Nu știu dacă am mai povestit pe aici, dar eram la un moment dat într-un supermarket din Austria, stăteam la coadă să plătesc. Eram al doilea la coadă, în fața mea mai era doar o doamnă, iar în spate puhoi de lume.
Ei, faza e că doamna aia din fața mea a încercat să plătească cu vreo două-trei modele de carduri care n-au funcționat. După care a încercat să plătească cu niște cupoane de carton (nu știu ce erau, n-am mai văzut niciodată așa ceva), dar n-a putut nici cu alea.
În cele din urmă, când a fost clar că nu se poate altfel, a oftat adânc, a băgat mâna-n sacoșa pe care o avea la ea și-a scos o pungă cu mărunt pe care a vărsat-o acolo, la casă. După care s-a apucat să numere măruntul ăla cu casiera. Și era ceva de numărat, să știți, erau acolo niște zeci de euro în monede mai mici de 20 de eurocenți.
Asta, repet, în condițiile în care stătea multă lume la coadă, iar casa respectivă era singura care funcționa. Aveți impresia că s-a enervat cineva sau că s-au apucat să-i reproșeze chestii?
Nici pomeneală. Toată lumea, de la casieră până la ultima persoană de la coadă, era relaxată, nimeni nu dădea nici măcar vreun semn de iritare. Nu doar că n-a zis nimeni nimic, dar nu citeai pe fața nimănui c-ar fi în total dezacord cu ce se întâmplă.
Și m-am uitat extrem de atent la toată lumea, pentru că nu puteam să nu compar cu ce s-ar fi întâmplat la noi, unde cred c-o înjurau de toți strămoșii ei austrieci imperialiști, după care o scoteau de la coadă: „te caută moartea p-acasă, mamaie, și tu stai să numeri mărunt prin magazine”.
Vă spun, eu n-aș fi avut tăria de caracter să scot punga aia cu mărunți niciodată în viață.
Pentru că eu sunt genul de prost care în situații precum asta, preferă să renunțe ca să nu cumva să-i facă pe alții să aștepte.
Eu sunt genul de prost care dacă are ceva de întrebat la recepția hotelului, de exemplu, preferă să renunțe dacă mai există alții care așteaptă în spate. Lasă că întreb eu altădată, îmi zic, și renunț.
Douăzeci de minute am stat în spatele a două franțuzoaice, la o recepție de hotel din Bilbao, care îl întrebau pe recepționer despre obiectivele turistice. Mai precis, au scos o hartă mare și-l puneai p-ăla să le povestească și să le deseneze trasee pe ea.
Deși nu era nimic urgent, deși ar fi putut să ceară explicații când nu era lume în recepție, nici pomeneală, au stat acolo până le povestit ăla tot Bilbao. N-a avut nimeni nicio problemă că eu și încă vreo trei-patru în spatele meu așteptam să ne cazăm.
Din nou, dacă eram în locul franțuzoaicelor în vecii vecilor n-aș fi avut puterea să-l țin p-ăla de la recepție ocupat să-mi explice mie chestii, care puteau lejer să aștepte, în timp ce acolo era coadă.
V-am dat doar astea două exemple, că sunt primele care mi-au venit în minte, dar dacă aș sta să mă gândesc bine, cred c-aș găsi zeci. Evident, toate întâmplându-se după Nădlac încolo.
Ei, faza e că m-am hotărât să fiu și eu la fel de zen și relaxat. Vreau să-mi impun să nu mai renunț la ceva ce mă interesează doar pentru că am eu impresia că i-aș deranja pe cei din jur.
Pentru că eu sunt genul ăla de prost care dacă e la casă la supermarket și-și aduce aminte c-a uitat ceva, renunță să se ducă să ia, ca să nu cumva să aștepte oamenii din spate. Eu sunt genul ăla de prost care, dacă e aglomerat la duș, la sală, dă rapid cu niște apă pe el și iese rapid, să nu cumva să-i facă pe ceilalți să aștepte.
