Dacă n-ai auzit niciodată în această viață vestita formulare „dacă nu plătiți până mâine, să știți că intrați în Biroul de Credite”, nu pot decât să te invidiez și să te felicit. Înseamnă că ți-a mers ceas și că n-ai întârziat niciodată cu plata unei rate de credit. Ceea ce n-aș putea spune și despre mine, c-au existat momente când auzeam formula asta magică mai des decât o auzeam pe maică-mea la telefon. Ei bine, de fiecare dată reușeau sa mă sperie și mă lua capul când mi-o dădeau la ficat p-asta cu Biroul de Credite.
Ăsta ar fi și motivul pentru care m-am hotărât să scriu articolul de azi. Voiam să vă explic cam care e treaba cu Biroul de Credite sau, mai bine zis, cu scorul de creditare, ca să înțeleagă lumea că nu e nimic de speriat, dimpotrivă, și ca să fie mai clar cum funcționează lucrurile. Ca să nu vă mai poată speria nimeni cu intrarea în Biroul de Credite și ca să vă fac un pic de educație financiră, băi, de-aia. Și nu în ultimul rând ca să știți cum stați dacă aveți de gând să luați vreun credit în perioada asta.
Mbun, să purcedem, zic. Scorul ăsta de credit (FICO îi zice lui oficial) este doar un algoritm folosit de tot ce înseamnă instituție financiară, fie ea bancară sau nebancară, pentru a stabili care este gradul de risc al unei persoane care solicită un împrumut. Mai simplu spus, este doar un număr cuprins între 300 și 850, unde 300 înseamnă „boss, e groasă”, iar la 850 ești printre premianți.
La ce folosește tot punctajul ăsta? Păi de fiecare dată când o persoană solicită un credit, toate datele lui sunt prelucrate la Biroul de Credit, după care obține un punctaj în funcție de care i se acordă sau nu împrumutul.
Dacă punctajul este mare, între 550 și 850, înseamnă că cetățeanul care dorește împrumutul are un istoric de plată bun și c-a demonstrat în timp că e respobsabil în ceea ce privește realția cu instituțiile financiare. Prin urmare, nu numai că obține cu ușurintă creditul, dar va beneficia și de oferte mai avantajoase pentru cardurile de credit sau chiar de împrumuturi rapide în situații de criză. Bine, ca să fiu foarte clar, ideal ar fi ca scorul să fie cât mai aproape de 850, nu de alta, dar 550 este minimum acceptat pentru ca băncile să-ți poată da creditul. De-aia zic, cu cât e mai mare scorul, cu atât e mai bine.
În schimb, dacă punctajul este între 300 și 549, există mari șanse ca împrumutul să nu se aprobe sau, dacă se aprobă, să aibă o serie de condiții dezavantajoase cum ar fi: perioadă de rambursare scurtă, cost mai ridicat și valoarea DAE mai mare (DAE este dobânda anuală efectivă).
Pe scurt, cam asta ar fi șmecheria cu punctajul pentru vestitul Birou de Creditare.
Iar acum vine partea pentru care am scris toată această prea-frumoasă introducere. Dacă vrei să afli cum stai cu punctajul despre care tocmai ai citit, cu alte cuvinte, dacă vrei să știi cât de ușor ai putea lua un credit la o adică, cei de la Ocean Credit tocmai au lansat o aplicație unde poți să faci asta. Gratis, evident, și extrem de lejer.
Dai click aici, pe aplicație, îți bagi CNP-ul și un număr de telefon valid, și asta a fost tot. Îți spune aplicația dacă ești mai aproape de zona de ”premianți” sau de ”e groasă, boss”.
Io zic că treaba asta e extrem de utilă și sfatul meu ar fi să verificați măcar o dată pe lună cum stați, pentru că scorul de creditare se modifică în permanență și nu știi când ai nevoie de un credit pe repede înainte.
În plus, iar asta e o chestie pe care chiar n-o știam, poți să verifici oricând și de câte ori vrei, fără a influența valoarea scorului. Spre deosebire de bănci, de exemplu, acolo unde interogarea poate să scadă valoarea scorului, deoarece banca poate să considere c-ai aplicat pentru un împrumut și n-ai îndeplinit condițiile necesare să-ți fie acordat. Din nou, foarte tare.
