Într-o bună zi de pe la finalul anilor ’80 (adică anii ăia când efectiv nu se mai găsea nimic prin România care construia de zor socialismul sub conducerea celui mai iubit fiu al poporului), urma să se deschidă un mare magazin alimentar în București, magazin la inaugurarea căruia urma să fie prezent și tovarășul Nicolae Ceaușescu, ctitorul României moderne.
În situațiile de genul ăsta, de obicei se întâmplau următoarele lucruri:
Unu. Magazinul respectiv era aprovizionat ca la carte, astfel încât la vizita oficială rafturile gemeau de mâncare și de alte produse care în mod normal nu se puteau procura de pe nicăieri.
Doi. La fața locului erau aduși oameni ai muncii care să-l aclame pe iubitul conducător în timpul vizitei. Să-și manifeste plenar mulțumirea și dragostea, cum s-ar zice.
Trei. La terminarea vizitei oficiale, aceiași oameni ai muncii erau trimiși la plimbare, nu erau lăsați să intre în magazin, plecau cu coada între picioare fără să cumpere nimic. Toate produsele alea dispăreau înapoi de unde fuseseră aduse. No fucking joke!
Uneori, extrem de rar, se mai întâmpla și patru. Adică lăsau toate produsele la liber, moment în care se declanșau jocurile foamei. În sensul că toți cei care avuseseră imensul noroc sa se afle acolo începeau să alerge ca disperații prin magazin și să golească rafurile luând efectiv orice le pica în mână. În câteva minute magazinul ăla era mai gol decât ar fi rămas după o invazie a lăcustelor.
Ei, fix asta i s-a întâmplat unui amic, fost coleg de muncă. Întreprinderea unde lucra pe vremea aia fusese selectată printre cele care urmau să trimită oameni ai muncii la fața locului. S-a dus împreună cu toată secția, au aclamat, s-a terminat vizita și se pregăteau să plece când a venit ca un trăsnet anunțul: produsele sunt la liber, puteți să intrați să cumpărați.
Moment în care s-a întâmplat exact ce vă ziceam mai sus: toată lumea s-a repezit la rafturi și efectiv luau orice la pica la mână. Evident, odată cu ei și colegul meu. Doar că odată ajuns în fața rafturilor pline, omu’ meu a constatat că are o mare problemă: n-avea la el nicio plasă, nicio pungă, nicio ceva cu ajutorul căreia să poată lua cât mai multe.
Dacă ajunși în acest moment al povestirii vă întrebați naiv în gând „da’ de ce nu s-a dus să ceară niște pungi la casă” e clar că sunteți născuți după primul mandat al nemuritorului Ion Iliescu. Nu de alta, dar lucrurile nu funcționau deloc așa. Nu prea era ca acum, când te văicărești că n-ai mai găsit pungi din materiale reciclate la mega și-ai fost nevoit să folosești una de plastic, ca sălbaticii. Toate astea în timp ce mai sorbi delicat câte o gură din cappuccino-ul tău din cafea decaf cu lapte degresat din migdale sălbatice mulse cu gingășie de fermieri vegani.
Dar nici măcar nu era asta marea problemă, că poate aveai noroc să aibă totuși pungi „de-un leu” la casă. Problema cea adevărată era că până te duceai la casă, până reveneai la rafturi, riscai să mai găsești doar resturile, doar produse pe care nu le-au vrut alții. Sau să nu mai găsești nimic.
Cam așa stătea situația în acea zi. Omul nostru avusese marele bulan să se găsească în fața unor rafturi pline, dar nu avea la îndemână decât propriile-i brațe ca să-și ia câte ceva de pe acolo. Practic, era fix ca-n bancul cu ăla care prinde peștișorul de aur, doar că peștișorul era oleacă surd. Și când îi îndeplinește dorința, îl face tare-n tenis.
Dar cu toții știm că marile idei vin în situații de criză. Omul nostru și-a dat seama că are o bluză pe el, bluză pe care a scos-o în secunda doi, i-a înnodat mânecile cât mai aproape de capete, i-a tras fermoarul și a transformat-o pe loc în sacoșă multifuncțională. După care a umplut-o până la refuz cu tot ce-și dorea suflețelul lui.
Mai nasol a fost când a ajuns la raionul de carne unde mai atârna un ultim șir de cârnați pe un cârlig. Cum în bluza-sacoșă deja nu mai avea loc, a luat un șirul de cârnați și și l-a atârnat de gât. Și nu, nu glumesc.
Cu toate astea în brațe sau atârnând pe el, la propriu, a dat să iasă din magazin. Moment în care observă că aveau ăia și hârtie igienică. Din nou, dacă nu știți că hârtia igienică se găsea doar cu cozi kilometrice care se lăsau adesea cu bătaie, înseamnă că sunteți născuți mult prea încoace.
Al meu se uita cum se împuținează hârtia igienică de la raft văzând cu ochii, deci practic avea doar câteva secunde la dispoziție să facă ceva. Și-a făcut. Și-a scos cureaua de la pantaloni, a băgat suluri de hârtie pe ea până s-a umplut, după care a închis-o și și-a pus-o la gât, peste cârnații ăia, ca pe un colier gigantic. Abia după mișcarea asta a plecat satisfăcut. Oricum n-ar mai fi avut unde să ia absolut nimic, arăta ca un depozit umblător.
Inițial a vrut să meargă pe jos, dar după câteva sute de metri și-a dat seama că n-are cum să care toate alea, plus că risca să-l linșeze oamenii de pe stradă sau să-l ia miliția, așa că s-a dus către prima stație de autobuz. Care autobuz, când a venit, era plin ochi, n-avea nicio șansă să urce în el, mai ales în halul cum se prezenta.
Și-atunci, s-a produs miracolul. În secunda în care a oprit autobuzul în stație și s-au deschis ușile, cineva din interior a strigat către fostul meu coleg:
– De unde ați luat toate alea?
Iar ăsta a ridicat din umeri și le-a indicat din cap undeva în spate:
– Au deschis o Alimentara nouă și-au lăsat produsele la vânzare…
Băbăieți, n-a terminat de vorbit și s-a golit autobuzul ăla. TOT. Toți oamenii aia care se duceau la muncă sau cine știe pe unde, cu treburi, au lăsat dracului tot ce aveau de făcut și-au luat-o la fugă spre locul indicat de colegul meu, cu speranța să mai prindă ceva. ORICE. Dacă nici asta nu e o dovadă clară că înainte era mai bine…
Atât pentru astăzi.
Minciuni. Nimeni pe vremea lui Ceasca nu umbla fara o plasa la el.
Comentariu beton!157
Exact asta spunea și colegul meu, că practic era singura dată când pleca fără o punga la el.
Teribile minciuni. 😀 😀 😀
Aveam „plasa săracului” croșetată de bunica din „nu-știu-ce-material” care se-ntindea de ziceai că-i gumă de mestecat și puteai băga o mulțime de chestii în ea, iar goală era de mărimea unei cutii de big mac.
Cu ea mergeam la furat de fructe din livezile ce erau în jurul orașului.
O dată atâtea piersici am îndesat în ea că abia am putut s-o car.
Nu plecam nicăieri fără plasa aia-n buzunar. 😀
Comentariu beton!82
Eu inca mai am acea plasa😂😂. Copiii mei râd de mine de câte ori scot plasa roșie croșetată.
Comentariu beton!46
Și soţia 😁, și de câte ori am bodogănit-o , dar de câte ori nu ne-a folosit…
Comentariu beton!24
Da, știu, problema cu hârtia. Eu, când am trecut în rezervă din armată, am trimis valiza, aia din lemn, prin poștă plină cu hârtie igienică. Găsisem la magazinul unității militare, și ca să n-o trimit goală am umplut-o cu hârtie, chiar am ticsit-o
Comentariu beton!52
A, mi-am adus aminte, și nu mint, jur. Hârtia ajunsese acasă în condiții bune, numai că n-am beneficiat în totalitate de ea. Atunci când treceam în rezervă, se obișnuia să te întâlnești cu prietenii și să organizezi un chef, da’ printre prieteni mai veneau și alți. Ce să mai lungesc, mi-a dispărut o cheie, iar la câteva zile casa a fost spartă. Mi-a furat toată hârtia igienică, dar și un material de costum, „inegalabilul” sare și piper
Comentariu beton!54
Iisuse Christoase, să-ți fure curpapiru’ la o spargere! Ce hoț din zilele noastre ar face asta!
Scuze Mihai, dar asta e mult mai bună ca exemplu pt „înainte era mai bine”!
Comentariu beton!64
@Ady, scopul lor n-a fost ăsta, bănuiesc și cine au fost persoanele, dar n-au găsit ce trebuia. Aveam un magnetofon Tesla B115, numai că l-am mutat din camera respectivă. Pe-atunci erau scumpe magnetofoanele așa că au furat ce au găsit
Comentariu beton!15
Înțeleg că au luat ce au găsit, dar dacă azi intră la mine și nu găsesc nimic pe placul lor, mă îndoiesc că îmi iau stash-ul de curpapir din dulapul din hol.
Comentariu beton!18
@Ady, nu știu dacă ai prins perioada aia, da’ hârtia era printre cele mai căutate lucruri. Abonamentul la ziarul Scânteia era înlocuitorul pefect, inclusiv pentru pachetul de la serviciu
Comentariu beton!26
Am prins perioada, doar aproape 10 ani, dar mi-a fost suficient. Știu la ce cozi am stat pt hârtie igienică.
Dar spune azi cuiva că ți-au spart casa și, negăsind ceva mai bun, au furat hârtia igienică. Te trimite la medic. De cap. 🙂
Poate anul trecut în martie-aprilie să mai fi fost posibil. 🙂
Comentariu beton!15
@Ady, anul trecut în aprilie a fost un caz fericit, ce era în perioada comunistă este inegalabil.
Sigur că era mai bine, am și eu exemple multe, dar azi mă rezum la unul. Când aveai bafta să bage ceva la alimentară, se dădea limitat, de genul 2kg/pers, un pui de pers etc. De-aia stăteau familii întregi la coadă la șampon, să ia cât mai multe sticle, că nu știi când mai prindeai. Ce era mișto era că si un bebeluș era considerat persoană, deci avea porția lui. Îmi amintesc de o coadă la care am stat cu mama si cu frate-meu pe vremea când ăsta avea vreo 9-10 luni. Stând la coadă, o doamnă i-a propus mamei să îi împrumute și ei copilul pentru scurt timp, ca să poată lua 2 pui. Zis și făcut, dar că au făcut transferul pe un gang din apropiere, să nu se prindă oamenii de la coadă.
