Aveți un pic mai jos o imagine cu unul dintre numeroasele locuri în care mulți dintre șoferii bucureșteni se despart inexorabil și definitiv de noțiunea de bun-simț. Mai precis, intersecția dintre bulevardele Chitila și Bucureștii Noi.
Este o imagine pe care am luat-o de pe google maps, dar pe care am modificat-o (și-am muncit mai mult de o oră) ca să arate cum o vedeți. Am făcut asta tocmai ca să puteți înțelege mai bine ce-o să vă povestesc.
În ultimele zile am condus mult prea mult, pentru gustul meu, prin București. Nu, n-am fost la cumpărături de Crăciun. Din nefericire, a trebuit să fac niște drumuri cu mașina, eu, altfel, neavând nicio problemă să ajung unde am de ajuns cu transportul în comun.
Și tot din nefericire, pentru că centrul este iremediabil blocat, de fiecare dată navigația m-a băgat prin intersecția pe care o puteți vedea mai jos, intersecție unde sunt absolut convins că, mai devreme sau mai târziu, oamenii vor ajunge să se ia la bătaie, pentru că ce se întâmplă acolo este nesimțire pură, e o durere în cur uriașă. Imediat vă explic.
Coloana pe care o vedeți în imagine este acolo aproape la orice oră din zi până seara târziu. De când se lucrează la metrou numai așa se circulă, dar asta pot să înțeleg. Până la urmă, nu se poate construi nimic fără să existe și disconfort, iar în cazul de față disconfortul este pentru șoferi.
Ce nu înțeleg este altceva. Pe lângă coloana în sine, se mai formează o mini-coloană și pe linia de tramvai. Pe ambele (și linia de tramvai, și mini-coloana) le puteți observa limpede în aceeași imagine.
Dar nu asta mă disperă. Ce mă scoate din minți este că acea mini-coloană de pe linia de tramvai se împarte în două categorii: șoferii care își asumă nesimțirea până la capăt și șoferii care și-o asumă doar parțial.
Cei care își asumă nesimțirea până la capăt sunt cei care nu se opresc înaintea refugiului pentru tramvai, continuă să meargă, trecând cu mașina prin interiorul refugiului, jucându-și la ruletă rusească permisele de conducere. Evident că nu pot să-i aplaud, sunt absolut nesimțiți și ei, dar măcar își asumă eventualele consecințe.
Ce mă scoate pe mine din minți sunt șoferii care se opresc înaintea refugiului și, plini de tupeu mizerabil, vor să intre în coloană. Dar nu ei mă scot din minți, ci ăia care sunt în coloană și-i lasă să se bage.
Bă, voi înțelegeți ce zic eu aici? Timpul de așteptare în coloana aia este de la 15-20 de minute în sus, dar au fost zile când am făcut lejer și 30‐40 de minute.
Deci tu stai de minimum 15-20 de minute acolo, după care îi vezi pe unii care se pișă de sus, cu jet puternic, pe tine și pe toți cei care au stat legal în coloană, dar tu îi lași senin să ți se bage în față?
Cât de sclav și prost să trebuie să fii ca să accepți așa ceva?
Băi, jur, sunt momente când îmi dau lacrimile de nervi și de neputință. Îmi vine să cobor din mașină și să mă duc la ăia care îi lasă să se bage și să-i întreb:
– Coaie, cum poți să fii atât de prost? Cum poți să te uiți la ăsta care s-a pișat pe tine și tu l-ai lăsat liniștit să ți se bage în față?
Efectiv, nu mă duce capul să pricep de ce se întâmplă asta. Nu mă duc să-i întreb din simplul motiv că știu că n-aș rezolva nimic, cel mult am ajunge să ne luăm la bătaie în trafic. După care, în fața poliției eu aș fi singurul vinovat, pe motiv că mi-am părăsit mașina ca să provoc scandal.
Singurul lucru pe care pot să-l fac este ca atunci când eu sunt cel căruia vor să i se bage în față să nu-i las. Și nu doar că nu-i las, dar sunt dispus să nu-i las chiar cu riscul de a-mi lovi mașina. Pentru că da, unii sunt atât de agresivi încât încearcă să se bage înapoi în coloană cu forța. Or vrea, dar nu în fața mea. NICIODATĂ! SUB NICIO FORMĂ!
Iar acum vine bomboana de pe colivă. Acum veți avea explicația pentru care în țara asta doar proștii respectă legile și regulile.
Prieteni, în intersecția aia există poliție în 99% din timp. De-aia am și pus mașina de poliție în imagine, ca să știți că e prezentă acolo aproape oricând. E drept, că nu e parcată în mijloc, ci undeva pe lateral, dar în mijlocul intersecției există un agent care dirijează traficul.
