Nu știu cum gândiți voi, dar pentru mine este din ce în ce mai clar că ar trebui schimbat ceva la dreptul de vot.

Nu ai de ce să pui semnul egal, ca drept de vot, între un analfabet funcțional (sau un prost, ca să fiu cât mai explicit) și un cetățean care  ar mai mult de doi neuroni.

Adevărata schimbare și cea care s-ar observa imediat, asta este: trebuie să li se ia dreptul la vot proștilor și analfabeților funcțional. În sensul că ar trebui să aibă drept de vot doar cetățenii cărora nu le curge scuipat din gură.

Nici măcar nu ai nevoie de cine știe ce teste savante sau examene pentru stabilirea IQ-ului și alte complicăciuni.

E suficient să le dai să citească un text simplu, de genul „Ana are mere, dar nu are pere”, și să-i întrebi ce-au înțeles din el.

Moment în care peste 50% dintre cetățenii acestei țări ar rămâne fără drept de vot. Adică așa cum ar fi normal, că e ilogic să lași analfabeții funcțional să decidă și viitorul celor care nu scriu „mi-au” ca pisica.

Acolo unde, după citirea textului, există dubii cu privire la gradul de analfabetism funcțional al subiectului testat, se trece la faza doi și se cere aflarea rezultatului acestui banal șir de operații: 7-2×3 + 8:0 = ?

Și cu asta s-a cam terminat cu dreptul la vot pentru simpatizanții lu’ guru cel pitic și mitoman. Nu contest că există și cetățeni care vor trece testele și-l vor vota tot pe Georgescu, dar măcar va fi clar că sunt doar ticăloși, nu și analfabeți.

Să știți că mai aștept de la voi și alte metode de testare care să decidă dreptul la vot.

Râdem-glumim, dar eu chiar cred că proștii și analfabeții n-ar trebui să fie lăsați să voteze. O să-mi ziceți că nu le poți lua un drept pe care l-au avut mereu, iar eu o să vă răspund că de putut se poate orice, trebuie doar să se vrea.

Până la apariția Social Media, proștii nu erau așa de periculoși, pentru că știau doar apropiații lor că sunt proști. Acum e mult mai periculos, că se strâng în grupuri mari, formează legiuni de imbecili, cum perfect i-a descris Umberto Eco.

Ei bine, dacă le-am lua dreptul al vot, legiunile de imbecili n-ar mai putea să-mi hotărască mie viitorul. Știți cum zic?

sursa foto: freepik.com