Deci era mai bine.😡
Comentariu beton!91
Mda. Noi cu sora si fratele mei gemeni pateam la fel. Ne cereau vecinii sa ii imprumutam sa poata cumpara in plus. Tin minte ca in ’87 (ei aveau cam 2 ani atunci) am ajutat cam trei randuri de vecini, peste familie. Coada era la Dero, tin minte si acum cutia aia cu verde, negru si alb. Uneori mama si tata stateau la coada separati si plasau copiii de la unul la altul, sa poata cere mai multe produse. Amarati mai eram…
Comentariu beton!55
Dar si in vremurile actuale se imprumuta animalul de companie, pentru o plimbare in timpul pandemiei, nu?
Singura chestie mișto din perioada aia erau legăturile dintre oameni. Grătarele din spatele blocului din fiecare duminică, da, chiar erau în fiecare duminică, tablele și șprițurile de după, poveștile, râsetele la lumina lunii. Grădinile amenajate în spatele blocului, cu câteva rânduri de roșii de fiecare familie, motiv în plus de socializare, străzile pline de copii, la un tenis de picior sau o miuța mică. Era incredibil câți copii alergau pe străzi după mingii. Copii care erau în culmea fericirii când primeau o minge de 35 versus copii care se bucură semi blazați la un ps5. Am câștigat supermarketuri, călătorii, tehnologie, dar ne-am înstrăinat, am devenit mai puțin oameni. Părerea mea.
Comentariu beton!151
Așa zic și io. Mingea de 35 era DUMNEZEU față de restul.
Comentariu beton!22
Dilema, si nu fac misto: cum e corect, mingi sau mingii? ca am vazut in destule locuri scris mingii si eu stiam ca e mingi. Hai Prutenilor, sa ma lamuresc si eu.
Nu există nicio dilemă. Este o minge, două mingi. Iar articulat este „mingii”. Ca în „alergam în urma mingii”. În cazul de față, @Edel a pus un i în plus.
Mingi este pluralul dar mie nu îmi place cum sună. Sunt convins ca și în alte cazuri, formele de plural au fost deformate, în timp, de neglijenta vorbitorilor și adoptate ca atare.
Se dezbate încă. Ce zici?21
@Edelweiss, păi aici nu vorbim despre ce ne place sau nu, omul a întrebat cum e corect. I-am răspuns.
Păi și eu nu i’am spus că este corect, mingi? Deja de ceva timp în presa scrisa a apărut pluralul, mingii, incorect acum, dar foarte posibil corect în viitorul destul de apropiat. Dacă limba nu ar fi ceva viu și în permanenta schimbare am vb încă limba din letopiseț.
Se dezbate încă. Ce zici?16
@Edelweiss, eu sunt de acord cu tine, limba este vie și se adaptează. Ca dovadă „locație” deja este in DOOM și cu noul sens, ăla pe care-l folosește toată lumea. Dar „o minge, două mingii” nu va fi NICIODATĂ forma corectă. Limba se completează cu expresii care de-a lungul timpului s-au dovedit necesare. Nu e cazul lui „mingii”. Că e ca și cum am adopta și „repercuRsiuni” doar pentru că așa îl folosesc semi-analfabeții. Nu e cazul.
Ok, cum zici tu, nu mă pricep atât de bine, da’ ce ai de țipi?
UNDE VEZI TU CĂ ȚIP? 🤭
Erai zeu daca aveai ARTEX-ul de 400 lei ;-).
Toti baietii in clasa am pus bani sa ne luam una… o tinea fiecare cite o zi si se venea zilnic cu ea la scoala…
Ce vremuri !!!
@Adib, lasă că era 400 de lei, dar de unde-l luai? Că nu se găseau nici la banii ăștia.
Dacă ar fi existat internet, Netflix, telenovele și cincizeci de canale de sport pe vremea aia, ar mai fi stat lumea afară, la socializare, din părți. Dă-i omului alternative ca să vezi cum ar fi stat lucrurile, de fapt, și cât de falsă era imaginea aia. Oh, wait… 🙂
Comentariu beton!37
@Miai, cum era cu experienta si expertiza? 😜
Ca ai zis ca te interesezi.
Comentariu beton!13
legăturile dintre oameni…da da. legaturile dintre oameni cand te calcau pe cap la coada. Sau legaturile dintre oameni…cand te turnau la securitate
mor cand citesc prostiile astea. „vai, pe vremuri animalele alea erau mai umane decat acum”.
Comentariu beton!30
Animaloo, poate eu am cunoscut oameni care nu te turnau la secu sau te călcau pe cap la coadă. Pentru că jegurile sunt jeguri indiferent de regim. Mor, în plm, când vine unu ca tine și imi spune mie, cum a fost copilăria mea. Eu vorbesc de oamenii din viața mea și atât.
Comentariu beton!31
E fix ca la ridiche-ridichi si nu forma aia noua super enervanta de plural, pe care o vezi peste tot in ultima vreme: ridichii! Ma scoate din minti!
La fel si in cazul pluralului de la capsuna- capsune, nu capsuni! Sau cireasa-cirese, nu ciresi!
Edelweiss, toate constrangerile din perioada aia aveau si efecte pozitive.
Lipsea orice forma de entertainment – lumea citea mult, asculta muzica si socializa in diverse forme.
Nu era curent – stateam toata familia impreuna si jucam diverse la lumina unui felinar cate o ora in fiecare zi.
Nu era mancare – apreciam un snitel cu piure sau o tocana cu parizer (care chiar era mai bun ca asta de azi). Ne bucuram foarte mult in ziua aia a anului cand faceam rost de Pepsi de la Scornicesti si azi o ardem cu cola de pir, troscot sau, plm, stevie.
Nu aveam jucarii, playstation-uri, gadgeturi – jucam chestii misto, creative cu o teava sau o sarma sau faceam lucruri pur si simplu tampite ca pocnitorile alea cu catran de chibrituri din nush ce piesa de tractor sau tunuri cu carbid.
Nu aveam telefoane mobile si tot reuseam sa ne intalnim la o anumita ora peste o saptamana cu prietenii pe care azi ii vedem o data la 2 ani.
Aveam o singura pereche de blugi si o singura pereche de adidasi care imi placeau mai mult decat toate cacaturile de haine pe care le-am avut ultimii 15 ani la un loc.
Erau mai multe chestii misto in perioada aia chiar daca era o epoca de cacat.
JT, mingea de 35 era prea grea pentru ce jucam in fata blocului. Mie nu mi-a placut niciodata, nici macar cand imi turtea mutra de ramaneam rosu toata ziua.
The Holy Grail era o minge de 18 care nu era ovala si se nimerea sa fie facuta dintr-un cauciuc mai gros/greu. Astea erau mai rare ca salamul de Sibiu :))
Se dezbate încă. Ce zici?16
@pvladc: știu ce zici, dar io am iubit mingea de 35. Am avut noroc cu mătușă-mea care pe vremea aia a lucrat la fabrica de mase plastice. Întotdeauna primeam o minge perfect rotundă care era invidia curții unde ne „destrăbălam”.
Mingea de 35 era holly grall daca nu auzisesi ca exista artex cu logo official de la uefa…si care se jerpelea dupa cateva meciuri pe asfalt. Cand au acceptat ai mei sa imi dea bani de minge, mai ramasesera doar rebuturi ovale sau ciupite la magazin. Asa că am luat una puțin ovala care ulterior era și ciupită ;)))
Deja avea toată lumea si nu mai era riscul sa mi-o confiste tiganii cum patiaem anterior cu teava de cornete.
De atunci iubesc eu rromii. A fost dragoste la primz vedere. Ca primul pumn a venit mai tarziu ;))
Comentariu beton!16
Parca nu era carne, din ce gratar?
E.o., in general din animale sacrificate clandestin la tara.
Te uneai cu unul sau mai multi prieteni si cumparai un vitel sau un porc. Mai rar un berbecut pentru ca romanii sunt mate fine si nu suporta mirosul de oaie.
Carnea ti-o livrau dealerii in pungi de plastic pe care stateai noaptea sa le transezi ca sa nu se strice. Daca vedeai ce portbagaje aveau aia ziceai ca s-au certat cartelurile mexicane.
Comentariu beton!22
„Mor, în plm, când vine unu ca tine și imi spune mie, cum a fost copilăria mea. Eu vorbesc de oamenii din viața mea și atât.”
and
„Singura chestie mișto din perioada aia erau legăturile dintre oameni”
Da ma. FIX despre oamenii din viata ta vorbesti. se vede clar ca scrii ca e vorba de tine. Si..acum ce sa zic, se vede ce oameni misto ai avut in jur. Cum au prins oleac de libertate cum ti-au dat cu praf de mers
mi-amintesc ca abia ma maritasem si-ntr-o vara, in loc de concediu, a zis omu’ sa mergem vreo doua zile la Bucuresti sa mai stam pe la cozi, sa facem ceva aprovizionare.
spre deosebire de provincie, unde nu se gasea mai nimic in magazine si ce era, era pe cartela, in capitala se mai baga cate ceva de mancare. daca te nimereai prin preajma si erai suficient de vanjos sa razbesti coada, te-alegeai cu vreun carton de oua, juma de burduf de branza sau un sul de salam taiat in doua – cine stie, stie!
nu stiu unde exact trebuia sa ajungem, cert e ca am coborat din tramvai la Coltea, iar pe-un colt de strada din preajma, era un magazin de metalo-casnice – asa se numea, avea firma mare-n perete.
vanzoleala pe-acolo, lume multa… noi cautam mancare, dar daca se-agita lumea, inseamna ca s-a bagat ceva.
adusesera aragazuri, frate! pai eu stateam de trei luni la coada, pe lista, la mine-n targ, ca sa iau frigider si aragaz. ma duceam de doua ori pe saptamana si strigam prezent! ca sa nu pierd locul. si-acuma, na pomana!
ne bagam in seama cu vanzatorul, am fi vrut unu’ cu trei ochiuri. neh, n-aveam fata de-asa ceva! cu chiu, cu vai am prins unul maro, cu doua ochiuri, care mi-a rezolvat oalele vreo cinspe ani. tin minte ca am dat 1050lei pe el, cam juma de salariu. ne-am scobit de toti banii, iar taxiul cu care l-am dus, ni l-a platit cumnata-mea, ca la ea l-am lasat in prima faza.
s-a dus naibii mancarea, nu c-am fi gasit-o, da’ acuma nici nu mai aveam cu ce s-o luam. da’ cine avea aragaz nou?
