Am trecut prin toate guvernările din ’90 până azi. Nu-mi amintesc să-mi fi fost vreodată frică. Nici când intrau minerii în București, nici când o luaseră în marș forțat pe Valea Oltului, nici când a fost cât pe ce să iasă Vadim președinte, nici când a ieșit Iliescu a treia oară. Era clar că toate erau convulsiile democrației și că mai devreme sau mai târziu se vor regla. Ceea ce s-a și întâmplat. Indiferent cine a condus țara asta până acum, nu mi-a fost frică. Că erau șmecheri, oportuniști sau hoți, măcar nu erau proști.
Acum e prima dată când suntem conduși de proști. Mă cutremur de cât sunt de proști de fiecare dată când îi văd la tv sau în presa scrisă, când îi aud vorbind, incapabili să iasă dintr-un vocabular de maxim 500 de cuvinte specific elevilor de școală primară. Și mi se face frică. Pentru că prostul e dispus să meargă până-n pânzele albe doar ca să-ți demonstreze că nu e prost. Și că are dreptate. Pentru că proștii nu greșesc niciodată. Pentru că, nu-i așa, „când ești mort, tu nu știi, e greu doar pentru ceilalți. La fel și când ești prost”.
Și iar mi se face frică. Pentru că „ceilalți” suntem noi.
Nea bos,pentru mine,am văzut că si pentru altii,punctul terminus,trezirea completa la realitate a fost ” COLECTIV „.După morții uitați nu există litere destul de mici ca să scriu român. Am realizat că am pierdut războiul.Cu ei.Că mi-a rămas doar să îmi trăiesc cât mai din plin viata ce mi-a mai rămas.Să chibitez oarecum relaxat de pe margine.
Comentariu beton!29
Uite că nici tu nu ești foarte relaxat.
Sunt extrem de relaxat comparativ cum eram.Am copii mici,o soție care are nevoie de mine,părinți bătrâni.Am alte priorități.Trebuie să am grijă de mine ca să pot avea de ei.Mi-am construit din timp alternative.Am plecat,fac naveta.
Comentariu beton!28
Adevărat! Ferească Dumnezeu să te conducă un prost darămite mai mulți! Dar uite că Dumnezeu nu ne-a ferit…
Ar fi corect să te ocupi cu analiza ta și de deștepți. Unde sunt deștepții țării și ce fac?
Căci puterea proștilor se bazează fix pe slăbiciunea deștepților.
Mihai, tu ești un om deștept. De ce nu intri în politică?
Comentariu beton!16
Păi ai răspunsul în întrebare.
@GMT,
Oamenii care vor să schimbe ceva în bine nu sunt acceptați în politică. Iar dacă există vreunul deja în politică care vrea să facă ceva bun, imediat este expulzat.
Comentariu beton!17
Mihai, să-ți spun un secret: și proștilor le este frică de deștepți! Și ce frică!
Comentariu beton!15
Laura, știu. Dar mai știu că Mihai deja a format un grup de oameni, deștepți și ei, și că se poate baza pe aceștia. Unirea face puterea…Nu va fi singur dacă…
@GMT,
Ce grup? Oameni care citesc și postează pe un blog când au timp? Presupunând prin absurd că ar vrea toți să intre în politică, oare câți sunt?
30? 100? 2000? Ok, chiar și 100.000 de-ar fi, tot înseamnă foarte puțin 🙂
Laura, toate marile mișcări politice au început de la un om revoltat care a format un grup revoltat care a tot crescut ca maioneza. Internetul este un instrument fantastic de creștere…
Un nou partid politic cu un nume bun și puternic, un program serios și deștept și vei vedea ca oamenii se adună.
Beppe Grillo a fost actor, mulți îl numeau bufon. Bufonul ăsta a început să urle în piețe că împăratul e gol și lumea s-a adunat rapid. Era nevoie de schimbare și oamenii au schimbat.
