Text scris de Ana R.
Așa cum am promis acum nouă ani, când a fost scris, câtă vreme voi avea blogul, acest articol va fi republicat an de an, pe data de 22 Decembrie. M-am ținut de cuvânt și anul ăsta. Dacă încă nu l-ați citit, v-ar prinde bine s-o faceți. Dacă îl știți deja, recitiți-l, măcar atât putem face ca să nu uităm de tot.
…
Sunt fiica unui terorist! Cel puțin așa a crezut multă lume. Restul, cei care îl cunoșteau pe tata, știau că e doar un angajat în trupele USLA, cu o inimă mai mare decât toți mușchii lui de luptător. Apoi a venit decembrie ’89.
Prietenii lui, împreună cu colonelul Trosca, au murit. Iar oamenii i-au scuipat şi și-au stins țigările în găvanele ochilor scoși. Le-au întins mațele pe gard și le-au dat foc. I-au arătat cu degetul și au scris pe ei “terorişti”. Absolut nimeni nu se mai gândea că erau și ei soți și tați care juraseră, exact la fel cu cei care acum îi împuşcau, să-și apere țara. Și, până în ultimul moment, chiar asta au crezut că fac. Soțiilor celor morţi li s-a permis după multe zile să îi adune de pe caldarâm, în saci de iută, și să-i înmormânteze. Una dintre ele, rămasă văduvă cu cinci copii, s-a dus cu fiul cel mare să își ridice bărbatul mort de pe un trotuar. Copilul ăla nu va uita niciodată chipul torturat, până dincolo de moarte, al tatălui său.
Aveam nouă ani în decembrie ’89. Am ieșit pe-afară și am auzit copiii care chirăiau pe holul blocului şi strigau că e program la televizor. M-am uitat și eu, dar nu am înțeles mare lucru, lumea vorbea despre o revoluţie. Cu doar o săptămâna mai înainte îl întrebasem pe tata, de față cu un coleg de-ai lui, care e diferența dintre comunism și capitalism. Amândoi au zâmbit amar și au schimbat subiectul. Habar nu aveam că acolo, în piață, se întâmplă exact asta.
Apoi a venit mama acasă, s-a uitat la televizor și a început să plângă în hohote. Ultima oară o văzusem așa la înmormantarea bunicului, tatăl ei. Abia atunci am înțeles că e ceva grav și, în mintea mea de copil, m-am întrebat ce oare e atât de rău de plânge mama așa tare? Doar libertatea e bună, că citisem despre ea la istorie, unde mai auzisem despre alte revoluții sau răscoale. Mama mi-a spus că libertatea e întotdeauna bună, numai că serviciul tatălui meu este să lupte fix cu ei, cu cei ce își doreau libertatea.
Nu am plâns, îmi era prea frică să plâng, îmi era frică de faptul că atunci când plângi sigur moare cineva. Că doar așa văzusem că se întâmplase la bunicul. Nu voiam să moară nimeni și, mai ales, știam că tata e prea curajos ca să pățească ceva.
Sursa foto
😓
Noi nu uitam. Cât vom mai trăi. Apoi vin copiii noștri și votează cu un CG. Că așa li se pare lor că e corect. Pentru că lumea e nedreaptă și misiunea lor principala e să aducă egalitate și prosperitate. Și poartă tricouri cu Che Guevara, și cu simboluri comuniste. Neștiind ce înseamnă, netrăind macar o zi într-un regim comunist. Dar suna bine. Egalitate de șanse, prosperitate…
Poate greșeală e a noastră. Fără să vrem, sătui fiind de lipsa de libertate din copilărie, le-am dat prea multă libertate tinerilor. Fără să știm cum să-i învățăm și responsabilitatea.