Comentariu beton!71
Aragazurile alea maro cu două ochiuri… am avut flash-uri, jur.
Părinții mei făceau drumul la București de 2 ori pe an, primăvara și toamna. Pt orice: haine (chiar și banalele: chiloți, maiouri, ciorapi; nu ciorapi pt femei/dresuri, ăia erau valută-forte 🙁 ), încălțăminte, mâncare, lenjerie, nimicuri pt casă.
Bai, jur, ma injurati sau nu, mie conservele de peste mi s-au parut net superioare majoritatii celor gasite acum.
Comentariu beton!36
Băi, atunci chiar puneau peștele-n conservă. 😀 😀 😀
Comentariu beton!42
MariusM, erau bune daca nu erau stricate (pe mine m-au invatat parintii cum sa le verific – astea erau skillurile in comunism). Asa cum berea chiar era foarte buna daca sticla in care a fost imbuteliata nu fusese de ulei in viata imediat anterioara :)))
Vinul in schimb era prost. Dulce si prost.
Serios vorbind multe lucruri erau mai bune pentru ca nu erau produse cu tot felul de substante semi-comestibile ca sa fie ieftine si sa stea proaspete 10 ani.
Comentariu beton!18
Dadada, erau foarte bune că dece numai alea erau dacă erau…
Oricum în primul rând erai fericit dacă puteai pune mâna pe ceva asta era prima bucurie pentru tine și ai tăi.
Apoi urmau celelalte bucurii.
Prin 2003-2004, aveam un coleg tot de aceeași vârstă (deci în jur de 9-10 ani prinși în comunism) care a afirmat la un moment dat că ” orice român ține o pungă în mână”. Nu observasem asta și mi s-a părut o generalizare ciudată, dar am început să mă uit mai atent la oamenii de pe stradă. Privirea-mi pica în special pe cei care plimbau pungi goale: de plastic sau de material, în mână, desfăcute. Și nu erau puțini deloc. 15 ani după ’89, existau deja supermarketuri și obiceiul cumpărăturilor planificate din timp, erau magazine mai mici și mai mari peste tot (deci teama de a nu găsi chestii de cumpărat nu prea mai exista, cel puțin nu în București), eu una nu umblasem în viața mea cu pungă/plasă în mână, nici pe ai mei nu-i văzusem vreodată așa. Adică mama avea mereu plasă la ea (are și acum), dar în poșetă. Iar tata în mașină. Suntem 30+ ani mai târziu și realizez că n-am mai urmărit treaba asta de mult. Mai poartă oamenii pungi/plase goale, desfăcute, pe stradă, în mână? Și dacă da, știe cineva de ce?
Comentariu beton!20
In mana nu, in masina am din alea mari de Kaufland. Pe care cand mergem la cumparaturi le debarc in casa si uit sa le pun la loc in masina, apoi mergem la cumparaturi si iau altele, si tot asa:)))
Comentariu beton!37
si-uite-asa ajungem la punga cu pungi.
Comentariu beton!37
@Anduța, eu n-am mers în viața mea cu pungi după mine. Nu văd așa ceva nici la cei din jurul meu. Deci cred că nu chiar toți românii. 😉
@Marius M: io după ce golesc plasele, le pun în fața ușii de la intrare tocmai ca să nu uit să le duc înapoi la mașină. 😉
@moatza: maică-mea a avut sertarul cu pungi 😀
Comentariu beton!23
@coane, adica n-ai nici in portbagaj? buey, tu nu esti de-a’ nostru!
@moatza, în portbagaj? Păi eu merg cu metroul și cu trotineta, când nu e pandemie. La ce mi-ar folosi? 🤭
@Anduta, să știi că mai sunt și acum oameni care cară pungi /plase aiurea.
Soacra mea e cel mai apropiat exemplu, are mereu o punga cu te miri ce în ea, iarna mănuși, vara o apă la jumate, dar cu apa de la izvor, ca aia plata nu e buna. Orice, numai sa nu meargă pe stradă fără mizeria aia de pungă.
Partea trista e ca sunt mulți, nu doar ea. Și la ceilalți ma întreb ce duc în plasa aia de nu se pot lipsi de ea nicicum.
Băi, voi mă faceți să ies și să găsesc singură pe cineva cu pungă în mână desfăcută. Și mă văd în stare să-l/s-o întreb care-i faza, de ce, din astea. Vă rog frumos, nu-mi faceți asta. N-am chef să-mi iau vreo plasă-n cap!
Alina D, știu că sunt, sunt sigură că sunt. Doar că nu toți îi vedem. 🙁
Eu am în rucsac o plasă care se poate strânge, pentru cumpărăturile făcute în drum spre casă. Am făcut la un moment dat un calcul și ajungeam să cheltuim aproximativ 100 lei pe pungile de la Mega (pe an), iar în mașină avem din cele mari, pe care le folosim la hypermarket.
Pe stradă nu am mai văzut să umble lumea cu plase goale.
@Claudia, te înțeleg. 100 de lei pe an sunt aproape 0.28 lei pe zi.
Anduța, plasa goală nu doare. Iar dacă e şi un pic de vânticel, nici nu te-ar nimeri.
Fii bărbată, nu da înapoi. Să rezolvăm misterul.
Comentariu beton!17
Solandi, nu doare, dar îmi poate deranja freza. 😛
Serios vorbind acum, pare un subiect interesant ăsta cu pungile. 🙂
Eu umblu cu DOUA pungi de material in poseta, chiar daca mai am una in mana, plina mai mult sau mai putin (se gasesc in fiecare zi chestii pentru serviciu de carat, mancare si altele). Si in strainatate fac la fel. Mi se pare mai eco, sa nu mai cumpar „pungi de un leu”. Totusi fructele de la supermarchet le iau in pungile alea ale lor, n-am ajuns inca sa car si saculeti pentru fructe.
Comentariu beton!15
Întrebare: ,,Mai poartă oamenii pungi/plase goale, desfăcute, pe stradă, în mână? Și dacă da, știe cineva de ce?”
Răspuns: Nu mai poartă din același motiv ca atunci.
Acum, dacă vezi un om mergând cu o pungă goală fluturând în mână, e pentru că a coborât/plecat în grabă (din bloc, din maşină) la magazinul din apropiere şi, la plecare, a înhăţat o pungă din casă/mașină, pe care nu se mai oboseşte să o împăturească şi să o îndese în buzunar sau geantă, fiindcă oricum o scoate şi despătureşte în câteva minute la destinaţie.
Comentariu beton!23
Eu am una de la Decathlon, o tin buzunar ca se face mica, mai merg sa iau o bere ceva… Probabil am îmbătrânit, eu stiu?
Solandi, citește răspunsul AlineiD. N-aș generaliza. E posibil ca încă să existe un segment de oameni, poate foarte mic la nivel național, care încă mai poartă pungi goale, sau aproape goale, fără intenția iminentă de a cumpăra ceva, sau doar din grabă.
Nici eu nu știu oameni care să declare că ”înainte era mai bine” (în cel mai rău caz, apreciază chestii punctuale, precum și în comentariile de astăzi), dar asta nu înseamnă că ei nu există.
Anduța, am citit răspunsul AlineiD. Dar din el eu înţeleg că soacra ei ,,are mereu o pungă cu te miri ce în ea, iarna mănuși, vara o apă la jumate, dar cu apa de la izvor, ca aia plată nu e bună.” Deci nu e vorba de o pungă goală.
Iar concluzia ei: ,,Orice, numai să nu meargă pe stradă fără mizeria aia de pungă.” mi se pare forţată. Nu cred că soacra ei merge cu punga după ea pentru că nu poate renunţa la acea pungă, ci pentru că are obiecte puse în ea.
Alţi oameni au aceste obiecte în vreun rucsac ceva, sau în maşină. Faptul că ea are o pungă în loc nu mi se pare deloc ciudat.
Eu nu am mai văzut oameni cu pungi goale în mână, pe distanţe mari. Doar în apropiere de pieţe, magazine. Dacă tu o să vezi, îi poţi întreba şi să ne spui şi nouă ce şi cum. Însă eu mă îndoiesc că răspunsuri diferite de: ,,merg până aici să cumpăr…” nu o să primeşti.
Comentariu beton!18
Ca să nu mai spun că nici înainte de ’89 punga aia nu era goală. Era plină cu speranţa că vor găsi ceva de pus în ea.
Comentariu beton!36
Solandi, ”iarna mănuși, vara o apă la jumate”. Da, clar se justifică punga, eventual adiacent poșetei. Și zic asta pentru că acum 15 ani, când am făcut eu ”studiul” cu ochii mei, erau atât bărbați, cât și femei care aveau pungi (ce păreau) goale în mână și, de exemplu, cei mai mulți în zona mijloacelor de transport în comun, în stații. Deja aveam mașină atunci, deci nu prea puteam aprecia distanțele pe care oamenii le parcurgeau cu pungile în mâini și, oricum, distanțe mari sau mici e debatable. Dacă la bărbați mai puteam înțelege să aibă o pungă desfăcută în mănă ce părea goală (fiind de acord că poate ducea în ea ceva necesar, precum mănuși sau o apă), la femei chiar am rămas contrariată. Toate, absolut toate, aveau și poșete, chiar foarte încăpătoare unele dintre ele, și plase (aparent) goale și desfăcute, în mână.
În fine, poate ție nu ți se pare nimic ciudat ca cineva să-și țină mănușile într-o pungă, nu în poșeta de-o are, mie da. Puțintel ciudat, nu foarte. Deșiiii, dacă persoana tocmai a participat la o bulgăreală și are mănușile ude, atunci s-ar justifica perfect separarea lor de interiorul poșetei, precum și de mâini. Punga o usuci /arunci mai ușor decât poșeta udă. Iar a ține în mână ceva ud iarna chiar nu e recomandat.
Excelentă asta cu ”speranța”!
@Vasilesco, nope, 0,28 lei/zi nu-s doar atît ci mii de tone de plastic care ar trebui reciclat dar nu se întîmplă; dacă era hîrtie sau altceva, biodegradabil, putea fi și 1leu/zi;
așa că, și io-s cu punga cu pungi în portbagaj…
Comentariu beton!20
@costicăm, nope. N-am văzut altă motivație în afară de suta aia de lei.
