Articol scris de Iulia.
…
Hai c-am mai creat o treabă zilele astea… Că la mine nici un banal mers la cumpărături nu poate să fie fără aventuri și bătăi de cap.
Trebuia așadar să mă duc până la un magazin de bricolaj din frumoasa urbe de la poalele Tâmpei, să achiziționez niște chestii.
Zis și făcut. Mă urc în mașină, mă duc. Ajung. Mă dau jos din mașină, mă duc vijelios spre intrare, cu ocol pe la zona aia unde-s parcate cărucioarele.
Acu, dacă frecventați suficient de des magazine mai mari, fie ele supermarketuri, hipermarketuri sau magazine de bricolaj, ar trebui să știți că, aproape de fiecare dată, există cel puțin un cărucior care nu e legat de celelalte și poate fi înșfăcat „la liber”, adică fără să mai introduci monedă în locașul buclucaș, ca să-l poți utiliza.
Ajung la cărucioare, mă scarpin lung sub chipiu și-mi dau seama că nu am monedă pentru numitul cărucior. Pentru că da, de data asta, oricât m-am sucit și m-am foit eu, oricât m-am plimbat agale pe lângă șirurile de cărucioare, n-am putut decât să constat un singur lucru: toate, dar absolut toate erau legate unele de altele.
Logic, primul impuls a fost să mă întorc la mașină să caut monedă, însă după ce m-am mai gândit o fracțiune de secundă, am avut vreo 3 revelații:
– Prima a fost că mai mult ca sigur nu am monedă;
– A doua a fost că nu numai că nu am monedă, dar cel mai probabil nu am nici vreun sfanț numerar, pe care să-l pot eventual converti în monedă;
– Și a treia a fost că avusesem monedă, până cu numai câteva zile înainte, când mai fusesem pe la același magazin de bricolaj și, iată, acum îmi dădeam seama că la ultima tură îmi uitasem moneda în cărucior.
Ceea ce m-a ofticat destul de tare, pentru că nu era o monedă obișnuită, ci una d-aia reutilizabilă – sigur știți despre ce vorbesc, majoritatea magazinelor mari le oferă de ceva vreme: sunt niște moneduțe exact de dimensiunea infamilor 50 de bani de care nu avem niciodată când ne trebuie, de regulă branduite cu marca magazinului și, de cele mai multe ori, cu o găurică în ele, să le poți prinde de-un breloc, ceva.
Eh, fix una d-aia avusesem eu, cumpărată de stimabilul domn soț, care știe ce are la ușă și că ce are el la ușă nu are niciodată fise când îi trebuie.
Dar răul era deja făcut, nu mai avea sens să mă dau cu dosul de pământ c-am rămas fără moneduța-cado’, trebuia să rezolv problema mai stringentă a procurării unui coș de cumpărături.
M-am întors totuși la mașină, cu un firicel de speranță mai subțire decât guta unui pescar. După ce am scormonit prin toate găurile, buzunarele, locașele și locșoarele posibile, am fost nevoită să-mi admit mie-mi ceea ce, de fapt, știam de la bun început: monedă, canci.
Și da, și cea de-a doua revelație s-a dovedit a fi absolut corectă, nu aveam nici un sfanț numerar la mine. Nici măcar 10 bani amărâți, darmite vreo hârtie de-un leu sau alte asemenea averi.
Noroc că uneori mai scot și eu capul din dos când umblu prin lume și mai observ chestii, așa că mi-am adus aminte că ultima dată când fusesem la numitul magazin, văzusem că în interior exista un bancomat. Așa că hai, soro, să producem niscai cash din cutia cu bogății.
Intru în magazin, mândră nevoie mare de cât de mintoasă sunt și ce iute am găsit eu soluția la problema mea, mă proțăpesc la coada care se formase la bancomat – că da, aparent nu eram singura tută care avea nevoie de numerar, mai erau încă trei amețiți în fața mea – scot suma minimă pe care era dispusă mașinăria diavolului să mi-o dea, adică dooj de lei, și victorioasă, ținând ăia dooj de lei în mână de ziceai că-s cel puțin bugetul unei țări din lumea a doua, mă îndrept cu pas vioi spre biroul de informații, unde plănuiam să obțin o monedă de 50 de bani plus mai multe alte bancnote mai mici, în schimbul uneia dintre prea-valoroasele bancnote de 10 lei.
Băi copii, și atunci m-a izbit – că v-am zis că eu scot capul din fund și-s atentă la ce e în jurul meu numai ocazional, nu mereu – bănene, erau niște cozi peste tot, de pentru o clipă am crezut că e ceva manifestație sau ceva.
Vă jur, era puhoi de oameni peste tot: la casele de marcat, la biroul de informații, la cel de retururi, oriunde întorceai privirea, niște cetățeni (și nu puțini), formaseră o coadă.
M-a luat cu amețeală instant. Deja începuse să-mi treacă toată viața prin fața ochilor, mă luase cu transpirații reci și-mi imaginam cum o să mai apuc eu să-l văd pe fi-miu cel mai probabil când va absolvi liceul, că mai devreme de atât nu mă vedeam scăpată de acolo.
În mod normal, mi-aș fi pus frumos palma-n dos, aș fi plecat urgent de acolo și m-aș fi întors cu altă ocazie. Însă întâmplarea a făcut că de data asta efectiv nu aveam cum s-o las baltă, că îmi trebuia musai musai ceea ce a aveam de cumpărat de acolo și nu, nu mai găsisem în altă parte.
Până la urmă am tras adânc aer în piept, mi-am adunat toate fărâmele de curaj și voință și m-am îndreptat hotărât spre biroul de informații.
