În ziua dinaintea ciclonului Barbara a fost dezmăț la toate televiziunile și pe toate site-urile de știri. Practic, dacă stăteai să-i asculți, urma să ne cam vină sfârșitul, muream toți, scăpa doar cine putea.
Ok, eu înțeleg că e și vina autorităților care ar fi trebuit să mai retragă din codurile alea roșii și să mai scadă din gradul de alertare al populației, dar știți ce? Degeaba ar fi făcut asta, că ăia de la știri ar fi preferat să-i dea înainte cu panica și înspăimântarea populației. Audiențele nu se țin cu „hai că până la urmă n-o să fie așa rău”.
Apropo, fac o paranteză. Nu sunt nici două luni de când urma să murim cu toții de la secetă. Umblau echipele de reporteri pe teren ca câinii care amușină cozile cățelelor în călduri, căutau orice râu cu debitul micșorat, căutau orice lăcușor care a secat. Nu era zi lăsată de Bărbos să nu aud că Dunărea e la cote minime istorice și că practic mai avem un pic și nu mai avem nevoie de pod sau bac să trecem la bulgari.
Și nu înțeleg de ce nu trimit reporterii ăia și acum, când plouă de două săptămâni, să-mi arate lăcușoarele alea dacă mai sunt secate, să-mi arate care e faza cu râurile alea cu debitul scăzut. Dar Dunărea, cum e Dunărea acum, când vorbim? Oare o fi secat de tot? Am închis paranteza.
Să ne înțelegem, nu sunt imbecil, înțeleg care e treaba cu schimbările climatice și ce aduc în urma lor, nu contest sub nicio formă că astă-vară a fost secetă. Și că probabil va fi din ce în ce mai nasol.
Ce mă enervează pe mine este modul în care în special televiziunile, dar și alte canale media, aleg să prezinte faptele. Concep știrile special să aducă panică și frică.
Da, e la mintea cocoșului că rating-urile sunt mult mai mari când vinzi înspăimântarea populației, prin urmare 99% dintre știri sunt concepute în acest mod. Nu știu dacă ați văzut știrile Pro din seara de dinainte de ciclon, dar a fost o desfășurare de forțe care practic anunța apocalipsa.
Iar cel mai rău e că în foarte multe cazuri sunt dispuse să mintă sau să omită cu bună știință bucăți de adevăr, doar pentru ratingul ăla nenorocit.
O să vă dau două exemple pe care la am întotdeauna în cap când vine vorba despre știri.
Acum câțiva ani, pe vremea când lucram încă în vânzări, fusese tot un ciclon din ăsta, doar că pe vremea aia nu se numea ciclon. Încă nu descoperiseră televiziunile că „ciclon” sună mult mai înspăimântător decât „furtună”.
Nfine, faza e c-am văzut seara o știre din Tulcea, unde plouase atât de tare încât locuitorii nu se mai puteau mișca decât cu bărcile prin oraș. Norocul lor că fiind oraș dunărean aveau bărci, altfel cine știe cum s-ar fi deplasat. Ceva groaznic, vă spun, să nu dorești nici dușmanilor.
Doar că a doua zi a venit la noi în firmă un client din Tulcea, un tip cu care mă știam de multă vreme. Evident, primul lucru pe care i l-am spus a fost legat de furtuna cea groaznică. Chestii de genul: „îmi pare rău, ce nasol! Cum ați reușit să veniți cu mașina? A început să se circule normal în Tulcea?”.
Se uita omul ăla la mine ca picat din lună, de-a trebuit să-i explic ce văzusem seara la știri. A râs cu sunet și mi-a explicat că s-a făcut baltă într-un singur loc din oraș (unde se făcea de fiecare dată când ploua mai tare) și că acolo s-au dus toate televiziunile. Care au filmat din special din unghiuri din care nu-ți dădeai seama că e apă doar în locul ăla. În rest, totul era absolut normal.
Al doilea exemplu e ăla cu criza cartofilor. Mai țineți minte? Acum vreo câțiva ani, nu mai știu din ce motiv, cert e că a existat o problemă în aprovizionarea cu cartofi supermarketurilor. Evident, panică maximă pe toate canalele de știri, ce ne facem că n-o să mai avem cartofi? Practic, românii urmau să moară de foame.
Nu mai țin minte exact ce televiziune era, dar inclin spre una dintre antene, cert e că s-au dus să transmită în direct dintr-un supermarket, să arate populației rafturile goale, acolo unde ar fi trebuit să fie cartofii. Lovitură de rating urma să fie, nicio altă televiziune nu mai avusese ideea asta senzațională.
Doar că, ce să vezi, supermarketul respectiv primise între timp cartofi și rafturile nu mai erau goale. Așa s-au apucat să le golească reporterii pentru că, nu-i așa, de ce să lași adevărul să strice o știre bună? Ce nu știau ei era că-i filma lumea de prin magazin, în timp ce goleau rafurile de cartofi.
Nu mai insist, c-ați prins ideea. Cert e că 99% dintre știri sunt concepute în așa fel încât să inducă panică și frică. Iar treaba asta nu e doar tristă, dar mi se pare și un pic de inconștiență acolo. Sper din suflet ca la un moment dat să se întoarcă împotriva lor tot ce fac acum.