@Anduța, hai că vin eu cu un exemplu: tata! 🙂 Tata nu pleacă niciodată de acasă fără pungă de un leu după el. În timp, punga a devenit subiect de tachinare pentru mine și surori. Își pune în ea doar umbrela, adică ceva cât să nu i-o zboare vântul. E născut în ’45, e nostalgic după vremurile de odinioară, nu vrea să se vaccineze că dacă au pus „ăștia” nu știu ce în vaccin. Dar mie mi-e drag oricum! 🙂 Vineri am făcut și noi vaccinul, eu și soțul. El nu a avut decât o jenă în braț, eu am zăcut cu dureri și frisoane până duminică dimineață.
P.S. Când merg cu tata la plimbare și vreau să îi fac o poză cu nepoții, îi țin eu punga. 😄
Comentariu beton!19
Mulțumesc, Blanche. 🙂 Wow, 76 de ani, ce vremuri a prins tatăl tău! În plus, este unul dintre cei 51142 oameni în vârstă de 76 de ani din România, conform statisticilor din 2019 (mă rog, 76 de ani atunci, nu în 2021, dar în fine), care, iată, confirmi că încă poartă pungă, fără niciun motiv real, ci din pură nostalgie.
Bine, mai sunt și tot cam atâtea femei la categoria asta de vârstă, dar vorbim aici de oameni. 😛
Solandi, adăugăm ”nostalgia” la răspunsul tău privind motivul pentru a purta o pungă goală în zilele de astăzi? Și acceptăm că e posibil să mai existe și alte motive? Sau poate facem un sondaj național, ceva, nu de bulă? Sondaj de pungă! 😀
Vrei sa vezi poza cu mama si tata pe dealul din Budapesta unde tata are plasa de Billa in mana? Asta in 2008.
Ps eram cu ei in drum spre Cehia, dar rezervasem cateva ore sa vizitam Budapesta.
Si mașina era parcata la baza dealului…deci aproape.
Btw, varul meu la prima plecare in America, ratacit pe aeroport în New York, cauta iesirea, cand il vede pe unu cu punga de Billa in mana. Il intreaba daca e roman, ala zice da, si fac echipa sa caute iesirea împreună :)) asta era deja dupa 2004
Comentariu beton!39
Anduţa, nu pot rezista cuvântului ,,nostalgie”, aşa că îmi calc pe raţional şi accept să o trecem la motive. Deşi, reţine că nu e chiar goală, sunt anumite obiecte în ea, care pentru unii oameni sunt mai uşor de purtat într-o plasă decât direct în mână.
Părinţii meu au au 72, respectiv 74 de ani. Şi nu merg cu plasă goală în mână. Mama are de obicei una din cârpă în geantă, dar e strânsă mic şi aşteaptă într-un colţişor momentul în care e posibil să fie nevoie de ea. Iar tata nu are decât borseta cu acte asupra lui. Evident, uneori are pungi în maşină, cu care să transporte în casă diverse chestii cumpărate. Dar asta nu face obiectul discuţiei noastre.
P.S. Aștept alte motive sau dovezi concrete. Statistic e nesemnificativ ce am găsit până acum.
Cucurigu, clarifică, te rog, pungile de Billa erau goale sau aveau ceva în ele? Și dacă da, se justifica prezența obiectelor în pungi, sau erau doar pretexte pentru prezența acestora? Este deosebit de important acest aspect :-)))
Solandi, rețin, rețin. :-)) Totuși: ”Își pune în ea doar umbrela, adică ceva cât să nu i-o zboare vântul.” Deci, dacă n-ar fi factorul ”vânt”, punga ar putea fi lejer goală, eu așa înțeleg.😁
Bine, dacă vrei să luăm în calcul semnificația statistică, atunci se schimbă și discuția. Sau, acum realizez, dacă spuneai de la început ”Răspuns: *majoritatea nu mai poartă din același motiv ca atunci.” poate că nu mai aveam atâta dezbaterea. Cu accent pe ”poate”. 😛
Poate. 😀
Și din mine ”vremea cealaltă” a scos ce-i mai ”bun”. A fost singura dată când am furat. Am furat de mâncare, niște pește marinat, după ce stătusem vreo 12 ore la o coadă unde se aștepta ceva carne. Dar se închisese Hala cu noi înăuntru și eu nu mâncasem în ziua aia. Carne au adus a doua zi, spre seară. Niște tacâmuri de pui. Aveam vreo 12 ani.
Comentariu beton!27
Nu știu unde se dădea de familie, că la noi nu a fost așa. Eu eram în față, am luat cele 2 pachete de margarină normate, iar lu’ maică-mea nu i-au mai dat, că m-a ajutat să le pun în sacoșă și a zis că suntem rude…Culmea, chiar eram rudă cu maică-mea…
La magazine erau angajate numai femeile cu al șaselea simt…
Comentariu beton!28
La voi erau toate vânzătoarele erau de la secu😀
Eu n-am prins prea mult din comunism, dar mi-aduc aminte ca si cand ar fi fost ieri cum am inceput sa plang in alimentara ca nu ne da mai mult de jumatate de paine si ca din cauza asta o sa murim de foame. Si uite asa am mai obtinut inca un sfert de paine care ne-a tinut de foame pentru cateva zile.
Doamne! Cum dreaq sa pleci de-acasa fara sacosa?
Pe vremea aia, era semn de iresponsabilitate crasa.
Ii ziceam PPC. De la „poate pica ceva”. In plus, aveam mare grija sa nu fie transparenta. Ca, daca era, te opreau astia pe strada din trei in trei pasi sa te intrebe de unde ai luat…ce-aveai tu acolo.
Asta cu „luatul” devenise cliseu lingvistic. In fond, nu LUAI nimic; totul se CUMPARA. Cu o gramada de timp pierdut si nervi decedati la coada. Si cu frica aia teribila ce se termina fix inaintea ta si „nu mai apuci”.
Sa mai pomenesc si de inima care iti ingheta instantaneu daca nu reuseai sa gasesti cartela aia de alimente? Bine…avea locul ei, bine stabilit in casa dar, uneori, o mai uitai prin buzunar. Era crima si pedeapsa!
Comentariu beton!40
Mai bine de 30 de ani de la revolutie si daca mama ma ruga, sa merg sa i cumpar cate ceva, imi baga in mana si o plasa .Traumele astea trec greu.Dar voi stiti ca de cand sunt pe bani pungile din supermarket, i am vazut si pe englezi cu pungile prin buzunare si sincer tare cred ca le au la ei din motive de economie, mai mult decat din dorinta de a salva planeta de plastic.
Comentariu beton!17
E chitrosenie, nu gretathunbergism.
Uite, eu, nu mai demult de alaltaieri am preferat sa car in brate o punga de mega ce statea sa se rupa in loc sa cumpar 2 pungi, lucru care insema o gaura de 0.0000001% din economii.
Oricum de obicei am pungi in buzunare si d-alea mari in portbagaj
Eu urăsc pungile. Am o groaza de sacoșe din pânză, de toate felurile, ca să nu mai iau pungă la magazin. Și dacă iau doua-trei fructe, prefer sa le iau fără pungă. Le arunc în sacoșă și gata.
Azi e o zi bună, așa că n-o să-i înjur cu sete pe lombrosienii care zic că înainte era mai bine, nu le-ar muri mulți înainte, și o să-mi amintesc că faza cu bluza, cureaua și proviziile m-a dus instantaneu cu gândul la episodul ăla din ”Cireșarii”, volumul ”Aripi de zăpadă”, când Tic e luat prizonier de malacii ăia doi care căutau caseta albastră și le șparlește ălora o grămadă de mâncare. Își bagă mâna prin pâine și o poartă ca brățară, înfige vătraiul în roata de cașcaval și-i înfășoară cățeluluiȚombi la gât niște metri buni de cârnați.
Ah, amintirile mă chinuiește.
Și hârtia aia era bună de șmirghel, Sisoie!
Comentariu beton!35
Plasa aia de care vorbiti se chema „cepica”.Eram copil si mult timp m-am intrebat ce inseamna. Abia mult mai tarziu am inteles,din pacate,tot ce a insemnat „epoca de aur”.
Este prima data cand comentez pe aici….sper ca nu si ultima !
Comentariu beton!29
Sa mai vii
„Fabrica de Celuloză și Hârtie Bușteni”, nu Zewa și alte mizerii capitaliste. Ăla branding veritabil 😂. La țară aveam culegerile de mate și alte cărți din tinerețea tatălui meu pe post de hârtie inginerică. Să nu uităm totuși de ziarul de pe fundul găleții de gunoi sau de cel pus pe jos în baie când făceam papucii cu cremă. Aia culturalizare… pe toate părțile.. Haleam cultură pe pâine … și pâine pe cartelă, fu2-i mămăliga ei de epocă!!!
Comentariu beton!52
Meam, ce-mi făcea mama dacă uitam să pun ziar în găleata de gunoi…
HșiM, că frunzele(ghijele) de porumb nu erau bune. Serios, mi-ai provocat o mare frustrare. Eu vreau și acum o vestită culegere a lui G. Gheba pentru colecția mea , am avut trei și alți ca tine le donau cum nu eram atentă. 🙁
Comentariu beton!16
+i 🤪 la alții
Mă scuzaț 🤗 Frustrarea provocată de mine să hie tot năcazu’ domniei voastre pe aist an!
Azi am aflat că s-a stins o profă de română, prietenă veche de familie. „Alo! Bună ziua, dragă! Părinții domniei tale sunt acasă?” – așa mi se adresa când răspundeam eu pe fix, deși eu eram un puțoi de adolescent 🥲😇
Comentariu beton!30
Mulțumesc, să fie primit! (Fii blând, de regulă înghit cuvintele cu totul 😛 )
Din lac în puț, da? (mă grăbesc, dar revin și reiau dacă e nevoie, deși sper că nu e)
De profă zic. Minuni vechi și blânde de multe ori.
Dumnezeu cu mila. Și sper să prindem lucizi măcar vârsta doamnei.
Dacă v-aș spune că am vecini care încă pun ziar în găleata de gunoi… Și nu, nu sunt matusalemici, ci doar cu vreo câțiva ani mai în vârstă decât mine. Ecologiști adevărați.