Mno, cam asta am avut pentru azi. Hai, jucati-vă un pic cu aplicația să vedeți cum stați. Curaj, că nu vede nimeni dacă ”e groasă, boss”. 😛
759 cica impresionant/a….asa ziceam si eu ca sunt! 😀
Testat….cred ca mai au un pic de lucru la aplicatie. Mie fostul sot mi-a facut cadou de divort inscrierea in biroul de credit – a renuntat sa mai plateasca ratele la casa pe care i-am spus ca o cedez cand sunt scoasa din contractul de credit. Acum baietii astia imi zic ca nu am nici un fel de istoric de creditare 🙁 . O sa mai incerc mai tarziu dar momentan cica sunt curata ca un bebelus dupa baie.
Eu am fost doar curioasă de aplicație.
Bună, Gabriela! Te rugăm să ne scrii la adresa [email protected] și să ne trimiți adresa de email pe care ai utilizat-o pentru a-ți afla scorul. Vom verifica încă o dată care este situația ta.
843…habarnam de ce nu mi-au dat maxim. O fi ca nu m-au gasit pe nicaieri. In fine, nici n-am de gând sa le dau ocazia. Acu, ma gandesc la cei cu punctaj minim…bă, de ce te-ar mai interesa inca un credit daca tu n-ai nevoie de aplicatie sa stii ca esti dator vandut? In fine, biroul de credit la mine functioneaza asa: vrei ceva, trage mai tare…nu vrei momentan nimic…pune deoparte..ca poate o sa vrei
Comentariu beton!19
Bă, că n-am mai apucat sa editez…eu mai de la țară, așa…da nu mi-as lua un card de credit care se intitulează PINGUIN….intelegi ce zic?
Să mor io dacă m-ar interesa cum se cheamă cardul dacă aș avea nevoie de credit.
Redoo ,ai nevoie de bani atunci cand esti dator vandut ,chestia e ca ei iti ofera bani atunci cand deja tu ai ceva in cont si nu ai avea neaparat nevoie de creditul lor
@Vasilescule, recunoaște că ai avea o reținere dacă cardul s-ar numi Cămătaru Brothers
Sau Clanul Sensibililor.
@Redoo, @Mișu pare un fel de Chuck „Sensibilul” Norris, a mai fost în groapa cu lei a Cămătarilor, leul a mușcat din el și după două ore de chin… leul a murit.
Mi se pare de domeniul fantasticului, că în secolul în care trăim, ca cineva să constrângă / ucidă pe cineva în asemenea mod! Eu când am citit nu mi-a venit să cred și asta o spune unu care a văzut multe chestii incredibile la viața mea.
PS. Mie aplicația mi-a dat 858, (@Habare)… de la pătrățele se știe!
Da,am scor mic,dar cred ca, după cum arată aplicația ,întâi e un fel de viva sau ferratum, cu împrumut până la salariu, cu dobândă excesiv de mare,și apoi ,calculează scorul în funcție de salariul declarat acolo,că dacă mai puneam la calcul și alocațiile și pensiile copiilor,de urmaș, eram și în momentul ăsta eligibila pentru 3000 de lei ,să zicem.
Eu înțeleg că scorul de creditare e unul singur. În rest, e treaba fiecărei instituții financiare pe ce bază hotărăște să acorde credite.
Bună, Monica! Ocean Credit este un IFN și da, oferim împrumuturi pe termen scurt: 1 lună, 3 luni sau 12 luni. Dobânda nu este excesiv de mare. Dacă faci o comparație cu alte produse asemănătoare, vei observa că este una dintre cele mai convenabile variante disponibile pe piață, Ocean Credit având costuri chiar și de 10 ori mai mici decât alte IFN-uri. Ca și costuri totale pentru un credit, ne apropiem destul de mult de costurile bancilor pentru împrumuturile pe termen scurt. De exemplu, pentru creditul care te interesează pe tine, 3000 de lei pe 3 luni, vei plăti înapoi 3358.2 lei, adică o dobândă de 358.2 lei. Acesta este costul total, nu percepem comisioane de analiză a dosarului sau costuri suplimentare.
Referitor la scorul de credit, acesta se calculează în funcție de cei 6 indicatori standard folosiți de Biroul de Credit, iar salariul nu face parte dintre aceștia. Dacă ai deja un credit, respectiv un istoric de credit și un scor de credit, atunci când aplici pentru un nou credit, creditul nou va influența în timp scorul de credit deja existent, în funcție de acțiunile tale.
