Eram la volan, pe o autostradă slovacă, și mi s-a ciocnit de parbriz o insectă sau ceva de genul. N-aș fi băgat în seamă, după cum știți, vara ajungi la destinație cu parbrizul plin de insecte făcute afiș, dar asta era o insectă de dimensiuni mari spre foarte mari.
Nu de alta, dar a pocnit atât de tare când s-a zdrobit de parbriz, de-am zic c-am luat piatră și se sparge. Nu era piatră, era doar o insectă care nu știu ce dimensiuni avea de s-a împrăștiat pe juma’ de parbriz. Și nici gând să se ia doar cu stropitoare și ștergătoarele, a trebuit să spăl mașina ca să dispară.
Nfine, altceva voia sa vă zic, vă dați seama că lăcusta aia uriașă, sau ce kkt fi fost, a plecat de-acasă liniștită să bage niște polen, după care la un moment dat s-a gândit: „hmm, ce-ar fi să trec în partea aialaltă a autostrăzii, că parcă sunt mai frumoase florile de acolo?”. Și, jbam, n-a mai apucat niciodată să ajungă la florile alea.
Dacă lua decizia asta cu o secundă mai devreme sau cu o secundă mai târziu, acum probabil că ar fi sărit în continuare zglobie, sau zglobiu, pe câmp. Așa, doar s-a zdrobit la mine pe parbriz. Decizii, decizii.
Dincolo de încercarea mea de glumă (povestea e reală, am fost nevoit să spăl mașina că nu mai vedeam să conduc), să știți că mă gândesc de multe ori la chestii de genul ăsta, la cum ne influențează viețile decizii de genul ăsta.
Mai ales când văd accidente de circulație urâte, cu victime, mă întreb: oare ar fi contat în vreun fel dacă oamenii ăia care au fost implicați plecau cu un minut mai devreme sau mai târziu de la ei de acasă?
Oare minutul ăla le-ar fi salvat viața? Sau dacă le era scris să se ducă, oricum se duceau?
Doar cine n-a văzut „Final Destination” nu înțelege de ce mă întreb așa ceva.
Și dacă tot filozofăm azi, o să vă mai dau o temă de gândire: voi sunteți conștienți de faptul că în fiecare an trăim ziua în care vom muri?
V-am dat greu pentru o zi de luni, este?
sursa foto: freepik.com
Trăim cât e ața. Când se rupe, ne ducem-n drumu’ nost. Am văzut om care-o căzut de la 2 metri înălțime ș-o murit pe loc, am văzut BMW făcut acordeon și toți cei 4 pasageri au fost fără nici o zgârietură. Au sunat ei la 112, iar când a ajuns ambulanța acolo, cei 4 stăteau calmi pe marginea șanțului. 🤷♂️
Comentariu beton!63
Exact. Mă gândesc la indianul ăla din avionul prăbușit.
Comentariu beton!53
Indianul ala mi-a pus capac. Muncise cu anii sa isi aduca toata familia alaturi, plecasera toti spre o viata mai buna si asta le-a fost.
Comentariu beton!22
Sau persoana care pierduse avionul din cauza aglomerației. Chiar s-a certat cu cei de-acolo că n-o lasă să urce in avion
Comentariu beton!47
Boss, ce naiba?! E prima zi de vacanță! Vrei să nu mai plec de acasă?!
Comentariu beton!44
Depinde cu ce pleci. 🤭
Da, e cam examen de an asta
Nu m-am gindit la povestea cu ziua traita in fiecare an. Are o perspectiva ciudata, asa. Stranie. Nu inspaimintatoare dar – ciudata, na.
Mi s-a intimplat de citeva ori (nu multe, dar totusi) sa zic: hait! Oare acum? De regula, apisoade cu apa. Pe urma e si mai straniu cind gindesti retrospectiv.
Hmmm, insectele oare consumă alcool ? Că eu doar dacă beau ceva aș lua decizia de a schimba banda de mers fără asigurare.