@HM, word, tată; la noi pe scară locuia directorul de la ICIL (era un fel de zeu în oraș) și ne saluta el pe noi!!! ajunseserăm, de rușine, să ne aliniem la scara blocului cînd îl vedeam venind și să-l salutăm în cor de foarte departe, doar să fim primii…
Comentariu beton!16
HșiM, alți români că tine😎😙😎. Ce aveți voi cu problemele din culegeri habarnam.🤣
Tocmai mi-am amintit de ziarul care se punea OBLIGATORIU in galeata de gunoi… si mi-am dat seama ca a fost cu peste 30 de ani in urma.
Si noi aveam la tara culegerile si cartile de scoala de pe vremea mamei in WC-ul „eco”, plus postere cu Gina Lollobrigida pe usa. Le-a schimbat bunica candva prin anii 90 cu reviste de la Metro.
Candva prin anii 80 am fost cu sora mea mai mica sa cumparam paine, dar am pierdut rahatul ala de cartela pe drum. Cu ea mica de mana ne-am intors, pe arsita, sa cautam o bucata de carton. Ea urla, eu plangeam…
Aveam vreo 8, 9 ani…cu cativa ani inainte de ’89
Nu mai stiu ce ruda indepartata a venit in vizita si mi-a dat cadou 100 lei…va dati seama???100 LEI!! Bun…ma duc eu la magazine, sa imi iau caramele sau brifcor, cam astea se gaseau pe atunci. In spatele alimentarii a oprit un camion cu…suspans..oua. Ma bag rapid printre primii, cumpar 2 cartoane la 45 lei cartonul si o iau spre casa. Mergeam incetisor pe strada, si a oprit langa mine o masina straina, neagra. Habar nu am ce masina era, dar straina sigur. Ma intraba soferul de unde am luat oua…ii zic…se gandeste el putin si imi zice: auzi, nu am timp…iti dau dublu pe ele. Si imi intinde 200 lei. Pff…am luat banii instant. Pe urma am fugit iar la alimentara unde am inceput sa plang (la propriu) ca am ramas fara oua, ca ma bate mama, ce mai aberatii urlam eu acolo. Inca nu se daduse sfoara in tara, era putina lume stransa…nu stiu de ce li se face mila de mine si mai imi dau 2 cartoane, tot la 45 lei cartonul. Cu astea ajung acasa triumfator, ma vad ai mei ma pupa, si ruda respectiva mai imi da 100 lei.
In concluzie, am avut bani de brifcor si caramele mult timp de atunci incolo.
La noi in zona oricum „faceam” bani de mic….stateam la coada la butelii, pandeam masina cu lemne si carbuni, stateam la cozi la ratii pentru vecini si diverse chestii de genul asta. Cand ma gandesc acum, ca tata, ce faceam eu….la 6 , 7 ani plecam de acasa cale de peste 1 km la 5 dimineata..si asta ca sa am bani sa imi iau o prajitura
Comentariu beton!61
Borcea, tu ești?
@Mihai….jur ca nu inteleg legatura:))…dar este stabilit de la alt post ca sunt ignorant
Buteliile, șef. 😀
Buteliile … că doar nu femeile 🤪
Comentariu beton!21
Cât noroc să ai, frate, într-o singură zi?! 😁La mine nu s-a oferit nimeni să îmi ia un alt borcan cu gem. 🙂
Ce istorie! Trebuie facuta publica intregii lumi! E de neimaginat pentru cei care nu au trait astfel de timpuri! Cred ca fiecare roman ce a trait atunci are zeci de astfel de istorii! Plang si rad si se incranceneaza carnea pe mine citind asta si la gandul ca doi prosti si gasca lor de ticalosi ne-au supus si haituit psihic si fizic pana la aproape ultima suflare! Nu as putea sa fac asta nici unui gandac, ei au facut-o cu noi. De ce? Pentru ca au fost un regim criminal, pur si simplu au fost niste nenorociti psihopati!
Vad si simt monstruos cand ii aud pe cei care lauda acest trecut absolut de groaza!
Comentariu beton!21
Ca tot vorbiți de plase…degeaba aveai plasă, daca n-aveai bani😀 Indiferent cât de puțini bani ar fi avut, mama ținea 100 lei într-un buzunar aparte al genții, că „nu se știe peste ce coadă dai și nu ai bani la tine”
Comentariu beton!16
Bani avea toată lumea, tocmai pentru că nu se găsea nimic și nu aveai pe ce să-i cheltuiești. Și salariul întotdeauna se plătea in 2 tranșe (avans-lichidare) exact în ideea ca (1) nimeni sa nu aibă niciodată bani mulți și (2) nimeni sa nu rămână vreodată fara bani. Ai mei luau banii in așa fel încât intrau bani in casa in fiecare săptămână. (1 și 15 tata, 8 și 22 mama). Niciodată nu rămâneam fara bani, dar nici nu am avut vreodată mai mult de 2000 lei in casă.
Într-o iarnă a anilor 80, m-au trezit ai mei pe la 5.30 să mă duc în locul lor la coadă la lapte. Era un chioșc unde nu încăpeau decât două persoane. Vânzătoarea și un client. Coada era afară în ger. Sticlele de lapte și borcanele cu iaurt erau în navete de sârmă. Mai țineți minte? În fine, îmi vine rândul, cumpăr două sticle cu lapte și patru borcane cu iaurt. Ger și viscol ca în iernile de pe vremuri. Ajung în fața ușii, dau să scot cheia de la gât, aia prinsă cu elastic, și se produce catastrofa! Pocnesc de ușă plasa aia de fâș plină cu sticle și borcane, și pentru că erau cam înghețate, se fac praf toate. M-am așezat în fund pe preș și am plâns juma’ de oră. Dar da, era mai bine pe vremea lui ceașcă. Eram toți egali, aveam toți un loc de muncă, un acoperiș deasupra capului și bani strânși la CEC.
Comentariu beton!36
@AdinaL Ar trebui ca cineva sa colinde prin tara si sa adune astfel de istorii in cateva volume bune! Ar fi ceva extraordinar de lasat ca amintire generatiilor viitoare. Suntem creati sa supravietuim si in spatele acestei supravietuiri, uitarea se numara printre mecanisme, ar fi pacat sa se uite cat de absurd a fost cotidianul in comunism, cat de crud! Daca uitam, riscam sa repetam experienta asta de groaza.
Comentariu beton!24
@MissLi A făcut TVR, se poate găsi pe youtube, un serial “Adevăruri despre trecut”. Și mai sunt și altele, dar nu-mi amintesc exact denumirea.
@anukoi Multumesc, o sa caut documentarele dar chiar ar trebui ca cineva sa si scrie toate lucrurile traite atunci. Si eu mi-am trait copilaria si o parte din adolescenta in comunism dar cumva protejat, nu stiu ce e aia foame, cunosc insa alte lipsuri, imi amintesc ca am mers cu un papuc de o culoare si unul de alta culoare cateva zile! :)))) cunosc teama, primejdia, intunericul de atunci.. Citindu-va imi dau seama ca voi, cei din sud-est si nord-est ati suferit mai mult decat restul tarii pentru ca pur si simplu erati mai aproape de turnul lui Sauron, erati mai supravegheati, mai controlati, mai amenintati.
Citesc cu mila si cu groaza istoriile pe care le-au trait altii, nu le cunosteam, probabil pentru ca in vremuri tovarasesti aceste istorii se traiau pur si simplu, nu se povesteau, abia azi am ajuns la faza asta.
… și iată cum ,după ani și ani ,istoria se repetă ! Vivat hârtia igienică !
Si ce dimineti superbe aveam! Trezit la 5, pe un frig de plangeau si pietrele de mila noastra, si stai la coada la lapte. Cate o sticla de persoana,asa ca mama ne lua si pe noi, ce sa faca? Dormeam in picioare!( bine, asta dupa ce nu ne mai simteam picioarele de frig)
„Dimineti cu ferestre deschise, dimineti cu sageti de cocori” samd.
Ooo, si puii „de Gostat”. Le ziceam ” fratii Petreuş”. Stateai la coada pentru ei de’ inmugureai. Spre deosebire de Godot, puii apareau in cele din urma. Unul de persoana. Cat pumnul meu de mari( mno, pumn de copil).
Si sticlele de pasta de rosii pe rafturi. Randuri, randuri, rafturi pline cu…pasta de rosii.
Mai am inca in minte o coada la portocale. Asa ceva nu se uita. Ce batalie de la Lidl din 2020? Mici copii!
La coada la portocale n-aveai mama,n-aveai tata. „Si da-i si lupta, neicuşorule!”
Comentariu beton!29
Învelite în hârtie fină, mătăsoasă. Și azi câd mănânc portocale am senzația că e Crăciunul.
Eheee… coada la portocale … ne făceam cruci cu limba că aveam mâinile înghețate … poate, poate dă Doamne Doamne să prindem și noi. Decojeam portocala cu cuțitul în model de floare și mai țineam coaja aia pe post de bibelou 🤭 Țin minte când puneam „floarea” pe teracotă și picuram și esență de portocale / rom … precursor de terapie florală Bach … mama naibii de viață. Băi, și cât ne puteam bucura la niște nimicuri …
Comentariu beton!26
HM, inseamna ca eu am ramas cu sechele.
Si in ziua de azi o mai tai in forma de floare si o pun pe calorifer. Ok, diferenta e ca atunci ce aroma sa emane? Ca erau reci caloriferele. 😁
Nu știu cum erau cozile la carne, probabil eram prea mică, p-alea le făceau părinții.
Dar cozile la portocale sunt ceva inegalabil pt mine.
Toamna spre iarnă ’89, 9 ani și un pic, ori nu mă dusesem la școală, ori venisem mai devreme să mă duc tata la medic că eram răcită, trecem pe lângă alimentară- coadă. „Ce se bagă/dă?” „Portocale”. Ne-am așezat la coadă, că medicul îl mai găseam, dar portocale în iarna nu era sigur după cum se arăta la momentul ăla.
La început a fost cum a fost, mai ales că știam că tata e in spatele meu. După aia coada s-a compactat atât de tare că m-a prins cu mâinile în jos pe lângă corp și nu mai puteam să-mi ridic mâinile să-mi ridic căciula de pe ochi. Încercați să vă imaginați asta. Eu n-am mai fost niciodată prinsă într-o aglomerație similară.