Imi cer scuze dar le doresc muuuulta …sănătate tuturor celor ce conduc sistemul bancar. Nu pălmasilor ci sefilor, in frunte cu minunatul Manole, fost turnator la securitate dupa cum zic gurile rele.
Adică nu mai trebuie să ne termoscaneze ca să ne ia datele, acum dăm noi datele de bunăvoie unei aplicaţii? 😛
Comentariu beton!35
Cârcotasa
La mine e „groasă, boss”, nici nu trebuie să verific, dar nici nu-mi (mai) trebuie.
Si la mine este la fel. Am inchis tot ce aveam si nu imi mai trebuie altele, mai vreau sa aud de ele.
Urasc creditele si le evit pe cat posibil dar logic ca am mai avut nevoie cand si cand si am ramas si in urma cu platile ,cand si cand, si mi auzeam sotul ….futu i, iar m au sunat aia de la biroul de credite …in momentul ala in mintea mea se aprindea imaginea unui birou fara lumina naturala ,cu un bec atarnat de tavan ,rafturi tixite cu dosare legate cu sfoara ,miros de pipi de sobolan si unul la un telefon de ala cu disc care suna intr una ….alo ,sun de la biroul de credite….plm ….suna ….oricum platesc atunci cand pot .Buna aplicatia ….sa nu mai aud de credite cel putin o perioada…
Banca e ca un prieten…care iti împrumută umbrela cand e soare si ti-o ia inapoi cand ploua🤪 Cat despre scorul FICO, poti sa-l afli direct de la biroul de credit, daca iti faci cont pe site-ul lor, http://www.birouldecredit.ro. Bine, acolo nu-ti spune cât de fantastic esti daca ai scor mare 🤪😜🤣🤣
P.S. Am citit despre Ocean Credit si la răzvan bb 😉
0 0
Ai dreptate, Alina, scorul de credit se poate verifica online și la Biroul de Credit. Dar ai ceva mai mulți pași de îndeplinit și informații de oferit pentru a-l obține.
Sigur este functionala?
Eu sunt in Biroul de Credite si aici am un scor de ‘impresionant’ spun ei (700+)
Una e să fii înregistrat la Biroul de Credit și alta e să fii raportat negativ la Biroul de Credit (semnalat ca având un comportament riscant).
Tu ești ÎNREGISTRATĂ la Biroul de Credit, iar scorul tău de 700+ evidențiază un comportament cumpătat.
Mi-au trimis și mie acum ceva ani scrisorică: să plătesc că mă bagă sub birou și …probabil se descalță apoi. Era o sumă colosală: vreo 2 lei si un pic. Mai mult i-a costat plicul și trimiterea lui…
Scorul mă-ntrebați? 757 Doamne ajută la toată lumea !
715
a zis ca o am mare…
Comentariu beton!17
Nu poate sa imi dea scor….poate pt ca in viata mea nu am avut rate sau credite
Așa este, dacă nu ai niciun credit, nu ești înregistrat la Biroul de Credite, deci nu ai scor. În astfel de cazuri, dacă aplici pentru un credit, banca va lua în calcul veniturile tale și stabilitatea ta financiară (prin verificări la ANAF, de exemplu) pentru a ți-l acorda.
Am testat de-a lungul timpului toate variantele. De la fără credit, la executare silită.
Acum am luat un credit de la ING și mi-am luat mașină și computer fiică-mii.
Așa că scorul meu acum e acceptabil. 660 (să mă mai străduiesc un pic pentru 666, zic)
Ocean Credit zici? Si cum facem noi rost de o baza de date cu cnp si nr de telefon?
Comentariu beton!16
Păi și cum altfel ai vrea să-ți stii scorul de creditare? Și la bancă ți le cer? Că nu ghicesc ei din burtă.