Agent pe care nu l-am văzut vreodată luând vreo măsură împotriva nesimțiților. Nici a celor care circulă prin interiorul refugiului, nici a celor care se opresc înainte de el.
De fiecare dată când văd cum polițiștii ăia asistă placid la demonstrațiile de nesimțire și tupeu, singurul lucru pe care mi-l doresc e să deschid geamul și sa zbier:
– De ce plm mai ești acolo dacă fac ăștia ce vor sub nasul tău?
De ce n-o fac? Din același motiv de mai sus: pentru că știu exact că nu se va întâmpla nimic. Cel mult mă vor trage tot pe mine pe dreapta și vom începe să ne certăm, ceartă pe care n-am nici cea mai mică șansă s-o finalizez în favoarea mea.
Și-atunci pentru ce să mă mai complic?
Acum puteți translata situația din intersecția asta la toate intersecțiile și locurile aglomerate din București. Peste tot o să găsiți nesimțiți care vor face tot posibilul să se bage în fața celor care respectă legile, peste tot există tupeiști grobieni care nu respectă bunul simț al celorlalți participanți la trafic.
Dar, din păcate, peste tot se vor găsi și mulți dintre cei care-i vor lăsa să facă asta, vor accepta să se uite la ei cum li se bagă în față. Iar atâta vreme cât nesimțiții știu că poliție nu există pe străzi, iar cei mai mulți dintre șoferi acceptă să fie umiliți, vor face fix la fel în continuare. Rezultatul fiind tot ce vedeți zi de zi în traficul din acest oraș.
Am din ce în ce mai des momente în care sunt convins că țara asta nu mai are nicio șansă. Și nu mai are fix din cauza oamenilor care o locuiesc. 🤷♂️



Cei care trec prin refugii ar putea măcar să oprească să ia niște călători dacă tot circulă aiurea-n tramvai. Apropo de șoferii care se identifică temporar drept va… vatmani, mi-am adus aminte de sceneta cu Mark și un tramvai numit dorință. De scandal. Poate se va repeta.
Dadada, fix la aia mă gândesc și eu mereu.
„Acum puteți translata situația din intersecția asta la toate intersecțiile și locurile aglomerate din București.” Eu zic că poți translata situația în toată țara. Așa e și în orașul în care locuiesc eu și așa am întâlnit și prin orașele mai măricele prin care am fost nevoit să umblu. 😡
Adevărat!
Tot timpul au existat nesimțiți și pămpălăi. Nu are rost să te consumi din cauza lor. Singura frustrare a mea este că nu înțeleg ce împiedică autoritățile să rezolve problema, în condițiile în care acest lucru este atât de simplu. Pur și simplu nu pricep.
Pe sos Buc-Ploiești, la Fântana Miorița unde, la fel se lucrează la metrou și din 3 se fac 2 benzi, unor cetățeni li se pare normal să iasă din rând, să meargă 3-5 mașini mai în față pe banda a3a și să reintre în rând.
De când cu obligația la fermoar, se practică peste tot băgatul un pic mai în față. Cumva suntem obligați să îi lăsăm să intre, chiar dacă le-aș arunca niște ouă pe parbriz 🤷🏻♀️
Legea fermoarului nu s-a votat încă. Și nu, nu ești obligat să-l lași când e nesimțit.
Senatul a adoptat tacit, marţi, în plen, o propunere legislativă de completare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se introduce „regula fermoarului”, ce permite, în cazul îngustării drumului, încadrarea alternativă pe banda adiacentă a vehiculelor de pe banda afectată.
Fix ce zic. Încă nu e lege. 🤷
Am impresia că a intrat în vigoare în iunie „legea fermoarului”
K, nu-i nimic rău că există legea fermoarului, poți să circuli pe banda 3 și tu, ideea e că la un moment dat se aglomerează și ea, n-are cum să rămână liberă.
Nu neapărat să le ia permisele, că-s mulți, da’ măcar să-i întoarcă. Sau dacă fac la dreapta să-i bage la stânga. Am văzut recent pe Barbu Văcărescu, polițistul din intersecție îi obliga să facă stânga, ei mergând înainte
e ca la rînd la farmacie:
– pot să intru în față, vă rog? că am pe cineva la pat…
– bine, poftiți!
– mulțumesc! o cutie de prezervative, vă rog…
PS e de ieri: https://www.facebook.com/share/p/17yw4wHnTn/?mibextid=wwXIfr
Tehnic, are dreptate. Are pe cineva la pat. Și e urgență. De la o vârstă, chiar e o urgență. 🙂
Cumva, citind asta, mi-a sunat în cap melodia lui Radu Guran despre traficul din București. Poliția din intersecții e acolo doar cu numele. Și nu trebuie să facă nimic complicat. Cel din intersecție comunică prin stație colegului de după intersecție și ăla dă amenzi. Non-stop cât sunt acolo. E atât de simplu, dar asta înseamnă să și muncească ceva.
