Zilele trecute a ieșit pe piață un studiu al celor de la ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism) care a fost preluat pe un ton îngrijorător de toată media.
Pe scurt, concluzia studiului e asta:
„România este singura țară din Europa care atrage mai puțini turiști internaționali astăzi decât în perioada comunistă, în condițiile în care, în 1980, țara era vizitată de peste 3,4 milioane de turiști străini. În prezent, numărul turiștilor străini este puțin peste 2 milioane.”
Atenție, vorbim despre țările din toată Europa, nu doar din UE. Practic, ne uităm de jos în sus la țări precum Albania, Republica Moldova sau Bosnia, da? Și în general ne uităm în aceeași direcție, adică în sus, la absolut toate țările din fostul bloc comunist. Vorbesc doar despre ele pentru că n-are niciun rost să încercăm vreo comparație cu restul.
De ce se întâmplă asta? Păi, tot studiul ne spune foarte clar că e vina statului român pentru că: nu există o strategie, nu există promovare coerentă, nu există vreo direcție, nu există viziune, nu există investiții.
Desigur, n-ai cum să nu le dai dreptate, într-adevăr este ȘI vina statului că în 36 de ani n-a putut să producă nimic coerent care să atragă turiști internaționali. Dar știți a cui vină mai este? O să vină ca o lovitură, dar este și vina voastră, a celor care lucrează în turism și-n toate domeniile conexe lui.
V-ați găsit acum să vă plângeți că n-a făcut statul nimic să atragă turiștii străini? Dar voi ce-ați făcut?
Turismul românesc este doar o mare japcă, un aparat imens de îmbogățit patronii de localuri și hoteluri. Da, știu, există și excepții, dar, la nivel macro, business-urile din turism au un singur scop: să umple buzunarele patronilor cât mai rapid. Peste tot nu vezi decât produse proaste, servicii execrabile, dar prețurile sunt ca pentru condiții de lux.
Și mai aveți și tupeul să vă plângeți că fără tichete de vacanță vi se duc naibii businessurile. Foarte bine, să vi se ducă. Poate așa o să învățați cum se face turism pe bune, într-o piață în care trebuie să-l faci pe om să-și dorească să scoată bani din buzunar ca să ți-i dea ție.
Câtă vreme au existat mizeriile alea de tichete de vacanță v-a durut pe toți în cur. Ce nevoie aveați de turiști străini dacă banii veneau oricum de la românii care aveau tichete de vacanță?
De aici prețurile nesimțite bazate pe absolut nimic și serviciile execrabile. Sunt ani mulți de când se plâng oamenii din țara asta de japca generalizată din turism și din HoReCa, n-a interesat pe nimeni. E ok, lasă-i să se plângă, oricum n-au ce să facă. Unde să se ducă? Tot la noi vin cu tichetele, ne luăm banii oricum.
An după an lucrurile au mers așa. Morișca „noi vă oferim nesimțire la prețuri mari, după care ne luăm banii de la stat” funcționa impecabil. De ce să schimbi ceva care merge atât de bine?
Strategie, investiții, viziune? Dă-le naibii, că nu alea îți aduc bani, ci camerele de hotel și ciorbițele rădăuțene vândute la prețuri exorbitante.
Ce, vă plângeți că e scump și prost? Mergeți la bulgari, la greci și la turci, că la ăia e ieftin și bun. Și să nu vă prindem că mai călcați pe la noi, că poate se ia sărăcia.
Turiștii străini? Nu ne interesează. Ăia sunt figuranți, vor prețuri și servicii cum au văzut în alte țări, n-au chef să plătească ca pentru Coasta de Azur și să primească bătaie de joc de banii ăia. Lasă că ne facem treaba cu proștii de români și tichetele lor.
După care a venit vara lui 2025, valoarea tichetelor a scăzut la jumătate, dar nu asta a fost lovitura cea mare. Lovitura a fost că angajații la stat care primeau tichete nu le puteau utiliza decât dacă puneau de la ei jumătate din valoarea tichetului.
Rezultatul? Când au văzut că trebuie să scoată bani din buzunar, banii lor munciți cu greu, românii au zis: păi așa nu mai vrem. De ce să plătesc pentru japca generalizată care se numește turism în România? Lasă că de banii ăia mă duc în altă parte.
Și uite-așa în vara lui 2025 i-a lovit realitatea peste față pe ăștia din turism. Realitate care se preconizează și mai dură pentru anul care vine.
De ce credeți voi că fix acum i-a apucat să facă studii referitoare la turiștii străini? Atât amar de vreme n-a interesat pe nimeni de ce nu vin străinii la noi, dar i-a apucat grija tocmai acum, nu? Acum când și-au dat seama că dacă nici măcar românii nu vor să-și cheltuie banii pe servicii mizerabile la prețuri mari, ce șanse sunt să facă străinii asta?
Vă spun foarte sincer că eu mă bucur enorm. Turismul românesc are nevoie de un singur lucru: să fie reconstruit de la zero. Dar de la zero din ăla absolut. Întâi să treci cu buldozerele peste și de-abia pe urmă să te pui să construiești.
Nu vă panicați, știu că există și business-uri corecte în domeniul ăsta, există și patroni care oferă servicii bune la prețuri normale, există mulți care au investit cu cap, nu ca să se îmbogățească peste noapte. Sunt destui cei care au investit pentru a face față într-o piață concurențială normală, nu pentru a lua banii pe tichete de la stat.
Știți ce se va întâmpla cu toți oamenii ăștia? Vor supraviețui și vor merge doar în sus, pentru că nici românii, nici străinii nu sunt proști. Turiștii, de oriunde ar fi ei, vor scoate întotdeauna bani din buzunar pentru calitate și servicii decente la prețurile corecte.
Restul? Să se apuce de altceva, că apă plată la 20 de lei sticla de jumătate poate să vândă oricine.
Au făcut ei studiu, mă, de parcă aveam nevoie de un studiu ca să aflăm că nimeni din lumea asta nu vrea să fie luat de prost pe banii lui. Fmm!

Acum doi ani m-a apucat nostalgia și am propus o vacanță la Costinești. Lăsând la o parte drumul chinuit, mă rog bucata de drum chinuit, de pe Valea Oltului am avut parte de cea mai proastă vacanță ever. Nu mai fusesem pe litoralul românesc de mai bine de 15 ani și am făcut presupunerea (greșită) cum că s-ar fi schimbat ceva. A fost o vacanță de coșmar, din care am plecat cu două zile mai devreme. Cazarea a fost sub orice critică, pozele de pe site arătau într un fel, realitatea a fost însă cruntă. Personalul, fără nicio excepție, a fost foarte plictisit și ne-a tratat ca și cum ne-ar fi făcut o mare favoare că ne-au cazat acolo.
Comentariu beton!112
Chestia e că dacă întrebi 10 oameni care au făcut același lucru, toți 10 vor spune ca tine. 🤷
La fel la mine, pentru Costinești. Nu mai fusesem de vreo 15 ani si am zis sa ii dau o șansă. A fost cel mai nereușit concediu pentru ca: intrarea in apă nasoală, miros de urina pe toate aleile stațiunii. Hotel la câțiva metri de disco Tineretului, de sărea cearșaful de pe noi noaptea, in ritmul muzicii. Am dormit doar cu perna pe cap. Mi a fost mila de tinerii angajați sezonier, se purtau cu ei administratorii teraselor de parca erau sclavi pe plantatie. Ne am lecuit de atunci. Anul asta nici nu am mai luat voucherele, mai bine ma duc in alta parte de europă
Comentariu beton!47
Mi am amintit ceva: am venit recent din Spania. Cazare la câțiva km de valencia, in stațiunea de la malul marii numita Puçol. O plaja exemplara, pe care chiar daca stau 2 oameni pe zi fiind extrasezon, tot trece un tractor dimineața sa curețe. E un exemplu de cum ar trebui sa arate o stațiune din punct de vedere al urbanismului. La noi vezi clădiri care de care mai urate, una de 2 etaje, alta de 10 alături, construite fara noima, intr o aglomerație de nici nu poți trece printre ele, sau daca treci, trebuie sa te freci un pic de un tomberon si sa mângâi un maidanez
Comentariu beton!59
Am fost anul trecut la Neptun, după 30 de ani… nostalgic.
Am plătit o săptămână și am plecat a doua zi.
Jalnic… closet de stațiune
Comentariu beton!11
Ah, te unge la inimă un articol ca ăsta. Că-mi aduc aminte ce aprig răcneau dacii liberi în pandemie că săriiiiiiiiți, lockdown-ul distruge Horeca, să solidarizăm, să stăm ciorchine, să plimbăm Covidu’!
De parcă fără lockdown mergea excelent Horeca 🙄
Comentariu beton!117
HoReCa aia care nu respecta niciun fel de norme în lockdown. 🤷
S-a mai făcut promovare și acum câțiva ani.A făcut ambasada SUA,o promovare cu un cearceaf și foi de hârtie A4.Dar ce frumos, stăteau toți nemernicii la poza,de zici că promovau psd-ul.
Comentariu beton!21
Nu știu despre ce vorbești. Dă și tu un link.
Cum activez in domeni nu pot decat sa fiu de acord. Din pacate Horeca este vazuta ca o modalitate de a scoate bani rapid si cu investitii minime, indiferent pe care segment, dar peste asta se suprapune lipsa cronica de respect pentru client. Foarte putini inteleg ca Horeca, ca orice alt domeniu care se bazeaza pe vanzari, este despre experienta pe care o oferi clientului, indiferent ca esti pensiune, restaurant sau cafenea, sau ca vinzi meniul zilei ca mine sau oferi cazare de lux, si mai putin despre buzunarele sau ego-ul personal. Iar cum Horeca este orice altceva decat un domeniu unde investesti putin si scoti bani multi, dimpotriva este un domeniu unde conteaza foarte mult un orizont de timp lung, in care vinzi un produs, oricare ar fi el, cu o calitate constanta in timp. Sunt multi care inteleg asta si nu-si bat joc, dar din pacate nu majoritar, iar de vazut se vad astia care isi bat joc si se bazeaza pe merge si asa. Nu, nu merge, ca omul da bani pentru un produs si se asteapta sa primeasca exact ce scrie ca oferi. Eu, ca manager de restaurant, am mari retineri sa ma opresc aiurea prin tara sa servesc masa, exact din cauzele enumerate mai sus. Si paradoxul este ca de fapt iti merge mult mai bine daca nu iti bati joc si ai volum mare de vanzari decat daca iti bati joc si te chinui sa vinzi.
Comentariu beton!141
Chiar îți așteptam comentariul.