Comentariu beton!19
dacă vă mai aduceți aminte, poza asta am făcut-o pentru că m-am întors la etaj să-mi pup fetița înainte de plecare; 30-40 de secunde…
și au fost alte cîteva dăți în cei peste 20 de ani cînd trebuia să fiu „acolo” și n-am fost; n-a sunat alarma, am decis să mai beau o cafea…
https://imgur.com/a/VzjZIqN
Comentariu beton!56
@costicămusulmanu: tocmai că NU trebuia să fii acolo, de-aia te-ai dus să-ți pupi copila înainte de plecare.
Comentariu beton!35
Fuck… fix ce zic.
Au facut un nou „Final Destination” la 25 de ani după primul, să terorizeze o nouă generație!
Încă nu l-am văzut la cinema, îmi fac curaj.
Tema asta de gândire e bună să nu stau cu gândul la fiică-mea care dă evaluarea națională acum.
Comentariu beton!34
Tinem pumnii!!
Comentariu beton!14
Sper ca fiica ta a iesit multumita de la examen. M-am uitat pe subiectele la româna si pe baremul de corectare. N-am priceput de ce au cerut „doi termeni care denumesc localitati (Tulcea, Salonic etc.)”. Când ar fi fost mult mai simplu sa formuleze astfel: „Numiti cel putin doua localitati prin care a trecut Ieremia”. Ce interes sa complice inutil enuntul?
Te-ai trezit cu fața la cearceaf, sau cine știe ce vis ai avut noaptea trecută :))
Ieri am cules tei…teiul te linişteşte….de tot!
Comentariu beton!24
intr-adevar, am avut un vecin care s-a urcat sa culeaga flori, a cazut si-a murit pe loc. culmea e ca s-a-ntamplat in fata bisericii din curtea cimitirului. avea 32 de ani si-o fetita de 3.
Comentariu beton!13
@moatza: fată de 16-17 ani cazută de la etajul 8 al unui bloc și s-a ales doar cu o gleznă dislocată.
Aveam 6 ani (am văzut toată tărășenia) când un bețiv a căzut din balcon de la etajul 4, a căzut pe bolta de țevi făcută pentru vie, apoi a aterizat pe scările blocului. S-a ridicat de acolo de-am zis că-i Shaolin Master combinat cu Ninja. Ambulanța a venit-n 5 minute, dar el era deja din nou în balcon, înjurând și gesticulând aiurea. 🤷♂️
Comentariu beton!40
cred, efectiv cat ti-e ata!
am avut coleg care s-a urcat pe scara, prin exterior, ca sa-si stearga geamurile de la balcon, etajul 1. s-a dezechilibrat, a cazut si-a murit pe loc.
Comentariu beton!11
Eram la bunica-mea si culegeam prune. L-am vazut pe vecinul care venise la ajutat cum se scutura cu prun cu tot. Cade de la vreo 4m. Nici o zgarietura. Paoate vreo vanataie. Un an mai tarziu i se sinucide baiatul (lasa nevasta si copil de vreo 3-4 ani). 2 ani mai tarziu ii moare femeia de 70 de ani sugrumata si violata de un nebun din sat chiar langa casa bunicilor mei.
Comentariu beton!13
JT, se zice ca exista un Dumnezeu al bețivilor si nebunilor. Aici o persoana care nu apreciază religia decât din punct de vedere al obiectivelor turistice
eu zic sa ne concentram, mai bine, pe faptul ca-n fiecare am traim ziua aia in care ne-am nascut. si sa ne bucuram mai mult de ea, fara sa raspundem blazati la urarile care ni se fac – myself included.
de cativa ani constientizez – si nu zic vorbe! – ca e un privilegiu sa mai traiesti inca o zi, inca o vara, inca o intalnire aniversara de terminare-a liceului.
multi cunoscuti, colegi sau vagi amici, s-au dus neasteptat. i-a plans familia ceva timp, i-am mai pomenit noi la vreo intalnire si gata! asta a fost.
nu suntem prea departe de gandacul tau sinucigas. scara de raportare e putin diferita.