Pe scurt, sunt genul ăla de prost care de multe ori renunță la chestii, doar pentru că are impresia că renunțând face ca lucrurile să se miște mai repede. Și nu mai vreau să fiu genul ăla de prost.
Așa că ieri am și executat primul pas în acest sens, când am intrat în H&M să-mi cumpăr niște tricouri, că acuș vine vara. Am ajuns la casă unde, evident, era coadă. Dar cel mai trist era că nu exista decât o singură casieră.
Până am ajuns să plătesc, în spatele meu era lume mai multă decât la mitingul suveraniștilor. Ei bine, în aceste condiții, am avut tăria de caracter să cer factură.
Ceea ce, până în acest moment al vieții mele n-aș fi avut curajul să fac niciodată, pentru că știu exact ce înseamnă să ceri la factură la H&M. Știam exact că va trebui să stea fata aia să bage de mână toate datele, că n-au un soft care să-ți recunoască firma după CUI.
Practic, ar fi durat mai puțin dacă mă duceam până la Ploiești după factură. Pe jos.
Dar hotărât să fiu un om nou, am strâns din booch și-am zis fără să clipesc:
– Să știți că vreau și factură.
Moment în care am închis ochii și-am așteptat să văd dacă sunt luat pe sus și aruncat afară din magazin.
Dar ce să vezi, nimeni n-a zis nimic, n-am înregistrat nici măcar vreun oftat de nemulțumire, lumea părea foarte relaxată.
De unde am tras concluzia c-am avut dreptate și problema era la mine, nu la cei din jur. Să vedeți ce relaxat o să fie de-acum fratele vostru, prieteni.
Ceea ce vă recomand și domniilor voastre.
P.S. Parcă văd c-o să încep să plătesc cu mărunt pe la supermarket-uri și mă vor ține minte toți recepționerii pe care-i întâlnesc. 😀
Mnoh…stai lin că nu ești singurul! Așa am fost educati! Simplu…
Comentariu beton!35
Mai rau e ca-mi educ si copilu’ tot asa. Si nu e bine! Of!
Exact asta mă pregăteam să scriu! Da, asa am fost educați! Că e greșit, că e bine, nu știu, dar la vârsta pe care o am îmi cer scuze dacă nu a mers din prima cardul sau telefonul cand platesc la casă chiar dacă sunt doar doi oameni în spate, mă grăbesc să fac loc la intrare chiar daca întâi se iese dintr-o încapere și apoi intră celălalt, mă scol de pe scaun în mijloacele in comun dacă e cineva cu probleme chiar dacă e mai tânar (odată am făcut-o pentru un domn care nu era chiar evident mai bătrân ca mine!! 😉 și a fost cam jenant). Da, cred ca e chestie de educatție….. gresită! :))
„Adică tu vrei să te relaxezi pe timpul meu și pe banii mei? Nu știi că time is money? Nț, nț, nț.” Ar zice unii. Da’ nu eu.. Eu îți dau dreptate!
Comentariu beton!11
Tinand cont de cele povestite indraznesc sa spun ca suntem frati gemeni :)! Am sa-mi fac si eu curaj sa incerc.
Deocamdata sunt curajoasa doar prin benzinarii: cer factura, pentru ca asa imi cere contabila.
O saptamana buna tuturor!
Comentariu beton!21
La fel sunt şi eu, dar nu mi-aş forţa norocul!! O să rămân tot aşa, fraiera din cartier!
Și eu procedez in aceiași fel, totdeauna mă gândesc să nu deranjez pe alții… Mi s-a întâmplat , și nu o dată, să nu-mi placă cum am parcat, m-am urcat în mașină și am mai făcut o manevră să las mașina fără să deranjeze alte persoane, dar, să o știu și în regulă. Dacă eu nu am grijă…
Comentariu beton!13
🤣 nu sunt singura care aliniază mașina perfect în locul de parcare, o centrez frumos și pentru că țin la ea și tot găsesc urme de portiere deschide cu nerv în caroseria mașinii mele.