Legea „fermoarului” reinterpretată de mârlani, nu îți poți imagina ce trasee abracadabrante aleg doar ca să ocolesc nesimțirea aia și ce este mai rău este nesimțirea agenților de poliție locală care își beau cafeaua acolo în praf/noroi și frig 🤬 ca să ajung la job, de vreo trei luni trec ori pe Calea Victoriei sau pe Magheru până la Universitate și spoi frumos pe scurtături până spre Vatra Luminoasă, și nici pe aici nu mișcă niciun agent, doar cel termic care curge nestingherit din diverse canale.
Nici eu nu ii las. Insa…nesimțirea e asa de mare, incat de multe ori am oprit efectiv la milimetru, ca daca nu ne buseam. E clar ca dupa ce ca sunt nesimtiti, nici nu le pasa de masinile lor. Partea cu politia nu o inteleg nici eu. Depasiri pe linia de tramvai, benzi intregi blocate ca noi nu vrem nici sa plătim parcare, nici sa parcam la 200 m de locul unde mergem si politia…nimic. Pai pe de o parte noi suntem atata de nesimtiti incat nici de politie nu ne pasa, pe de alta parte politia efectiv de multe ori doar stă in masina in intersectii, fara sa faca nimic. Am acelasi sentiment cu tara asta…
Baiatul din dotare a mers ieri pe autostradă in Ungaria cu 120. De pe banda de urgență i-a iesit in fața o dubita cu numar de OT. Nu putea să ocolească (banda 2 era ocupată de cei care mergeau cu 130). Frâna a ținut. ABS si-a facut datoria. Dar observația lui, in tonul articolului „nesimțitul voia să opresc să -l las să intre?”. Soția si baiatul lor s-au speriat, doar a mică (2 ani) a continuat să dascaleasca iepurașul roz de plus.
Nu ii lasi, doar ca se baga cu nesimitire, astfel incat te cam blocheaza la inaintare. Si apoi nu mai ai ce sa faci. Cati de astia nu intalnesc zilnic? Dar nesimtirea e in floare in Romania….
O idee ar fi o masina ieftina si robusta doar pentru oras pentru care nu „te doare sufletul”, dar asta vine cu costuri suplimentare si problema locurilor de parcare.
Da, de exemplu o mașină blindată. Pentru partea cu ieftină, poate găsim ceva la ofertă la vecinii rusofobi.
Da. Un T34. Ar fi exceptional. Da’ nu prea mai găsești, că-s toate prin Ucraina.
Apropo de asta, Claudiu, un link cu tehnică de WW3 vs tehnică de WW1 (pesedit de pe romaniamilitary). Avertisment, în video apar și imagini (nedetaliate) cu rănirea unor animale. Inclusiv cu patru picioare.
https://funker530.com/video/cavalry-vs-drones–ww1-tech-meets-ww3-tech
Bă, să-mi bag! Dacă scotea și sabia…:)
Peredhil, zi-i lui Boss să-ți de-a numărul meu de telefon. Că vreau sa te întreb ceva. Sau invers. Că tot aia e.
Nici eu NU îi las, de mine nimeni nu trece (și nu sunt cu tancul🤭).
Nici eu nu înțeleg de ce îi lasă ceilalți, îmi vine să urlu de nervi, claxonez, prea mult și prea agresiv.
Eu mereu ma intreb cum pot oamenii normali sa supravietuiasca in cloala romaneasca!!!
Dar tie nu iti franeaza masina singura ? Eu de cateva ori am patit sa incerc sa nu ii las dar a franat masina singura, din timp…( formentor si bmw x3m)
N-o țin cu ACC-ul activ în oraș.
Situația se poate extrapola pe toată țara. Așa e peste tot tocmai pentru că faptele lor nu sunt pedepsite și bun simț nu mai există. Cel puțin la acești indivizi. Și nu, nici eu nu-i las să se bage.
Camere de luat vederi si amenda trimisa acasa!
Niciodata! Stau in curu’ lu’ ala din fata mea si nu ii las neam. Unde totusi forteaza si se baga, aia e, am un claxon puternic si-o gura mare. Si nici de bataie nu mi-e frica. Macar ma racoresc.
In schimb, in urma cu cativa ani am patit o chestie tampita: intr-o sambata dimineata cu trafic lejer am iesit in ghica tei de pe o strada laterala, iar pt gibonul din spate conducator de GLE nu am accelerat suficient de repede si a trebuit sa reduca un pic viteza. Subliniez ca nu i-am iesit in fata fara sa ma asigur sau ceva, era loc cacalau. Eh, pt treaba asta m-a sicanat, a stat cu flashuri si claxoane cand in curu meu cand frana in fata mea pana la intrarea pe dimitrie pompei.