Nu prea pot zice nimic contrar la ce ai scris. Totusi, de exemplu in Cluj, unde concurenta este mare, lumea a inteles ca nu ai sanse decat daca te implici la modul serios si nu iti bati joc. Calitatea, cel putin la restaurante, s-a ridicat foarte mult, incluziv la cele cu meniul zilei. Dar am fost in zone din tara unde ne-am luat de mancare de la supermarket, din motive de siguranta. NU prea stau la hoteluri, dar umblu mult la concursuri de alergat si stau la pensiuni. Sunt doua chestiuni care lipsesc aproape intotdeauna, izolatia fonica si o saltea de calitate. Din nou, oamenii aceia nu inteleg ca daca investesti intr-o pensiune, trebuie sa o faci cum trebuie si decat robinet grohe in baie mai bine cumperi o saltea si bagi spuma in pereti. Si culmea este ca am fost In Austria in zone de munte unde un apartament este mai ieftin decat la Borsa ( Maramures), de exemplu, iar conditiile nu se compara. Nu avem o cultura a lucrului bine facut si a oferirii de servicii de calitate, dar nu avem o cultura nici in a pretinde servicii de calitate. Gata, ca am de lucru.
Comentariu beton!186
Stai ca mai beau o cafea, si mai scriu ca imi place subiectul. Inca o chestiune care este complet ignorata la noi in Horeca este cea a factorului uman. Interfata umana cu clientul iti poate distruge urgent afacerea sau ti-o poate ridica, separat de produsul vandut. Sunt locatii care inteleg asta, dar multe care nu. Personal nu cred in sintagma clientul nostru, stapanul nostru, dar consider ca politetea este o necesitate absoluta atunci cand lucrezi cu clientul final. Iar in Horeca, orice tip de afacere ai avea, clientul va avea ocazia sa interfereze cu angajatii. In consecinta ai nevoie de angajati dedicati si care inteleg ca trebuie sa ii asiguri clientului o experienta placuta, in limitele bunului simt fireste, si sa il faci sa se simta confortabil si dorit in respectiva locatie. Exista o granita fina intre politete si servilism, pe care il dispretuiesc, dar o granita mult mai clara intre politete si grosolanie. De multe ori intri intr-un restaurant sau bar sau cafenea si esti tratat de sus si cu dispret. Asta pentru ca respectivul chelner, sau ce o fi, isi aduce de acasa propriul comportament si propriile frustrari, dar acest lucru se poate educa intr-o anumita masura simultan cu o cointeresare financiara corespunzatoare a personalului. CU alte cuvinte este necesara o cultura organizationala, chiar daca sunt doar 3 angajati, corespunzatoare. Dar acest lucru inseamna, din nou, orizont de timp indelungat, investitii si renuntare la profit in favoarea personalului. La fel ca si bursa, pe termen lung este o investitie profitabila, dar trebuie sa fii dispus sa o faci i sa ai rabdare.
Comentariu beton!81
dupa saltea si spuma in pereti, adaug si eu „pune-ti draperii groase la geamuri!”.
In concediu dorm mai tarziu, dorm ziua si am nevoie de intuneric.
Comentariu beton!26
am vrut să scriu dimineață, da’ avusăi treabă; absolvent de „turism și servicii” here, domeniu în care am activat vreo 2 ani și din care am fugit acu’ vreo 24; de atunci tot fug, de horeca românească cel puțin…
unul dintre colegii mei de facultate, om de la munte și iubitor de țară, care n-a făcut altceva decît turism în toată viața lui, a renunțat la a mai promova turismul în Grădină; că era prea complicat; de mulți ani face grupuri mici (oameni culți și cu parale) pe care le cară prin toți coclaurii lumii; și cînd zic coclauri, aia e! pentru intern acceptă străini în nr. foarte mic, gen să intre toată lumea într-un 8+1, iar tripul îl ghidează personal;
povestea acu’ vreo doojdeani despre un grup de japo, prin Maramureș; a doua zi vine șeful grupului la el:
– Vasile-san, Sumimasen (asta e mă scuzați pă japoneză)! Da’ noi nu putem hali farfurioaiele alea cu potol de ni le pun românii în față! Iar în cultura noastră, dacă n-ai rîgîit la urmă înseamnă că n-a fost bun! Dacă lași în farfurie e de-a dreptul ofensă! Vă rog, vorbiți la restaurante să ne pună mai puțin… Altfel, foarte bun la voi! Mai ales sake-ul ăla de prună… de ăla, cît de mult!
Și a vorbit Vasile-a nieu! a vorbit singur!
– Cum, domnu’ ghid, păi așa se servește la noi!!! Ce, palincă, țuică? Nu mai bine le dăm un gecdeniels!?
bomboana de pe colivă a fost ultima seară, undeva prin zona Bistrița! farfuriile cu vîrf, palincă plua, gecdeniels dacă vreți! bine și gec, or zîs migdalații;
și unde nu țîșnește ospătaru’ de lîngă ei, da’ în loc să facă stînga spre bar, pac, dreapta pe ușa stabilimentului! japonezii, cu ochii beliți, îl urmăresc prin peretele-geam pe ospătar, în cămeșă, în decembrie, cum trece strada la non-stop și se întoarce cu 2 sticle de Jack Daniels, pe care le va factura mai tîrziu la preț de bar…
comentariul japonezului a doua zi, pe aeroport: Vasile-san, aveți o țară frumoasă, da’ matale ești un adevărat erou printre compatrioții dumitale!
Comentariu beton!45
De ce sa vina un strain in România cand doar biletele de avion costa dublu fata de orice alta capitala europeana si pe aproximativ aceeasi distanta? Mai bine se duc in alta parte ca ii costa mai putin si au servicii si mai bune.
Comentariu beton!28
Biletele de avion și prețul lor sunt ULTIMA problemă. Până la urmă se duce lumea în ASIA, unde e scump zborul. 🤷
@Mihai Vasilescu ba pardon! Cred că am mai zis pe aici o dată. Acum 16 ani îmi intinde soția suplimentul de vacanțe de la broșura săptămânală de la Aldi Süd. Văd acolo o ofertă de 5 zile în România, la castelul Bran. 5 zile mari și late din care 2 pierdute cu drumul. Hm, scumpuț oricum. Și dă o pagina mai departe și acolo văd fix la același preț 14 zile afurisite în Thailanda, transport și cazare. E clar ce vă alege neamțul, și românul la o adică.
Acum 2 ani a fost un fecior al meu în China un semestru la facultate. 1.500 euro dus-întors.
Anul acesta a fost două săptămâni în Japonia și Coreea de Sud o colegă de la muncă. 1.700 euro transportul. Ambele cazuri fără low-cost.
Comentariu beton!23
@AleBlaga: daca nu ma insel, operatorii mari gen Aldi Süd, Studiosus, etc, care ofera pachete zbor+cazare, negociaza cu companiile aeriene si cu hotelurile, si de aceea pot sa ofere pachete la preturi avantajoase. Situatia in care calatoresc eu de la A la B si-mi cumpar bilet de avion este diferita.
Daca e sa fim sincer cu noi: da, Romania este o tara frumusica, care are ce oferi vizual. Dar nu la nivelul altor tari, si aici nu ma refer doar la Spania sau Italia care sunt superbe, ci la tari mult mai mici precum Slovenia sau Albania. Avem zone muntoase frumoase, dar inaccesibile sau extrem de greu accesibile dpdv timp pierdut, cazari ok in zonele respective etc. De ce ar alege un turist strain sa vina la noi si sa faca 10-12 ore cu masina din Bucuresti pana in muntii Rodnei de exemplu? Ar trebui sa fie masochist. Zonele care chiar ar merita vazute (alea putine) si sunt la standard european ca frumusete, comparabile cu muntii Elvetiei sau Italiei…sunt din pacate cele mai inaccesibile. Nici nu mai vorbesc de cazari ok in zonele alea…ca nu avem. Sunt rupte de lume total majoritatea, poate doar sa stai la cort :). De orasele din Romania nu mai zic: niciunul nu merita vizitat, ai orase superbe dpdv arhitectural, cu istorie bogata, etc in multe alte tari la fel sau mai ieftine si accesibile.
Concluzie: istorie bogata si fascinanta cu care sa atragem nu avem, natura frumoasa avem cat de cat, dar nu e accesibila si promovata, iar orasele sunt uratele rau comparativ cu marile capitale europene. Deci de ce ar veni cineva?
Comentariu beton!45
@Ioana, fix asa. De ce sa dau o gramada de bani pe ceva care nu merita? Orase nema, natura frumoasa, dar infrastructura lipseste cu desavarsire.
Eu am platit extrem de mult pentru biletele de avion pentru anul viitor ca sa vin in România. Cu vreo 300 de euro mai mult decat am dat pe cele din vara. Daca fac un calcul cu biletele de avion pentru Stockholm sau Valencia si hotel ies cu mult mai ieftin decat biletele pentru Bucuresti. Ca sa merg in Asia sau State costa ceva mai mult, insa acolo mergi pentru cateva saptamani. Deci pretul se compenseaza.
@Ioana hm, hm, hm,. Am fost în Octombrie în Slovenia la Bovec. Bătea vântul peste tot, adică nu era mișcare de oameni. Drumuri înguste și șerpuitoare, m-am plictisit rapid. Totuși mi-am dat seamă că în sezon era forfotă mare. Ofereau canoeing, paragliding, tiroliene superlungi, alpinism, trasee faine și așa mai departe. Am și acum în telefon poze cu o familie de nemți care a tras la mal canoele să facă coborâre în coardă sub un pod înalt, doar copii. Coborau sub pod și acolo se spărgeau în figuri dându-se peste cap agățați în coardă. Se hâțânau, se balansau etc. pe acolo era exploatată orice cascadă, orice ochi de apă – trăgeau drumuri și parcări până acolo. Doar că marcajele erau destul de sărace și erau zone destul de solicitante, totuși se băgau și pensionarii veniți cu autocare. Grosul distracției era totuși format de sporturi mai mult sau mai puțin extreme, densitatea magazinelor de echipament de gen era edificatoare. Să merg în concediu doar la priveală? Hm, merçi!
Dap, așa e. În timp ce citeam mă gândeam că trebuie un restart al turismului din România – apoi am ajuns la paragraful în care spui că trebuie reconstruit de la zero (aceeași idee). Cred că mulți români care evită turismul în țară gândesc la fel.
Pur și simplu eu n-am mai fost de ani buni undeva în România, să stau mai mult de 2 nopți – mi-e groază (iar de unde am stat 2 nopți am fugit împușcat). Mai citesc lucruri bune despre un restaurant – imediat îl salvez în Google Maps, în ideea că, poate, cândva, voi ajunge la el.
Mi-ar plăcea să văd undeva o secțiune dedicată strict turismului românesc, ceva gen „așa da” și „așa nu”. Bine, clar, aici reviewurile trebuie făcute de cititori, de cei care într-adevăr au fost acolo (știi, asemănător cu recomandările tale de filme și seriale :)). Și, cel mai important, totul să fie real, nu inventat sau scris de competitori. Nu tip Booking, unde îi ai doar pe cei care și-au înscris proprietatea acolo.
Comentariu beton!25
HoRaHat mai bine zis. Nu merită un căcat opărit la soare.
Comentariu beton!16
Idem, here. Cred că sunt vreo 20 de ani de când nu am mai servit litoralul românesc. Chiar mai mult decât prețurile nesimțite ne-a deranjat atitudinea „scârbită” a personalului, fie el hotelier sau de la restaurant. Într-adevăr, îți făcea o mare favoare că îți oferea serviciile (nu mai spun la ce nivel) pentru care îl plăteai.