Comentariu beton!13
Și eu am aceeași chestie cu să nu aștepte alții pentru că sunt eu amețită că și ei s-or grăbi și alte motive din astea dar ai dreptate pentru că așa cum stau cuminte până ce își rezolvă ceilalți treburile tot așa ar trebui să fiu și eu mai liniștită, mai am de lucru la asta și eu folosesc casele self pay încă din pandemie (și am rămas fidelă modulului ăsta de plată) dar dacă în spatele meu este o persoană cu doar un produs o las în fața mea ca să nu aștepte 🤷 cred că problema e la mine.
Comentariu beton!11
La mine se-ntâmplă altfel. Le spun celor din spatele meu că există riscul, destul de mare, să se blocheze casa. Și așa îi fac să zâmbească, să-i relaxez. La fel și eu, mă relaxez. De cele mai multe ori s-a întâmplat (nu are cod de bare un produs, a uitat să cântărească fructele (legumele), nu are suficienți bani și renunță la ceva etc.
Toate astea se-ntâmplă la cel din fata mea. Uneori mă bufnește râsul
În ceea ce privește atitudinea românașilor de la coadă, ai uiitat un aspect important : „Dar mai deschideți bă o casă, ce, stă lumea după voi” sau derivatul ” De ce nu mai angajați bă?”
Într-un mall în Brescia,Italia, acu’ vreo 3 ani. Magazin de îmbrăcăminte femei. Eram cu doamna mea. Coadă de vreo 15 persoane dar pe 2 rânduri. Așa că aveam de așteptat ceva.
Și se apucă a mea italiancă ajunsă la casă să povestească cu aia vrute și nevrute. Din puțina mea limbă a lui Dante am priceput ușor că vorbeau de orice numai de chestii legate de acel magazin nu. Nimeni da’ nimeni nu reacționa cu nici un chip. Eu schimbam greutatea corpului de pe un picior pe altu’. Nu știu dacă știți senzația aia. Nu puteam zice nica pentru că îmi impuneam. Măi, da nimeni nu zicea nimic. Pe jos umerașe căzute, haine prin colb, nimănui nu îi păsa. Pe mine și chestia asta mă enervează.
Alta. După ce probezi haine la cabina de probă e o zonă acolo unde le lași pe cele care nu le cumperi/placi/potrivesc. Niciodată, da’ Niciodată nu le las acolo. Le duc de unde le-am luat. Știu că sunt oameni plătiți că să facă treaba asta. Dar eu milos de felu’ meu nu vreau să le încarc cu treabă pe fetele alea și le scutesc de muncă în plus.
Cre’ că sunt prea bătrân că să mă schimb.
Comentariu beton!30
Stai linistit, eu daca am prea multe produse in carucior, daca in in spatele meu e vreo persoana cu mai putine produse (1-3), o las sa treaca in fata mea. Mi se pare de bun simt. Si da, dac ai nevoie de ceva, intreaba. Nu trebuie sa te gandesti la ce spun cei din spatele tau.
nope. eu m-am vaccinat la chestia asta. le spun sa se duca la casele rapide. si eu ma grabesc, la fel ca si el/ea.
@Bisisica, La noi nu sunt case rapide. E un Spar de tip Mega Image. Nu prea mare, dar nici prea mic. Si nici Aldi nu are. Amandoua cu 4 case din care doar 2 deschise. La Carrefour, Colruyt, Delhaize, Albert Heijn poti sa te duci unde vrei. Acolo au mai multe optiuni.
da, merci, zen la vîrsta la care ți se oferă loc în metrou;
stai să ajungi să te treacă tinerii strada! mai ales dacă tu nu ai intenția…
Comentariu beton!19
😀😀dar intr un exercitiu de imaginatie,tu ești la o super coadă in România,nu spre vest,și in fața ta ,este o cucoana cu maruntis,dai semne de nerabdare sau aștepți zen?Eu,una,sincer,dau din buze și mișc din picioare iar dacă sunt în față,actionez ca tine Problema clar e la mine 😄,pe repede, înainte.
