Anul trecut, pentru prima oară în această viață, am făcut Crăciunul în pantaloni scurți și tricou cu mânecă scurtă. Și nu pentru că era foarte cald la noi în casă, ci pentru c-am plecat într-un loc unde puteai să stai pe străzi în pantaloni scurți și tricou.

Pentru mine, care urăsc visceral iarna și frigul, a fost ceva senzațional, îmi dorisem dintotdeauna să pot face asta. Dacă aș avea cum, la 1 noiembrie m-aș muta într-un loc în care temperaturile nu scad sub 20 de grade și m-aș mai întoarce în prima săptămână din aprilie.

Dar, din nefericire, nu am cum, așa că trebuie să mă mulțumesc cu evadări din astea de câte o săptămână sau două în locuri unde locuitorii au văzut zăpadă doar la televizor, iar frig înseamnă singura noapte din an în care scade temperatura la 14 grade. De dau toți fuga la magazine a doua zi și golesc rafturile de calorifere electrice pe care nu le vor folosi niciodată.

Nfine, ați prins ideea.

Acum vreo două luni, pe când afară încă era cald si bine, vorbeam prin casă cu Mara. Subiectul era ce facem de Crăciun? Cum ar fi să mergem din nou în Tenerife? Sau poate în alt loc în care poți să bei bere rece ca gheața, pe plajă, în noaptea de ajun.

Dar eu aș fi preferat Tenerife, mai ales acum știam exact despre ce e vorba, știam cum se întâmplă lucrurile acolo, știam mersul foarte bine.

Plus că, de ce să mint, știam exact că odată ajunși acolo, orice am fi făcut, oriunde am fi mers, orice am fi cumpărat, ne-ar fi costat mai puțin decât în București. Poate știați, poate nu, Tenerife este una dintre cele mai ieftine destinații.

Ei, pe când dezbăteam cu Mara, au apărut brusc în peisaj copiii. Auzeau ce vorbeam și-au apărut ca din pământ lângă noi. Nu că ne-am fi ferit de ele, dar de obicei le spunem ce avem de gând să facem doar după ce ajungem la o concluzie, ca să nu producem așteptări false și ulterior dezamăgiri.

Acum, dacă tot veniseră, le-am lăsat să participe la discuție. Și-au participat, doar că nu așa cum v-ați imagina voi. Sau noi.

Ambele erau revoltate de idee, ne-au spus clar și răspicat că nu mai vor să meargă în Tenerife de Crăciun. Și nu doar în Tenerife, nu mai vor să meargă nicăieri altundeva de Crăciun, indiferent că vorbim despre Maldive, Tenerife sau Rădăuți.

Stați așa, mă, dar de ce?, mi-am exprimat uimirea nedisimulată. Efectiv nu-mi venea să cred ce-mi aud urechile.

Că pentru ele, Crăciunul e la noi acasă. Că vor să împodobească bradul. Că vor să desfacă dimineața cadourile, că vor să simtă că e Crăciun. Și, argumentul suprem, pentru că în Tenerife n-au simțit că e Crăciun.

Aici trebuie să vă spun c-am căutat o jumătate de zi brad în Tenerife. Brăduț, mai bine zis, că brazi se găseau peste tot. Dar nouă ne trebuia un brăduț mic pe care să-l putem pune pe o masă din apartamentul pe care îl închiriasem.

Am găsit în cele din urmă, după care am cumpărat și cadouri să le punem „sub” el. Pe scurt, am încercat tot ce-am putut să facem să se simtă Crăciunul cât mai apropiat de cel de acasă.

După cum vedeți, n-a contat absolut deloc. Copiii nu doar că nu-și doresc să facă încă un Crăciun în Tenerife sau oriunde altundeva, dar le-au dat lacrimile în timp ce ne explicau de ce. Și indiferent ce argumente am folosit, au rămas ferme pe poziție: vrem la noi acasă!

Și iată cum vacanța mea de Crăciun la mare, la soare, cu o bere în mână, în pantaloni scurți și tricou, probabil va rămâne singura din această viață.

Pentru că n-avem cum să plecăm în altă perioadă, singura în care putem lua și copiii este fix vacanța de sărbători. La revedere, căldură, bine ai venit, crivăț!

Altfel, deși de față cu ele n-am recunoscut, să știți că pe mine m-au impresionat tare de tot cu dorința lor de a face Crăciunul așa cum îl simt ca fiind Crăciun. Copiii sunt cei mai mișto omuleți de pe Pământ.