Comentariu beton!79
Pățit, căzut copac fix pe lângă bara față a mașinii mele, nu m-a atins și nu realizez nici acum cum s-a putut să scap fără o zgârietură, am văzut cum se desprinde din pământ așa ușor în slow motion. Nu aveam timp sau spațiu să frânez că m-ar fi zdrobit, am fost cu o fracțiune de secundă mai rapidă. Și cred că ar mai fi câteva situații 🤭
Comentariu beton!20
La fel e si daca vezi din partea cealalta- in fiecare zi traim o renastere: cind vedem sau invatam ceva nou, cind ne indragostim din nou, cind apare fiecare floare primavara, cind mirosim un parfum care ne aminteste de alta zi din viata etc.
Intuitia ne ajuta sa luam hotaririle cele mai bune.
Stiu, la baieti e mai ascunsa, dar depinde de … si de… tu, Mihai, ai o parte feminina destul de dezvoltata, probabil si intuitia e la fel 😁🥳🦋
Comentariu beton!24
Ne-ai dat greu la Evaluare Națională. Cred că da, trăim ziua în care vom muri de multe ori, poate chiar în fiecare an.
Anul trecut am plecat de acasa, frumos. Aveam in plan demult, doar ca atata am lalait-o incat am plecat spre destinatie cu vreo ora mai tarziu decat aveam in plan fiindca am tot facut eu la bagaje, dumnezeu stie ce am tot lungit-o. Am prins accident si am stat in trafic vreo 4 ore, pana am decis sa intoarcem si sa luam ruta ocolitoare. Un drum de 3 ore l-am facut in vreo 10-11, cu tot cu orele petrecute in coloana. Si atunci m-am gandit, daca plecam la timp, oare eram implicati in accident? Cat noroc ca am plecat mai tarziu si suntem in viata. Anul trecut, sperietura la spital cu partenerul meu. Acum 2 ani, cu mine. Dupa ce ti-am citit articolul, chiar tind sa cred ca an de an ne paste un pericol si scapam cu viata, pana nu o mai facem. Saptamana trecuta m-a lovit un destept in parcare. Am facut un drum greoi o saptamana intreaga pe drum aglomerat si nu am patit nimic. Dar parcarea mi-a pus capac. Sper ca asta sa fie singura intamplare pe anul asta. Acum, vreau sa vad Final Destination 😅
Comentariu beton!13
Am patit-o de cateva ori. Cand eu faceam poze stand pe o linie de tramvai in Viena. Eu obisnuita sa aud tramvaieele hurducanind ca in Bucuresti. Nu, acolo silentioase. M-a tras o colega de autocar de pe linie chiar in momentul in care m-ar fi izbit tramvaiul.
Alta data m-a sters o masina doar pentru ca eu m-am intors sa ma mai uit o data in spate.
In Barcelona, eram insarcinata, trotoarul aglomerat, dar e decid in ultima clipa sa raman pe bordura si sa nu merg ca toti ceilalti pe carosabil. Femeia de langa mine a fost trantita la pamant in secunda urmatoare. Lista e lunga, astea-s doar exemple cand am scapat ca prin urechile acului.
Comentariu beton!16
De când ne naștem și până murim reprezintă intervalul de zile în care am fi putut muri și evenimentul nu a avut loc.
Cum nu știm când urmează să murim ar trebui să ne bucurăm și să apreciem fiecare zi ca și cum ar fi ultima, mai ales că uneori nici măcar nu ține doar noi (de exemplu un accident de mașină provocat de altcineva în timp ce am fi mers regulamentar sau prăbușirea avionului în care ne aflam).
Nu cred în predestinare, ci doar în faptul că mai există și accidente și, uneori, persoane care merg la medic mult prea târziu.
Pe de altă parte, era să fiu călcată de două ori, pe trecere semaforizată, fiind verde pentru pietoni, iar mașinile trecând pe roșu. Ceea ce m-a salvat a fost faptul că am așteptat 5 secunde în plus până să trec strada și au trecut fix prin fața mea.
Comentariu beton!21
Anul trecut un vecin a fost in Delta. Acolo cred ca s-a abtiguit putin si a sarit de pe barca in apa. Cu capul inainte. De un an de zile e leguma. Are aproape 60 de ani.
Avea firma si un trai decent.
Comentariu beton!17
@Laurențiu: nasol să trăiască precum o legumă, era mai bine pentru el dacă murea. Și pentru familie, deși sună sinistru, dar asta-i realitatea.