Ehei, când am mai făcut și o toxiinfecție alimentară de am zis că dau colțul, ni s-a luat definitiv.🤨
Comentariu beton!20
Moldovenii sint cinsiderati turisti straini, sau romani? Sovata e plina de moldoveni, preturi total absurde… Cunosc locuri care practica turism de calitate. Putine. Merita banii, nu putini. In Bucovina. Nu s-au bazat nicicind pe tichete de vacanta
Moldovenii sunt 2,5 milioane toți. Cu tot cu cei plecați din Moldova. Deci nu prea contează unde sunt încadrați.
https://www.g4media.ro/patronatul-din-turism-sare-in-apararea-ministerului-dupa-scandalul-standului-romaniei-decorat-cu-coli-a4-abordarea-mediatica-a-fost-disproportionata-expozitiile-internationale-cu-precadere-cele-di.html
Cam despre asta era vorba 🤦 cu standul României.
În țară am fost doar în locuri care erau deschise de puțin timp și doar cu review-uri peste 8.5, Airbnb de preferat și nu am primit altceva decât am plătit, cu restaurantele am avut ceva șoc dar suntem mai atenți, în rest prefer orice țară/loc unde nu sunt furată cu tupeu.
Voucherele au fost bomboana pe coliva turismului românesc, onor domnului fost vice premier sau ce-o fi fost, cel care a luat și Delta pe persoană fizică și a făcut-o praf, acela cu șpaga de supraviețuire și câți ca el 🤬
Comentariu beton!33
Si stii ce-i dramatic? ca exista atata potential. Toti romanii intalniti in strainatate care lucreaza in servicii conexe turismului spun ca avem o tara atat de frumoasa, si nu stim sa profitam.
Asta știm dintotdeauna, dar nu ne-a folosit la nimic.
Litoralul romanesc e colmatat de constructii, noi nici nu mai avem iesire la mare, normal ca nu mai vin turisti straini.
Comentariu beton!19
🤣 am făcut o rezervare cu o terasă superbă deasupra mării aproape, extra ultra mega, preț de 7* ajung la fața locului și șoc și groază, apartamentul era ocupat de familia patronului dar pus la plesneală pe site restul camerelor erau pe spate deasupra barului cu boxele la maxim, big no și anulat rezervarea, așa că vacanțe pe mirobolantul litoral românesc în altă viață.
Comentariu beton!29
@Zoo, lasă că turism nu înseamnă doar litoral. Nu e ca și cum în alte părți vin.
@Adriana pai nu si-au luat boarfele și s-au carat? 🤣🤣🤣 asa ar fi trebuit
Mda, nu am mai fost pe litoralul romanesc din ’97. Si atunci nu mai fusesem de vreo 6 ani. Am zis ca nu ma mai intorc si bine am facut: hotelul era sub orice critica, desi scria pe el 3 *. Manelele erau peste tot, urlatoare. Preturile mari. Ingramadeala peste tot.
Un singur restaurant a fost mai rasarit, in ceea ce priveste servirea si mincarea, era cu specific romanesc, muzica si dansuri populare etc.
Acum 3 ani am trecut prin Constanta. Erau niste preturi la restaurante la care si cele de pe Coasta de Azur ar fi fost geloase, daca le-ar fi vazut. Sint convinsa ca doar preturile erau la nivel de lux. Insa toate terasele lor erau pline … ceea ce inseamna ca nu duceau lipsa de clienti oricit ar fi fost preturile. Sa fie acolo la ei. Tot atunci am intrat intr-un magazin de vinuri, sa iau o sticla. Am dat 70 de lei pe o sticla de rosé romanesc!!! 15 euro!!! Si nu, nu era ceva de exceptie.
Comentariu beton!15
Nu am mai fost pe litoralul nostru de 22 de ani. Să dau banii aiurea în tramvai? Nu, mulțumesc.
Tichetele le-am folosit pentru excursii recomandate de un prieten de familie, care are agenție de turism și nu ne-a trimis niciodată în locuri nepotrivite.
Dar cu câteva floricele nu se face primăvară..
Comentariu beton!18
Cinstit vorbind, ultima dată când ne-a venit de ducă într-un weekend, am mers la Ruse. Stăm în Berceni, să ajungem la noi la munte este prea mult de stat în trafic.
Da, da, ratez peisajele minunate, dar degeaba sunt minunate dacă ajung cu nervii terci acolo.
Pe același sistem, am găsit niște bilete în Praga, cu Wizz air, de vineri seara până duminică seara, au fost 420 de lei pt 2 persoane, cazarea pt 2 nopți costă 750 de lei. Cat costa trenul pana la Brașov? 300 de lei, de cazări nu m-am uitat, dar tind să cred ca se învârt tot în jurul a 350 de lei.
Comentariu beton!18
Dacă n-ar fi lucrările de la podul vieții aș merge multe weekenduri pe an la Veliko. Trei ore de la mine din fața casei până în parcarea hotelului. 🤷
@MV – noteaza-ti aceste 2 locuri:
https://shtastliveca.com/
si asta e decent (nu te lua dupa numele lui: EGO pizza & grill The Old Town).
In rest, si BG are bubele ei, stat in mijlocul orasului la hotel de 4stele (hotel Premier). Camera era de vreo 2 stele si jumatate.. Au compensat ei cu micul dejun si piscina de pe hotel dar…….
Dar am gasit cazari super misto si in superlocatii unde dadeau clasa la fitele romanesti de pe litoral sau BV (calitate / pret / personal)
Le știu.
Tichetele de vacanță și cursurile de perfecționare organizate de companiile de stat. Am fost la hotelul Caraiman din Sinaia, la un curs de ceva asigurarea calității. Erau 4 cursuri organizate acolo simultan, toate camerele ocupate, pensiune completă. Doua seturi de astfel de actiuni și hotelul era safe financiar. De asemenea am facut un curs de engleză la Sinaia (am avut ceva noroc, trebuia sa meargă un director dar s-a speriat cand a auzit ca e curs de nivel mediu). Pensiune completă și excursii cuprinse in preț. Așa traieste Horeca. Așa, off topic, cursurile care chiar imi foloseau se faceau la București, Iași, Vâlcea. Dar si acolo erau hoteluri care profitau de dorința noastră de a studia.
Comentariu beton!19
E ok, se vor tăia și astea. 🤷
Eu am rămas cu PTSD de la ultima vizită pe litoral …acum hehehe dragii moșului, acum vreo douaj și ceva de ani.
Încă de atunci mi-am făcut o promisiune solemnă ca nu voi mai călca nici plătit în greutatea mea în aur pe litoralul românesc.
Mi-am amintit de anul 2018 cand, in Bruxelles fiind, am fost la târgul internațional de turism. La standuri, oferte, pliante, muzică, costume populare, fete frumoase, gustări…am ajuns la standul Romaniei: trei pliante inșirate pe biroul din fața unei femei trecute de 65 de ani, cu rujul foarte roșu intins și pe dinți, in spatele ei, pe un fotoliu-pernă stătea tolănit in stare de sictir total și crăcănat un nene grăsuț…am fugit efectiv de acolo, rușinați și parcă cu frică să nu se prindă cineva că suntem români…Am vorbit atunci cu soțul de cine a băgat mii de euro in buźunare și a facut standul ala, la care nu se oprea nimeni, in sictir…
Comentariu beton!37
Am avut cativa ani in care a trebuit sa bat cam toata tara pentru a tine o serie de cursuri si ajunsesem sa am seturi de lenjerii complete, nu doar fete de perna, mereu cu mine. Dezinfectant aveam oricum si intotdeauna „suplimentam” igienizarea baii.
Desigur ca au fost si exceptii, cazari excelente si oameni amabili- dar, din pacate, doar exceptii.
Dincolo de marea sete de inavuteala rapida a investitorilor in domeniu as mai spune ca un mare vinovat este si ideea preconceputa ca oricine poate sa isi deschida un restaurant sau un bar sau chiar hotel. Ceea ce, in opinia mea, nu este absolut deloc adevarat si cand spun asta nu ma refer doar la, de exemplu, procedurile de igiena a alimentelor care trebuiesc respectate intr-un restaurant ci si la banalul „sters praful” intr-o camera de hotel.
In ceea ce ma priveste, am atins un grad mare de tot de neincredere si evit cat pot de mult.
Comentariu beton!20
Ce povestiti voi este doar o fata a turismului romanesc. O alta fata, aia pe care o cunosc eu, este total diferita. De la o vreme, fiecare weekend in care nu ploua mi-l petrec in natura, fie pe Muntii Macin, fie pe Via Trasilvanica, si eu va spun ca pensiunile sunt pregatite sa va intampine si isi imbunatatesc in continuare serviciile. Imagini care iti taie rasuflarea, ca in Vrajitorul din Oz :), si pensiuni care iti servesc cina la liziera padurii, de zici ca visezi. Acum, cine se uita ca peretii au alta culoare decat pilota de pe pat s-ar putea sa fie in continuare nemultumit.
Turism nu inseamna numai Mamaia/Sinaia/Brasov, tara asta are un mare potential. In multe locuri este necesara doar promovarea. Si dorinta tuturor de a incerca si altceva decat sampanie in piscina si stat pe sezlong.
Comentariu beton!32
Mor de drag când suntem tra;i de urechi pe banii noștri. Subiectul nu e că nu există locuri minunate cu servicii foarte bune și prețuri decente, ci că astea sunt excepția, nu regula. Iar dacă, pe banii mei, vreau să stau în șezlong să beau șampanie, aș vrea să nu fie rupt șezlongul, iar șampania aia să fie scoasă de la gheață în clipa aia, și să vină în frapieră. Iar locația și serviciile să fie de banii pe care îi plătesc. Da, unele pensiuni sunt cum spui tu, altele sunt niște prăpădenii unde faci rezervarea, nu acceptă decât plata în avans, și când ajungi acolo constați că mai bine luai și cortul. Iar lista de situații în care suntem luați de proști pe bani muți e lungă. Motiv pentru care alegem să fim proști la greci, bulgari, italieni, spanioli, croați, albanezi, ciprioți etc etc
Comentariu beton!32
Buna Valeria. Mi-ar placea sa cunosc si aceatsa fata despre care vorbesti. N edai, te rog, cateva exemple? (cina la liziera padurii suna bine de tot).
Sper să nu te întâlnești pe Via Transilvanica cu ciobănești mioritici,că-ți schimbi discursul.
Din pandemie, de când toată mass-media plângea soarta horeca,am zis că-i ultimul business pe care trebuie să-l plângem. Și am zis cam ce zice nea Costel!
Ce povestiti voi este doar o fata a turismului romanesc. O alta fata, aia pe care o cunosc eu, este total diferita. De la o vreme, fiecare weekend in care nu ploua mi-l petrec in natura, fie pe Muntii Macin, fie pe Via Trasilvanica, si eu va spun ca pensiunile sunt pregatite sa va intampine si isi imbunatatesc in contunuare serviciile. Imagini care iti taie rasuflarea, ca in Vrajitorul din Oz :), si pensiuni care iti servesc cina la liziera padurii, de zici ca visezi. Acum, cine se uita ca peretii au alta culoare decat pilota de pe pat s-ar putea sa fie in continuare nemultumit.