P.S. În pandemie am renunțat să mă mai uit sau să mai citesc știri și să mai citesc știri, pentru că absolut toate erau despre cât de nasol va fi și cum vom muri toți în chinuri. La un moment dat n-am mai rezistat și am hotărât să nu mă mai uit și să nu mai citesc decât strictul necesar, dacă vreau să rămân sănătos la cap.
sursa foto: freepik.com
Păi era și vorba aia în pandemie „după ce mă uit la știri, trebuie să văd un film horror, să mă mai liniștesc”! 😀
Comentariu beton!50
:))))))))
Sunt atâtea programe care pot fi urmărite pe TV, plus ce e pe internet, deci cine alege să se uite la “știri” și-o face cu mâna lui/ei. Dacă le mai iau și în serios, atunci chiar că nu mai e nimic de zis.
Autoritățile nu trebuie să decidă codurile în funcție de televiziuni.
“Știrile” nu se vor schimba pentru că panica vinde cel mai bine, mai ales la o populație cu un nivel de educație mai redus. Așa că mergem înainte, că înainte era mai bine. 😁
Te-ai dus în spam de la „popPULAție”. 😀
Mulțumesc! O să încerc să evit. 😁
Problema e ca, în unele cazuri, îndeosebi alea cu măririle de taxe și preturi, știrile se cam adeveresc. Acum nu știu dacă media se ia după guvern sau guvernul după media…
Cică Taifun înseamnă vânturi supreme. Aşa citisem eu undeva, cândva. Bine cá nu suntem la ocean că s-ar fi adeverit prognoza. 🌧 🌊
Din ce observ eu mereu, dar MEREU, e faptul că astfel de știri distrag atenția de la alte chițibușuri. Chiar și în perioada cu OUG13 al lui Dragnea s-a încercat, dar lumea nu a pus botul și televiziunile apoi și-au făcut rating din asta.
De câte ori e vreo ordonanță de trecut, apare un amalgam de astfel de știri…
Si eu tot in pandemie am renunțat sa ma mai uit la televizor pentru ca erau numai grozavii sau evenimente ridicole. Dupa ce am văzut ca au primit vaccinurile pe aeroport cu un fel de ceremonie militara la care a participat medicul care conducea activitatea de vaccinare, îmbrăcat in uniforma -cred ca – de ceremonie, am spus ca e prea mult ptr mine. N-am nimic cu vaccinurile, dar sa le primești cu ceremonie militara mi s-a părut ridicol. De atunci am scăpat de toate sfârșiturile lumii de la televizor pe care mi le raporteaza părinții mei sau ajung in bula mea de pe internet. Si daca vine sfârșitul lumii, ma gândesc ca ăștia de la tv, in iluzia lor, ar fi in vreun buncăr , nu pe ecran.
Lumea se simte mai bine cand aude ceva rau. De la prea bine li se ia. Asa ca reporterii nu fac decat sa se orienteze la ce se vinde mai bine.
Romanul e învățat de mic sa se abata catastrofe asupra lui si el sa stea si sa le aștepte.
Miorița. Sta ala ca idiotul satului, canta si se tânguiește așteptând sa-l omoare aia.
Drobul de sare sta sa cada in capul copilului si ma-sa si bunica-sa stau si se uita.
Deci, televiziunile livrează catastrofe. Si daca idiotul satului n-avea Facebook, acum are si comentează ca de făcut, oricum nu face nimic. Numai se hrănește zilnic cu catastrofe. Daca sunt la alții, cu atât mai bine.
Eu nu mai ma uit la stiri- stirile noastre -de vreo 15 ani …alerta aia am scos-o demult …dacă chiar vreau sa aflu ceva hot …încerc cu vpn trei patru surse de dincolo …
Incerc sa nu ma aflu cu masina in albii inundabile 😂 decât 🙈
Dar mai e ceva ce face să se vândă ştirile astea ,în afară de marketingul cinic al tembeliziunilor …
Idioțenia cruntă a unui procent important (spre larg majoritar) din trăitorii Grădinii Măicuței&co
Dacă le-ai transmite coerent si real riscuri şi efecte posibile te -ar trimite în mă-ta urgent cu prostiile tale cu tot …
Zbang 🙈dacă le arăți nişte imagini fake din Bangweulu din Jos cu case flotante si manglieri rupți de apă ai tăi sunt cu interjectii spumoase si invocații le sine qua non :
Ferească Mneazoo ,Ajuta-ne Doamne Nu ne lasa …etc
Aceeaşi trăitori super stupizi care fac posibile o groază de alte prăpăstii ,
Cuvioasa , Călin Nebunu si altele ca astea
Atât
Eu am renuntat sa ma uit la stiri de foarte mult timp. Avem televizoare in casa dar foaaarte rar ajung pe canalele de stiri, scopul lor este, in principal, sa induca somnul. :). Mai prind stiri pe net sau, cum zicea cineva mai sus, ajung la mine dinspre parinti.
