Să nu mă înțelegeți greșit, n-am absolut nimic împotriva faptului că se stă la pândă cu radarele, dar aș vrea să văd că poliția rutieră mai face și altceva în afară de asta.

Personal, mă nedumerește foarte tare faptul că poliția rutieră este absentă de pe străzile și șoselele din țara asta. Nu știu, eu am în memorie vremuri în care exista multă poliție pe stradă, ceea ce nu se mai întâmplă acum.

Mă mișc destul de mult cu mașina prin țară și efectiv nu văd echipaje de poliție, în afară de cele care stau la pândă cu radarul. Altceva nu văd niciodată, pe nicăieri.

În București nu prea conduc, pentru că urăsc să-mi ies din minți la volan când văd atâta nesimțire în jurul meu. Dar măcar o dată pe săptămână tot fac un drum fix dintr-un capăt al Bucureștiului în celălalt. Nu pentru că-mi doresc, ci pentru că trebuie.

M-aș duce cu mijloacele de transport în comun, dar nu există această posibilitate decât dacă vreau să fac trei ore pe drum.

Nfine, repet, o dată pe săptămână sunt nevoit să fac drumul ăsta, străbătând literalmente tot orașul, de la un capăt la celălalt. Niciodată nu văd poliție, absolut niciodată.

Ba nu, mint, văd cele două echipaje pe care le știe oricine a condus măcar o dată prin orașul ăsta: pe cel care stă la Arcul de Triumf și pe cel de la Piața Victoriei.

Problema e ca de fiecare dată îi văd stând în mașini, nu se implică în niciun fel în trafic, probabil că trebuie să faci ceva extrem de grav ca să catadicsească să se dea jos. Ce atâta grabă, că nu dau turcii.

În rest, pe tot traseul ăsta despre care vorbesc, nu văd niciodată poliție. Dar știți ce văd? Nesimțiți care fac ce vor ei în trafic, asta văd. Mulți, extrem de mulți.

Dacă vă întrebați de ce traficul din București pare o luptă permanentă pentru supraviețuire, în care domnesc haosul, tupeul și nesimțirea, să știți că ăsta este motivul real: nu există poliție rutieră pe străzi.

Și neavând poliție, degeaba ai legi, că nu are cine să le aplice, nu are cine să-i pedepsească pe cei care le încalcă.

Pentru că noi nu de legi ducem lipsă, ci de cineva care să le ia banii și permisele nesimțiților care se pișă pe ele, pe legi.

Evident, în aceste condiții vine și întrebarea logică: dar de ce nu avem poliție pe străzi? Întrebare la care înțeleg că răspunsul oficial este: pentru că nu sunt suficienți polițiști.

Răspuns pe care l-aș fi crezut dacă problema asta ar fi fost de dată recentă, dar noi n-avem poliție pe străzi de ani mulți, de cel puțin un deceniu. Adică ar fi fost timp suficient să scoateți generații întregi de polițiști la școala aia de la Câmpina (sau unde naiba trebuie să mergi ca să te faci polițist).

Nu știu câți absolvenți ies de acolo an de an, dar bănuiesc că n-ar fi o problemă să triplezi numărul lor, nu? Mai ales dacă există un asemenea deficit de oameni.

Sau, dacă la Câmpina nu se poate mări numărul de absolvenți, mai faci o școală de poliție. Sau două. Sau trei. Sau câte trebuie ca să ai suficienți polițiști pe străzi. Cel puțin așa gândesc eu, în nemernicia mea.

Ca să nu mai spun că, șoc și groază, nici măcar nu e nevoie să trimiți atâta poliție pe stradă, pentru că trăim vremuri în care te ajută și tehnologia.

Este suficient să umpli Bucureștiul ăsta de camere video, după care să le trimiți nesimțiților amenzile direct acasă. Iar pentru asta n-ai nevoie decât de câțiva oameni la niște birouri.

Băi, vă dau cuvântul meu de onoare că nu este zi lăsată de la Marele Manitou, în care să mă mișc pe traseul Casa Presei – Arcul de Triumf, și să nu văd nesimțiții intrând pe banda de autobuz, aia delimitată cu stâlpișori, unde n-ar avea ce să caute.

Un om rău ar putea zice că problema asta ar putea fi rezolvată de echipajul ăla care oricum zace la Arcul de Triumf, dar chiar ar fi un om rău. Păi ce, suntem animale, obligăm polițiștii să se dea jos din mașină ca să vadă de ce intră ăia pe banda dedicată autobuzelor? Doamne, apără și păzește, doar nu vrem să-i exploatăm în halul ăsta. Plus că mai e și caniculă…

De-aia ar exista o rezolvare mult mai simplă care i-ar ajuta și pe băieții ăia din echipaj să stea pe Tik Tok cu inima ușoară: pui camere video pe tot traseul autobuzului. Ia ziceți, cam câți șoferi ar mai intra pe banda dedicată după ce le-ar veni în poștă prima amendă de 500 de euro?

Am mai povestit chestia asta, dar o s-o mai zic o dată. Eram în Palermo, mergeam cu autobuzul de la plajă către cazare, plaja fiind undeva la 10 km în afara orașului.

Când ne-am urcat în autobuz, am intrat pe waze ca să văd cam cât o să facem. Prieteni, am paralizat când am văzut că toți cei 10 km erau roșu pe aplicație. Practic nu se mergea, ci se stătea în coloană zece fucking kilometri.

Moment în care i-am zis Marei: „în autobuzul ăsta o să murim, mai bine o luăm pe jos”. Nici nu știu de ce n-am coborât.

După care ne-am pus în mișcare și, ce să vezi, am constatat că autobuzul n-are nicio problemă, se mișcă bine, în timp ce pe banda dedicată mașinilor se stătea în coloană, bară la bară. Fix ce-mi arătase și waze.

Și-acum vine lovitura decisivă: toate astea se întâmplau, ce oroare, fără ca banda dedicată autobuzului să fie delimitată cu stâlpișori, ci doar prin vopsea pe asfalt.

Practic, cei cu mașinile ar fi putut intra oricând pe banda de autobuz, doar că nu intrau. Mă uitam la ei cum stau în coloana aia fără sfârșit și efectiv nu-mi venea să cred că niciunul nu intră pe banda de autobuz. În București ar fi umplut-o și-ar fi blocat-o în secunda doi.

M-a impresionat atât de tare treaba asta, încât la cazare am căutat și motivul. Iar motivul era că amenda pentru pătrundere pe banda dedicată mijloacelor de transport în comun era, dacă țin eu bine minte, vreo 400 de euro.

Să ne înțelegem, 400 de euro pentru fiecare intrare. Că dacă în cei 10 km intrai de două, de trei sau de patru ori, pentru fiecare intrare primeai câte 400 de euro amendă. Cam așa se explica misterul coloanei de 10 km de mașini, dar și al benzii de autobuz libere.

Vorbim despre Italia, da? Știm cu toții că italienii nu sunt nemți și, cu toate astea, la ei se poate.

La noi de ce dracului nu se poate?