Turism nu inseamna numai Mamaia/Sinaia/Brasov, tara asta are un mare potential. In multe locuri este necesara doar promovarea. Si dorinta tuturor de a incerca si altceva decat sampanie in piscina si stat pe sezlong.
Ce povestești tu este un procent nesemnificativ din turismul românesc. Cu trei pensiuni care oferă servicii bune nu se face primăvară.
Buna Valeria. Mi-ar placea sa cunosc si aceasta fata despre care vorbesti. Ne dai, te rog, cateva exemple? (cina la liziera padurii suna bine de tot).
Via Transilvanica are 2.400 de km, nu sunt doar trei pensiuni. Dar da, reprezinta un procent nesemnificativ pentru turism.
Ce pot sa spun?! Lasati lenea, puneti-va ghetele in picioare si haideti sa il facem semnificativ!
Oana A., da, pot sa iti dau cateva exemple. Traseul Terra Dacica Hobita-Nucsoara, unde am stat la pensiunea Izvorul Rece. Aici prin curte trece un parau si din curte incepe padurea. Are si pastravarie, asa ca dupa drumetie am mancat pastrav cu mamaliga in padure, langa apa. A fost perfect si pe bani putini, nu stiu unde in lumea asta m-as fi simtit mai bine de atat.
Sau pensiunea Relax de la poalele Varfului Tutuiatu, Muntii Macin. Este exact la poalele muntilor, are piscina, iar vara, dupa drumetie, poti sa te racoresti in piscina avand in fata niste imagini de nu iti vine sa crezi ca sunt reale.
Lol, am cautat pensiunea Relax de langa localitatea Greci. Lol.
@unsirb, hai că m-ai făcut să caut și eu. Chiar că lol. :)))))))))))))
Am scris o prostie (probabil mai multe 🙂, dar pe una o vad si nu stiu cum sa o corectez). Nu sunt 2.400 de km pe Via Transilvanica, ci 1.400.
Perfect adevărat ce spui, cu o excepție cred eu.Nu se poate rade tot și construi la loc.La modul ideal da, dar practic nu e fezabil.Problema cea mai mare,unde o văd eu ,e la autorități.Servicii proste și scumpe, mâncare de calitate îndoielnică ,evaziune fiscală.Unde e ANPC, ANAF, DSVSA,DSP?Legile și regulile sunt făcute prost,ușor interpretabile,uneori abuzate de inspectori de tot felul care se duc în control, își iau șpagă dacă au de unde, de unde n-au , dau amenzi uneori aberante.In felul asta cei de bună credință au de suferit , iar evazioniștii și jepcarii scapă.Cunosc personal un proprietar de resort din Deltă , nu din alea supercunoscute(locație superbă apropo, prețuri corecte, servicii ireproșabile, dacă vrei îți dau și numele, cu acordul tău să nu fac reclama neplătită aici), care e călcat regulat de toate autoritățile posibile.Omul are totul pus la punct, nu da șpagă, bate tot pe casă.Orice turist are acces în bucătărie, la cerere,totul e brici.E, la ultimul control, i-au găsit un castron din plastic ,gol și nefolosit, băgat într-un sertar, probabil uitat pe acolo sau pus de un angajat,între alea 20 de inox.Amenda 20 de mii de lei.Eu zic așa, până nu se pune ordine în reglementare și conformare, nu o să avem turism.
Comentariu beton!21
Bă, dacă tu ai luat la propriu că trebuie dărâmat tot și reconstruit, e posibil să fie vina la tine, nu la mine. Nu știu, dacă aș fi tu, cred că aș începe cu modul in care scriu în limba română. E posibil să aibă legătură. Numa’ zic.
Nu am luat la propriu ce ai zis legat de început de la zero.Am înțeles exact ce-ai vrut să spui.Am zis doar ca,și în cazul pur ipotetic în care s-ar putea face, nu ar fi fezabil.Poate exprimarea mea nu a fost suficient de clară și concisă.
Te rog eu să arunci un ochi aici, după care să arunci un ochi și pe modul în care pui semnele de punctuație. Poate, cine știe, faci ceva în sensul ăsta. 🤷♂️
Corect, ai dreptate.Mersi de atenționare.Chiar o să țin cont.You saved another soul.🤣
Ba, stii ce ma oftica rau de tot? Am avut zona Mamaia Nord-Novadari, o zona „virgina” cu plaje misto. Si ce au facut tampitii? Blocuri peste blocuri cu stradute de 2-3m intre ele si fara trotuar, fara locuri de parcare. Aveam sansa sa construim usor, de la 0, o statiune cu resorturi misto si conditii de sec XXI. Dar nu, niste labagii de la primarii s-au imbogatit, s-au dat autorizatii tampite fara respectarea nici unei norme si acum avem un mini oras aglomerat. Eu nu inteleg cum rahat oamenii pleaca de la bloc si se duc la mare sa stea tot intr-un bloc…vacanta de vis, ce sa zic.
Comentariu beton!30
nu se doreste, avem nevoie sa fim solidari in aceste momente crunte cand tocmai apare noul X8
Da, așa e, multă rea voință.
Eu m-am convins iremediabil de calitatea patronului român din Horeca după următoarea experiență: mama e bucătăreasă de o viață, una cu experiență care a pornit din pizzeria unui văr și a ajuns să țină cvasi-singură revelioane pretențioase la singurul hotel dintr-un orășel de provincie. De vreo câțiva ani, s-a mutat la noi, în minunatul, turisticul Sibiu. Unul dintre cele mai șic și apreciate restaurante din oraș, cu prețuri pe măsură, i-a oferit poziția de bucătar cu fabulosul salariu de 2500 lei, dar nu toți în acte. Nu am mai putut să calc în restaurantul ăla de atunci. Mi-e scârbă și de ei și de tot sectorul. Pentru că nu, aștia nu sunt o excepție. Iar după ce toată viața mea mama nu a fost acasă de vreun revelion și cozonacii de Crăciun în făcea noaptea, că ziua era în bucătăria restaurantului, încă muncește să-și completeze pensia care nu ajunge la 2000 lei pentru că, nu-i așa, nici dracu’ nu plătește salarii întregi în acte în HoReCa. Deci da, să nu-i aud plângându-se. Mi-e silă!
Comentariu beton!44
De ce nu lași și numele restaurantului. Să-și facă și google treaba, să indexeze. Pls, lasă numele!
Fmm, viață!
Yep, pune numele restaurantului te rog!
Sa le facem „reclama”.
N-are sens să-i arăt pe unii anune cu degetul, majoritatea fac așa. I-am reținut pe ăștia că erau așa mai pe gustul meu ca meniu și atmosferă, dar înainte mai fusese pe la vreo 3 mai turistice unde problema s-a pus fix la fel, cu salariu și mai mic. Ideea e că asta e practica și de aceea sunt de acord cu tine, nu e nimic de compătimit și susținut în turismul românesc. Decât oameni ca mama care robotesc o viață întreagă în culise pe salarii de nimic în timp ce patronii se plâng din bmw-uri și cayenne-uri că nu au bani de taxe și salarii.
Una peste alta horeca e in groapa grav la noi. Pe langa lipsa tichetelor si a serviciilor a venit si saracia de care nu prea se vorbeste: fabrici inchise, somaj in crestere, inflatie mare, etc. Citeam un articol ca 66% din romani nu isi permit o vacanta anuala. Probabil acum s-a depasit procentul.
Ce sa vina strainii aici ? In primul rand nu ai drumuri. Acum 2 ani am fost vara in Poiana Brasov. Preturile nu mi s-au parut neaparat exagerate dar am vrut sa ma plimb prin zona. 60 km in 2 ore ? Ursi dupa 8 seara printre cabane ca pe bulevard ? Nu mai merg in veci acolo sa ma enervez.
Comentariu beton!16
Am avut parte de experiente neplacute in Romania insa am fost si placut surprins, prea rar din pacate.
Da, de fiecare data cand am fost multumit, nu platisem cu bonuri sau vouchere!
Daca iti faci „temele” poti avea un concediu frumos si pe litoralul nostru dar e greu.
De exemplu hotelul Tomis din Mamaia (de 3 ori, ultima oara acum 4 ani) unde totul a fost super (personalul, camera, restaurantul) sau vara asta fostul hotel Dana Holiday (actual Ibis) din Venus.
Din pacate cei care inteleg cum se face turismul, cum se construieste si pastreaza imaginea si clientii sunt exceptii pe la noi.
De asta cred ca e important sa ii mentionam pe cei care chiar fac treaba buna si isi respecta clientii, la fel cum e conteaza sa dam o stea si un review critic celor care isi bat joc de oamenii care ii platesc.
Sper sa evoluam si in acest domeniu insa pana atunci mai e un pic …
„Daca iti faci „temele” poti avea un concediu frumos si pe litoralul nostru dar e greu.”
why ai face asta? că banii mei nu-s rupți și nici furați!
Degeaba o fi un hotel frumos in mamaia, ca tot intre blocuri este, tot langa cocalareala, tot intr-un loc unde dupa 2 zile iti vine sa te urci pe pereti de plictiseala. Inteleg ca unora le place sa stea efectiv la plaja cu zilele si ocazional sa mai bage trupu si la apa. Dar de ce ai face asta la noi? Pe plajele alea infecte, in apa aia vesnic jegoasa si plina de alge si avand ca vesnica priveliste hornurile de la petromidia.
Singurele ocazii in care merg in mamaia (sau alta statiune de la noi) sint iarna ca sa ma plimb pe plaja in liniste. Cateva ore, apoi revin in bucale.
@costica: pentru ca fara a-ti face temele poti lua plasa oriunde.
Patit in Grecia si Germania. Chiar cu temele facute !
@dolores: sunt multe motive pentru care faci un concediu in RO (copii f mici, drumul f. scurt, incompatibilitatea cu avionul si lipsa unei masini sau a permisului de conducere, probleme medicale etc.).
Modul in care arata plajele depinde de cine le gestioneaza si de regula hotelurile care isi respecta clientii au grija si de plaja lor.
Shock & awe am vazut si hoteluri care nu permiteau „rezervarea” sezlongurilor cu prosoape!!! La fel cum am gasit in Mamaia restaurante cu mancare buna si la preturi rezonabile.
Din pacate, cum am spus, aceste cazuri sunt exceptii.