Pt că nu puteam sa-mi ridic mâinile îmi frecam capul (să-mi ridic cumva căciula) de persoana din spatele meu, tata credeam eu, nu mai era demult acolo.
În astfel de situații aduceau tejgheaua în ușă, nu mai intra nimeni în interior. Au fost cazuri când mulțimea a împins atât de tare că a spart geamurile alea mari, tip vitrină. Știu că eram la coadă într-un astfel de caz, dar cumva nu-mi amintesc.
Ajunge la tejghea, era loc de 2 oameni, un loc cumva spre interior, și unul spre exterior. Ajung spre exterior. La interior o tanti cu gabarit depășit tocmai plătise și luase cota regulamentară de 2 kile. N-apuc nici să respir și tanti iese, scotându-mă și pe mine cu șoldul.
Unii dintre voi își pot imagina halul în care am plâns. Cu muci și hohote. Nu sunt sigură că am mai plâns vreodată în halul ăla. Lumea n-a făcut nicio mișcare să-mi permită să revin la coadă.
După ce-am jelit ca la mort vreo 2 minute începe să-mi treacă prin cap că aș putea face un pic de scandal să revin în coadă, la tejghea, încă nu plecaseră cei care erau în spatele meu și chiar stătusem la coada aia.
Cât mai rumegam eu ideea, trec niște prieteni de la școală și mă întreabă ce-i cu mine de arăt în ultimul hal. Le spun. Băi, băieții ăia doi m-au oprit sa reintru în coadă. Nu mai știu dacă m-au ținut sau doar din vorbe, dar știu că la vremea aia credeam că dacă nu erau ei eu îmi încercam norocul.
Apoi a ieșit și tata triumfător cu 2 kile. Le-a dat și lor câte o portocală. Mi-a părut rău. După ce că mă împiedicasară să mă duc după portocalele MELE, acum îmi micșorau porția.
Ca să aveți imaginea completă, eu acum, ca adult, am 1,5 m. Aveam 9 ani. Și deși acum am 6-7 kile în plus, atunci n-aveam.
Când scriam mi-am adus aminte de ceva după care mi-a părut și mai rău că am dat decât după amărâtele alea de portocale.
Eram încă la grădiniță, probabil ’86 sau cel mult primăvara lui ’87. O educatoare mi-a dat 2-3-4 arahide trase în glazură de zahăr. Acum le găsești în orice magazin sătesc, atunci erau practic marfă de contrabandă. Am mâncat o parte și am vrut să păstrez una pt mama. Era educatoare la aceeași grădiniță și era în tură după-amiază (era o grădiniță cu program lung, educatoarele erau în ture). Dar eram copil, alea mi se păreau divine: o să mai mănânc jumate, îi păstrez jumate din asta (nici măcar nu știam ce sunt, am aflat după revoluție), mai mănânc un pic, îi păstrez restul.
Când a venit mama mai aveam un ceva minuscul. În cel mai bun caz era o jumătate dintr-o jumătate de arahidă, dar cred că era și mai puțin. Pe mama cred că a luat-o ușor greața la vederea acelui ceva minuscul și morfolit și a aruncat bucățica. Mi-a părut rău că măcar nu mi-a dat-o mie înapoi. Pe cuvântul meu că mi-a părut rău că a aruncat aia cât o firimitură de pâine. Nici măcar n-am știut să-i spun ce fusese.
Comentariu beton!22
@Ady 🤗
in loc de comentariu…las si io aici o melodie care imi aminteste de vremurile alea.
https://soundcloud.com/tibipin/tudorii-chirili-e-afumat
ca tot veni vorba despre ce nu se prea gasea, daca nu erai Nicu sau alt potentat al vremii…io aveam 10 ani, nu umblam inca dupa wisky, dar cate un kent lung mai trageam la ocazie 😀 Adica cand eram singur pe acasa 😀
Cum spunea un „nene”,care ne taia lemnele si care lucrase „afara”o perioada de vreme, „- doamna,o sa vina vremurile cand va sta carnea in vitrine si nu vei avea cu ce sa o cumperi”…
Bani aveam,dar …ce sa fi cumparat ? Si tot asa v-as povesti din ce am trait atunci, cateva zile. Mai bine nu !
Îmi aduc aminte că mă ducea bunicul la grădiniță și uneori dimineața mai opream la cofetărie și îmi lua biscuiți simpli și bombone cu gust de lămâie din alea galbene din zahar, nu din alea de îți rupeai dinții. Și mâncăm biscuiți cu bomboane. Și acum le simt gustul desi doar de la revoluție au trecut 30 de ani. Da, era mai bine….🙄
Am prins si vremurile cand in magazine gaseai (aproximativ) de toate (anii ’70), si mai tarziu cand nu gaseai absolut nimic! Am spus-o si ma repet, pe cei care spun ca era mai bine pe vremea lu’ Ceasca, i-as baga intr-un gulag, in care sa traiasca exact in conditiile de atunci (conditiile din Brasov, nu din Bucuresti sau Timisoara).
Le povesteam unor colegi aussie, cat costa „la negru”, un kg de cafea, un sapun Rexona sau un pachet de Kent, si nu puteau sa creada. In ’85 mi-a adus cineva de la sarbi, doua perechi de Puma, pe care am dat 2200 lei. Era un salariu pe o luna.
Prefer sa nu imi aduc aminte de acele vremuri, horror!
Comentariu beton!31
Îmi aduc bine aminte că dădeam pe un Kent d’ăla cu castel la filtru 100 lei și pe pachetul de cafea Alvorada de 250 gr dădeam 500 lei. Și când a fost Universiada la București, sala noastră de sport de la liceul MF3 a fost echipată cu Mizuno. Am dat 450 lei pe o minge la handbal și 1000 de lei pe niște Asics Tiger. Contrabandă, evident😁
Mi-au zis ai mei la povești de pe vremea aia, de încă nu ajunsesem în adolescență urând din tot sufletul meu ideea de comuism. Dar două întâmplări mi-au rămas întipărite bine de tot în minte, ambele povestite de mama:
Prima se întâmpla prin a doua jumătate a mult iubiților ani 80. Se făcea că mama stătea la rând la lapte, să aibă ce îi da de mâncare soră-mii care era mică-mică. Mama rătăcise cartela și și-a dat seama de asta când a ajuns în fața vânzătoarei, care a dat din umeri a „csf-ncsf? N-ai cartelă, nu primești lapte.” Unui domn din coadă i s-a făcut milă, văzând-o pe mama cu copilul în brațe, bufnind în plâns, și i-a spus vânzătoarei să-i dea rația lui. Cică au rămas tablou toți ceilalți care erau în coadă, iar mama îi mulțumește și acum, când iși aduce aminte.
A doua întâmplare s-a petrecut la nașterea mea, imediat după Revoluție. Procedurile vechi erau încă în vigoare, la internare mama fiind întrebată unde lucrează, unde lucrează soțul etc. Partea nașpa e că tata era muncitor la ceea ce se chema „Garajul Partidului” iar când personalul medical a auzit asta au tras concluzia „aa, voi sunteți cu teroriștii”. Și au lăsat-o pe mama nesupravegheată până era să fie mult prea târziu. Când a ajuns doctorița în salon, deranjată din pauza de țigară, și a văzut cum se prezenta situația, a început să se vaite „ce-am făcut?! ce-am făcut?! Or să moară amândoi!”
Aș vrea să vină unul în fața mea care să spună că în comunism a fost mișto și că ce nașpa o ducem acum, având drept de liberă circulație prin Europa și liber la vacanțe prin Bora-Bora și Honolulu…
Comentariu beton!42
Și noi aveam „mitul” pungii. Mama chiar avea „punga genții”. Era o pungă inscripționată cu ceva firmă de pe afară și o folosea doar când mergea undeva în vizită. În rest stătea frumos împăturită la ea în geantă.
Cât despre cozi și schimb de copii, a făcut și tata d-astea. A „imprumutat-o” pe Carla, fiica familiei de rromi care stătea la etajul 1 și care era prietena mea și a soră-mii. Doar că vigilenta vânzătoare, când am ajuns în față să luăm pui, i-a zis tatei: astea toate trei sunt fetele tale? Da. Păi două-s albe și una-i neagră. Cum așa? Pai p-asta neagră a născut-o nevastă-mea după termen, d-aia.
Comentariu beton!37
Aveam 14 ani. 1984. Stăteam la o îngrozitoare coadă la carne împreună cu mama. Înghesuială, căldură. În spatele meu, un băiat cam de vârsta mea. Am avut ochi doar pentru el. Nu mai țin minte dacă am reușit să cumpărăm carne. Dar peste vreun an, acel băiat a devenit primul meu prieten. Am fost la film, ne-am ținut de mână. Nu m-a sărutat. După o săptămână m-a lăsat baltă. Revenind la cozi. Am rămas cu traume. Fiind sora mai mare, mama îmi spunea „du-te tu că ești mai mare”. Iar cu o pungă în mână umblam, dar așa, mai de fițe, că aveam neamuri în străinătate. Acum am câte o sacoșică în geantă, dar obligatoriu din pânză. Și mereu se dovedește prea mică. Cât despre cei care spun că înainte era mai bine. I-aș priva un pic de căldură, apă caldă și alimente pentru câteva zile. Ca să le vină mintea la cap.
Comentariu beton!24
Apropo de apa calda, „era sublima, dar lipsea cu desavarsire”. Incalzeau parintii apa in niste cazane maaaari pe aragaz, si apoi o carau in cada. Sora mamei statea in resedinta de judet, picase norocul pe ei, aveau apa calda tot timpul. Mi se parea luxul luxului! La noi,UTOPIE. In ziua(sg !!!!) cand eram programati sa dea apa calda, dadeam drumul la robinet si asteptam sa vina. Cateodata venea, dar de cele mai multe ori asteptam in van. ( cu vana goala😁😁). Cica blocul era departe de centrala si eram un caz pierdut.
Îmi amintesc cu groază de o iarnă, prin 81sau 82 când am mers cu căruciorul de butelii pe jos,cale de vreo patru stații de tramvai și am stat la coada aproape toată ziua.Un nene vigilent ,la fiecare nou venit, scria pe butelie cu creta alba,cum ar veni,nr.de ordine. Vara era o mare desfătare sa bei un sirop de vișine cu sifon,la sifonărie.Parca văd și acum tejgheaua de tablă găurită și paharele care doar se clăteau după fiecare client .
