Pentru că săptămâna trecută v-ați exprimat zgomotos entuziasmul vivazi de Capitolul 1 și-ați cerut continuarea, iată: sunteți serviți. Colegul @Claudiu a scris Capitolul 2 pe care îl aveți mai jos. 

…

Capitolul 2: Capra Otrăvită și Nevasta cu Coarne

Ah, Bela! Ce viață minunată ducea. Toată ziua profita de soare și de iarba verde de pe marginea pârâului. Mă rog, „toată ziua” era cam mult spus. Că de soare profitau doar cretinii ăia din Deal. În vale ajungea soarele doar spre după-amiaza. Iar pârâul era mai mult o mlaștină împuțită de dejecțiile de la porci și de bătăușii satului care cădeau unul câte unul când ieșeau de la cârciumă.

​Dar Bela nu știa asta. Era doar o capră. Mulți săteni ziceau că era cea mai curvă dintre capre. Dar ea era fericită. Ca și stăpâna ei, Elena, nevasta lui Costică, primarul satului. Sătenii se refereau mai mult la Elena când vorbeau de capră, dar le era frică de Costică.

​Avea pumnul greu și ficatul rezistent. Țuica de mere putrede nu îl dobora decât după a doua sticlă. De doi litri, că la cârciuma din sat nu exista decât bere expirată și țuică făcută de Cocârleț, șeful neoficial al cazanului din sat.

​Cocârleț, altă panaramă, îl provoca mereu pe primar la discuții filozofice. Adică urzeau amândoi planuri să se răzbune pe deleni. Și amândoi aveau motive să-i urască din tot sufletul lor mic și păcătos. Elena fusese iubita lui Vasile în tinerețe, iar Napoleon, porcul lui Vasile, lăsase scroafa lui Cocârleț gravidă, după o escapadă în livadă. Și îi mâncase și merele de pe jos. Iar asta îl enerva tare pe Cocarlet, că era exact înainte de Crăciun și planuise niște cârnați și niște șunci. Iar merele erau pentru țuică.

​​În după-amiaza în care Bela se tăvălea prin noroiul de pe marginea pârâului, ca să scape de purici, Cocârleț și Costică erau la terasă. Așa o numeau ei. Adică o masă șchioapă în fața cârciumii, unde stăteau amândoi la un pahar de țuică.

​„Bă Costică, văd eu doi sori?”

​„Ești prost ca noaptea, Cocârleț. E luna!” Erau la a doua sticlă de țuică și limba îi trăda. La fel și creierul, dar ăla nu era o problemă.

​„Bă primare, mai du-te-n pula mea!” „Vii și bei pe gratis și mă faci și prost. În loc să ai grijă de deleni, ca ne fură și soarele!”

​„Taci, mă, dobitocule! Mai adu o sticlă de Harakiri și îți spun planul meu.”

Harakiri era țuica. Văzuse când era mic un film japonez cu samurai și îi plăcuse atât de tare cuvântul încât îl folosea de fiecare dată. Nu știa ce înseamnă, dar pentru Costică era semn de inteligență. Oricum, după câteva sticle de Harakiri, cuvântul chiar însemna ceva. Moartea ficatului.

​Bela terminase tăvăleala prin noroi. Puricii erau la locul lor. Dar capra arăta acum ca un cuirasat rusesc. Un strat gros de noroi, de la coadă până la bot, o învăluia. Costică o privea cu mândrie. „Frumoasă capră! Nu ca porcul ăla al lui Vasile.” Cu cât gândea mai mult, cu atât îl durea capul mai tare. El credea că era de la gânduri. Dar și Harakiri avea rolul lui.

​„ Cocârleț, ia fii atent aicea! Bă, nu degeaba sunt primar. Fii atent ce plan am.”

​ Cocârleț se uita cu interes la primar. Chiar cu admirație. Ăsta era în stare să mai gândească după atâta țuică băută! In plus, nu de asta era primar.

​„Planul e așa: Operațiunea: Gardul Răsucit! Vasile, delenu’ ăla, o să creadă că înnebunește! Noi mergem noaptea, îi demontăm gardul din spatele curții, pe unde iese el la porc. Praf o sa-i faca gradina. Nici nu stie ce l-a lovit.”

​​În timp ce primarul își etala planul demn de un strateg bețiv, Elena, nevasta-capră a lui, lucra la propria ei Strategie: Seducția prin Intoxicație Porcină.