Aoleo, iar mi-ai dat de scris mult… 😀
Sunt proprietar de agenție de turism din 2002, dar nu vând „intern” și nici incoming nu fac, doar trimit românii în vacanțe în alte țări. Chiar dacă mi-aș fi dorit să fac de toate, interesele nu mi-au permis. Am supraviețuit tocmai pentru că am pus clientul pe primul loc (profitul vine în consecință) și n-am avut cum recomanda litoralul românesc vs cel bulgăresc, de exemplu. Mi-am pus colegi de breaslă în cap de câți ani susțin cu argumente că tichetele/cardurile de vacanță nu sunt benefice industriei, dimpotrivă, îi fac un deserviciu. De cam 20 de ani arăt spre turismul din Bulgaria, care s-a dezvoltat enorm chiar când noi fluturam lozinca „noi nu ne vindem țara”. Din când în când (în toți acești ani) am mai încercat să dau o șansă nouă turismului în România și de fiecare dată constatam că n-o merită.
Problemele sunt multe, începând cu lipsa infrastructurii, continuând cu mentalitatea de autosuficiență a hotelurilor care nu înțeleg rolul agențiilor ca intermediari (noi promovăm destinația/hotelul, găsim clientul, îl îndrumăm, ne ocupăm de rezervare, de încasări și plăți, solicităm feedback-ul (și ținem cont de el) etc., în timp ce hotelierii nu știu cum să facă să ne fure clienții. De la mesaj afișat în camera de hotel „direct e mai ieftin” și până la introducerea datelor clienților noștri în bazele lor de date, pentru contact nemijlocit și oferte „personalizate”. Doar că, ce să vezi, ei nu-și pot vinde singuri camerele, iar mooking le impune condițiile lor de colaborare și le pretinde comisioane cu 5-10% mai mari decât pretindem noi, agențiile de turism.
Continuând cu aceea că proprietarii și chiar managerii de hoteluri nu sunt „umblați” prin lume – dacă nu știu din teorie, măcar din practică ar trebui să vadă ce înseamnă să oferi servicii hoteliere.
Cu 20 de ani în urmă am fost într-un tur de informare pe litoralul românesc, eram foarte tânără și fără mare experiență în turism, dar văzusem și mai ales vândusem ceva destinații externe. Mare mi-a fost mirarea când, la prezentările pe care ni le făceau managerii sau chiar ownerii, aflam că hotelurile considerau „facilități pentru copii” faptul că ofereau pat suplimentar cu reducere de 50% din prețul cazării părinților, iar la întrebările despre activitățile propuse/recomandate pentru petrecerea timpului liber răspundeau că au o sală cu unul sau două calculatoare și că pun la dispoziție șah și remi. Îi blocam dacă întrebam de loc de joacă pentru copii, de spectacole de seară, de animație sau de alte activități. Chiar și în zilele noastre hotelierii noștri (majoritatea) nu se gândesc de ce m-aș duce să dorm în paturile hotelurilor lor în loc să dorm acasă. Pentru că nu mă duc decât dacă mă atrag și cu ce acasă nu am: o piscină încălzită, un centru spa, o sală de jocuri, poate m-aș da cu bicicleta, aș închiria un ATV, aș da copilul cu sania, aș face un grătar în aer liber sau aș participa la un curs de gătit, aș merge la pescuit sau cu barca pe lac/râu. Poate îmi plac petrecerile tematice, poate aș dansa sau cânta, sunt multe activități care necesită investiții minime cu efect maxim și prin care te poți promova „fără să te promovezi”. Dar mulți încă se ocupă doar de așternuturi și prăjiturile de la micul dejun.
De 23 de ani cea mai bine vândută destinație pentru vacanța de vară este în continuare Turcia, mai ales pentru familiile cu copii. Pentru că turcii au înțeles că părinții sunt fericiți dacă le sunt copiii fericiți (și ocupați). Asta pentru „la mare”.
Pentru „la munte” e clar că nici aici nu avem deloc infrastructură, nici măcar cu Bulgaria nu ne comparăm. Ba acum ne mai e frică și de urși, nu doar de accidente rutiere și blocaje în trafic, în drum spre munte.
A, și stațiunile „balneare”: sunt în continuare jalnice majoritatea, țin minte că acum mai mulți ani o familie a cerut anularea serviciilor după prima noapte de cazare din cele 7 pentru care plătiseră, pe motiv că nu aveai nici unde lua masa în stațiune (Băile Tușnad), nu mai vorbim de oferta de activități pentru petrecerea timpului liber, care era zero absolut. Efectiv era tristețe maximă.
Comentariu beton!43
Am fost si eu de cateva ori la Baile Tusnad si imi place foarte mult zona. Confirm ca pe partea de mancare e jale, este un restaurant traditional la iesirea din statiune si o pizzerie mediocra.
Teo, spune-mi te rog numele agentiei tale, vreau la anul sa merg in Spania unde nu am mai calcat de 18 ani, desi am lucrat 8 ani acolo. Vreau o excursie organizata cu familia. Cu acordul lui Mihai, evident!
N-am nicio problemă.
Buna Teodora ,am citit multe comentarii pana acum ,când am decis sa scriu ceva…majoritatea sunt bune , turismul in România sa degradat mult datorită ofertelor “miraculoase” ,neexistente. . Fiind fosta hoteliera ( cu studii in domeniu -lucru foarte important in servicii turistice ),am constatat ,după Revoluție ,ca turistul roman ,dorește mai mult : amabilitate,agrement,prețuri reale,servicii diversificate,etc . Ce au constatat .? Au primit ,ce sa vazut ! Nu au mai revenit ,la ce au vazut !!!! Simplu : personal necalificat ( cel calificat care solicita un câștig pe măsura nu este angajat )prețuri de Montecarlo ,servicii deplorabile …in hotel ,restaurant .. Multe sunt de spus ,inclusiv de “ dispariția “ turiștilor străini din tara.( in anii 80 ,veneau delegații din turism ,din Bulgaria,Yugoslavia,Turcia etc. sa vadă cum facem noi Turism ! Au preluat de la noi multe Idei .Bun concluzia finala : “ PEȘTELE DE LA CAP SE INPUTE “ Toti sunt Bossi … Va recomand sa accesați ofertele din stațiunea 1Mai ,hotel PERLA este genul de locație ,preluată din Ungaria,Austria Germania ,unde am fost impresionata de toate serviciile ireproșabile oferite la pachet ,5/nopți ,Septembrie 2024 .Relaxare totala ! Succes & Bravo vouă
Sunt complet de acord cu articolul
Problema cea mai mare în horeca și în turism este acel echilibru delicat între calitatea serviciilor și evidenta nevoie de a face bani din această calitate !
De aia evit pe cât pot să merg la restaurante ,mai ales unde nu cunosc speța …am niște experiențe din bucătării cu pretenții (văzute live de mine nu povești) pe care nu le detaliez.
Si eu chiar nu-s vreun mofturos ,mănânc street-food in Asia-aia semicivilizată-nu Tokio sau Shanghai Downtown – fără frică si fără probleme .
Sunt și gurmand și priceput în ale cuhniei și daca eu reusesc să fac o mâncare foarte bună într-un timp rezonabil și cu resurse logistice home type am pretenția și de la tine care se presupune că ești profi să faci măcar așa .
Acuma ,eu știu că nu toate ce faci acasă pot fi traduse decent si mai ales profitabil în comercial ,dar dă-o ‘n mă-sa de treabă -o ciorbă monumentală poate fi ,un grătar, un cartof piure , o murătură de casă, nu să mi pui niște oribilități din borcan de la cauflan sau ldl(sic!) ,cu lista lui Mendeleev la chimicalități added .
Referitor la cazări complicat rău monșer ,majoritatea celor care au pornit -cu avânt și dăruire chiar-au constatat ,pur românește, că pot face rabat ,azi oleaca aici, mâine dincolo samd și asta fără o diminuare certă cauzală de profit iar banii mai multi sau mai puțini, i-au futuu pe extinderi nejustificate- dar clar în același registru ,,merge și așa”, mașini ,case ,copkii răzgâieți și altele ,including amante -caz documentat în familia lărgită-
Acum se uită la hărăbaia de prost gust ce începe a se dărăpăna încet și sigur ,cam pute a faliment el-ea -ei sunt cam nesiguri ,proștii ăia nu prea mai vin sau vor confort cu preturi mici ,confort pe care el/ei nu mai are/au cu ce să-l ofere,trebuie investiții mari ,proastele alea care veneau la curățenie cu un milion pă zi 24/24 ,nea Gelu- instalatorul care venea pe o friptură , nu mai sunt deloc ,cam ăsta e tabloul văzut de mine personal -că am vreo trei exemple în familie …
Desigur sunt și contraexemple dar ele mai mult confirmă regula !
Complicat și cam târziu ,cam ca toată Românica la nivel macro!
Comentariu beton!16
Da, ăștia de la ANAT au dreptate, ca să se miște treburile pe „incoming”, trebuie să se implice guvernul și administrațiile locale. Dar ANAT nu e Horeca, ci reprezintă clienții Horeca. Sînt agenții de turism, adică intermediari, cei care duc români în vacanțe afară și aduc turiști străini în vacanțe în țară. Și partea asta de aducere e acel „incoming” pe care ANAT ar dori-o mai competitivă. Evident, din motive economice.
Problema e că hotelurile și cîrciumile care își permit să dea rasol sînt cele din locurile cu vad mare, unde oricum prinzi turiști. Altfel nu ar fi rămas în viață mai mult de 2-3 sezoane. Toată lumea se plînge de litoral și Poiana Brașov, și totuși acolo nu se schimbă nimic. Și nici nu se va schimba. Printre altele, pentru că litoralul nostru e prea mic, suficient de mic încît abia să aibă loc pentru turiștii interni. Noi nu avem loc să dezvoltăm stațiuni multe, ca să le segmentăm, să avem unele mai scumpe, altele mai populare, altele pentru camping etc. Și alt motiv este afluxul mare de turiști. Niciodată tourist-trap-urile nu sînt eliminate complet de pe piață, asta e vizibil în toate țările turistice.
În schimb în locurile mai puțin bătute de turiști, serviciile sînt bune și foarte bune. Pentru că altfel nu ar atrage pe nimeni.
Și primii cu risc de închidere sînt tocmai cei corecți, care au angajați pe bune și investiții mari de recuperat, și care de multe ori sînt în echilibru fragil și sînt primii care suferă cînd cade economia. Exact ca în pandemie, cînd jubilau mulți că se va reforma horeca, că ce bine că se închid, și de fapt nu s-a reformat nimic. Pentru că șansele de supraviețuire cresc cu cît ai angajați la negru, vinzi marfă la negru, ai angajați cu demisia semnată în alb ca să te poți descotorosi de ei cu prima ocazie, faci rabat la calitate (produse, ambient, orice altceva) ca să scazi cheltuielile, sau ești un lanț mare de cantine ca City Grill. Nu ăștia nasoi mor primii, ci ăia buni.
În București vin turiști străini din ce în ce mai mulți, de la an la an. Nu hotelurile și cîrciumile sînt problema. Ci lipsa unei organizări mai cu cap dpdv turistic a orașului. Autobuze turistice, trasee pietonale tematice, chestii de genul ăsta. Cazare și masă se găsesc, restul infrastructurii turistice e mai slabă.
Nicio agenție nu aduce repetat turiști într-un hotel nasol. Exact cum nici noi, cînd nimerim o cazare care ne strică weekendul sau vacanța, nu mai repetăm vizita.