Frica este foarte păguboasă. Zice românul: de ce ți-e frică, de aia nu scapi! Foarte adevărat! Confirm și subscriu. Prima luptă e cu frica. Prima schimbare și cea mai importantă.
@GMT
MV ar putea face pe bufonul, nu ma indoiesc, dar fara a avea succesul lui Beppe Grillo. Italienii au traditiea miscarilor antisistem conduse de bufoni precum Musollini, noi avem cu totul alt stil, mai sangeros si mai fundamentalist, ilustrat de teroristi ortodocsi precum Tepes si Codreanu. Singura miscare care ar putea avea succes aplicand reteta asta ar fi Cpf.
ventidius, eu ma indoiesc sincer si total ca MV ar putea face pe bufonul, nu e genul. Ideea era de revolta, de om revoltat, de om activ- dar nu atat de activ totusi. Dupa cum observi, marea lupta romanii o duc pe campia netului. Suntem aprigi soldati, ba chiar generali pe net!
Sunt foarte de acord cu tine cand zici ca nu este posibil ca prostii sa-i conduca pe destepti, ca este o iluzie la mijloc, un siretlic ceva. Ori prostii nu sunt atat de prosti, ori desteptii nu sunt atat de destepti. Ori amandoua, desigur.
Rezulta asimptotic ca soarta Romaniei este hotarata cumva de desteptii pasivi…
Eu sunt de acord cu tine, @GMT! Cuvantul politician are o conotatie negativa. Dar daca nu facem ceva in sensul acesta, nici ca se va schimba. De ce sa nu aratam ca politician poate sa insemne colaborare, grija pentru tara noastra si cetatenii ei? Acum, daca cineva vrea sau nu sa intre in politica este o optiune personala pentru ca oricum ar fi, majoritatea politicienilor sunt de un anumit fel si e nevoie sa poti sa ii tolerezi si sa ii combati politicos. Si eu stiu ca pentru mine asta ar fi foarte dificil, asa ca ii inteleg pe cei care nu sunt dispusi sa isi foloseasca energia in sensul acesta…
Sisley, viata noastra depinde mult de politica! Destinul nostru, as zice, si nu as exagera deloc! Iti dau un exemplu: intr-un fel am divortat eu in Romania anului ’94 cand a trebuit sa plec din casa, casa fiind proprietatea lui, si in alt fel as fi divortat in Italia, de ex, unde barbatul isi face frumos bagajelul si pleaca din casa chiar a lui fiind. Mai mult, barbatul trebuie sa-si intretina in continuare sotia daca ea nu munceste. De copii nu mai zic…
Drept e ca trebuie vocatie, curaj, forta ca sa intri serios in politica. Este o viata sacrificata, sunt de acord!
Nu vrei sau nu poti? OK. Macar inscrie te intr-un partid care cat de cat reprezinta niste idealuri mari, bune si activezi acolo. Cum am inteles, in Ro nu exista opozitie puternica, nu exista alternativa. Pai trebuie creata aceasta opozitie!
Ziceam de Mihai pentru ca blogul asta este foarte citit. Nu este adevarat, cum zice Laura,ca exista doar un grup care cand are timp scrie. Sunt cei care doar citesc majoritatea. Citind, te convingi si faci si tu ceva.
Diaspora are doar instrumentul votului pentru a da o mana de ajutor si eu consider ca chiar trebuie sa o dea! Dar nu poate face politica pentru ca pur si simplu trebuie sa ai resedinta in Romania.
Un blogger de succes isi poate transforma blogul intr-o miscare politica activa. Scris si citit dar si altceva.
Parerea mea este ca este nepotrivit sa ne plangem de una alta daca nu facem nimic sa schimbam. Orice, cat de putin, dar multi putin inseamna mult.
Pana una alta mecanismul politicii cam asta e…
Cineva mi-a spus că fără proști nu ar exista deștepți. Proștii ăștia sunt acolo doar printr-o conjunctură nefericită!
Problema nu e cauzată datorită ăstora de sus, ci mai degrabă de cei de la baza piramidei… sunt mulți și ies la vot… ghidându-se doar după sintagma… ăștia mi-au dat ăia mi-au luat!