Bună dimineața!
Da, în general sunt ca tine. Să am grijă să nu îi deranjez pe alții, să nu se facă o ditamai coada în spatele meu, etc..dar până la factură 😁 poa’ să fie revoltă cu furci și topoare în spate, eu insist să îmi primesc factura pe firmă. Sorry, but not sorry.
Vad ca se face mare caz de factura. E dreptul vostru, puteti s-o cereti, dar va zic ca aceasta factura, eliberata de vanzator la fata locului, nu va trebuie. Nu te poti incarca cu ea in contabilitate.
Cine va tine contabilitatea intra pe platforma eFactura si o descarca de acolo, doar aia conteaza in contabilitate. Cand cereti o factura din magazin, nu faceti decat risipa de resurse: hartie, consumabile, energie, munca.
V-o zic prieteneste.
@moatza, firma care ne ține nouă contabilitatea nu stă să printeze facturi din eFactura, și pe bună dreptate. Au sute de clienți, cum ar fi să printeze facturile tuturor. Așa că printatul e în sarcina mea. Și dacă tot trebuia s-o printez, de ce să n-o iau gata printată din magazin? Plus că scad șansele să uit de ea.
@moatza ca sa ajunga factura in SPV trebuie emisa. Ca sa o emita trebuie sa o soliciti. Ca sa stie cui o emit e musai sa le spui macar un CUI. In plus trebuie sa intre in program. Toate acestea dureaza macar cateva minute in plus fata de emiterea unui bon fiscal simplu. Cred ca la acest timp se refera – eu de-asta am mentionat emiterea facturii in benzinarii.
Factura printata nu prea se mai da – eu doar de la Lidl mai primesc, mi-au spus ca asa au ei regula.
Si eu fac la fel. Cred ca e din cauza ca noi asa am fost crescuti: stai la locul tau, nu conteaza ce vrei trebuie sa faci ce trebuie, vocea ta deranjeaza, nu ai voie, taci si asculta, ocupa cat mai putin spatiu ca deranjezi.
Bai exact asa eram si eu ca tine. Mi-am schimbat modul de operare, sau facut upgrade de soft cum a zis fiul meu cel mare. Ma mutasem la Cracovia acum mai mult de 8 ani si obisnuita cu muile in trafic din Bucuresti daca nu ma incadram corect pe banda de stanga sau drepta( mi-a luat ceva vreme sa ma obisnuiesc ca sunt semafoare diferite in orice intersectie) ocoleam de imi venea rau sa nu ii tin pe cei din spate sau sa deranjez cumva.Intr-o zi am mers la un supermarket cu fiul cel mare sa cumparam ceva, nu cunosteam locatia si nici parcarea. In fine am parcat cumparat etc si cand sa iesim cu masina am mers gresit caci iesirea era in directia opusa, erau niste semne cu ceva scris dar eu nu am inteles evident ca erau pt o spalatorie auto pusa fix parcare, idee de business buna de altfel. Bai si merg eu si ajunf fix in fata ei coada etc numai ca eu trebuia sa ies din coada sa intorc sa o iau in sens opus ca nu aveam nevoie de spalat masina. Aveam 2 posibilitați sa intorc din coada sa deranjez toata lumea sau sa stau sa spal masina si aia era. Cum eram presata de timp ca lasasem copilul mic la un loc de joaca pt 1h am hotarat sa intorc cu o fata umila incep sa fac manevrele de intors repede cu geamul deschis cerandu-mi scuze numai ce sa vezi toti relaxati au dat in spate si mi-au facut loc iar un polonez ce era cel mai afectat de miscarile mele pe loc vazand dupa fațǎ ca sunt stesata si incerc sa fac miscarile rapid cu mana a facut un semn gen calmeaza-te nu e nimic grav a zambit si a asteptat cuminte sa ies. In timpul asta eu ma broscoredeam singura cat de toanta sunt si il aud pe Tudor, avea 8-9 ani, mama calmeaza-te doar tu esti stresata numeni nu pare suparat pe tine decat tu.Din momentul ala am inteles ca daca tre sa schimb banda pun semnal si oamenii ma lasa, daca tre sa ies de la mine de pe straduta in bulevard oamenii ma lasa. Daca uit ceva la coada sau trebuia sa iau 2 pachete de unt ca era promotie 1+1 gratis casiera imi spune si asteapta toti sa merg la raft sa iau si tot asa.