Pentru ca da, asta e principala mea problema legata de panica indusa de media. Filmeaza astia aici in Bucuresti un colt de strada inundat (la mine la bloc, de exemplu, se inunda f spectaculos strada la orice ploaie mai serioasa, nu stiu cum de nu s-au prins televiziunile ca aici e marfa buna de vandut) si la ai nostri la Buzau ajunge ideea ca Bucurestiul e sub ape. Sa te tii telefoane de la mamici si atacuri de panica. Am incercat sa le educ dar nu prea a mers, acuma ca au inaintat in varsta sunt si mai usor de speriat.
Si eu sunt genul de nu se uita nici la prognoze meteo, daca ploua cand ies din casa ok, poate iau umbrela, dar sa car io umbrela aia dupa mine ca au anuntat astia ploaie? No way, Jose!
Nu mai zic de stirile legate de inchis scoli si alte asemenea, n-apuca diriga sa ne anunte oficial ca ma suna bunicile: sa nu cumva sa trimiti copiii la scoala maine ca s-au inchis scolile! Si sa nu iesiti din casa, ca daca au inchis astia scolile e ffff grava situatia.
Of!
Ce faci sor’mea, te-ai mutat în București? 😁
Chiar la cumpǎrǎturi sǎ facem provizii n-am plecat, dar apǎ de rezervǎ în trei sticle tot am pus. 🙈
Vestea șoc este ca mâine cred ca ai doi ani de când nu mai fumezi. Eu trei săptămâni de când am spus gata cu fumatul. Am si 15 ani de la căsătorie, dar asta este altă poveste.
Am rezolvat de multă vreme.
Nu am programe Românești pe Tv.
Pandemia și suveraniștii, au adus și lucruri bune: am facut curățenie în agenda telefonică.
Block, inclusiv pe WhatsApp, unde îmi trimiteau toate mizeriile.
Evit pe cât posibil, inclusiv să fiu în preajma lor.
Chiar dacă este nuntă sau înmormântare 😂
Bun punct de vedere ….o sa mi revizuiesc si eu bula , desi multora le a trecut …au devenit cat de cat raționali
Bine a şi scăzut exponențial si expunerea dacopatică pe media …
Ce mă distrează e că apăruseră si o groază de izmenari, blanalagii , pileati si tarabostes, stefani cei mari , urş comunitari , tot felul de semiartişti paduchioşi punându-şi vocea dar şi talentul în slujba poporului obidit …doar doar or prinde un botez ..o ziua comunei Udați Mânzu cv acolo …
Unde s ticăloşii ăştia …mă musiu
Şi să-i şi umflu zic doar
E doar vina consumatorului de știri, aia vrea, aia primește…
Când ai un jurnal de seară de 90 de minute trebuie să-l ții pe prost cu ceva în fața ecranului să absoarbă toate reclamele.
Acum vreo 20 de ani una dintre televiziuni (cred ca Antena 1, dar e posibil sa ma insel) a incercat ca la ora 17.00 sa dea in majoritate stiri pozitive. Si ghiciti? In cateva saptamani au revenit la formatul initial, cu omoruri, violuri, accidente, etc, deoarece pierdusera telespectatorii. Concluzia este ca media ofera ce se cere, altfel devine irelevanta in piata.
Ai 110% dreptate in ceea ce priveste panica dementa indusa de televiziuni dar problema secetei este nitel mai complicata. Pentru noi, la oras, seceta este un fel de „heei, avem mai multe zile de plaja”, dar oamenii care au contact direct cu natura o resimt nu doar economic cat mai ales psihologic. Cumva le erodeaza chiar fundamentul conceptiei lor despre rostul vietii si le provoaca disconfort sau chiar durere. Faptul ca ei sunt martorii degradarii accelerate a mediului in care traiesc le produce o suferinta pe care nu stiu sa o definesc dar o vad de fiecare data cand ma intalnesc cu tata. El nu depinde dpdv economic de agricultura pentru ca este pensionar dar il macina intr-un mod destul de profund faptul ca nu mai poate cultiva mare lucru in gradina. Putinele legume pe care le produce le obtine intr-un solar.
Nu cred ca ploile astea au rezolvat seceta.
Problema este ca toate stirile s-au banalizat, uniformizat si imbecilizat.
Toamna avem stirile cu scumpirile din piete si interviurile cu babute care nu isi mai permit sa faca tone de zacusca (desi in acea perioada sunt cele mai mici preturi din an).
De Craciun avem stirile cu carnea de porc care s-a scumpit extrem – iara interviuri din Piata Obor cu mosi care nu isi permit carnea la 35 de lei kilu – desi in Kaufland e promotie la 17 lei kilu,
De 1 Mai avem filmari din cluburile de pe litoral unde tinerii se distreaza pe cinste si iara celebra intrebare – cat cheltuiti in acest weekend pentru distractie?
Apoi sezonul estival cu pretul la sezlonguri care e exagerat la noi, bineinteles fata de bulgari care au alta mare si alte conditii ….
A, si mai avem si problemele din agricultura unde seceta a facut ravagii – desi productiile agricole cresc de la an la an…
Sa ii intelegem si pe ei – trebuie sa dramatizeze ca sa deschidem televizorul.