Comentariu beton!12
Mi s-a-nchegat in cap o teorie, nu stiu cat de adevarata, nu as vrea sa ofensez cat de putin pe aceia dintre voi care au afaceri private, din care va castigati existenta… dar cred ca 95 la suta dintre averile din Ro sunt bazate, in primul rand, pe obraz gros! De cele bazate pe japca de dupa revolutie, nici nu mai vorbim, penale de-a dreptul, dar chiar si oameni tineri, de la care au astepta altceva, duc mai departe metehnele celor batrani…
Si nu vorbesc de ilegalitati, nu, pur si simplu de caracterul unui om care, de exemplu, isi trimite loazele la Ibiza, in timp ce angajatul lui moare cu zile pentru ca nu s-a tratat la timp deoarece nu a avut asigurare. O sa imi spuneti, poate, ca e vina amaratului, ca a acceptat… Ei bine,nu, cred ca niciodata nu e vina amaratului! Mi-e lehamite, si eu am acordat credit unora din astia, si cred ca toti am tacut, la un moment dat, lasandu-i sa creada ca au avere datorita calitatilor lor!
Comentariu beton!21
De cele mai multe ori e fix așa cum zici. De-aia am refuzat să mă mai uit la mizeria aia de emisiune „Șefi sub acoperire” deși conceptul era atractiv. Dar să-i văd pe patronii ăia cum se prefac că află în emisiune că angajatii lor n-au bani să-și facă dinții sau să meargă la doctor Păi, fmm, nu știai ce salarii le dai și că din banii ăia pot cel mult să supraviețuiască?
Să nu uităm și pe „simpaticii” cu agențiile de turism. Ei formează anat și sunt aceleași personaje de 35 de ani care au făcut mulți bani chiar cu statul. Tutancamoni. Când îi văd și aud pe la târguri mă apucă greața.
Daca e sa fim sincer cu noi: da, Romania este o tara frumusica, care are ce oferi vizual. Dar nu la nivelul altor tari, si aici nu ma refer doar la Spania sau Italia care sunt superbe, ci la tari mult mai mici precum Slovenia sau Albania. Avem zone muntoase frumoase, dar inaccesibile sau extrem de greu accesibile dpdv timp pierdut, cazari ok in zonele respective etc. De ce ar alege un turist strain sa vina la noi si sa faca 10-12 ore cu masina din Bucuresti pana in muntii Rodnei de exemplu? Ar trebui sa fie masochist. Zonele care chiar ar merita vazute (alea putine) si sunt la standard european ca frumusete, comparabile cu muntii Elvetiei sau Italiei…sunt din pacate cele mai inaccesibile. Nici nu mai vorbesc de cazari ok in zonele alea…ca nu avem. Sunt rupte de lume total majoritatea, poate doar sa stai la cort :). De orasele din Romania nu mai zic: niciunul nu merita vizitat, ai orase superbe dpdv arhitectural, care au multe muzee interesante si cu istorie bogata, etc in multe alte tari la fel sau mai ieftine si accesibile.
Toata lumea e convinsa ca avem o tara extrordinara, pacat ca e locuita. 😀
In realitate este mediocra la toate capitolele. Problema e ca nici macar mediocritatea asta nu suntem in stare sa o exploatam.
In Retezat, in Rodnei ti-ar mai veni straini „plimbatori” ce fac hiking, la spa-uri, la muls vaca, la mare ar veni dar infrastructura rutiera, statiunile, hotelurile, restaurantele, activitati conexe sunt sub orice critica. Nici romanii care stau aproape de ele nu mai vor sa mearga. 😀
Eu am lucrat mai bine de 10 ani în Horeca (Brașov) si încă vreo 10 ani în Luxury hotel în Bermuda. Acum sunt proaspăt întoarsă în Brașov și „nu mă vrea nimeni” ( cel puțin nu la locațiile unde am aplicat eu pentru un post de management) . Am înțeles repede că „nu mă încadrez ” in lumea aceasta a „merge și așa „.
Nu mă plâng, este alegerea mea de a nu accepta mentalitatea asta .
M-am apucat să fac burgeri într-un local cu 4 locuri, nu îmi permit încă un salariu, dar sunt fericită atunci când intra cineva în local și sunt „surprinși” că sunt bineveniți.
Eu personal nu mai pot suporta să dine out și să fiu tratată de parcă deranjez….refuz 😀
Comentariu beton!37
Io am plecat din Brașov, m-aș întoarce că am treburi. Mmm, unde se găsesc burgerii ăia?
bagă numele/locația, @IoanaM! poate pap un burger la tine pînă plecăm din țară, dacă am unde parca duba…
Nu știu dacă e voie 🤔
Șefu?
Sigur că e.
Atunci vă aștept la Texasburgersbrasov . Foarte curând voi avea si pe site noile poze ale preparatelor, sunt mult mai faine noile mele rețete (da, știu, mă laud) , am de exemplu chifle artizanale cu maia si turmeric…no…ce să zic, imi place mâncarea bună.
@IoanaM hihihi, e aproape de unde locuiam. La dreapta fusese o șaormărie cândva mișto iar la stânga ceva steril ce se pretindea grecesc.
@costicămusulmanu, greu cu parcare direct acolo. Dacă nu bunghești loc acolo la stânga (Agrișelor, cu sens unic), fă prima la dreapta și imediat stânga, mergi molcom pe Lucian Blaga și unde se întâlnește cu alte 2 străzi e o parcare, altfel mergi drept înainte pe Nicolae Titulescu unde ar trebui să găsești loc de parcare pe ambele părți ale străzii.
Locuiesc la mare. Fara vreo exceptie, patronii HORECA, in fiecare an s-au plans de “cel mai prost sezon, ever”. Aceiasi patroni isi schimbau masinile, ale lor sau ale familiei, in anul ala cu #celmaiprostsezonever.
Urma un alt an cu “celmaiprostsezonever”, trebuiau sa fie pregatiti.
Numar pe degete localurile unde ma pot duce si sa nu ma simt jecmanita. Si-mi dau seama cat de ok este localul, dupa cum arata toaleta clientilor. Asta mi se pare o lectie pe care multi din HORECA au invatat-o.
La bulgari insa, am gasit cele mai jegoase toalete de pe litoralul Marii Negre. Oricat iti iau ei ochii cu conditii si oferte garla, la bani putini, etc.
Da’ n-a zis nimeni că în Bulgaria trebuie neapărat să mergi la oferte și la bani puțini. Poți să mergi după cum te ține buzunarul, iar diferența e ca dacă mergi undeva unde nu e e chiar iefin, apăi o să te simți fix ca de banii pe care-i dai. Pe când în România asta se întâmplă foarte rar, indiferent de banii pe care-i plătești. Veceuri murdare am găsit și-n Italia, și-n Spania, și-n Franța, or poți să spui orice, dar nu că ăștia nu știu să facă turism. 🤷♂️
@Yildiz confirm ce scrie El Jefe. Döner Kebabăria cea mai mișto din Fürth (lipit de Nürnberg) are cea mai jalnică toaletă. Patronul și angajații sunt turci dar nu-i freacă grija. Nu există să stea cu brațele încrucișate.
am scris pe facebook părerea mea despre horeca, aici vreau să vă povestesc despre un ospătar cu jumătate din vârsta mea și triplu aroganță.
eram într-o mică vacanță cu soțul meu, la un hotel cu multe stele, în romania. foarte frumos hotelul, cu zona mare de spa și tratamente balneare, amplasat într-un decor superb, ce să mai, vis. nu era, desigur, nimic ieftin acolo.
restaurantul hotelului avea și el multe stele și chef și tot ce trebuie, astfel că îmi era și greu să comand, eu fiind genul vită medium rare cu sare și atât. în fine, găsesc eu ceva, dar nu îmi convenea că side dish-ul era spanac (pe care îl urăsc de-a binelea) și am cerut să îmi schimbe garnitura cu broccoli (da, știu, dar eu sunt fan). și vine lovitura de grație:
“să știți că la 5 stele nu se procedează așa”
privirea lui v-o imaginați voi.
măi, deci m-a umflat râsul pur și simplu :))
i-am explicat cât am putut eu de politicos că aici la 5 stele eu plătesc și să il întrebe totuși pe chef dacă poate sau nu. ca eu altfel nu vad de ce avem pagină separata de garnituri in meniu.
a mai avut o intervenție deosebită și cu vinul, în aceeași seară, când l-am întrebat ce se întâmplă dacă nu ne place vinul recomandat de el și a zis ca ne aduce altul. la întrebarea, ok, cine îl plătește pe primul, a rămas blocat un pic și apoi a zis ca evident clientul. csf 🤷♀️
vinul a fost ok. garnitura a putut fi schimbată, desigur. nu eram chiar la stele michelin. dar de ce să ratăm o discuție complet inutilă?
Comentariu beton!27
Decât superb.
In 95 terminasem o scoala universitara de 3 ani de turism si am vrut sa caut ceva peste vara pe litoral. Voiam sa incep a fi receptioner. Am luat hotelurile pe rand, nu ma voia nimeni, toti aveau oamenii lor. La un hotel managerul m-a luat tare, incepand cu ,,ia sa vedem ca nu stii nimic despre turism!” Raspunsurile mele erau la obiect, proaspat absolvent si pasionat de domeniu. Individul tot mai iritat, la un moment dat ma intreaba ceva si eu dau un raspuns general, dar la obiect, pe cand el astepta cu zecimale. Imi spune ,,ti-am aratat ca nu stii nimic, iesi afara!”. Atat de scarbit am fost ca am renuntat sa mai caut, ba in cateva luni am plecat afara unde am muncit 8 ani in constructii, pe bani adevarati. Asta e nivelul patronilor din turism, niste interlopi si aroganti fara viziune, dar plini de ei! Din partea mea poata sa dea sectorul faliment, eu de atunci nu am mai calcat pe litoralul romanesc, dar am fost in alte tari in fiecare an in concediu!
Comentariu beton!28
🤷♂️
Mii de români lucrează în Bretania. Zboruri directe spre Sibiu ? De unde. Cică nu s-ar umple avioanele. Avion între București si Sibiu? Nici atât. Facem 5h30 cu trenul rapid pentru 300 km. Flixbus ? 40 de ore. Rămâne Beauvais. Se mai duc oamenii in România pentru a-și vedea familia sau să rezolve cu diferite acte. Cum să atragi turiști străini ?
Ha?
Hă? Adică dacă era avion din Sibiu și românii puteau pleca acolo la muncă, veneau străini mai mulți? Smftuna, esti dintre ăia care la orice postare a ynei companii aeriene comenteaza „Sibiu-Bretania?”
Colega @Lucia explica mai jos ca Rennes, capitala Bretaniei, este infratita cu Sibiu. Daca bretonii ar vrea sa viziteze orasul frate din Romania, ar fi descurajati de faptul ca nu sunt zboruri non-stop si ar face mult pe drum. Eu asa am Interpretat ce a scris @Lucia.