​Ea stătea în spatele casei și amesteca într-un ceaun. Nu borș. Era un mix letal pentru Bela: iarbă amestecată cu lichid de spălat pe jos – că mirosea frumos și cine ar fi bănuit? Oricum, si ultimul borș pe care il facuse lui Costica tot asa mirosise. Dar asta pentru ca uitase sa clateasca oala de detergent.

​Bela era momeală. Porcul lui Vasile, Napoleon, era faimos că mușca tot ce prindea, de la butuci, la buci si la roți de bicicletă. Elena otrăvea capra subtil, cât să nu moară, dar să fie destul de toxică. Napoleon mușca, Napoleon murea, Vasile plângea, iar Elena venea să-l consoleze. Și, hop!, se combina iar cu Vasile. Logică de nevastă plictisită.

​Bela, nefiind vestită pentru discernământul ei culinar, a devorat amestecul cu poftă. Se cam inverzise la fața, da’ asta nu conta.

Elena a legat-o pe Bela cu o sfoara si a luat-o prin noroiul de pe ulița. Stia ce panorama are la usa. Fara sfoara o pierdea in 2 minute. Avea de urcat tot dealul. Iar Bela se facea din ce in ce mai verde.

…

​Napoleon a simțit imediat mirosul. Nu mirosul de capră, ci de noroi, iarbă și, subtil, detartrant. Era o aromă nouă, incitantă. Porcul a ridicat capul, gata să-și activeze mușcătura automată.

​Dar când a văzut-o pe Bela, acoperită de noroi ca o statuie neagră și umedă, cu ochii aceia tulburi de capră care tocmai a mâncat spălător de vase. S-a îndrăgostit. Instant!

​Nu a văzut un festin toxic. A văzutavut o viziune, o creatură exotică. Napoleon a început să gâfâie, nu de foame, ci de o emoție pe care o simțise doar când lăsase scroafa lui Cocârleț gravidă: iubire la prima vedere!

​În loc să muște, Napoleon s-a apropiat și a început să o împingă blând cu râtul. Apoi, a urmat dezastrul Elenei: porcul i-a dat un pupic scurt (un sărut umed și mocirlos) pe botul Belei.

​Bela a behăit un „Oh, da, și eu te-am remarcat! Ești atât de porc!”

​Elena, ascunsă, și-a pus mâinile în cap. „Nu! Mușcă! Mușcă ca să moară! Ce dracu’ faci, o curtezi?!”

​Dar cei doi amorezi nu o auzeau. Napoleon a condus-o pe Bela, prin plescăituri languroase, spre singurul loc demn de o așa fiancée: livada cu merele lui Vasile.

Planul Elenei s-a făcut praf și pulbere.

​A mers în fața casei lui Vasile, și-a aranjat rochia (o cămașă de noapte veche) și a bătut la ușă.

​Vasile i-a deschis. Era la bustul gol, transpira de la căldură, dar arăta exact ca în tinerețe, doar că avea burta.

​„Ce cauti fa aici?”

​Elena și-a pus o mină de victimă. „Vai, Vasile! Am venit să-ți spun ceva important! Am visat că Napoleon, porcul tău drag, e bolnav! Așa bolnav că… are nevoie de o mamă de împrumut!”

​Vasile a privit-o confuz. „O mamă? E porc! Ce dracu’ zici acolo?”

​„Nu contează ce zic!” a replicat Elena, apropiindu-se periculos. „Contează că tu ești trist și cine e cel mai bun leac pentru tristețe, Vasile? O țuică? Nu! Ci o fostă iubită care știe exact cum să te ia de gât!”

Dar Maria nu era de acord. Tocmai ieșise din șură. Vasile era îmbârligat cu Elena. Napoleon cu Bela.

​Și înainte că Vasile să poată scoate un sunet, Elena l-a sărutat cu o hotărâre pe care n-o mai văzuse de la o scroafă care își apăra purceii. Vasile, șocat de atacul brusc, a cedat imediat. Napoleon putea să se combine cu capra. În Deal, acum se scria o altă poveste.

“Futu-vă rasa în cur! Vă omor pe toți!” Toporul din mâna îi dădea dreptate. Napoleon o muscă suav pe Bela de ureche. Elena pe Vasile. Tot de ureche…