Comentariu beton!34
Sunt foarte convinsă ca atunci când e scris să ne ducem, ne ducem! Altfel trece moartea pe lângă noi, în tot felul de situații și mulți au parte de morți stupide, ca au căzut din copac sau în butoiul cu vin.
Hm..de sâmbătă încoace ai pățit ceva! Ai picat în butoiul cu melancolie, după cum văd!🙃🙂
Ba că vine toamna, ba că n-aduce anul ce-aduce ceasul…🫢.
De plecat, plecăm cu toții, nu rămâne nimeni. Și, ca să fiu în ton cu articolul, eu sper ca atunci când vine momentul, să vină și să treacă repede! Mai bine pe neprevăzute, așa, decât cu lungi suferințe! Optimism, nu glumă! 😉
Comentariu beton!26
Cred ca toti ne dorim asta, dar nu se intampla intotdeauna cum ne dorim noi. Mama mea a fost imobilizata la pat 18 ani, timp in care a stat doar pe spate si nu a putut nici sa se hraneasca singura. A fost complit, si pentru ea, dar si pentru mine, caci am fost singura care am ingrijit-o.
Comentariu beton!33
Am citit o carte scrisa de o psiholoaga din SUA (evereica, desigur!).
Povestea cazurile in care pacientii se temeau de moarte. Oameni sanatosi, nu cu cancer/SIDA etc.
Teama de moarte poate imbraca multe forme. Nu intotdeauna este directa. Se manifesta nasol…
@Laurențiu: teama de moarte are sens doar dacă-i lentă și dureroasă, altfel nu.
Durerea-i nașpa-n situațiile astea, nu moartea, că moartea-i doar o simplă ușă.
Comentariu beton!12
O sa caut cartea acasa. Era vorba de teama de a nu mai fi.
Dupa unul din cazuri s-a facut si un film. Un „to-do list”. Imi scapa si numele filmului. Cred ca nu mai am mult!
Lucrurile sunt mai complicate cand te gandesti la moarte…
@Laurențiu: nu, nu sunt. Moartea, ca și viața, e extrem de simplă. Prostia umană le complică pe ambele.
exact: prostia umana se numeste psihologie!
Filozofia mea de multi ani incoace este ca orice intarziere e buna! In 2016 cand faceam naveta saptamanal Buc-Tg Mures si retur la primul drum de intoarcere spre casa, desi facusem muuult, am decis sa opresc pt o pauza de tigara. La nici 10 minute dupa repornire am dat de un accident oribil pe DN1, 5 masini facute praf pe sensul meu de mers. Cine stie ce se intampla daca nu opream sa fumez. Si nu e singura intamplare dar asta a ramas vie si acum in mintea mea.
Comentariu beton!24
După apariția unui copil parca te gandesti mai des la chestiile astea. Ai mai multa grija de tine, pentru a fi lângă el cât mai mult timp, sa îl vezi adult. Dar știi ca nu tine de tine 100%, si ai tot felul de gânduri. Chestia cu „oare dacă pleca puțin mai târziu de acasă era salvat/a” o gândesc mereu când aud de tot felul de accidente sau crime. O gândesc și pentru mine, de exemplu când întârzii undeva îmi trece asa fugar prin minte ca poate am evitat ceva. Nu mereu, desigur, ca as lua-o razna.
Chiar ma gândeam la Final destination când am auzit despre singurul supraviețuitor Air India. Oare ce destin are, ce il așteapta? Va trece peste aceasta trauma imensa?
Intr-o fracțiune de secunda ti se poate schimba sau termina viata, și totul este un cumul de decizii, pana la urma. Poate combinat cu soarta, dar nu putem ști cu siguranță…
Comentariu beton!11
Am pățit și eu. Conduceam un Cielo vechi, care cam troncănea și pentru care făcusem programare la service. A doua zi trebuia să îl duc. Veneam spre casă meditând la programul zilei de mâine. Mergeam pe o străduță îngustă, care devenise de o bandă, pentru că pe stânga și dreapta erau parcate mașini. Trebuia să fac stânga ca să întru pe aleea din fața blocului, dar întrarea era blocată de unul care oprise mașina ca să arunce gunoiul la tomberon. Dau să frânez, dar mașina nu mă ascultă. Frâna nu mai funcționa. Depășesc întrarea fără să pot frâna. Din față îmi vine o mașină care nu înțelege de ce nu reacționez. Fracțiuni de secundă. Trag de volan, urc pe trotuarul care NICIODATĂ nu era liber, trag frâna de mână și rulez din ce în ce mai lent. Pe lângă mine trece milimetric mașina din față. Mașina mea s-a oprit la capătul trotuarului, când a depășit bordura. Abia atunci, când am ieșit din mașină, m-am trezit că îmi tremură mâinile și am început să plâng. Am realizat cât de aproape am fost să nu mai fiu. Crunt sentimentul.