Conjunctura asta este putin credibila. Nu e posibil ca prostii sa-i conduca pe destepti pe termen lung. Daca se intampla totusi, e o iluzie la mijloc. Ori prostii nu sunt atat de prosti pe cat par sau vor sa para, ori cei recunoscuti ca fiind destepti sunt niste impostori incredibil de prosti. Inclin spre ultima varianta. Adica cei care conduc sa fie exact atat de prosti cum par, dar paradoxal sa fie totusi cei mai destepti.
Comentariu beton!22
@Ventidius din ceea ce văd spunem cam aceleași lucruri doar cu cuvinte diferite. Să mă explic de cred că este doar o conjunctură nefavorabilă. Veorica, Tudorel, și restul găștii de proști au fost puși la conducere de maestrul păpușar Dragnea, care vrem nu vrem să recunoaștem este deștept. Odată ce Daddy a ieșit din scenă, au rămas la conducere proștii care încearcă să aplice măsurile populiste pentru a câștiga popularitate și a contrabalansa prostia! De aici ultima ta propoziție referitoare la paradox se aplică: Adica cei care conduc sa fie exact atat de prosti cum par, dar paradoxal sa fie totusi cei mai destepti.
Apropo de prostie. Toată lumea ştie despre problemele din ultimii ani cu votul din afara ţării, cu cozi, scandal, huoaaa, hoţii…
Există posibilitatea să votezi prin corespondenţă dar doar 5000 de oameni s-au înscris pentru această opţiune până acum.
Nu ştiu cât este prostie în legătură cu asta sau lene sau reavoinţă sau… dar dacă şi anu’ ăsta va fi scandal cu cozi şi huooo, că nu mă lasă pesedeu’ să votez, cred că aia cu ” poţi să scoţi românu din România dar nu poţi să scoţi România din român” este reală.
Mie mi-e frică de prostu’ care are idei. Multe.
Comentariu beton!19
@shoric, te-ai gandit ca multi dintre cei care pot vota prin corespondență nu știu sa o facă, nu știu sa folosească internetul și le este frica de orice cerință care îi scoate din zona de confort? Lucrez într-un birou/fabrica mare, una dintre colegele mele are un telefon cu butoane, nu foloseste internetul iar bonurile care ii vin cu denumiri pe care nu le-a intalnit ca de ex schweppes o pun in incurcatura, ai idee ce multi de aștia exista?Și ar mai fi și neincrederea că sistemul e vot electronic poate fi mai ușor manipulat. Aia e, 30% promovabilitate bac trebuie sa aiba si urmările de rigoare din pacate 😥
Ieri am petrecut mai bine de 10 ore în aeroportul Otopeni informând oamenii aspra votului prin corespondență, opțiune disponibilă la prezidențialele din noiembrie 2019 exclusiv pentru cetățenii români din diaspora, care trăiesc acolo cu forme legale. Peste 90% nu știau despre această variantă de vot, la fel cum nu s-a știut nici la parlamentarele din 2016. Aia e, nu disperăm, nu ne enervăm, ii anunțăm, le explicăm dacă au neînțelegeri și ii încurajăm să dea vestea mai departe. Mi se pare mult mai bine, util și constructiv pe termen lung decât să-i arătăm cu degetul și să-i numim în fel și chip.
Comentariu beton!38
@Anduţa, le-ai explicat şi că nu este frumos să te buluceşti la uşa avionului imediat după aterizare ?
Shoric, nu, aceste lucruri să facă bine alți oameni să le explice. Dacă vor și pot, desigur.