Generalizez. Nu toți sunt așa. Dar cei care sunt…
Comentariu beton!24
Aveam 30 de ani atunci și-mi doream din tot sufletul libertatea și democrația Am trăit în tot întunericul ăla și l-am urat din suflet Da, citesc în fiecare an articolul ăsta și mă cutremur de fiecare dată Eu am trăit asta Și nu credeam că ne vom mai întoarce vreodată acolo Stai, nu acolo, e mult mai rău: comunismo-nazism și idiocratie Orwell e mic copil, trăim în era orcilor nu a porcilor Nu știu cum vor trăi copilul meu și ai voștri Mi-e scârbă și frică
Revolutia e mult mai resimtita anul asta decat la 10, 20 sau 30 de ani. Oare de ce? Oamenii uita usor. Chiar si cei care au trait-o din plin. Imi pare rau ca amintirile se estompeaza, ca oamenii au uitat ca se poate invata din trecut si din greseli.
Poate ca revolutia ar trebui comemorata pe TikTok. Poate admiratorii lui cg vor invata in acest fel despre revolutie.
Omenirea are memorie de pește. Iar procesul gândirii nu e bun. Dă dureri de cap. În plus, diluează sângele de Dac.
Poate ne dam seama acum ca libertatea nu poate fi luata de bună, nu e un bun comun, a foat castigata cu mari sacrificii si pentru a fi păstrată nu e suficient sa stam pe canapea
Am citit și multe dintre comentariile de atunci, din 2015. Unele frustrări vechi au dat naștere AUR-ului, SOS-ului și (Pol)POT-ului. Altele vin din întrebări la care nu am primit răspuns. Știu că băiatul meu avea 4 ani și m-a intrebat „mama, de ce trag cu pușca”, fiindcă de tras a tras cineva. Cine și de ce, vom afla cândva. Sau copiii noștri vor afla. Sau nepoții. Am un verișor care era locotenent USLA la București. Din fericire a avut un accident grav de mașină la sfârșitul lui noiembrie (autostop). A blessing in disguise. Era cu soția și copilul la țară, exersând mersul cu cârje. Refuză și acum să vorbească despre colegii lui care au murit atunci.
Pe 17 sau 18 decembrie 1989 vecinii mei au primit ordin să meargă la unitate. Au revenit prin ianuarie 1990. Cu timpul, au mai povestit ce au trăit atunci. La început foarte puțin, apoi, mai ales după ce au ieșit la pensie, au mai dat detalii. Nici acum nu vor (nu pot?) să spună prea multe, niciodată nu au dat nume, dar din ce povestesc ei, Revoluția a fost la un pas de a deveni un război civil. Doar acolo la unitatea aia s-au tras câteva mii de cartușe.
Adevărul începe (sper) să iasă la suprafață. Încet și târziu, dar trebuie să aflăm cine și cum ne-a furat libertatea în decembrie 1989. https://www.litera.ro/ruperea-blestemului-revolutia-romana-din-decembrie-1989-aidiv124?2pau=6667b3e19&2ptt=quicklink&2ptu=0a8a2c4d9&2pdlst=CjwKCAiAjp-7BhBZEiwAmh9rBTcmHySHBPC9zGKCiV3nqQ0CtOs3q19Qko0d2jrQ8bwpYhvU_Zqf_xoCuicQAvD_BwE&utm_campaign=2Performant&utm_source=6667b3e19&utm_medium=CPS&gad_source=1&gclid=CjwKCAiAjp-7BhBZEiwAmh9rBTcmHySHBPC9zGKCiV3nqQ0CtOs3q19Qko0d2jrQ8bwpYhvU_Zqf_xoCuicQAvD_BwE
Asta este cartea pe care suntem toți datori să o citim și să îi obligam și pe copiii noștri să o citească. Fabulos documentată și revelatoare din toate punctele de vedere.
Abia acum e ziua completă. Toți troglodiții auriști, poțisti și șoșocari să citească și să vadă filmul din articolul anterior. Mm lor de idioți.
Troglodiții auriști, poțisti și șoșocari, restul rusofililor, fac parte din aceeași țesătură cu teroriștii din USLA, Securitate și aparatul PCR.