Comentariu beton!18
Mi-am amintit si eu o intamplare. O doamna venea de pe drum neprioritar, avea stop. Nu stiu de ce nu a oprit, noi eram pe prioritar. Noroc ca era liber frontul stradal de la case si femeia s-a bagat acolo cu masina si a oprit. Ei nu ii cedase frana, ca incetinise, cred ca era si oprita, dar nu s-a asigurat pa plecare corespunzator si s-a bagat. Cat de usor ar fi putut intra in noi. Articolul si comentariile astea ma fac sa imi amintesc tot felul de intamplari de astea la limita, evitate.
@Mena: sa nu exageram! Ce viteza puteati avea printre blocuri? Mai mult de un radiator spart+bara+faruri nu puteau fi.
Sau…
@Laurențiu
Fix așa am simțit. M-am gândit la ce puteam păți eu, nu la daunele mașinii. Bine că s-a încheiat cu bine.
Intersecție semaforizata recent. Anterior se aplicau regulile referitoare la drum cu prioritate/fără. Intru de pe drum fără prioritate sa fac stânga pe drumul cu prioritate cu 2 benzi pe sens. Cu golf 5. Din stânga vine vijelios pe banda a doua un autobuz care probabil ca nu a văzut semaforul, ca era montat de maxim o zi, deși pe banda 1 era o întreaga coada de mașini, mai mari și mai mici. Noroc ca din frica de a nu gresi, din prostie, din obisnuinta de a intra dupa ce dau prioritate, am oprit inca odata pe banda 1 sa ma uit dacă vine cineva din stanga-dreapta, ca altfel ma zbura cu tot cu mașina.
Veneam cu fiică-mea cu mașina spre Timișoara. Ne gandim să oprim la o benzinărie mai ales pentru o cafea. Dar era aglomerată parcarea, așa că am decis să mergem la urmatoarea, încă 5 km. Am trecut peste un pod cam șubred, cu restricție de tonaj si de viteză. Am oprit la cafea și vedeam că nu mai vin alte mașini. Podul căzuse cu câteva minute după ce am trecut noi. Poate chiar cu mașina următoare. Oamenii grav răniți. Dacă am fi baut cafeaua unde voiam inițial să ne oprim, oare am fi fost noi „următoarea mașină”?
Comentariu beton!20
depinde de cata cafea beti!
Una din prietenele mele e neurochirurg. Acum 3 săptămâni a primit în urgență o femeie: sărise de la et 7, cu fiica ei cu tot. Au ajuns la spital cu contuzii ușoare. Unul din colegii mei a căzut de pe bicicletă duminica trecută (avea viteză, e drept, fiind semiprofesionist). A murit. Fiecare zi în care avem șansa să deschidem ochii dimineață și să ne întoarcem acasă seara e un cadou. Și habar nu avem de asta.
Comentariu beton!36
Va recomand calduros sa cititi Moartea lui Ivan Ilici, a lui Tolstoi, o nuvela de vreo 100 de pagini. Este adevarat ca dupa lectura m-am gandit doar la moarte vreo doua luni, dar merita citita, pentru ca te trece prin emotii foarte puternice, si noi de-asta suntem vii, sa le simtim.
Am citit-o prima oară pe la 15 ani și am plâns . Am reluat-o de câteva ori pe parcursul anilor și am plâns . În prefața scria că eroul nuvelei descoperă prea târziu că nu a avut un scop nobil în viața, a fost egoist și la final realizează că a trăit degeaba ( mă rog,ediție comunistă , erau două volume mici de „Nuvele rusești”). Mie întotdeauna mi s-a părut un om obișnuit,normal care descoperă că nu mai are nici o șansă și se întreabă disperat „de ce eu?” …și suferințele pe care le îndură sunt îngrozitoare.