Comentariu beton!16
+1 la aia cu ocolitul sau schimbatul traseului, daca nu m am incadrat bine. Nu ca unul care era in fata mea pe a doua banda acum cateva zile si el voia sa schimbe banda sa faca dreapta in intersectie. S a chinuit sa schimbe banda cu 50m inainte, nu l a lasat nimeni, si ghici ce, in intersectie era sa dea peste unul cu scoala de pe prima banda, fiindca omul chiar a facut dreapta de pe a doua banda, pana la urma.
Una e sa ceri o factura fiindca iti trebuie – cu toate ca acum le gasesti pe platforma, iar comerciantul are 5 zile la dispozitie ca sa emita factura si s-o incarce – si una e sa stai la povesti de-aiurea sau sa-ti faca receptionerul traseul de plimbari. Si ceilalti s-astepte dupa tine neintemeiat, dupa parerea mea.
Cred ca tot regula bunului simt primeaza. Daca-l ai e ok pt toata lumea, daca nu-l ai, e ok doar pt tine si tot ghiolban ramai.
Relaxarea e buna cand e pentru toti.
Comentariu beton!13
In Nemția, cel mai bine vezi situația la farmacie. Prinzi cate o băbuță in fata si ea, singura, probabil, acasă, nevorbita, socializează la greu cu vânzătoarea. Si nu neapărat pe teme farmaceutice. N-are niciun stres ca, in spatele ei, coada creste exponențial. In general, apare un alt farmacist care începe să rărească rândul.
Mi s-a întâmplat sa ajung la casa, după încă vreo cinci persoane din fata mea si băbuța sa fie tot acolo, ciripind vesela.
Eu am patit in Romania. Am intrat sa iau o crema de plaja. Farmacia goala, o babuta cumpara ceva. Eu, calma, ma asez in spatele ei. Dupa 20 min faceam ca trenu’, imi crescuse tensiunea, vedeam stelute…
Babuta tot acolo, rezolvase reteta si acu o intreba pe farmacista despre fiecare medicament sau supliment din reclamele de la televizor. Femeia rabdatoare ii explica la ce e indicat si babuta reflecta daca o avea sau nu nevoie de Visine, etc?
Cand zic fiecare reclama nu glumesc…
Am renuntat la crema de plaja si am plecat.
Pare ca, printre altele, pe noi, cititorii acestui blog, ne uneste si acest lucru 😀 la fel sunt si eu, sa nu cumva sa deranjez, lasa sa rezolve altii intai ce au de rezolvat, sa nu astepte dupa mine, poate au treburi mai importante, poate se grabesc etc.
De multe ori m am ofticat si mi a fost aproape rusine ca sunt asa de “fraiera”, incat daca cineva si o incearca cu mine (pardon de cacofonie), decat sa mi pun poalele in cap pe unde sunt, mai bine renunt. Chiar si atunci cand cred cu tarie ca am dreptate, daca vine cineva mai infipt ca mine, cedez imediat in 90% din cazuri. Daca totusi omul ala stie mai bine si ma fac de ras?! O strategie tare proasta, evident, de aia multi isi permit cacaturi (scuzati), iar oamenii buni aleg sa renunte sau sa ignore.