Depinde cum privești lucrurile, @Shoric, eu am făcut calculele oleacă altfel. Dacă greșesc, vă rog să mă corectați. 🙂
Alegerile cu miză mare, din punctul meu de vedere, sunt parlamentarele, nu cele pentru președinte. Problema e următoarea: dacă mă înscriu acum pe listele pentru vot prin corespondență, ca cetățean cu domiciliul în străinătate, la parlamentare voi fi nevoită să votez pentru parlamentarii de diaspora, chestie care pe voi nu vă ajută prea mult. Votul meu vă e util dacă vin în Ro și votez la secția la care sunt arondată conform CI. La fel procedează și alții. 😉
Pentru mine, personal, nu mai contează, nu îmi doresc să mă întorc decât în vizită acolo. Pot vota sau nu, pot vota pe adresa din străinătate sau pe cea de Ro. Întrebarea e, dacă tot fac un efort, ce anume face diferența? Că, sincer, aș prefera să votez pentru statul de a cărei infrastructură beneficiez, dar nu mă lasă sufletul.
Îmi pare ușor interesantă supărarea celor de-acasă pe diaspora, însă ești sigur că acolo e buba? Care a fost prezența la ultimele alegeri parlamentare? Vorbim de cei care fac legile și care formează guvernul, președintele contează prea puțin.
@didina: Da, parlamentarele contează. De acolo vine guvernul. M-am chinuit crunt cu unii oameni, inclusiv din neamul meu, prima oară când candida Johannis, să le explic că nu el va face legi sau firme sau drumuri, ci guvernul PSD, care avea majoritate. Nu m-au înțeles.
Din păcate, nici acum nu se știu bine atribuțiile constituționale ale șefilor instituțiilor din România: președinte, șef de senat, șef la deputați, prim-ministru (guvern), primar, șef de consiliu județean etc.
De aceea se vor mai agita mult cu campaniile electorale prezidențiale care, de foarte multe ori, nu au o miză reală.
când am intrat în academie, toți colegii mai mari de la toate armele ne spuneau nouă celor de la anu I jandarmi că avem la comandă cei mai proști oameni din toată academia de poliție: comandantu de companie și comandantu batalionului de jandarmi, celebru petrov
de comandantu de companie am scăpat după un semestru
ulterior am auzit legendele despre petrov și am constatat pe pielea noastră cât de retardat era
iar în academie, cât și în jandarmerie în anii 2000 era o vorbă despre comandanți: DĂ’I PROSTULUI PUTERE, CĂ ARE MINTEA ODIHNITĂ
referitor la proștii care conduc o țară cu 16 millioane de locuitori câți mai sunt în rromânia, dacă vă uitați la antena3 și româniatv ei proștii motivează că au fost aleși în urma unor alegeri libere și democrate, că poporu i’a votat
să mai zici ceva 😐
așa că sunt următoarele opțiuni: votezi sau emigrezi
pentru că țara asta e plină de proști, e normal să fie condusă de proști
populația activă, tânără, educată și muncitoare a emigrat, iar în țară au rămas bătrânii, puturoșii și proștii
bine că nici în occident nu sunt câini cu colaci în coadă și ca cetățean rromân ești exploatat fără milă pentru un loc de dormit și o masă
așa că trebuie mers la vot, eu o să votez cu dan barna și usr și sper să nu fie încă o țeapă
Comentariu beton!15
,,populația activă, tânără, educată și muncitoare a emigrat, iar în țară au rămas bătrânii, puturoșii și proștii’
Io incă nu-s ;amurit daca ma incadrez doar la puturos si prost sau sunt si batran.E ceva de studiat aici…
@marius: îmi cer scuze, n’am formulat cum trebuie
corect este „în țară au rămas în MAJORITATE bătrânii, puturoșii și proștii”
Tu in ce categorie te inscri?
Cateodata chiar esti „jandarm” =retard
@silviu: mai întâi du’te la școală și învață să scrii corect și dup’aia să te bagi în seamă
și mănâncă ceva că văd că de foame mănânci litere
Având în vedere campania din ce în ce mai violentă anti usrplus purtată în mediul online de tot mai multe voci pe care le credeam inteligente, mă gândesc că niște conducători proști sunt tot ce merită această nație.
„Ceilalți” sunt deja cantitate neglijabilă.