USLA nu chinuia și omora oameni pentru rege sau exilați. Făceau la ordinele partidului, organului de securitate și, într-o măsură mixtă, la ordinele corpului de ofițeri loiali comuniștilor (și propriilor interese).
0
@Burghej: ești PR0ST!!! Rrrău! Ce are USLA cu securitatea (ca instituție, dar nu pot să scriu cu S mare)? E ca și când ai spune că pușcașii marini ai USA fac același lucru. Băbăiatule, ia de citește ceva, lasă interneții.
Știu articolul pe deasupra, îl așteptam încă de dimineață. Am înjurat muuuult comentând la el, ani la rând. Îl recitesc mereu cu aceeași îndârjire, nu trebuie sa uităm niciodată.
Mda, revolutia care n-a fost.
Am fost, sintem si vom fi doar un decor si pioni pe o masa de sah. Mutarile le fac altii.
Si cretinitatea crescuta la maxim naste monstri precum CG.
Din pacate,istoria care este uitata,se razbuna !
Noi cei cu ani mai multi,stim cum a foast in comunism,am trait cu speranta revolutia,vedem ce se intampla acum,dar nu inteleg/anticipez incotro ne indreptam ! Eu vad doar haos total…!
Ne vom reveni oare ? Sa speram ca da !
Cutremurător.
De fiecare dată.
De fiecare data, in fiecare an, cand citesc acest articol, plang… Multumim ca nu ne lasi sa uitam!
Mulțumesc tuturor pentru că încă îl citiți. Uneori cuvintele ulterioare nu mai au același impact. Îmi este greu să mai comentez pentru că am senzația că facem asta degeaba. Impactul îl vedem toți, nostalgia și admirația sinceră pe care unii o manifestă pentru acele timpuri, pe mine mă înspăimântă groaznic.
Acum trăiesc în Germania și am fost la început extrem de enervată de programa școlară a copiilor, ce învățau în permanență, la diferite obiecte școlare, despre nenorocirile făcute de naziști. Acum înțeleg de ce nu își lasa generațiile următoare sa uite de ce au fost capabili acei oameni. Noile generații au o imagine idilică despre comunism și nu pot înțelege de unde vine lipsa asta de memorie. Oricum rezultatul îl trăim pe pielea noastră.
Va rog sa citiți cartea lui Cătălin Ranco Pițu, fost procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, „Ruperea blestemului | Revoluția Română din decembrie 1989”, apărută anul acesta la Editura Litera din București.
Am doar un interviu de la lansare dar veți vedea informații extrem de bine documentate din declarațiile autorului.
https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/catalin-ranco-pitu-fara-generalul-victor-atanasie-stanculescu-sunt-convins-ca-ceausescu-nu-cadea-de-la-putere-4775733/
In toti anii in care am citit amintirea asta am plans. Am plans cu o oarecare usurare ca macar, noua, copiilor lor si ai nostri, ne e mai bine.
Anul acesta plang si de frica!
Eram la Comandamentul trupelor de securitate, la Băneasa, la un curs de sanitari ( încorporat fiind la Fălticeni). După ce lucrurile s-au mai liniștit,s-au cerut voluntari pentru o activitate in oraș. M-am oferit, doar ca să pot ieși din unitate, să văd schimbarea. Ne-au urcat in autobuze și am pornit. La un semafor, un trecător ne-a văzut și ne-a arătat, triumfător, sacoșa plină cu portocale. Apoi, am ajuns la destinație. Noul sediu al IML. Ticsit cu cadavre, bărbați, femei, tineri, bătrâni. Am făcut echipe cu studenți la medicină și ne-am ocupat de soldații masacrați la Otopeni. Dezbrăcați, spălați, îmbrăcați în ținută nouă, puși într-un sicriu și duși la camioanele care urmau să-i ducă acasă. Nu voi uita niciodată fețele celor care veneau să-și caute sau să-și ia acasă rudele împușcate. Și când mă gândesc că unii visează să întoarcă timpul… Dar sunt convins că, oricât de neagră va deveni situația, mămăliga nu ca mai exploda.