@Irina G: sicriu cu buzunare nu există.
Omul rămâne numai cu amintirile sau mai simplu spus: cu ce-am mâncat, ce-am băut, ce-am văzut și pe cine-am strâns-n brațe.
Cine-o inventat roata? Dar agricultura? Dar organizarea statală? Nimeni nu-i știe pe oamenii ăia, cu toate c-au inventat ceva.
Scopul nobil al vieții este ca omul să-și facă treaba cu plăcere și pasiune, iar astfel își ajută semenii. Alt scop nu mai este.
Pe 22 martie 2016, dimineata, ar fi trebuit sa plec in delegatie, cu avionul, de pe aeroportul din Bruxelles. Din fericire deplasarea a trebuit sa fie anulata cu putin inainte pentru ca ma imbolnavisem. Altfel as fi fost pe aeroport la check-in la marele fix.
Horror! Noi fix a doua zi aveam mare meeting la biroul din Bruxelles. Sefii americanii au cerut sa se tina meetingul ca sa transmitem un mesaj de sustinere colegilor din Belgia. Ni s-a zis sa ajungem cu ce stim noi, calare, pe jos, cu taxiul, indiferent de costuri, firma deconteaza orice.
A fost o aventura intreaga si tin minte orasul patrulat de soldati cu mitraliere. De vis!
dap, citindu-te mi-am adus aminte că știu pe cineva care era în excursie pe 11/09 și doar faptul că se pierduseră unii la metrou a făcut să nu fie într-unul dintre turnuri…
Plm, azi aveam în plan să culeg vișinele…
Comentariu beton!23
Roagă și tu un vecin. 😁
Un vecin cu care te ai mai „bine”, ala de-l are toata lumea, la care răsună manelele de dimineata pana seara🤣
Da, chiar am vorbit acum ceva timp despre asta cu soțul și niște prieteni, ca așteptăm în fiecare an “ziua noastră” (când împlinim ani), dar ca, fără să știm, o dată pe an trecem prin ziua morții noastre (când mai scădem un an)…greu așa pentru luni dimineața 🥴
Nu mă gândesc la asta, poate pentru că nu mi-e frică de când-o-fi-să-fie. Nu de moartea mea proprie, zic. Dacă o fi mâine, aia e, îmi rămân niște chestii nefăcute, niște vise neîmplinite, da-n fine, nu le poți avea pe toate. Tot ce sper e să nu mă chinui, de-aia mi-e frică.
Comentariu beton!16
…si sa nu rămână moștenitorii cu rate la banca de pe urma mea
Stateam și eu liniștit la all inclusive la BG, când apare dracia asta 😆. Am fost săptămâna trecută cu mașina soției de la VL la kkpitala și am umplut parbrizul și tot botul de musculițe pe porțiunea noua de A1 dinspre Curtea de Argeș 🤦 Cred ca din cauza asta nu mi-a recunoscut numărul camera de la bariera parcării de la birou. În weekend sper sa spăl mașina mea și a soției, ca sunt mucificate. Cât despre Final Destination, mereu ma întreb despre accidentul din 2022,când m-am băgat fără sa vreau în calea unui amețit, desi eu in zona aceea stăteam mereu pe banda 3, fix atunci benzile 3 și 2 erau pline, asa ca am ajuns în banda 1. Eu și restul oamenilor ne-am oprit, dar nenea cu Passatul, nu 😢 Au fost 5 mașini busite.
Nenea Mișu, e vară, e concediu, e caniculă și e psd. Fii și tu mai optimist, ce pana mea…
Comentariu beton!13
Dap, life is just a series of nearly missed deaths (scuzați romgleza, mi se pare că sună mai poetic :)) ).
