Mă uitam că zilele trecute s-a câștigat marele premiu la loto,  vreo 3 milioane de euro. Aș fi trecut liniștit peste această informație, dacă n-aș fi citit că l-a câștigat un cetățean din sectorul 4, adică exact sectorul unde a locuit și subsemnatul mai bine de 20 de anișori.

Motiv numai bun să-mi aduc aminte, cu nostalgie, cum mă duceam eu în fiecare sâmbătă dimineața la agenția loto de la Budapesta să joc la loto. În fiecare săptămână, ani la rând, weekend de weekend, am jucat una și aceeași variantă, în speranța că voi da lovitura. Ba chiar, în naivitatea mea, dacă plecam pe undeva din București, în weekend, rugam pe cineva să-mi joace numerele. Știți, mi-era frică să nu iasă exact atunci când nu le-aș fi jucat eu. Sfântă candoare, tâmpițel mai eram.

Dar, dacă tot am deschis acest subiect, hai să facem un exercițiu de imaginație. Presupunând că pui un bilet la plezneală și te trezești c-ai luat potul de 3 milioane, în ce fel ar schimba banii ăștia viața ta de acum? Sau, ca să întreb și altfel, ai mai păstra ceva din viața ta de acum sau s-ar schimba complet?

Încep eu, ca sa vă dau curaj să visați cu ochii deschiși. Știu că o să vină ca un șoc, doar mă știți cât sunt de harnic si dornic de muncă, dar odată cu intrarea banilor în cont (de dragul fanteziei o să presupun că sunt 3 milioane curați, după ce s-a reținut impozitul pentru câștig), n-aș mai munci niciun minut în această viață.

Nu, nu m-aș apuca nici să investesc, nu m-aș apuca nici să deschid vreun business, n-aș face absolut nimic care să aducă măcar de departe a muncă și a bătut capul. Pur și simplu i-aș cheltui liniștit în timpul care mi-a mai rămas din această viață.

Da, ok, le-aș pune fetelor într-un cont o jumătate de milion de euro, reprezentând suma care să le asigure studiile la o universitate bunicică din străinătate, iar restul banilor i-aș cheltui sub formă de rentă lunară. La un calcul matematic simplu, dacă m-aș limita la un 4000 de euro pe lună, mi-ar ajunge măcar 50 de ani de-aici înainte.

Știți, deși am o fire optimistă, am mari îndoieli că voi apuca suta de ani, ca să-mi fie teamă c-am cheltuit toți banii și, iată, nu mai am din ce trăi când am plecat pe al doilea veac de viață.

Odată fetele rezolvate, tot ce-aș face ar fi să călătoresc non-stop. Da, pentru încă vreo 8-9 ani nu mi-aș putea pune în aplicare planul la care am visat dintotdeauna: să stau într-un loc câteva săptămâni sau câteva luni, până mă plictisesc de el, după care să mă mut în altă parte. Că nu pot din cauza fetelor și a școlii, dar eu, singur, de capul meu, tot aș umbla brambura câteva luni pe an. Iar vacanțele copiilor ar fi toate cu plecat din țară.

Vă dau cuvântul meu de onoare că exact asta aș face, de toți banii ăia, fără să am nici cea mai mică mustrare de conștiință. Anii ăștia din urmă mi-au întărit convingerea că niciodată nu știi ce-ți aduce ziua de mâine. Tragi ca un câine să ai, să faci, sa fie bine, și oricând se poate întâmpla ceva care să dea totul peste cap. Până la urmă, singurele lucruri cu care rămâi sunt tot alea pe care le-ai acumulat în cap. Iar călătoritul este unul dintre cele care produc multă acumulare de genul.

Am un prieten bun care nu visează decât investiții în apartamente, cum să facă să mai ia un credit ca să-și mai cumpere încă unul. Să fie acolo, ce daca-și rupe de la gură ca să plătească la ele?

În același timp, omul meu n-a văzut Barcelona, deși se apropie de vârsta de 50 de ani. Vorbeam exact despre Barcelona cu el și când i-am zis de Parc Güell, m-a întrebat ce e ăla. Nu știu cum vă sună vouă, dar mie mi s-a părut halucinant, că nu era la mișto întrebarea. Iar când a venit vorba de Sagrada Familia mi-a zis, textual: „N-am nevoie, am mai văzut eu alte biserici”.

Nu zic că e bine sau rău cum gândește, fiecare își face viața exact cum consideră, zic doar că pentru mine ar fi de neconceput. Nimic pe lumea asta nu poate egala senzația pe care o am când descopăr un oraș sau un loc nou. NIMIC!

Știți, când e să o luam din loc spre veșnicele plaiuri ale vânătorii, plecăm fără apartamentele alea, fără banii strânși la ciorap, fără nimic. Plecăm singuri între patru scânduri, fără să putem lua nimic cu noi. De-aia eu cred că e important e ce faci până pleci, să simți că n-ai trăit degeaba, nu doar ca să strângi și să strângi și să strângi. Pentru ca într-un final să descoperi că nu mai ai timp să te bucuri de ce ai strâns.

Nfine, hai că m-am întins la filozofat, dar măcar poate vă e mai limpede de ce zic că m-aș bucura de toți banii ăia nemunciți.

Acum să vă aud pe voi. V-ați trezit cu pleașca de 3 milioane de la loto, cum vă influențează asta viețile?