Am să vă povestesc astăzi o întâmplare pe care mi-a tot fost lene s-o scriu. Uite că acum nu mi-a mai fost.

Pe la începuturile acestui blog primeam invitații la tot felul de evenimente. Mă rog, de primit primesc și acum, doar că nu le mai onorez cu prezența. În zilele noastre nu mă mai duc decât la cele pe care le consider cu adevărat utile, cele de unde aș putea cu adevărat să învăț ceva sau cele unde măcar aș putea să cunosc oameni.

Nfine, revenind, eram la ceva eveniment de travel. Toate bune și frumoase, prezentările se succedau molcom, ziua se scurgea liniștit, nimic deosebit la orizont. Dar toate astea au durat până când m-a mâncat pe mine în fund, moment în care s-a dus naibii toată liniștea.

Tocmai avea loc o prezentare, un case study al unei campanii de succes. O agenție de turism lucrase cu niște bloggeri de travel pentru o campanie de promovare a produselor și serviciilor pe care le oferea. Da, da, ați citit bine, cu bloggeri, că vorbim despre o poveste de acum niște mulți ani.

Ei, și tocmai ne prezentau rezultatele, cifrele aceste campanii, considerată de client, de agenție și de bloggerii participanți, o reușită cu adevărat spectaculoasă. Pe scurt, că n-are rost să vă bag în amănunte complicate. În campanie se lucrase cu 11 bloggeri de travel, bloggeri care produseseră câteva zeci de articole, articole care aduseseră în total câteva zeci de mii de views.

Aici vine partea interesantă. În sensul că numărul ăsta total de views era considerat marea reușită a campaniei. Uitați, stimată audientă, ce vizibilitate ne-a adus contentul creat de cei 11 bloggeri. Le mulțumim, aplauze, sala în delir.

Doar că m-a apucat pe mine aritmetica atunci pe loc. În cei doișpe ani de școală nu m-ar fi apucat, bine că m-a găsit acolo în sală. Ce-am făcut? M-am apucat să împart numărul total de views la numărul total de articole, ca să aflu și eu cam care a fost media de views per articol. Rezultatul obținut m-a făcut să mai efectuez operația de împărțire încă o dată, că sigur greșisem ceva.

Să vezi ce, nu greșisem, oamenii se lăudau cu o medie de 437 views per articol. Cum să vă explic eu vouă ca să înțelegeți de ce m-a șocat numărul ăsta? Dacă te apuci sa citești un articol cu voce tare în stația de metrou de la Victoriei, ai șanse să obții un reach mai bun decât ce comunicau oamenii ăia ca fiind rezultatele unei campanii ultra-reușite.

Lucrurile ar mai fi fost cum ar fi fost dacă păstram pentru mine tot ce aflasem. Dar nuuu, fratele vostru a considerat că ăla e cel mai bun moment să se ridice în picioare și să comunice întregii audiențe ce-a constatat el. Stupoarea este cel mai delicat lucru care s-a citit pe fețele celor care prezentau.

Mai ales că, fiind un tip plin de delicatețe și diplomație, ca să înțeleagă toți cei prezenți mai ușor ce vreau să zic, am considerat necesar să le explic că dacă scriu de acolo din sală, pe blog, „plouă” (atât, un singur cuvânt), până termină ei prezentarea se strâng mai mult de 437 de views. Nu le-a picat extrem de bine explicația mea, am putut citi asta clar pe fețele lor.

Dar stați că nu s-a terminat, partea funny abia urmează. Evident, au fost nevoiți să-mi răspundă, că, na, erau pe scenă și tocmai se găsise un nebun în sală să le demonstreze ce cifre de căcat are campania lor.

Mi-au explicat că ei au lucrat doar cu bloggeri nișați pe travel, caz în care vorbim despre audiențe mult mai mici decât în cazul unui blogger generalist cum sunt eu. Abia ăsta a fost momentul în care m-a pufnit râsul și i-am întrebat de ce ai face asta? De ce ai lucra doar cu bloggeri nișați pe travel?

Le-am explicat calm, pe tonul unui profesor care-i explică corijentului clasei de ce ploaia cade de sus în jos, că dacă promovau burghiuri cu cap din titan pentru perforarea pereților din minele de diamant, aș fi înțeles să lucreze cu niște bloggeri nișați pe acest gen de content și, mai ales, care se adresează unei audiențe specializată pe așa ceva. Dar despre călătorii poate să scrie oricine. Și poate citi oricine, desigur.

Dimpotrivă, ar fi fost în avantajul lor să lucreze și cu niște bloggeri care nu sunt nișați pe travel, pentru că le-ar fi adus audiențe noi, audiențe la care bloggerii de travel nu prea ajung. Medie de 437 views per articol? Common, știm toți de aici că am dreptate. În sală s-a așternut liniștea, iar dacă privirile ălora ar fi putut să ucidă, acum ați fi citit voi pe alte bloguri.

M-am așezat înapoi pe scaun gândindu-mă la ce naiba tocmai făcusem. Toți ăia din sala de conferințe or să mă urască pe veci. Pentru că NU SE FACE AȘA CEVA, nu vii tu în plină prezentare să le explici că au cam luat-o în mână cu campania lor „reușită”.

Iar lucrul ăsta mi s-a confirmat vreo oră mai încolo, pe când deja plecasem spre casă. Eram cu mașina și mai luasem cu mine două tipe, două fete cu care mă înțelegeam foarte bine, ambele lucrând în agenții de publicitate. Iar una dintre ele mi-a spus pe drum exact aceste cuvinte:

– Eu, ca agenție, n-aș lucra niciodată cu tine ca blogger.

Noroc că stăteam la un semafor, altfel făceam naibii accident. M-am uitat contrariat la ea prin oglinda retrovizoare:

– De ce?

– Pentru că ești hater. Uite ce-ai făcut și azi, în sală.

Discuția a mai continuat o vreme, că, na, era aglomerat prin oraș, a mai durat până am ajuns, dar ideea de bază a rămas aceeași: n-ar lucra niciodată cu mine pentru că sunt hater. Păi nu trebuia să-mi văd eu de treabă și să tac naibii din gură? M-a mâncat pe mine în cur să mă apuc de calcule. Na, coaie, mai fă aritmetică și cu alte ocazii.

Doar că, ce să vezi, câteva săptămâni mai târziu, aceeași tipă mă coopta într-un proiect și lucra cu mine, ca blogger, în ceea ce avea să fie prima campanie plătită de pe acest blog.

Concluzia o trageți voi singuri.

P.S. Iar dovada c-am avut dreptate când le-am explicat că travel-ul nu e vreun subiect de nișă, dimpotrivă, este chiar noua categorie pe care am creat-o pe blog. Ce chestie, se pare că poate să scrie despre travel și un blogger generalist. Ba chiar se mai găsesc și doi-trei rătăciți care să-l citească. Dubios, foarte dubios, vă spun.

sursa foto: freepik.com