Era in anul de grație 1989. Vin acasă, mă uit pe geam și printre pilonii unei construcții (care apoi a fost terminata dupa fix 10 ani), bag seama ca era mare viermuială la o tarabă. Nu știam ce se bagă, dar nu conta. Binenteles ca am sărit cate doua trei trepte, ca doar nu era sa pierd ocazia. Mă asez la frumoasa coadă, plină de speranța, când imi aud sora din dotare, că ma strigă de pe la jumătatea grămezii. Radioasă, dau sa inaintez, dar ma lovesc de un zid și de un noian de sudalme, gen: „tu unde dracu treci?”. Cu ochii-n lacrimii, că io eram mai sensibilicoasa, așeeea, caut scapare la sora mea mai mare si aceasta dă de pamânt cu argumentul suprem:”ce-aveti, ba, că suntem surori!”. Atunci, unul al dracu’ ne-a trântit replica: „ce surori sunteți? medicale?”, Cum in plase, nu aruncasem si buletinul, am ramas tot la coada grămezii in râsetele gloatei, dar am fost răzbunată că din cei adunați n-au apucat niciun sfert sa bage un baton de salam la plasa. Peste doua luni, m-a prins rumoarea revoluției, la coada la oua sau unt, nu se știa sigur. Și vă asigur că era cea mai lungă coadă la care mă așezasem vreodată. Dar, deh, speranța moare ultima. Cert e ca unul a inceput sa strige ca e revoluție si că se transmite la tv ca a fugit Ceaușescu. Spre bucuria mea, oamenii au inceput sa se imprăștie și cum mai ramasesem cam un sfert, deja imi umpleam inima de speranță. Mi-am umplut-o degeaba, că am mai stat vreo doua ore și nici nimic nu am luat și nici revoluția nu m-a impresionat prea tare. Bine, până a doua zi, când a intrat in funcțiune „efectul de turmă” și la cei 19 anișori ai mei, am plecat gură-cască pe centru, la manifestații. Da, sunt o revoluționara, fără carnet, că mie mi-a zis conștiința că nu prea știam de ce ma aflam acolo. Pfff!
Comentariu beton!18
Am și eu o poveste de-asta. Mă angajasem de curând și eram printre cele mai tinere de acolo. Și ne trimit colegele mai în vârstă, care aveau pile, relații și cunoștințe, pe mine și pe o altă colegă, la o farmacie, că ”se băgase” vată. O altă expresie din vremurile alea, că tot pomenea @Ruxandra de chestia cu ”luatul” . Ar fi trebuit să fie o chestie săvârșită pe blat dar oamenii din stradă ne-au văzut prin vitrină că încărcam pachete de vată în sacoșă și au început să facă precum animalele în cușcă, aproape că au spart geamurile și atunci farmacista nu ni le-a mai dat pe toate, ca să rămână ceva și pentru gloată, că altfel o linșau.
Ei, și afurisita de farmacie nu avea și o intrare/ieșire prin spate și a trebuit să trecem prin mulțimea aia care a încercat să ne păruiască nițel și să ne smulgă câte ceva din sacoșă. Tot ce au reușit a fost să dea jos clema de metal care strângea unul dintre pachete, așa că vata s-a întins pe asfalt câțiva metri până să ne dăm seama ce se întâmplase. Am fost mortificate amândouă, mai ales că ne atenționase un tip de vârsta noastră că ”ne-a căzut vata”. O altă expresie ”amuzantă” din vremea aia.
Iar pentru cei ”născuți după primul mandat al nemuritorului Ion Iliescu”, dacă nu înțelegeți care era chestia cu vata de care azi aproape că nu mai are nimeni nevoie, pe vremea aia nu existau de-alde Libresse, Always, Discreet, Tampax, etc, etc, se folosea vată și, câteodată, chiar cârpe. Care, evident, n-aveau aripioare adezive așa că spaima că ți-ai putea pierde tamponul era reală, existau tot felul de legende urbane cu tipe cărora li s-ar fi întâmplat așa ceva.
Pe cei care spun că înainte era mai bine dar n-au apucat de fapt vremurile alea
mi-ar plăcea să-i văd trăind câteva zile fără curent electric, căldură, apă caldă, cu mâncare pe cartelă și defilări sau ”practică în agricultură”/muncă voluntară cât cuprinde. Cu muzică patriotică, 2h de televiziune pe zi, discursuri ale iubitului conducător și posibilitatea reală ca fiecare coleg/vecin/prieten să fie informator al securității. Ar trebui dracului să se organizeze niște tabere tematice, atunci să-i vedem!
Comentariu beton!53
Cât am locuit în Brăila a mai fost cum a mai fost, că erau bunicii aproape și aveam ce mânca, dar ultimii trei ani înainte de Loviluție, după ce ne-am mutat în București, au fost crunți.
În cazul meu, treaba cu statul la coadă se desfășura sub motto-ul „Nu te miști de aici”, cu variațiunile „Nu te miști de aici până nu mă întorc eu” sau „Nu te miști de aici până nu iei ceva”. Și muream de ciudă că trebuie să-mi pierd vremea la cozi în loc să mă joc sau să dorm (în cazurile destul de dese când eram trezit la 5 dimineața).
Îmi aduc aminte că, odată, unul din vecini a primit o minge d-aia de 35, una d-aia care-ți făcea lifting facial instant dacă o luai în figură. Erau o raritate prin fața blocului, majoritatea având baloane d-alea de 18 (parcă.. ), așa că toți eram super încântați că putem juca cu ceva mai serios. Și fix atunci s-a găsit să mă trimită tata la pâine. Era un „la pâine” la parterul unui bloc, magazin gol tot timpul, fiindcă, atunci când se aducea pâinea, se dădea prin spate, direct din lăzile abia descărcate, fără să mai fie băgate înăuntru (în afară de vreo două lăzi care erau puse deoparte pentru cine știe cine😉). M-am dus cam fără chef, am ajuns cam târziu, mașina de pâine venise deja, lăzile descărcate, coada mare din spate până în fața magazinului, clar nu aveam șansă să mai prind. Înainte să plec spre magazin, tata mă atenționase „Nu te miști de acolo până nu iei pâine” și apoi a mai zis ceva ce eu nu am auzit că eram atent la ăia cu mingea, nu la el.
Văzând că pâinea dispare rapid, iar eu sunt prea în spate la coadă, mi-au dat lacrimile de nervi. Și m-a văzut un băiat din zonă, un pic mai mare decât mine, care trăsese și el paiul scurt și stătea cuminte și fără speranță la coadă, 5 inși mai în fața mea. Mă vede cu lacrimile: „Bă, nu mai plânge, hai la Petre Ispirescu, că acolo aduc mai târziu. Aici nu mai prindem sigur.” Atât! Ne-am luat picioarele la spinare, cum se zice prin povești, și am băgat o cursă d-aia de Usain Bolt (sau Maricica Puică mai degrabă🤣) o stație de tramvai până la Petre Ispirescu (strada). Acolo aceeași poveste: coada lungă, mașina abia venise, clar nu prindeam la câtă lume era. „Mergem la Piață?” Hai la Piața Rahova! Maricica Puică reloaded (mamă, cât puteam să alerg pe vremea aia! Fac preinfarct doar când mă gândesc! 🤣), ajungem la Piață, aceeași problemă: Greu de Ajuns (în față) 1, 2 și 3 la un loc. Acolo ne ajunge din urmă un alt deștept din cartier care ne zice alarmat: „Băi, nu mai stați aici, că aduce iar la Sebastian.” Maricica Puică again două stații de tramvai și, când ajungem înapoi la magazinul de unde plecasem, îl văd pe tata care tocmai luase pâine. Mi-a aruncat o privire fioroasă și mi-a făcut semn să vin sus cu el. Evident că am fost pedepsit fiindcă” m-am mișcat” de la coada de la care nu trebuia să mă mișc, și vreo trei zile n-am mai avut ocazia să ating mingea aia șmecheră. Aparent, după „Nu te miști de acolo…” tata îmi spusese că vor veni două mașini cu pâine, una după alta, deci voi prinde și eu chiar dacă e coadă mare. Mi-a intrat pe o ureche și mi-a ieșit pe alta (ca de obicei), așa că am alergat ca nebunul degeaba prin cartier și m-am ales și cu interzis la fotbal. N-a fost nici prima nici ultima oară, cred că am mai spus p-aici p-aia cu coada la carne, când am plecat de nebun spre casă spre disperarea părinților care mă căutau prin piață, tot din categoria „Nu te miști…”, dar eu m-am mișcat. 😁
În proporție de 99% sunt sigur că ăsta este magazinul de „pîine” din cartier. Zic 99% fiindcă există o mică șansă să mai existe în altă parte un alt bloc, un alt magazin și un alt colț de bloc care să arate identic. Dar nu prea cred.
http://imgur.com/gallery/aRB1UNy
Comentariu beton!31
@Ioane, dacă aveam poza asta ieri…
Ionuț, iți dai seama ca la voi era „bine” in comparație cu alte orașe? Venea lumea din județele limitrofe sa cumpere pâine de la București.
Mă ia invidia numai când mă gândesc că prindeați bulgarii fără să fie nevoie să construiți un turn Eiffel pe bloc :)))))
@Mihai, hai, băi, că-i pe toate gardurile poza asta. Când e vreun reportaj sau vreun articol prin presă despre cozile din comunism, asta e una dintre cele folosite. Așa am dat de ea acu’ vreo câțiva ani și mi s-a făcut părul măciucă în cap când am văzut-o din cauză de amintiri „plăcute”. 😜
@pvladc: noi prindeam ungurii și aveam desene animate zilnic de la ora 8 seara (Esti mese – se citește ești meșe adică poveste de seară), plus filme porno după miezul nopții. Iar sâmbătă și duminică aveam filme americane la grămadă titrate-n ungurește, dar nu conta.
JT, io am vazut ungurii la TVR dupa ’90 :)))
Pe la noi mai ziceau unii ca prind sarbii dar daca le spuneai ca vrei sa vezi si tu o bagau pe aia ca e dereglata antena si nu are cine sa se suie sa o repare.
Bai stii ce chestie tare am avut noi in anii ’90? Bagau aia pe cablu toate filmele de la cinema ca oricum nu ii controla nimeni si haiducia era maxima.