Când treci personal printr-o fază din asta în care vezi moartea cu ochii la modul de filme proaste, înveți că ar fi bine să te bucuri de fiecare zi pe care o apuci (acum ceva ani, într-o iarnă, când mă întorceam la bloc a căzut fix în fața mea un țurture de nu glumesc, un metru. a fost un șoc atât de mare încât m-am dus direct în casă și m-am culcat de am dormit vreo 12 ore)
Comentariu beton!17
Un pic de Debbie Downer e bun întotdeauna pentru a ne recalibra în realitate! Cred ca pe măsură ce îmbătrânim, conștientizăm tot mai mult inevitabilul, și ce putin control avem asupra vieții noastre. Evident, asta nu e o scuză pentru decizii stupide.1) Mi-o amintesc pe soacra mea, care tot la a doua propoziție menționa”dacă ajută Dumnezeu, mâine etc”! Mă enervam instantaneu !! Acum parcă înțeleg ca mâine nu este o certitudine! 2) Cu o săptămână înainte de nunta fiicei mele, cu capul plin de chestii care încă așteptau soluții, conduceam spre casă, și, luată de gânduri, nu am schimbat banda ca să fac stanga de pe freeway!OMG ce m-am enervat! Ce credeți, mașina care era în spotul unde trebuia să fiu eu, pornește legal când s-a făcut verde, și un alt șofer care nu a oprit la roșu, îl lovește din plin! Muta am fost pt mult timp, ceea ce nu este normal pt mine!
Ai dat greu și atins un nerv care tocmai a fost zdruncinat bine. Ieri am fost la înmormântarea unei verișoare de 51 ani care de 2 săptămâni se plângea de dureri abdominale și vărsături. Dispensarul din sat i-a dat rețete pentru toxiinfecție ca intr-un final sa facă stop cardiac- concluzia autopsiei- peritonita….
Așa că variabile există în orice poveste – în a ei – o mama de 80 ani cu demență și un soț cu ciroza și alte boli și amândoi aveau nevoie de ea aproape în permanenta și de aici ea a sperat ca tratamentul ala o va ajuta și ca sigur știe doctorul ce are 😔😔😔 și asa ea nu mai are nevoie sa ajungă pentru ea la spital.
Comentariu beton!12
@Gabriela: va suna crud ceea ce voi spune, dar moartea ei a fost pentru ea o binecuvântare. Dacă n-ar fi murit, ar fi înnebunit în câțiva ani, cu siguranță.
JT știu ce spui și înțeleg de ce o spui. Nu o neg dar asta nu o face mai puțin tragic.
Ceea ce ne lipsește în general este sa ii recunoaștem si sa ii ajutam cumva pe oamenii care nu au un job propiu zis – sau poate chiar au- dar au 24/7 grija de cineva iar acest lucru ii macină atât fizic cât și psihic.
@Gabriela: oamenii ăia, care ajută până cad lați, nu pot fi ajutați pentru că nu se lasă ajutați deoarece nu înțeleg că ei înșiși au nevoie de ajutor.
Comentariu beton!12
@JT: de acord cu tine. Si eu am cazut lata dupa ce am ajutat pe cineva pentru ca, nu-i asa, trebuie sa-ti ajuti rudele. Dupa aceea am inteles ca trebuie sa ma ajut mai intai pe mine pentru a-i putea ajuta pe ceilalti.
Cică suntem “programați” să trăim 2-3 minute, dar fiecare respirație resetează timer-ul.
Sîntem programați să trăim cît să producem urmași pe care-i să-i creștem pînă pot supraviețui singuri.
În momentul în care am asigurat supraviețuirea speciei, destinul nostru biologic s-a frînt, ne-am împlinit menirea.
Biologic contează specia, nu individul.
@A.H. Oamenii sunt excepția de la regulă.
Oamenii pot produce urmași chiar și la 90 ani. 😎
@A.H.
Și dacă nu am „produs” urmași ce se întâmplă?
@ JT
Banc:
Un bătrîn de 90 de ani îi spune doctorului său:
– Mă simt încă atît de bine. Am o soție de 20 ani cu care voi avea un copil. Ce ziceți de asta?
Doctorul se gîndește un minut și apoi spune:
– Am un prieten mai în vîrstă care este vînător și nu lipsește de la nici un sezon. Într-o zi cînd se grăbea a luat umbrela în loc să ia pușca. Cînd a ajuns în pădure, a văzut un iepure care stătea lîngă un rîu. Și-a ridicat umbrela, a făcut bang și iepurele a căzut mort! Ce zici de asta?
