Și nu, nu mă întreb de ce nu e maică-mea Președintele României, ci la protestele pro-psd din fața palatului. Da, ați putea să-mi spuneți că stă la Vâlcea și de-aia, dar eu vă spun că n-ar fi fost printre protestatarii de la Cotroceni, nici daca locuia vis-a-vis.

Iar motivele sunt două.

Primul. M-am uitat la oamenii  care au ieșit acolo, iar teoria mea este că în afară de cei cu interese în psd si de ăia plătiți ca să strige, cei care s-au dus din convingere sunt oameni care în fostul regim (ăla de dinainte de ’89) aveau o siguranță financiară pe care n-au mai regăsit-o niciodată după revoluție, pentru că n-au mai putut să se adapteze vremurilor.

Știți la ce mă refer? La genul „vânzătoarelor de la alimentara”, cele care în anii optzeci erau un fel de dumnezei (numai cine n-a trăit atunci nu știe cam care era treba cu vânzătoarele și gestionarii de la alimentara) și pe care revoluția i-a coborât rapid de tot printre muritori. Ei, ia imaginați-vă cam cum se simte o tanti din asta care în ’89 avea în jur de 30-40 de ani, 27 de primăveri mai târziu, timp în care i-a mers din ce în ce mai rău. Pentru că, să vezi ce, nu știa să facă altceva în afară de a vinde la alimentară. Exact! Și nu, n-am zis că la Cotroceni erau doar foste vânzătoare de la alimentară, ci am descris niște reprezentanți ai un stil de viață care nu mai există, dar ei încă n-au aflat sau nu vor să accepte.

Da, sunt convins ca oameni de felul ăsta au mers la Cotroceni. Și s-au dus din convingerea că „înainte era mai bine”, pentru că pentru ei „înainte” a fost și va rămâne treapta cea mai de sus a vietii lor. Nici măcar n-au trebuit să fie motivați financiar. Restul, toți care sunt acolo, fie au primit bani, fie au interese majore în psd, fie sunt părinții lui Mircea Badea. Ah, desigur, plus săracii cu duhul care habar nu aveau ce căutau acolo, exact cum este și cazul distinsului domn din imaginile de mai jos. Care domn, ce-i drept, nu protesta la Cotroceni, ci la Iași, dar tot nu știa pe ce lume se află (p-ăia de la București îi vedeți aici).

Al doilea. Care e mult mai simplu de explicat: mama are creier. Și, deși ar avea toate motivele din lume să susțină că „înainte era mai bine” (pentru că pentru ea chiar a fost mai bine), a înțeles că epoca aia a apus și nu mai are cum să se întoarcă, iar mersul unei societăti sănătoase este cu totul altul. Adică exact ăsta pe care încercăm să-l redresăm noi acum ieșind în stradă.

Atât. Restul sunt doar povești.

mihai_vasilescu_iasi