Ce-i drept și eu am văzut. Ceea ce mă sperie teribil. Electoratul va fi împarțit între psd și ceilalți. Ceea ce nu poate duce decât la un singur lucru.
Dacă ar fi doar psd și ceilalți ar fi extraordinar. Că sunt mulți care s-au săturat de psd. Doar că există votanții lui Ponta, fiindcă e băiat bun, dar l-au dat jos oamenii ăia răi care au pus foc la Colectiv, există votanții lui Băse, fiindcă era tare-n gură și a desființat chioșcurile și maidanezii în București, există votanții lui Tăriceanu, fiindcă…..aici, să mor dacă știu ce explicație să dau, există votanții lu’ pnl, fiindcă nu e psd (aiurea! – mă miră câți oameni chiar cred asta), există votanții udmr, fiindcă mai bine te fwte în cwr unul de-al tău decât unul „străin” etc.
Și toți ăștia uită că „favoriții” lor au mai fost la putere, sub o formă sau alta, sub o denumire sau alta. Și nu au fost 8 luni, ca Cioloș, ci 30 de ani, în pwla mea!!
Eu, când văd că se vehiculează cam aceleași nume pe la diverse ministere și instituții, nume pe care le cunosc de pe vremea când încă nu aveam drept de vot, o iau razna. Bănene, dacă au dovedit deja că sunt incapabili, la ce dracu’ le mai dăm, iar și iar, șansa să o dovedească din nou? Două răspunsuri posibile: masochism sau prostie.
Comentariu beton!27
Eu cred că viitorul nostru, ca neam, NICIODATĂ n-a depins de noi, ci de marile puteri.
În momentul ăsta mi-e frică de implozia UE şi de continuarea expansiunii Rusiei spre vest.
Dacă UE rezistă ne-om sălta încet şi noi.
Dacă nu, putem să votăm noi pe rabi Joshua coborât din nou pe pământ, în Grădina Maicii Lui, că tot suntem pe coş.
Părerea mea.
Câți români inteligenți și harnici și serioși au emigrat? PREA MULȚI. Eu nu cred că cifra anunțată de politicieni e cea adevărată. Consider că sunt mai mulți, dar nu mai dă bine la statistici să recunoască adevărul. Sunt sate întregi goale.
În afară de acești români emigrați, au rămas mulți serioși și inteligenți, dar nu au fost interesați de politică, ci de viețile personale. Dacă au vrut politică, au fost lăsați tot mai jos, tot mai nebăgați în seamă. Amintiți-vă că și comuniștii au promovat, la începuturi, neprofesioniști și aplaudaci. Și proști. Uneori chiar străini. După regula „Cine nu-i cu noi e împotriva noastră”. Cu scopul de a subjuga țara.
Urmările se văd azi. Cine vreți să lupte: cei plecați prin țările cu apă caldă sau cei rămași, dar dezamăgiți crunt de sistem?
Oricum, nu cred că ne-ar salva un alt selfie de care să se minuneze tot mapamondul. Uitați ce au făcut vestele galbene în Franța? Sau grecii când au avut mari probleme financiare? Nu s-au pozat, nu au dansat pinguinul, nu flower-power…..
In mare ai dreptate dar o sa vedem cat de isteata e diaspora in functie de cati se inscriu pt vot si aia cu le e frica asa cum a zis cineva mai sus nu tine pt ca am vazut ca nu le e târșă sa faca scandal la ambasada iar aia cu nu stim sa votam pe pc sau nu am aflat de asta nu tine nici ea pt ca s a batut multa moneda pe cat de mult le pasa de tara si cat de bine se informeaza si sa nu uitam cat de computer literate sunt majoritatea.
O sa vedem…eu pariez ca se vor inscrie lejer mai putin de un sfert din cei plecati si nici nu cred ca ma hazardez…iar multi o sa spuna ca n au stiut(de mult ce le a pasat) si vor face scandal(asa cum le place romaneilor) numai ca,ce sa vezi, acum nu vor mai putea da vina pe bau bau sau masoni sau…
Mark my words…o sa vedem cum iese si vb dupa.