La fel de „proasta” si eu. Mai grav este ca sant prea batrana sa ma mai schimb. Asta e !
Evrika! Fix așa sunt și eu, să nu deranjez, să nu încurc, să nu fac pe altul să aștepte după mine; multă ceartă mi-am luat de la nevastă pe tema asta. Plus că locuiesc în UK, deci pe aici practic nimeni, în afară de urmașii dacilor liberi nu se grăbește.
Trebuiau sa te ajungă si pe tine batranetile! 😂😂😂😂
Io cred ca rămân proasta toată viața 😂😂😂🤦♀️🤦♀️🙈
Eu fac chestii și mai nașpa, când sunt la coadă și am toată bandă deja plină (nu mai merg demult în supermarket-uri care nu au minim 2 m de bandă) și vad câte un rătăcit cu trei chestii într-o mâna îl invit respectuos în față, și mă uit cu plăcere maximă la fețele celor care sunt după mine la coadă și care dau mărunt din buze că le-am răpit 2 minute de scrolat pe Facebook
Și mai fac chestii nașpa, dacă sunt la volan și în spate am un bemeweu (proprietar de stradă, se înțelege) dau prioritate tuturor mașinilor din fața, cu răbdare, oricâte, ca au sau nu prioritate până simpt cum spumega tâmpitul și pleacă cu scârțâit de roți
Dar o nelămurire tot am, de ce factură pentru tricouri, doar dacă le cumperi să le revinzi, altfel nu se prea justifică decât pe același principiu după care acționez și eu, testarea nervilor celor din spate.Sau cum?
Să mor dacă am chef acum să-ți explic ce cheltuieli ai voie să deduci în contabilitate, pe firmă. 🤷♂️
Eu de la mine din cartier am
Învățat ca numai mașinile de muncitori și cele de curieri, se grăbesc, domnii sunt pe chill. Își plimbă balenele cu 40 km/h, ca doar nu pontează la intrare. 😁😜
Sunt situații și situații. Nu as tine ocupat tipul de la recepție (dacă e singur), ca sa cer indicații dacă nu ar fi ceva urgent. În situația, data de tine din Franța, as fi asteptat
Bilbao e în Spania. Mă rog, Țara Bascilor.
O să-ți fie greu, trebuie experiență în domeniu
Deci ai tupeu sa te pui cu descendenții lu’ Burebista.
Mamaie din magasin are dreptul să plătească în monezici și monede. Damele de la hotel au dreptul să fie informate despre obiectivele turistice, până la urmă de aia au venit și până la urmă intra și în atribuțiile hotelierilor. Tu ai dreptul sa ceri factură. Aia nervoși, sa se enerveze in altă parte. Acu, sa nu fiu nașpa și mai sfântă decât sfinții, dacă m-aș grăbi, probabil m-aș enerva și eu, dar na, până una alta, să rămânem zen zic, mai ales dacă nu e moarte de om 😅
Să vezi când ești de partea cealaltă a tejghelei, aka la recepția unui mic hotel care e împreună cu tejgheaua unui restaurant de unde iasă mâncarea “take away” și ești singur pe post. Sună 3 telefoane, ai persoanele care trebuie să facă check în plus persoanele care își așteaptă mâncarea. Și, ce să vezi, nimeni nu se enervează și își așteaptă frumos rândul. Eu sunt cea stresată ( dar asta de când mă știu) pentru ca am impresia ca dacă așteaptă un pic sunt eu de vină. Și fac meseria asta de 20 de ani și tot stresată sunt.
În schimb, dacă eu trebuie să aștept, sunt foarte relaxată.
Povestea ta mi-a reamintit ca m-am nascut o astfel de proasta. Lucru pe care cu greu il pot schimba. E si o parte buna, insa. Cumva, karma a compensat momentele mele de prostie, incat sa-mi scada suficient nivelul de frustrare pe tema asta si sa pot sa live on. Csf, ncsf.