1. Am venituri, nu am avut restante, am cu ce gira la o adica, stiu ca pot obtine credit
2. Macar la banca semnez acord de GDPR ca datele mele vor fi folosite in cutare scop
3. Ocean Credit…
Comentariu beton!18
Din ce îmi amintesc de pe vremea când dădeam credite persoanelor fizice, prea multe interogări succesive la Birou îți afectează scoringul. În sensul că îl cam reduc binișor. Măsura probabil gândită să descurajeze luatul al rând al mai multor bănci în același timp, în ideea de a specula intervalul de raportare la Birou și eventual să ia în același timp din mai multe locuri. (printre cele mai frecvente fraude la creditare au fost astea și adeverințele false de venit sau umflatul salariului cu 3 luni înainte de a solicita creditul)
Poate s-au mai schimbat algoritmii de calcul între timp și am rămas eu în urmă cu veștile, dar tot recomand puțină prudență în joaca de-a interogatul biroului de credite. Cel puțin celor care chiar intenționează să ia un credit.
Păi ai răspunsul la treaba asta în articol.
Eu am deplina incredere intr-un IFN ai carui clienti care au scris review-uri pe site il lauda. Iar daca dai pe ,, citeste mai departe” ti se deschide google maps cu locatia persoanei probabil.
Bingo.
Am încercat. Zău că am încercat că eram curioasă. Toate bune până mi-a apărut un ecran în care îmi arăta numărul de telefon asociat CNP-ului meu. Numărul de telefon fix de la părinții mei, unde locuiam când mi-am făcut cardul de credit acum vreo 12 ani pe puțin. Număr de telefon care nu mai există pentru că au renunțat la el. Și dacă n-ar fi renunțat, chiar voiam să văd cum îmi trimit codul de validare pe un nr. fix.
Este peste puterile mele de înțelegere de ce au înregistrat numărul ăsta în loc de mobilul meu (care e același de 15+ ani) în sistemul lor.
Apoi mi-a apărut un ecran pe care scrie că, dacă nu mai am acces la numărul cu pricina, să-mi scanez buletinul. Aici am lăsat-o baltă și am decis să mai trăiesc o vreme curioasă.
Comentariu beton!16
Rox, îți înțelegem nemulțumirea, însă iată motivul pentru care s-au întâmplat cele povestite de tine. Datele tale, inclusiv numărul de telefon fix de care spui, sunt cele pe care le-ai folosit acum 12 ani pentru a obține creditul. Ei bine, datele astea au fost înregistrate la Biroul de Credit și rămân în continuare acolo. Ca un CV pe care nu l-ai updatat, chiar dacă ai mai schimbat 3 joburi între timp. Atunci când tu vrei să-ți afli scorul pe Ocean Credit, noi primim aceste date direct de la Biroul de Credit așa cum sunt ele, de acolo apariția numărului tău vechi. Pentru a-ți updata numărul de telefon, trebuie să te identifici mai întâi, iar pentru asta ai 2 pași de parcurs: un scan al actului de identitate și un selfie. În felul acesta, Ocean se asigură că scorul tău de credit este oferit persoanei de drept, adică ție, și nu altei persoane care introduce random un CNP și un număr de telefon în aplicație.
Credite…pai sa vedeti daca te bunghesc astia cu salariu baban, cum iti ofera banutii!
“ Vreau sa imi iau o casa” , “Da? Si cat aveti income-ul?” “Pai, lucrez la mina…! “ “Ah, da? Atunci, nu cred sa avem vreo problema! Cat vreti $700000-800000?” Dupa cativa ani: “Stiti, as vrea sa imi iau o casa de investitii!” Da, sa vedem cum stati…Ah, stati foarte bine, sigur ca se poate …!” Si uite tot asa, masini, mobila schimbata…etc!
Dator vandut!
PS Sunteti careva amabil, sa imi explicati si mie ce e cu Revolut-ul ala? Care e diferenta fata de un card de credit normal?
Emil, vezi că a scris MV aici de Revolut https://mihaivasilescublog.ro/2020/02/06/fericiti-cei-saraci-cu-contul/
Între timp, Revolut a anunțat modificarea comisioanelor (unele se dublează) și a limitei pentru schimburile valutare. Începând cu luna august, dacă am reținut bine. 😉
@Anduta, sa inteleg ca este un card pe care iti pui tu bani, si poti folosi doar suma respectiva?! Dar care este avantajul fata de un card de credit, unde am de exemplu, o suma de cateva mii de dolari si pe care ii pot folosi cand si unde vreau?! Exista carduri de credit pentru excursii si care au schimburi valutare f bune si nu percep comisioane pe tranzactie (28 Degrees). Plus ca banii de pe un card de credit nu sunt ai mei si sunt asigurati, in caz de chestii dubioase.