@Alex D., eu am o întrebare: de ce să le pese? De o țară care le-a dat un șut în cwr? De niște conaționali care, prin votul lor, i-au făcut să plece și îi țin departe de țară? De ce se bazează 15 milioane de mototoli pe 5 milioane de isteți care au plecat la mai bine?
Dacă am o singură certitudine în privința plecării, aia este că, în momentul în care mă voi vedea acolo, voi face tot posibilul să iau cetățenia locului unde mă voi stabili.
@Alex: Cifrele de la alegeri au arătat, clar, că la ambasade și la secțiile de votare din străinătate nu au așteptat toți românii din diaspora pentru a vota. Poate 1/4 dintre ei. Restul nu au vrut sau nu au avut cum să ajungă acolo etc. Toți, după cum le-a dictat conștiința și conform libertății proprii. Dacă vor mai fi interesați de vot vor face efortul de a ajunge la această posibilitate.
Eu cred că sunt mai abili în ale calculatorului decât am vrea să credem. Procedura de vot electronic nu necesită rezolvare de integrale cu infinitezimale.
Totuși, cred că vor fi dezinteresați. Citind ceea ce a scris @Ionuț, mi s-a confirmat ceea ce bănuiam: au plecat de aici, deci…. de ce i-ar mai interesa luptele pentru ciolanul românesc ale clasei politice din țara pe care au părăsit-o?
@Ionuț: Totuși, după declarațiile unora dintre cei care comentează aici și pe care îi respect foarte mult, UNII dintre ei mai sunt interesați de România, într-o formă sau alta. Bănuiesc că unii au cetățenia țării în care se află. Poate și tu, dacă vei pleca, vei reacționa diferit față de ceea ce declari acum. Oricum, eu sper că țara asta nu vă va pierde, pe tine și familia ta. Și nici pe alții. Ar cam fi timpul ca țara asta să nu mai sângereze atât. De unde atâta sânge necesar unei transfuzii de românism?
Mie mi-e frică de Dumnezeu și puțin de ace 😜.
Mi-e frică de proștii cu putere, da’ nu chiar așa de frică – doar sunt suficient de nebun – uneori.
Nu contează vocabularul, contează harul și rânza 😉
@Habar pot spune idem la ceea ce ai zis tu cu amendamentul că mie îmi este frică de ace grav rău de tot.
@didina ai dreptate când spui de parlamentare… practic acolo este bătălia cea mai importantă, dar din păcate mulți nu înțeleg sau eu cred că nu înțeleg asta. Încă aud „bă ce 3.14zda măsii a făcut Johannis?” și asta de la persoane cu carte multă… Dacă ăștia spun asta ce pretenții să ai de la badea Gheorghe sau Vasile de prin satele românești!
Motivul pentru care ne înspăimântă în general proștii e că sunt imprevizibili. Adică, dictatorul clasic dă niște semne, dar ăștia nu… nu poți să știi dacă o să fugă cu banii sau să rămână să ne „lumineze”.
Prostii care ne conduc nu ajung acolo intamplator ci dupa un casting atent. Este antologic un minstru al agriculturii din Franta care intrebat fiind cati metri patrati are un hectar nu a stiut ce sa raspunda.
In primul rand prostii sunt „recunoscatori/extrem de obedienti” grupului de interese care conduce tara respectiva. Atfel ar fi ramas gunoieri, maturatori, sau ilustre mediocritati in general la stat (ca acolo e Raiul prostilor).
In al doilea rand, daca rezultatul „muncii” lor iese rau (99% ca asa iese) e o scuza buna: Nu vezi domne ce prost e!
In al treilea rand: numai un prost accepta sa intre in mizeria asta, adica sa fie front man pentru jmecheri.
Deci prostia intra de fapt in descrierea postului respectiv „Se cauta un fraier care sa fie….”
Daca considerati ca se poate schimba ceva astept argumentarea.