În Severin sau poate și în alte orașe nu cumpărai decât de la centrul de care erai arondat ghinion dacă se termina pâinea la tine. Era trecut pe cartelă centrul nr 22. Amintiri…
Noi, în sud, chiar pe Dunăre, prindeam programul 1 bulgăresc cu antena de cameră (televizorul nostru avea o antenă ca de radio) și programul 2 bulgăresc cu ceva numit atunci „convector”.
La 19.50 era programul pt copii. Lecănoci deța. 😉 Noapte bună copii.
Genericul era pe anotimpuri, fiecare anotimp avea vreo 2 generice.
Acu’-mi pică fisa: cozile erau un fel de facebook și whatsapp, doar mai pe „laiv” așea. 😀
Ca să ne-nvățăm cu tehnologia. 😀 😀 😀
Comentariu beton!19
Un fel de black friday la americani 😁 varianta comunistă
Ca să aveți și reper vizual la articolul lui @Mihai
https://www.facebook.com/BucurestiulSecret/videos/802157703253643
Totuși să nu citiți și comentariile dacă nu vreți să vi se spargă bula
Acum am apucat să văd videoul. Gizăs fucking craist, jumătate de Românie ar fi ucis pe cineva ca să aibă acces la produsele din alimentara aia.
Aveam 9 ani la Revoluție, nu țin minte să fi făcut foamea atunci, dar am făcut-o mai târziu (în liceu, când era mama divorțată, cu trei fete). Nu am făcut foamea pentru că tata după ce ieșea de la uzină făcea naveta la țară, îl vedeam doar la sfârșitul săptămânii. Nu ne lipseau ouăle, carnea și laptele. Stăteam la parterul unui bloc atunci și mama mai chema copii să mănânce la noi, iar când făcea prăjituri, ieșea cu un platou imens în fața blocului. Ai mei încă se înțelegeau, eram o familie. Dar eu am fost o excepție atunci, așa că în niciun caz nu sunt vreo adeptă a comunismului.
Într-o zi, eu și soră-mea cea mare (cea mică nu apăruse încă în peisaj) am strâns niște sticle goale, pe urmă le-am dus la alimentară. Acolo, cu banii luați pe ele am cumpărat un borcan cu gem (ăsta fusese planul de-acasă, pe care urma să îl mănânc cu soră-mea până să vină mama de la muncă) și am zbughit-o spre casă. Dar m-am împiedicat (am fost mereu o împiedicată) și am spart borcanul. Plângeam cu o jale de parcă îmi murise cineva. Câțiva oameni s-au oprit să mă întrebe ce am și să mă încurajeze. Soră-mea nu a fost la fel de dezamăgită, ea e mai strong așa. 🙂
Îmi amintesc groaza de a nu sulfa din greșeală vreo vorbă cum că bunicul asculta Europa Liberă. Îmi și închipuiam cum toți ai mei o să sfârșească în pușcării, iar eu în vreun orfelinat de tip lagăr nazist. Categoric această frică permanentă trăită la vârste foarte mici m-a lăsat cu niscaiva sechele. Cât despre mâncare, stand la casă, am avut găini, iepuri, porc, chiar și rațe. Vecinii aveau nutrii și mai țineau și porumbei. Pentru mâncat, evident, nu pe post de pet-uri. Nu făceam mofturi, mâncam orice și ne bucuram că nu facem foamea. Cu frigul însă, era altă poveste. Ne trebuiau cărbuni, dar cărbunii nu erau pe toate gardurile, erau greu de procurat și niciodată suficienți. Ba mai mult, până apuca să se încălzească, mă culcam, iar dimineața când mă trezeam, era un frig de îmi îngheța și sufletul din mine. Nu mai vreau să trăiesc în viața mea frigul ăla care îmi pătrundea în fiecare celulă. Brrr
Mai aud cum că oamenii erau solidari, se ajutau la nevoie etc, spre deosebire de zilele noastre. Unii or fi fost și așa, dar depinde în ce context. Pentru că la cozi era fiecare pe barba lui, erau în stare să te omoare pentru o bucată de pâine (la propriu). Stăteam o dată cu bunică-mea la coadă la o alimentară și fiindcă bunica era micuță și slăbuță, iar eu un copil, a fost împinsă până la capătul cozii, de unii mai tineri și mai vânjoși. Nu mai țin minte dacă a mai prins ce voia să cumpere. Maică-mea, gravidă vizibil, la coadă, a fost înghiontită în burtă în mod repetat de alte femei (surprinzător), până când a plecat de bună voie de acolo și a renunțat la ce s-o fi dat. Deci mersi de așa solidaritate.
Nu zic că acum e perfect, chiar nu e cazul, dar e bine când ajungi totuși la un nivel la care îți faci griji pentru chestii mai abstracte decât cele de la baza piramidei lui Maslow. Cât despre copiii noștri, degeaba le povestim, că nu au cum să înțeleagă ceva atât de aberant și de absurd ca statul la coadă pentru o jumătate de pâine! Și da, am câte o plasă în fiecare poșetă. Old habits…
Comentariu beton!17
Tata s-a luat in gura cu „aia de la partid”.Pentru ca nu a fost de acord cu ei a facut 3 ani de puscarie. A venit de acolo scheletic si niciodata nu ne- a povestit nimic.Pentru multi era un puscarias si asta a fost foarte greu pentru noi.Comunismul a fost ca sifilisul- te vindeci dar iti ramane toata viata acolo in sange.
Comentariu beton!19
Cea mai ciudata coada la care am stat in anii ’80 este coada la apa de izvor de cateva sute de persoane.
Imediat dupa Cernobal prima isterie care a lovit la noi a fost aia cu apa iradiata care provoaca cancer sau mai stiu eu ce boli grave. La putinele izvoare din oras se formau cozi imense la care puteai sa stai si cateva ore (acum ma gandesc ce prosti eram sa stam atat timp afara la cateva saptamani dupa catastrofa). Asa cum ma uitam acum cateva saptamani la liste de asteptare la vaccin asa studiam atunci debitul si distanta pana la izvor. Norocul meu a fost ca stiam destul de bine padurea de langa cartier si ma descurcam sa obtin apa mai repede si mai placut. In padure era nasol ca nu aveai chef sa te prinda noaptea si debitul era anemic sau luai apa din pozitii incomode cu un fel de polonic urias de inox (nu aparusera cavalerii fierului vechi).
Nu mai stiu cand si cum s-a terminat povestea asta dar obiceiul de a lua apa de izvor l-am avut multi ani. Rafinamentul suprem in cartier a fost aparitia primei sifonarii cu apa de izvor in anii ’90.
Dupa ani de zile de carat apa de izvor ma obisnuisem sa gasesc la toti prietenii acasa sticle de plastic sau bidoane cu apa. La fel cum are tot omul Borsecul sau Bucovina azi dupa usa :).
Prin liceu am organizat o petrecere la un prieten in cinstea celor 40 de sticle de vin spumant (aka sampanie) care nu mai aveau multe zile si pe care le avea tac’su pitite in dormitor sa nu le gaseasca nevasta. Asta cand gasea ceva prin magazin lua tot raftul ca asa era antrenat – iei tot azi ca maine nu mai gasesti nimic. Am baut noi vreo 2 sticle ca asta nu ne lasa sa bem mai multe ca sa nu se prinda al batran si apoi am trecut pe visinata care era din belsug. De la atata alcool a inceput sa ne fie sete si am trecut pe apa de izvor pe care amicul o tinea de obicei in hol. Apa de izvor din cartier era putin dulceaga si avea miros usor de mâl care se accentua daca o tineai mai multe zile in sticla de plastic. Ce beam noi parea veche de cateva saptamani.
In fine, cand eram noi beti ranga vine tatal prietenului foarte suparat acasa (era taximetrist) si ne povesteste ca i-a luat politia carnetul (era si el baut :)))) ). Noi radeam ca prostii la el si nu puteam sa stam in picioare.
A plecat omul in hol sa dea niste telefoane pe la cunoscuti sa isi recupereze permisul ca asa se facea atunci. Dupa vreo 10 minute l-am auzit zbierand:
BAA, cine a luat din antigelul meu!!
Comentariu beton!19
nascuta fiind in 45 am trecut prin toate cele, dar mai rau decat sa fiu in delegatie in alt oras si sa nu pot cumpara paine ca nu aveam cartela loco,zau asa, a fost oribil. ne-am rugat de baietii de la o unitate militara sa ne aduca de la popota – colega cu care eram a avut ideea. si,da, am mereu o punga pliata in rucsacel, ca … cine stie!
Nu-ş ce să zic dar cred că am fost un norocos cumva pe vremea aia pentru că apartamentul, unde locuiesc şi acum, este situat în spatele blocurilor care au spaţii comerciale la parter. Este situat cumva că vedeam tot ce mişcă prin zonă şi când ajungeau maşinile cu marfă eram printre primii la coadă. Mai nasol era când ajungeau simultan maşina cu pâine, aia cu ouă şi cea cu pui.
Copil fiind am primit şi eu multe reproşuri de la părinţi, cum zice şi Ionuţ, cu: Nu-ţi place să stai la coadă da-ţi place să mănânci. Mbine, de obicei când se „băga” ceva, toate jocurile se suspendau şi se trecea la : Da’ nu vă mai împingeţi pentru că sunt şi copii aici.
De atunci am rămas cu o traumă şi nu mă simt confortabil în înghesuieli deşi am avut parte de ele încă 30 de ani după.
Cred ca factorul „wow” al povestii creste invers proportional cu varsta cititorilor. Nu de alta, dar in generatia mea, toti aia „mai mari” aveau cel putin o poveste de vitejie de gen – e drept, colegul tau a mers un pas mai departe ;))
Bănene,care îl contraziceți pe Vasilescu acilișea , ascultați la fata:aveam 18 ani la revoluție,povestea de aici e al naibii de adevărată…nu de alta ,dar unul mă contrazicea zilele trecute pe fb că n-aveam ciocolata pe vremea aceea că nu-mi cumpăra mama,care mama lucra în comerț .. fără cuvinte.
Am si eu o poveste din mijlocul anilor 80. Am primit de la soacra mea o gaina, statea la tara si avea gaini in curte. Eu din Cluj, cu copil mic. Locuiam la parter cu aragazul sub geam. Vara, timp frumos, geamul deschis. Am pus gaina pe foc cu zarzavaturi, ca sa fac o supa. Pina m-am dus in salon si m-am intors, cineva mi-a furat puiul din supa. Au ramas numai zarzavaturile. Apa inca nu a fiert, si a fost usor de scos din oala.