@Libelula:
1. Atunci ordinea e total aiurea
2. Crecă au rupt bretonii vizitele in Almaty, Brno, Cork, Exeter, Jinan (China), Louvain, Poznan, Rochester, Sendai. Și in Sibiu canci, că nu aveau zbor direct 😂😂😂
Hai sa nu ne rahatim pe noi ca avem o tara superba. Dpdv turistic oferta este slaba. Drumuri de rahat, cateva peisaje mai interesante si cateva orase unde te simti turist (gen sibiu brasov, cu preturi mari insa). Satele noastre sint pilaf. N-are rost sa comparam zonele rurale de la noi cu altele din europa vestica. Litoralul nostru este o mizerie (aici e si vina faptului ca este nisipos si din aceasta cauza apa nu este limpede ca la greci de ex). N-avem o zona de costa stancoasa unde sa fie niste peisaje faine (asa cum au de ex bulgarii pe zona tyulenovo kamen briag etc). La munte te mananca ursii. Prin orasele mari e japca pe fata la preturi. Plus ca nu ai ce face, nu sint ofertante cum sint orasele mari din vest. Comunismul le-a distrus, le-a umplut de blocuri. Zona deltei cu cateva exceptii este o beshina.
Bucuresti, capitala, este o flegma pe langa orice alta capitala europeana. Are un spîrc de centru vechi si ala vai steaua lui. Insa beshini si preturi de paris.
Oricat ne-am alinta ca sintem ofertanti sau am putea fi pe partea de turism, nu prea este asa.
Comentariu beton!21
Încep prin a menționa că oferim cazare în satul Măgura din 2015 și avem nota 9.9 pe Booking, deci cred că facem parte dintre cei ok. Tu ai 100% dreptate cu ce zici, dar totuși crezi că noi ăștia puțini care oferim condiții ok, nu suntem influențați de faptul că se construiește haotic si că totul este urât unde întorci capul, că acolo unde ne ajuta natura, e plin de urși și străinilor le e frică să mai meargă în drumeție, că dacă vrei să mergi la ski stai o grămadă la coada la teleski, că în satele tradiționale drumurile sunt neasfaltate și rupte și că punem piatră pe ele din banii noștri pentru că primăria nu are buget, că ne captăm singuri izvoare pentru că pe cei de la stat nu îi interesează de unde avem noi apă deoarece e densitate mică de oameni pe mp și nu le rentează să ne racordeze la apa și canalizare, că avem cea mai scumpă energie din Europa și că ne costă încălzirea și apa caldă mult mai mult decât în alte țări, că plătim taxă de promovare turistică la primărie fără să se facă nici o promovare, că plătim taxă de salvamont pentru cazare în orașul Brasov, unde mulți vin pentru business, nu pentru drumeții, că platim la 6 entități drepturi de autor, deși nu difuzam muzică ambientală sau filme, că avem concurență neloială, jumătate din cazările listate pe net fiind la negru, fără certificat de clasificare, deci fără să plătească vreo taxă sau vreun impozit, că de peste tot urla muzica de îți sparge creierii din cap, iar dacă suni la poliție, ți se spune sa închizi geamurile? Toate astea se întâmplă numai din vina statului. Străinii nu vin în România și pentru că nu e mare lucru de vizitat în afară de natură, dar dupa cum știm marea e mai frumoasă la alții, iar pe munte ești mai în siguranță în alte țări, nu te mănâncă ursul. Ar veni doar dacă ar fi ieftin, dar nu are cum să fie ieftin când statul îți pune numai bete-n roate. Înainte de pandemie când inflația era rezonabilă și prețurile mult mai mici, la noi era plin de străini, nu se vorbea română în curte între iunie si septembrie. Dar, de când nu mai este așa ieftin, nu mai vin, pentru că nu prea au ce face în România. Lor le place sa vină să se uite la noi la țară cum trăim ca-n secolul 19, doar că vor să facă asta la 40 Eur/noapte, nu la 70. E tare complicat, dar nu e numai vina noastră.
Tichetele de vacanță au avut si un singur impact pozitiv, în sensul în care mulți au intrat în legalitate pentru că altfel nu puteau beneficia de acest ajutor de la stat.
Comentariu beton!31
Stimată doamnă, am înțeles mesajul și supărarea dumneavoastră dar realitatea este altă, localnicii din satul Magura nu doresc să fie asfaltat drumul ce serpuieste peste munte și știu asta de la o localnica din Peștera. Cât privește prezența urșilor nu aș fi atât de îngrijorată cum sunt de hoardele de câini ciobănești lăsați liberi pe coclauri și despre care nu vorbește aproape nimeni dar care au adus pagube localnicilor de prin prejurul satului Măgura și Peștera.
Același faliment plăcut le doresc și eu celor din așa zisul turism românesc!
Plus durata drumului pana la Magura. In fiecare vara am prieteni straini care vin pentru Rockstadt. De obicei, i-am cazat in Moeciu de Sus si am facut cu ei ture prin zona, pentru a le arata tot ce se poate. Drumul Bucuresti – Moeciu sau Rasnov, este o adevarata durere. Si fara sa existe portiuni unde se lucreaza, nu mai spun despre momentele in care exista portiuni unde se lucreaza la sosele… De fiecare data i-am adus in Magura si au ramas impresionati. Dar, asa cum ati spus, statul este primul dusman al turismului sanatos. Si coruptia generalizata care permite multora sa functioneze fara nici un fel de autorizatii, fara nici un fel de responsabilitate fiscala, deci fara taxe sau mai rarut ca-i mai dragut. Aveti dreptate cu faptul ca unii au intrat in legalitate ca sa poata primi tichetele, totusi, in aceeasi masura, desi tichetele erau destinate exclusiv utilizarii pe teritoriul Romaniei, cunosc agentii de turism care luau aceste tichete ca plata desi intermediasera excursii externe. Dar cine sa verifice asa ceva?! Nu mai mentionez pe cei care isi vindeau tichetele altora si te trezeai cu diversi ca apar sa plateasca cu tichete desi…ei nu erau nominalizati pe tichet. Degeaba le spuneai ca nu ai voie si e ilegal, plecau la hotelul de langa, unde li se accepta asta. Nu mai mentionez de taxa platita la primarii, pentru asa-zisa „promovare turistica”, pe care, spre ex. in Bucuresti, madam Firea facea festivalul micilor prin parcul National, unde nu veneau nici un fel de turisti ci localnicii din zona, dar actiunea era platita de aceasta taxa platita de turisti…
Nu in ultimul rand, sunt multi cei care arunca cu noroi in tot ce inseamna Horeca in Romania, chiar daca atunci cand merg la o pensiune sau alta, prefera sa nu primeasca factura si sa plateasca TVA la servicii, ajutand astfel la proliferarea acestor situatii de evaziune fiscala si a celor care nu au nici un interes in a fi corecti in comportamentul de afaceri.
Rennes este înfrățit cu 13 orașe, printre care Almaty, Brno, Cork, Exeter, Jinan (China), Louvain, Poznan, Rochester, Sendai. Și Sibiu.
Recunosc că pe mine m-ai pierdut…care e legătura cu subiectul?
Noi cautam cazare la pensiuni care sunt afaceri de familie, foarte rar la hoteluri.
Avem o pensiune de suflet in Maramures, dar fiind din estul tarii dureaza foarte mult drumul, il facem din 2 bucati. Pentru mine e moartea pasiunii sa merg in concediu la noi pe dn-uri prin zeci de localitati, unele cate trei unite intre ele, e jale. Asteptam autostrada aia A7 sa putem sa mai castigam ceva timp cand plecam prin tara.
Pentru majoritatea strainilor cred ca e destul de dificil sa suporte astfel de drumuri.
Doar un exemplu scurt- in Italia in Dolomiți la o cabană ( și cum arata cabanele alea…)2000m plus altitudine, și iarna și vara un espresso 1.3-1.5 euro. Urcat acu 3 săptămîni până la Amfiteatru Transilvania pe lângă Moeciu – 1 ciocolată caldă la un kiosk obosit servit în pahar plastic -19 lei. Horeca România…
Comentariu beton!15
Cazări in România anul ăsta: 1 noapte, și aia luată ca să nu facem Valea Prahovei de 2 ori intr-o zi – c-am vrut io să fac sirop de muguri de brad. Din partea mea, le urez un sincer „faliment plăcut și rapid”.
Ieri am revenit dintr-un tur în Iordania – știți cât am plătit pe 4 nopti cu demipensiune, microbuz și ghid doar pt noi (11 persoane), intrările la obiective (doar Petra e 70$), tur cu jeepuri pe dune, viză, etc? 515$/pers. Bine, excursia asta e vândută de agențiile din RO cu 8-900E. Acum o luna am stat pe malul Oceanului Indian, cu 60E/noapte – camera cu ieșire direct pe plajă. Iar jegurile dela ANAT plâng că nu avem turiști? La ce prețuri și servicii avem?
În sfârșit cineva care spune adevărul.
Bun articolul,exact asa
BRAVO!!!
Hai sa nu ne mai plangem atat doar de patroni si servicii ca si de partea cealata a turistilor sunt probleme la fel de mari.
Turistul vrea conditii de lux pe bani putini si daca le are, isi bate joc. Spun asta din punctul de vedere al unui om care de un an inchiriaza pe platforme o casa in regim hotelier atat pentru romani ( majoritari) cat si straini.
Sa va povestesc ca daca 10% dintre ei sunt ok?
Casa are curte proprie cu gradina, locuri de parcare, terasa.
Camerele sunt de 5* si ca dotari de la aparatura de bucatarie ( roboti, ustensile, etc) pana la bai dotate cu apa de gura, periuta si pasta, acetona, demachiant, elastice de par, tampoane de 2 feluri, prezervative, trusa prim ajutor, crema de maini, si atat de multe ca nici eu nu am acasa.
La bucatarie pe langa cafea si vreo 4 tipuri de ceai, exista miere, zahar alb, zahar brun, indulcitor, lapte, apa, condimente, gheata, frapiera, etc.
Casa e la 5 minute de Unirii iar 200 de pe noapte de persoana din care scad taxe booking, impozit pe venit va sunt firma, tva la stat, etc, li se pare exorbitant acesti 200 de lei pe noapte de persoana.
Dar unde voiam sa ajung. Targetul nu sunt turistii tineri pusi pe rupt si distractie de centrul vechi ci oameni mai ,,spalati” si am avut numai neplaceri.
De exemplu oala cu mancare cu tot pusa in masina de spalat vase, mizerie nu mai zic, wc-uri infundate, seminte, alune si ce vreti voi si in fetele de perna.
Si multeeee, as scrie o carte si despre turisti. Pana sa fiu in aceasta postura i-as fi bombardat pe toti din HORECA dar tocmai de aceea am vrut sa ofer ceva premium si subevaluat ca si cost si am avut 90% surprize neplacute.
Asa ca think twice!
