresc ușor! A venit copila acasă cu un teanc de diplome și nu mai știa nici ea pentru ce le-a primit. La festivitate, cei mai slabi din clasă, ca să nu se simtă excluși, sunt chemați și eu în față și premiați … cu premiu de încurajare. Eu nu zic că trebuie stigmatizați sau arătați cu degetul, dar de aici la premiere e cale lungă.
La grădiniță îmi aduc aminte că era moda cu medalii. Vizită la dentist? Pac medalie pentru cumințenie! S-a terminat grupa mare? Neapărat poze cu tocă și robă! Să se vadă nivelul academic al preșcolarilor! Că e mare performanță să termini grădinița!
La cei mari, de gimnaziu, în special odată cu pandemia și școala online, mediile au început să crească ca Făt-Frumos. Anul ăsta, în afară de 2-3 elevi, toți din clasă au primit mențiune! Anul trecut, când se acorda bursă pentru medii de peste 8.50, toți din clasă erau bursieri. Mind blowing! Vorbim de clasă normală, nu de clasă de genii. Bursieri copii care, în condițiile unei notări normale, ar lupta cu corigența!
Azi a fost proba de mate la evaluarea națională. Unul dintre exerciții: calculați 10+10:10. Ăsta e exercițiu de testare a cunoștințelor după 8 ani de matematică, când ordinea operațiilor este printre primele lucruri care se învață la aritmetică! Și ca să fie circul complet, pentru exercițiul acesta se primesc 5 puncte, adică exact atâtea puncte ca pentru rezolvarea unei probleme complexe de geometrie spațială, de la ultimul subiect! Statul nu știe cum să facă să ascundă incompetența și bubele sistemului de învățământ! Subiectele la evaluare sunt gândite astfel încât să ia tot elevul nota 5-6, să dea bine rapoartele de promovabilitate!
Nici nu mai contează ce și pentru ce învață copilul! Rapoartele să iasă bine! Să ne mândrim în paralel și cu olimpicii (care se meditează pe banii părinților)! Totul e minunat!
Comentariu beton!20
Asta cu bursele e dureros. Am luat si eu bursa multe semestre in liceu. Si ma bucuram, ca aveam mare nevoie de acei bani. Din ei mi-am luat primul calculator, pe bucati, in aproape un an.
Cred ca doua semestre am pierdut-o, desi aveam medii mari, erau niste clase cu medii astronomice, multumita unor profesori foarte ingaduitori, iar numarul de burse era pe liceu. Adica se dau, spre exemplu, 10 burse pe liceul cutare, care pot fi luate de 10 elevi de la a X-a B, pentru ca acolo sunt cele mai mari medii.
Asta era o aberatie, nu stiu cum e acum, dar eu ajunsesem cu 9.80 sa nu iau nici ultima categorie de bursa (parca erau 3 categorii, merit, studiu 1 si studiu 2) pentru ca era plin de 10 si 9.95.
La gimnaziu cel puțin, bursa depinde de medie. Nu e un număr limitat de burse. Anul trecut media minimă era 8.50. Acum este 9.50. S-a prins și statul că mediile au devenit prea mari în urma pandemiei și a ridicat ștacheta, ca să mai facă niște economii.
@Wolfgang, așa mă nene… ca să nu se simtă excluși. Acesta era cuvântul… pe care îl căutam în discuția cu @Simona, mai sus.
Tare aș fi curios și aș vrea să văd cum va fi lumea peste 2 generații când toți vor fi numai influensări…
dincolo de toate, trist bullying-ul din ultimele zile la adresa premianților. în țara analfabetismului funcțional, s-a ajuns la pasul următor, să aruncăm cu pietre în cei care sunt cu un cap mai sus decât ceilalți, iar soluția e să le tăiem capul, să fie la același nivel cu ceilalți, ca aceștia să nu se simtă prost.
să fim serioși, niciunui premiant nu-i pasă că nu e premiant, iar orice premiant, chiar dacă rezultatele și munca sunt un chin impus de părinți, tot are satisfacția evidențierii pozitive. și dacă nu ne plac festivitățile pompoase, să le tăiem mai întâi pe alea profund nocive, cu popi și politicieni, de la începutul anilor școlari, nu cele care îi laudă pe cei care muncesc.
pur și simplu, altă temă inutilă de tocat în spațiul public!
Am fost premianta clasei I-XII, dar am invatat pentru ca mi-a placut. Pe mama n-a interesat-o niciodata notele altor copii, nici ce fitze are in cap invatatoarea. A venit la scoala si a cerut scurt ca, daca sunt nepregatita, sa iau 4, dar daca stiu si am invatat, sa iau nota pe care o merit. Cand profesoara de istorie mi-a dat un 5 pentru ca nu ma dusesem la Olimpiada EI, a facut mama un scandal de s-a intrunit consiliul profesoral sa afle cum o scot la capat.
N-a contat coronita pentru mine. Conta ca venea mamaia sa ma vada, ca parintii mei petreceau timp cu mine (o faceau oricum, dar acum era festiv). In liceu a contat bursa. Insa niciodata ai mei n-au facut caz de coronita si de clasament. A contat sa invat pentru mine, stiind ca era singura mea sansa pentru o viata mai buna decat cea pe care o avusesera ei.
Comentariu beton!17
Știi cui i se mai fâlfâie? Copiilor! Nu le pasă de așa ceva! Am fost la premieri anul ăsta și m-am lămurit că părinții și bunicii sunt defecți!