Cred că expresia nu e corectă. Nu că nu te mai interesează, dar începi să înțelegi că nu e nevoie să arunci lucrurile unele peste altele în sacoșă ca să nu stea lumea după tine, nici să mai vii o dată ca să rezolvi ceva, nici să intre alții în fața ta la coadă doar pentru că tu ai cinci produse în coș și ei doar trei…și tot așa. Nu doar că eu nu mă mai grăbesc sau îmi iau timp să rezolv ce am de rezolvat, dar nici nu mai pun presiune pe cei din fața mea. Zâmbesc frumos, las omul să își pună cumpărăturile în plase, aștept să își rezolve lista de întrebări…În final, unde atâta grabă? Arde ceva și e urgent? Atunci automat nu voi fi la coada aia. Zău, parcă avem permanent o rachetă înfiptă în părțile dorsale și nu mai avem răbdare pentru nimic și nimeni. Și nu totul merită alergarea și presiunea
Cred cǎ gradul de enervare al celor din spate creşte pe mǎsura vârstei la români.
Cu cât o sǎ ai in spate mai mulți de 50+ care au apucat ceva cozi in comunism şi care atunci când au ajuns la tejghea n-au mai prins nimic, cu atât creşte pressingul asupra ta. E ceva ce avem in adn.
Cei de la H&M de la cozi sunt mai degrabǎ tinerei, mai un scroll pe tiktok, mai un mesaj, gǎsesc ei cum sǎ se prefacǎ ocupați pânǎ plǎtesc.
Tot din lanțul asta fac parte si cei care îți suflǎ in ceafǎ sau care, dacǎ ieşi cu un pas in afara cozii iți iau locul cu nonşalanțǎ.
Fix așa eram și eu, “eram”. De 5 ani locuiesc și muncesc în Germania și, ce să vezi, am început să fac ca, cea din povestea ta. Mă comport la fel și în țara, când vin. Și, ce să vezi, de cele mai multe ori nimeni nu zice nimic. Se mai întâmplă, rar, să comenteze careva dar, mă uit la el cu un zâmbet și o privire întrebătoare și nu mai spune nimic. Dacă continuă cu comentariile , îl ignor.
B0$$, de acord cu tine până la duș. Io la sală transpir că fac chestii și nu pot merge acasă cu transpirația pe mine că m-ar lua toți dracii. Așa că la duș nu mă grăbesc. Să m-aștepte că și eu aștept atunci când e cazul. 😎
Păi aia zic și eu.
Ma eu asa m-am nascut, n-am rabdare, nu suport sa astept, nu iau liftu’ niciodata de groaza sa astept. Noroc cu telefoanele mobile ca mai imi tin creierul ocupat.
Si la servici ma chinui zilnic sa eficientizez procese si sa scot timpii morti.
Ce nu suport eu, in sec 21, sa ceri indicatii. Sa ceri sfaturi. Cand toata informatia e la un google away tu blochezi magazinu’ juma de ora sa discuti calitatile aspiratorului, tii receptionerul din treaba, ma opresti pe strada (cu telef in mana) si ma intrebi de o adresa. M-am certat groaznic cu un prieten care mi-a reprosat ca nu l-am informat ca ploua la locul intalnirii. Cu nspe aplicatii meteo pe iphone. Acu’ e doar o cunostinta.
Nu vorbesc de pensionari desi tata, la 79 de ani, cauta informatiile pe net si comanda online.
Dacă nici asta nu i trezire în conștiință…
Stai, nu da, glumeam 😀
Adică, acum îmi dă mâna să glumesc, după ceva terapie. Înainte eram fix ca tine, să nu deranjez, să nu supăr, să nu aia, să nu ailaltă… O persoană bine crescută, deh. Recunoști generația, patternurile?
Am fost niște dinozauri. Bine că ne deșteptarăm!
Am citit toate comentariile pana la numarul 49. E clar ca pe blogul asta se adună toti fraierii, printre care si eu! 🙂