Un articol care te unge pe suflet și care conține exact esența distrugerii turismului românesc, organizat dupa ureche ,după conceptul ,,dă-i cu negru peste verde, ca stăpânul (adică clientul nostru… ) e chior, nu vede.. Se vede, de la o poștă , interesul celor din HoReCa, doar pentru umplerea propriului buzunar, si asta cu larga contribuție a autorităților, care au mijloace de corecție a abuzurilor din turism, la îndemână, dar nu le folosesc din cauza funcționarilor corupți , din instituțiile create sa le aplice . Din păcate, aceeași mentalitate se manifesta si in domeniul asigurărilor, al disciplinei în construcții, mai nou si în justiție, ce mai, cred ca sunt mai ușor de menționat domeniile mai puțin atinse de mortul corupției…
Până la urmă este normal ca omul care vrea un concediu plăcut, pe banii lui, să si-l facă în afară, acolo unde nu apare doar ca vânat bun de stors de bani si mi se pare cea mai buna idee , aceea de a dărâma tot eșafodajul clădit pe nesimțire si servicii proaste, cu prețuri de 5 stele si de a lua totul de la capăt pe principii corecte , calitate/preț…
Cred ca abuzurile comise de turiștii nedusi la biserică, pot fi sancționate, conform unor legi în vigoare, pentru distrugere si alte acțiuni pedepsite de lege, cu condiția ca organele care le aplică , să-și facă treaba cu profesionalism , nu ca unii care sunt plătiți cu mai mult decât li se cuvine si se plâng de prea multa muncă…
Crezi, dar te rog sa demonstrezi tu, cel pagubit, ca a rupt gigel nuș ce, manjit pereti, diverse, cand el cu pretenii lui2-3-7 nu conteaza, spun ca asa era cand au ajuns, n.au facut ei asta!
Te rog, probeaza asta, adica dovedeste treaba asta in fata organului de militie, iar dupa ce faci asta, sa presupunem, desi nu vad cum, sa.ti spuna dom procuror ca prejudiciul e prea mic (cateva sute de lei, maxim 1000) si nu se justifică efortul, deci se claseaza!
Asta daca ai noroc sa primesti vreun raspuns la sesizarea ta, daca nu cumva trec vreo 2 ani si se prescrie!
Eu cred că voucherele au avut exclusiv rol electoral,sau de plată a datoriilor politice. Și nu pot să vă spun aici cât rău ne-au făcut așa ziși turiști neieșiti din târgul lor până n-au primit vouchere.
Soluția e simplă, să dea guvernul tichete de vacanță la cetățeni străini 🤣
Nici o compasiune atâta timp cât organele de control și clienții găsesc nereguli cu privire la curățenie și securitate alimentara. Are trebui sa li se ridice dreptul de operare. Începeți cu măsuri drastice. Sunt tot felul de „Urechiști” .
Sunt bugetara și am primit câțiva ani voucherele de vacanta. În plus, sindicatul ne-a făcut o oferta la un hotel de 3* la Venus, cerandu-ne confidențialitate (ca reducerea era doar pentru noi), asa ca pentru 3 nopți am dat voucherele integral plus vreo 600 ron de la mine. Deci pentru 3*, oamenii cereau LA OFERTA vreo 700 ron pe noapte pe camera pentru o persoana. Când întru în camera, nu aveam foehn. Cobor la Recepție și mi se spune ca nu pun în fiecare camera, doar dacă se cere si cu garanție. Ma apuca spumele și le spun cum tocmai venisem de la o conferinta din Frankfurt unde plătisem 70 euro pe noapte la 3 stele și aveau și foehn, și TV și toate, iar standardul de 3 stele e general, nu variază. Răspunsul receptionistei, oftand: „Da, dar e altceva, e Germania…” Ca urmare, eu la Venus Cap Aurora unde lângă hotelul de 700 ron/noapte la oferta începe papurisul nu mai merg.
0
Ai avut noroc! In Venus la Sunrise Paradise in a doua zi a facut toxiinfectie alimentara fiica cea mare, am ajuns la urgente in Mangalia cu ea, iar in ultima zi sotia, de am crezut ca moare in masina pana in Cluj! Am plecat la 9 dimineata din Venus si am ajuns la 12 noaptea in Cluj, fara oprire! Never again! Fraier am fost ca nu i-am dat in judecata! Un prieten ospatar mi-a spus ca toxiinfectiile apar de la mancare expirata si stricata, o pot repune in consum cu alte ingrediente si chimicale ca nu simti nimic cand mananci! Doar in stomac isi face efectul!
Doar eu am scapat ca imi luasem niste palinca de 50⁰ cu mine si mai sfinteam cafeaua pe plaja, o faceam cafea turbo, sunt convins ca doar ea m-a ajutat!
Horeca pe paine timp de 13 ani aproape, un domeniu care imi place maxim. E adevarat, mai din back-office, asa. Am lucrat pentru o companie hoteliera mare, romaneasca. Cu hoteluri in mai multe orase, unele mai mari, altele mai mici. Totul oficial, venituri inregistrate integral, salariatii platiti integral pe cartea de munca. Am vazut cum functioneaza concurenta neloiala in special in zonele mai mici, acolo unde o pensiune sau un hotel de maxim 10 camere erau detinute de o familie. Acolo era maximul de evaziune, incepand cu veniturile nedeclarate sau salariile platite in cel mai bun caz doar jumatate la negru. Nu mai spun pe partea de investitii, unde s-au luat fonduri europene nerambursabile… Dar marea nenorocire este transformarea peste noapte a proprietarului de pensiune sau a sotiei, in arhitect-designer si tapetarea camerelor conform propriilor dorinte si asteptari, fara vreun interes real in a asigura confortul oaspetelui, cu largul concurs al „faimosului” minister al turismului care acorda clasificarile… De multe ori nici macar nu exista gandirea ca poate turistului nu ii place cum ai aranjat camera, exista auto-suficienta proprietarilor, daca lor le place cum ar putea sa nu ii placa altcuiva?! Am incercat sa fac cateodata anumite sugestii proprietarilor de diverse pensiuni cu privire la anumite servicii sau situatii, cateodata mentionand faptul ca lucrez in domeniu, nu vreti sa stiti ce mi-au auzit urechile, desi…intotdeauna am avut aceste discutii in privat, nu prin review-uri pe internet. Nu pasa nimanui. In alta ordine de idei, mi-a fost greu sa observ cum noi gaseam foarte greu oameni in sezon in anumite locuri, cand noi plateam salariile oficial si corect iar altii, platind la negru, reuseau sa gaseasca acei oameni care mergeau sa lucreze la negru pentru ca primeau mai multi bani acele 2-3 luni, chiar daca nu se plateau taxele la stat. Nu ii pot blama pe oameni, dar pe faimoasele autoritati care s-au facut si se fac de ani de zile ca nu vad, se fac ca nu ii pot prinde pe cei care practica aceste metode…nu pot sa nu ii acuz de intentie de subminare a concurentei loiale care ar trebui sa existe intre jucatorii economici pe o piata. Nu mai vorbesc despre eludarea TVA sau cumva, despre taxele care se platesc organismelor de drepturi de autor (vreo 5 la numar, pentru un hotel). Basca taxele locale platite de o societate la primarie, pentru cladire, versus pensiunea care e pe numele lu’ nea’ Marcel si pentru care plateste 10% din totalul taxei pe cladire platite de catre o societate care ar detine aceeasi cladire… Aceasta situatie incurajeaza lipsa de interes a multor hotelieri pentru turistii straini sau a celor care chiar stiu ce inseamna turism.
Foarte bun articolul ,expune adevărul despre turismul mai ales pe litoralul românesc.Multe hoteluri de la mare cer o grămadă de bani pentru servicii de proasta calitate.Au niște camere mici , mobila veche și mâncare de cea mai slabă calitate .😭
Cred că titlul e greșit, Mai bine să ne plângem in cor de toată economia națională si criza in care na-am băgat singuri. Am observat o repulsie si o răzbunare a turiștilor romani pe Horeca de pe litoral, iar acum se extinde și pe la munte si in restul țării, iar nimeni nu intervine cu nimic, avem un guvern de incompetenți care nu știu decât să pună biruri in loc să vină cu soluții, in timp ce românii își cara bănuții in Grecia, Bulgaria sau Egipt. Bravo , românule, ești Patriot!!!! Dar sa întrebat cineva ce se întâmplă dacă proprietarii Horeca nu mai cumpără produse românești si spală lenjeriile cu Savex bulgaresc in loc de Dero Ploiesti vând apă Alcalia in loc de Biborțeni, bere Zagorka in loc de Ursus, mezeluri și brânzeturi bulgărești si așa mai departe, oare firmele producătoare românești nu vor da afară zeci de români că le-au scăzut vânzările . Este un lanț care se răsfrânge tot asupra noastră. Bulgaria din sărăcia Europei a ajuns să ne depășească Trebuie să luăm exemplul Poloniei, Cehiei, Bulgariei să învățăm să cumpărăm produse românești si servicii românești,in felul acesta rămânem în picioare, altfel, o să ajungem să mergem la muncă si in Bulgaria, sclavi.
500.000 romani pe zi in Bulgaria in August iar pe litoralul romanesc doar in weekend 100.000 iar in cursul săptămânii 35-40.000. Când vin facturile marite si nu avem bani să platim cosul la Kaufland, ar trebui să luam cate o lopată si să mergem in Bulgaria să săpăm ( metoda Băsescu) Bulgarii ar trebui să pună panouri cu ” Aici sunt banii dumneavoastră” să știe românul unde să sape :))) La cate miliarde de euro a dus Romania acolo trebuie să găsească ceva
Să nu mai vorbim de evaziunea fiscală enormă când vorbim de pensiuni. În ultimii 25 de ani, nu cred că am primit mai mult de 5 facturi după ce am fost cazat la pensiuni.
Tocmai am sosit din China unfe am stat o saptamana in Beijing. Am locuit la un hotel de trei stele (luate pe bune) aflat la 4 km de piata Tiananmen la un tarif mult mai mic decat o pensiune medie din Romania. Preturile la restaurante cu 30 – 40 % mai mici decat la noi. Peste tot o curatenie exemplara. Nu dezvolt dar sunt de acord cu acest articol.
Parerea mea este ca statul roman nu ar trebui sa investeasca in mod direct in turism. Pentru ca in general turismul produce locuri de munca prost renumerate.
Turistul are nevoie de infrastructura si informatii in primul rand. Majoritatea nu au chef sa inchirieze o masina in tara unde se conduce cel mai periculos in Europa.
Spun asta din ce mi-au zis oameni care au venit sau nu in Romania. Unii au inchiriat masina cu sofer, gen.
Știri precum familia aia de spanioli spulberata într-o dacie pe la Deva au ajuns in toata Europa.
Revenind la bani, vorbeam cu șoferul de taxi din Algarve care imi spunea ce frumoasa e tara lor si câți turisti au, dar se si plangea de sărăcie. I-am zis ca in Romania turismul nu prea are loc in economie, dar in schimb facem centurile, volanul, softul si alte componente din mercedesul lui si avem optiuni de cariera mai bune decat a fi ospătar ca fiul lui.
Turismul va veni de la sine daca faci infrastructura, cale ferata Otopeni – Brasov si alte destinații. Nu e nevoie sa il promovezi.