– Eu aș zice că altcineva i-a omorît iepurele.
– Exact!
Realitate:
Copiii concepuți de oameni în vîrstă (chiar la 90 de ani mai greu), din ce știu eu, prezintă risc mare de a se naște cu diverse tare. Copiii se fac la tinerețe, cînd organismul părinților e sănătos.
@ Lorelai
Programarea e aceeași, deci trăiești și mori ca restul 🙂
Dar se pare că femeile care trec prin sarcină au parte de o baie de hormoni care resetează organismul, viitoarea mamă trebuie să fie capabilă să-și crească copilul.
Spun din ce am citit, nu pot certifica asta în calitate de medic.
Cea mai ciudată și groaznică întâmplare mi s-a părut cea de acum câțiva ani, undeva parcă spre Craiova.
Un cetățean a fost omorât pe loc de o bucată de gheață desprinsă de pe capacul unui TIR care circula din sens contrar. Gheața a trecut ca o lamă prin parbrizul autoturismului și i-a tăiat gâtul. Șoferul tirului nu a știut nimic din ce s-a întâmplat în urma lui.
De atunci mă gâdesc încontinuu care a fost probabilitatea acestei întâmplări, cum au ajuns cei doi să fie la momentul fatal în poziția aia. Nu 10 metri mai în față sau mai în spate, ci exact în poziția fatală.
Aici nu vorbim de un minut, ci de o frână pusă cu 10 km mai înainte sau de o linie dreaptă pe care șoferul nu s-a găbit. E vorba de zecimi de secundă.
Și ca să revenim la subiectul întâmplării cu lighioana de s-a împrăștiat pe parbriz, nu mai departe de sâmbătă mă întorceam de la Brașov când s-a repezit o coțofană direct în botul mașinii mele.
Norocul face că mașina este aerodinamică în bot, pasărea a nimerit între rama de sus a grilei și capotă și am văzut-o instantaneu în retrovizor relativ întreagă (adică nu a rămas înfiptă în mașină). Doar ceva pene minore rămase în grilă și o pană mai mare care a ieșit din spatele grilei la spălătorie.
Mi-am pus aceeași întrebare: unde mama ei se grăbea să traverseze DN-ul la ora aia? A fost ultima ei traversare din păcate.
Pe principiul ”Final Destination”, eu trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Că e o vorbă din bătrâni că ”ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”, chiar dacă mai fentezi un pic.
Nu, nu în fiecare an trăim ziua în care vom muri, ci doar în anii bisecți. Adică odată la patru ani. Ceea ce e cu mult mai reconfortant. 🙂
@renata: vă rugăm, dezvoltați ideea.
Păi, dacă e să mori pe 29 februarie (considerând – pentru cei care cred că data morții e deja amprentată în scenariul tău de viață – că e bătută în cuie), n-ai cum să mori decât în anii în care există 29 februarie. Practic, ăia norocoși care sunt sortiți să moară pe 29 februarie, și dacă-i calcă trenul în oricare din ceilalți trei ani, nu mor. 🙂
În atîția ani de viață am scris toate datele posibile, de multe ori.
Nu o dată m-am gîndit: poate data asta, o zi banală acum, între multe altele, va fi data morții mele și eu habar n-am, o scriu cu indiferență. Care dintre ele o fi să fie?
Norocul nostru că nu ne știm data și anul morții, numărătoarea inversă probabil ne-ar înnebuni.
Așa, știm că vom muri garantat, dar nu știm cînd.
În orice caz, cînd ești tînăr moartea e o ipoteză îndepărtată, pe măsură ce îmbătrînești, și pierzi din cei apropiați, simți că e o chestie cît se poate de concretă și inevitabilă, că-ți vine și ție rîndul.
Asta ne e soarta, norocoși am fi să fie fără multă suferință.
Vorba lui Mușatescu: nu de moarte mă-nspăimînt, nici de veșnicia ei, ca răposatul Vlahuță, ci de măsurile ei preventive.
Dacă tot ne e scris să murim, hai să încercăm să ne bucurăm de zilele pe care le avem de trăit.