Articol scris de Iulia.

Ai mei au fost plecați câteva zile de acasă.

Prin urmare, date fiind vipiile de afară, am fost însărcinată cu irigarea vastelor proprietăți – recte 2 petice de gazon și vreo câteva ghivece cu flori.

Zis și făcut. Mă duc la ai mei. Descui poarta, intru în curte. Procedez spre casă. Descui ușa, dau să mă îndrept spre bucătărie, să îmi las traista și să îmi iau o apă.

Mă însoțește neplăcut un piuit insistent, care devine tot mai insistent pe măsură ce avansez spre bucătărie.

Reușesc să îmi dau seama la timp că era armată alarma și că dacă nu ajungeam în următoarele fracțiuni de secundă la panou, să o dezarmez, s-ar fi dezlănțuit un mic Jihad, pe care în primul rând probabil vecinii nu l-ar fi apreciat deloc.

Cu o viteză demnă de Usain Bolt în zilele lui bune, și în ciuda piciorușelor mele scurte, de minciună, reușesc să ajung la panoul cu taste și să apăs butoanele salvatoare.

Pfiu, mi-a trecut glonțul pe la ureche!

Mă duc să-mi iau o apă, să îmi revin după efortul substanțial depus, după care ies afară să mă apuc de activitatea pentru care mă dusesem acolo.

Identific tamburul cu furtunul pentru udat grădina, trag de el să îl duc până la cișmea, să îl conectez la sursa de apă. Pentru asta, e nevoie să îl cobor de acolo de unde se află, pe vreo 3 trepte, până la robinet.

Mă apuc să târ de el, fac o mișcare greșită, mi-l scap pe degetele de la un picior.

Emit suduieli și sudălmi și renunț, pentru că observasem cu colțul ochiului, printre lacrimi, că la cișmea era deja conectat un furtun. Iar după estimările mele de economist, nu inginer, concluzionez că e suficient de lung cât să conectez la el un aspersor d-ăla care se mișcă dintr-o parte în alta, acoperind astfel cea mai mare parte a grădinii.

Mă apuc să târ de furtun, îndes aspersorul, poziționez toată treaba, mă duc la robinet și dau drumul la apă.

Precizare 1: curtea alor mei e compusă din 2 petice, după cum ziceam. Peticul 1 e în plan orizontal. Peticul 2 e o ușoară pantă (sau rampă, depinde de unde privești).

Precizare 2: mama e terifiată de ideea că s-ar putea declanșa vreo inundație în lipsa lor (nu de alta, dar au pățit-o), așa că, oricând pleacă mai mult de 2 zile de acasă, opresc alimentarea cu apă în toată casa. O să vedeți imediat de ce e relevant în poveste.

Revenind. Eu poziționasem eu aspersorul pe peticul 2, așadar, în pantă. Prin urmare, când a început jetul de apă să se plimbe de colo-colo, după primul colo, s-a răsturnat ca pleașca și nu mai făcea țâș-țâș, dintr-o parte în alta, ci un fel de pișșș leșinat, scurgându-se alene la vale.

Mă duc, opresc apa, repoziționez drăcia. Mă duc la cișmea, dau drumul la apă, sărăcia cade iar.

Sudalme, ocări. Caut, găsesc alt tip de aspersor, unul cu o bază mai lată. Opresc apa, schimb divaisul din capătul furtunului, pornesc apa. Victorie! Țâșâie voios dintr-o parte în alta.

Mă felicit singură și decid că merit o țigară, după atâta efort.

Mă așez pe-o treaptă, scot tutunul, aprind, dau să scot și telefonul, că ce să și faci, cât aștepți să se irige gazonul, dacă nu să treci internetul?

Surpriză, telefonul ia-l de unde nu-i!

Pornesc în căutări. În casă – canci. Oricum n-aveam prea mult de căutat, că nu intrasem decât în hol și bucătărie.

Ies afară, îi zic la ceasul meu deștept să îmi caute telefonul meu deștept. Nu trec 3 milisecunde, că aud cârâitul telefonului. Care trona cumințel fix acolo unde îl lăsasem – pe o margine de terasă, fix pe traseul ploiței fine de apă produsă de aspersor.

Ocări, sudalme. Fug de nebună să salvez telefonul, nimeresc – cum altfel? – la rândul meu fix pe traiectoria aspersorului. Mă fac fleașcă, recuperez telefonul.

Alerg în casă, îl usuc cât de cât, apoi mă scarpin sub caschetă – ce să fac? Îl opresc? Îl bag în orez? Îl arunc direct la gunoi?

Mă uit mai bine, părea să fie funcțional. Îl sucesc pe toate părțile, îl analizez, nu părea să fi intrat apă pe nicăieri, așa că mai zic o dată: Pfiu, mi-a trecut glonțul pe la ureche.

În afară de udatul grădinii, mai aveam de îndeplinit 2 sarcini: să verific dacă a rămas ceva perisabil prin frigider și să arunc, precum și să iau o sticlă de vin din pivniță, drept recompensa pentru eforturile depuse, dar și pentru că săptămâna trecută fusese ziua Domnului Fritz, și a zis mama să îi duc omului o sticlă din partea lor.

Verific așadar frigiderul, găsesc o lămâie semi-decedată și vreo 2 roșii leșinate, le pun într-o pungă de gunoi, cu gândul să le iau, să le arunc la noi acasă, să nu se împută la ai mei în pubelă până vin ei înapoi.

Execut, scot punga afară și o las lângă poartă, să mă împiedic de ea când plec.

Dau să mă întorc în casă, să explorez beciul în căutare de pileală, dar îmi dau seama că ar trebui să mai mut aspersorul și pe peticul 1.

Tropăi ca o gazelă șchioapă înspre cișmea, încercând să evit jetul aspersorului, să nu mă mai fac fleașcă și a doua oară.

Mă apuc să târ de furtun, să îl mut în partea cealaltă. Nu-s atentă, agăț furtunul și sunt cât pe ce să dărâm ditamai ghiveciul (și când zic “ditamai”, nu glumesc, e cam jumate cât mine de înaltă drăcia) cu mușcate.

Mă taie toate ăpile (și nu de la aspersor), uitându-mä cum se bălăbăne periculos ditai troaca cu pământ și flori, cumva așa, în slow motion.

Până la urmă, zeii grădinăritului îmi zâmbesc, ghiveciul se oprește din mișcarea oscilatorie. Amplasez furtun + aspersor pe noua poziție, dau din nou drumul la apă.

După atâta fleșcăreală, îmi dau seama că mă cam scapă pipi.

Mă duc la baie, logic. După ce execut, mă izbește: au oprit apa! Trage apa la wc, dacă ai ce să tragi!

(în caz că vă întrebați, nu, în rezervor nu mai era apă, posibil să mai fi tras careva vreun pipi înainte de-a pleca de acasă, eu știu?)

Alte sudălmi, alte ocări.

Și acu, ziceți voi, cine credeți că bântuia prin curte, în căutarea unei găleți, pe care să o umple cu apă, să fugărească pipiul buclucaș? Hmm, cine?

Și, în caz că vă întrebați, când am plecat, nu am uitat să iau gunoiul, dar am uitat sticla de vin.

Pățăști 🤷‍♀️