Sunt mai bine de 10 ani de când scriam despre situațiile pe care le întâlnești doar în filme. Sau, invers, despre ce se întâmplă în viața reală și nu vezi în filme.

Așa c-am ajuns la concluzia c-ar mai trebui niște actualizări. Ceea ce am și executat.

Televizorul se va deschide întotdeauna pe programul care trebuie.

Când te sună cineva și-ți spune alarmat DESCHIDE TELEVIZORUL ACUM, tot ce ai de făcut este să apeși pe un buton al telecomenzii. Televizorul se va deschide EXACT pe canalul pe care se uită și ăla care te-a sunat.

Asta în condițiile în acum vreo câteva săptămâni am dat un interviu la B1TV și-am căutat măcar zece-cinșpe minute unde e postul în grila de programe. Dacă e să-mi trebuiască din nou, am uitat unde e, iar o să-l caut de-o să înnebunesc.

Toată lumea găsește locuri de parcare fix în fața locului unde trebuie să intre

Paris, New York, Madrid, Londra, nu contează cât de mare și de aglomerat este orașul în care are loc acțiunea, dacă personajul principal are treabă în centru, acolo unde e vânzoleala mai mare, va găsi loc de parcare exact în fața clădirii în care trebuie să intre.

Poate sunt eu mai ghinionist sau ceva, dar ultima oară când am încercat să găsesc loc de parcare în centrul Parisului, după vreo oră am renunțat să mai caut. Am dus mașina înapoi la hotel și-am plecat din nou, dar cu transportul în comun.

Personajelor principale nu le cresc unghiile și barba decât dacă își doresc ei să le crească.

După multe luni de ascuns prin păduri, trăit din mâncat iarbă și băut apă de prin bălți, toți bărbații au manichiura impecabilă și obrajii ca fundul de bebeluș.

Băi, nu știu, asta cu barba mă lasă rece, dar aș plăti bani mulți să-mi vândă și mie pontul cu unghiile. În special pentru cele de la picioare.

Toată lumea vorbește engleză.

Nu contează unde se desfășoară acțiunea, că e într-un sat uitat de vreme din Munții Urali, în Roma antică, în oastea lui Vlad Țepeș sau în China lui Mao, toată lumea vorbește o engleză impecabilă, de Oxford. O vorbesc atât de bine încât aleg să vorbească și între ei tot în engleză.

Personal, mi-e și rușine când îi aud vorbind. Ar râde și cu curu’ de dezacordurile mele orice mongol din oastea lui Ginghis Han care știe exact cum se folosesc Past Tense și Present Tense.

Nu există bombă care să nu aibă un cronometru imens cu cifre mari și roșii.

Producătorii de armament și-ar putea scădea costurile măcar cu câteva procente dacă ar alege sa pună niște cronometre mai mici pe bombe. Dar ei aleg numai din alea cu cifre imense, păi cred și eu că se duce dracului prețul.

Ca să nu mai zic de pârliții ăia care fac bombe artizanale. Ăia sunt mereu în întârziere tocmai pentru că niciodată nu le livrează curierii cronometrele la timp. Parcă-i văd intrând în Altex (sau ce-or avea ei pe acolo), întrebând panicați câte un băiat din ăla care ar trebui sa te ajute, dar care se uită relaxat pe tic tok:

– Nu va supărați, unde aveți cele mai mari cronometre din magazin?

Poți face zoom extrem de clar, până la nivel de detaliu, pe orice fel de fotografie.

Indiferent că vorbim despre o poză făcută în sistem clasic (cu film și developare) sau cu un Nokia 5140 din 2005, oricine poate să facă zoom pe ea până se va observa cu claritate modelul și anul de producție al ceasului pe care-l purta subiectul fotografiei.

Cu o simplă brichetă, cu un chibrit sau cu lanterna telefonului poți face lumină de zi în orice incintă întunecoasă.

Nu contează că personajul principal se află în sala de bal a unui palat sau în sufrageria de 200 de metri pătrați ai vilei unui interlop, dacă e noapte și toate luminile sunt stinse, este suficient să aprindă bricheta și va avea lumină de să se poată juca meci de Champions League în nocturnă.

Dacă nu e fumător, poate face același lucru și cu lanterna telefonului.

Femeile n-au nicio problemă să intre în locuri extrem de dubioase și să cerceteze amănunțit.

Cu cât e întunericul mai mare într-un subsol sau într-o catacombă, cu cât se aud mai tare sunete suspecte din interior, cu atât mai mare va fi tentația femeii să intre sa vadă ce se întâmplă.

Despre cimitire noaptea nici nu mai are rost să vorbesc, sunt locurile preferate de relaxare ale femeilor din filme.

Blondele frumoase au o chemare inexorabilă către știință.

Dacă ești o blondă superbă, cu sâni imenși, ai sută la sută șanse să ajungi cercetător NASA sau expert de nivel mondial în fizică cuantică. Sau în orice altceva îți dorești, totul e să vrei.

Nu, serios, poate ar trebui să se facă niște cercetări și să se ia măsuri, că asta e deja discriminare. Ce șanse mai poate să aibă un biet tocilar, șoarece de bibliotecă, atunci când aplică pentru un job în cercetare?

Suveraniștii și extremiștii de dreapta sunt inteligenți și educați.

Ați observat că indiferent cât de radicalizați ar fi, n-o să-i vezi niciodată scriind „turu doi ânapoi” sau „m-ai le daț-i și l-a alți”?

Ceea ce mă face sa mă întreb dacă suveraniștii lor sunt mai inteligenți decât ai noștri sau dacă e o greșeală de concepere a scenariului?

Pasagerii care pilotează și aterizează avioane de linie, ghidați prin radio.

Atât am să vă spun. Cu pilot lângă mine, ghidat secundă cu secundă, am înfipt ditamai Boeingul cu botul în pistă la prima aterizare. Și la a doua. Noroc că era un simulator de zbor, nu un avion plin cu sute de oameni ale căror vieți atârnau de îndemânarea mea.

Nu, serios, cam care ar fi șansele să scapi cu viață dacă ar fi la manșă unul dintre cocalarii care se ridică în picioare cât avionul încă rulează pe pistă? N-au unde pleca, dar ei așteaptă în picioare să iasă. Ei, acum imaginați-vă că trece unul dintre ăștia la manșă. Desigur, cu trolerul lângă el, ca să poată ieși primul după ce aterizează și încep aplauzele.

Cam astea ar fi completările, dar n-am nicio îndoială că o să veniți si voi cu altele.