Nu cred de exemplu ca pot inchiria o masina cu Revolut?! Noi nu avem aici asa ceva, cardul de credit e rege, fara el nu existi!
Emil, mai mult decât să-ți las link la articolul gazdei noastre de aici, care utilizează și explică acolo și felul în care el folosește cardul respectiv, nu aș putea să te ajut decât cu felul în care-l mai folosește soțul meu, sau cei din jur. Pe închiriat de mașini nu știu însă pe cineva să o fi făcut, nu zic că nu s-o putea, ci doar că n-am auzit eu. Oricum, din ce am observat eu, la noi se folosește mai degrabă ca alternativă la cardul de debit, nu de credit.
@Anduta, multumesc de informatii! Am cam priceput care e chestia. 👍
Comentariile de azi îmi aduc aminte de cum era la școală, când se primeau notele de la vreo lucrare. Și cum reacționa fiecare (mimică, gesturi, vorbe) la aflarea acesteia (fie că era spusă tare sau nu de profesor), precum și când întrebau colegii ”cât ai luat?”. 😀
Mie asta cu scăderea scorului de către unele bănci pe motiv de interogări multiple mi s-a părut tare dubioasă când am auzit-o prima data și nici acum nu-mi este foarte clar. Adică, unde e problema dacă vreau să verific la mai multe bănci, pe lângă restul condițiilor de creditare, care este suma maximă de credit pentru care mă încadrez?
În fine, m-am jucat și cu aplicația și, întrucât contrar așteptărilor nu am 850, m-am uitat la indicatorii principali de calcul pentru scoring. Și cred că e din cauză că nu am 7+ conturi, așa cum este recomandat acolo. M-a bușit râsul, recunosc.
Mulțumesc. Am testat. Temerile celorlalți le înțeleg dar … atât. Dacă nu mi-au cerut PIN ul de la card mi se brehnăre. După cum zic ăia de la aplicație…stau bine 🤘.
Și dacă te uiti în „buzunar”?
Doamne fereste sa ni se ia temperatura la intrarea in Kaufland. Mah rights!!11!11oneoen
CNP ca sa aflu ce scor de credit am? Uite boss scan de la CI!
Pe de alta parte, a fost foarte amuzant cand mi s-a refuzat un credit pentru ca nu mai avusesem niciun credit pana atunci, si nici istoric de plata. Apoi, este cativa ani, aceeasi banca ma suna sa imi dea un imprumut avantajos, cat cat aveam eu salariul pe luna atunc. yeah, fuck off.
Azi sunt in aceeasi situatie, 0 credite in viata asta.
Eu am pus 1200 lei salariu și mi’a spus că nu m’a găsit la biroul de credit, deci nu poate să îmi spună scoru
Aplicația pare utilă, dar chiar nu vreau să îmi bâțâie curu din cauza vreunui credit 🤔
Și da, mi’am dat numele, prenumele și cnp reale
Am incercat sa ma loghez cu Facebook pentru ca locuiesc in UK de 3+ ani si imi cere sa le bag parola in casuta lor acolo, pentru baza lor de date 😀 Sa fim seriosi…. Totusi mi-ai dat o idee sa scriu si eu pe blog la mine despre Credit Score in UK 🙂 Hai mersi !
Dacă ești d-ăla căutat de recuperatorii de la Kruk șezi pe curul tău, datele se colectează.
Imi pare rau sa iti spun asta, si sunt curios daca o sa imi lasi comentariul. IFN-urile astea sunt niste camatari cu acte, care profita de oameni saraci, aflati in situatii imposibile. Ca doar atunci te duci sa imprumuti 500 de lei.. cand nu ai ce manca sau trebuie sa platesti intretinerea ca sa nu zbori din casa… Nu ca iti mai lipsesc sa iti iei ultimul model de iPhone…
Joac-o pe asta Vasilescule: „Momentan nu figurezi cu niciun istoric în baza de date a Biroului de Credit. Din păcate, în situația dată statutul tău ca și creditor este incert. Din acest motiv, nu îți putem oferi finanțare până nu vei avea un istoric de credit și un scor acceptabil.” 😂
Buna ziua…Eu incerc sa intru pe aplicatie sami aflu scorul si nu merge..imi tot arata ca se incarca si tot nu merge…