Până să apuc să mă plantez la coada apoteotică ce șerpuia până hăpt, departe, în măruntaiele magazinului, privirea îmi cade pe un soi de mini-cuieraș, așa, plasat strategic pe tejgheaua de la informații, pe care se bălăngăneau sclipind în soare… ce credeți voi? Dap, fix moneduțe d-alea reutilizabile pentru cărucioare.
Frumușele, argintii, cu tot cu breloc atașat, clincăiau vesele precum niște zurgălăi în curentul provocat de puhoiul de lume care sufla mai mult sau mai puțin la unison p-acolo.
Înșfac o moneduță și mă duc țintă spre una dintre tipele din spatele tejghelei. Aștept să termine de explicat nush ce omului cu care vorbea, îmi cer scuze și întreb dacă aș putea oare achiziționa respectiva moneduță direct de acolo, de la biroul de informații, sau trebuie să stau la coadă la una dintre case pentru a o plăti.
Femeia îmi explică amabilă că da, pot să plătesc și la ele, acolo. Îi mulțumesc și, cu oareșce lacrimi în ochi, mă îndrept spre capătul cozii de la informații.
Acu, tre să recunosc, lacrimile erau amestecate – pe de-o parte erau de jale, că urma să mă prindă următoarea venire a lui Hristos la o coadă dintr-un magazin de bricolaj, pe de altă parte, de bucurie, că totuși coada de la informații era sensibil mai scurtă decât cozile gargantuești de la casele de marcat.
Spre surprinderea mea însă, doamnele de la respectivul birou erau mai mult decât eficiente și expeditive, așa că în doar câteva minute m-am trezit că avansez uluitor de rapid spre obiectivul numărul unu al zilei: obținerea prețioasei moneduțe.
Bine, în momentul ăla mi-am dat seama și că practic scosesem bani degeaba de la bancomat, că acolo aș fi putut plăti cu cardul moneduța vieții, dar mna…
Și cum stăteam eu așa, pierdută-n vise și gânduri inutile, aud: „Unde este doamna care dorea fisă? Haideți, doamnă, în față, nu mai stați la toată coada asta!”
Pfff, nici dacă ar fi cântat un cor de îngerași pufoși și ar fi început să cadă din ceruri curcubeie și vată de zahăr n-aș fi simțit o bucurie mai mare în clipa aia!
M-am dus țintă la extrem de amabila domnișoară care mă ținuse minte (era cea pe care o întrebasem unde pot plăti afurisita de moneduță), am plătit fisa vieții – cu numerar, desigur, că mna, dacă tot aveam… și m-am repezit buluc afară, să-mi iau naibilor în sfârșit coșul de cumpărături și să rezolv ce aveam de rezolvat.
Firește, după cum bine vă puteți imagina, în clipa în care am ajuns în zona de cărucioare, am văzut nu unul, nu două, nici măcar trei, ci direct cel puțin vreo patru cărucioare șezând bine-mersi, nelegate de nimeni și nimic, și pentru care, evident, nu aveai nevoie de fisă ca să le înșfaci și să îți faci treaba cu ele.
Păi să nu-ți **** **** în ea de viață?
sursa foto: freepik.com
cică ne ducem acum să cumpărăm bradul perfect; de minim 2,5 metri…
nu sunați, poate răzbesc eu!
Comentariu beton!26
se așteaptă îmbarcarea membrelor frumoase ale familiei pe locul rămas liber din minunatul fiat doblo cargo care va transporta bradul (poate mă oprește poliția…), așa că mai am timp de o scurtă declarație;
din primul nostru concediu în grecia am un breloc (kalimera, domnu’ Metsikas!); de ăla de cauciuc, tip lacrimă, cu un „medalion” rotund din metal inscripționat cu numele pensiunii de mai sus; pe spatele medalionului, prinsă magnetic, stă o fisă dintr-alea pentru cărucioare; iar întregul ansamblu, în loc să fie prins la chei, zace din 2003-2004 prin vreun sertar;
salut, sunt costică și îmi place să trăiesc periculos!
P.S. azi mi-am luat monedă, că are și nervii mei o vîrstă…
Comentariu beton!31
Mși, gata? Aț ajuns acasă cu 🌲? Mai ai permis? Dar nervi? 😁
s-a ajuns! perfecțiune nu există
Pentru că sunt pățită, am în fiecare buzunar de geacă, pardesiu, palton etc. câte o monedă.
Eu nu. Și culmea e că, în rarele ocazii când tranzacționez cu cash, dacă primesc rest în monede, o fac pe magnatul și nu le iau 🤦♀️
Tâmpenia e boală grea, ce pot să zic?
Stai calma ca nu ești singura.
Am pățit-o de jdemii de ori pana când am avut așa, o sclipire de inteligenta.
Adică, am, in TOATE buzunarele cate o moneda de 50 de cenți. Daca ma apuc acum sa scurm prin toate buzunarele din cuier si șifonier, cred ca adun cel puțin 10 euro.
Si, pentru situațiile când nu am buzunare (rar de tot, vara), am in mașină, într-o gaura din aia in care se baga pahare, vreo 3-4 monede. Just in case. Bine, pe lângă monedele alea, mai am in gaura respectiva si vreo doua brichete si o cheiță care încă nu m-am prins ce descuie, așa ca e o adevărată aventura sa ajung la monede.
Comentariu beton!13
Am avut o bucată de vreme și eu vreo 2 monede „normale” și una reutilizabilă în locul ăla din mașină. Dar apoi s-au pierdut 🤷♀️😅
Agat-o de cheile de la masina,ca tot te deplasezi pe roti !
Păi fix de cheile de la mașină era prinsă aia pe care am uitat să o mai recuperez din cărucior 🤦♀️
Acu am pus-o pe asta nouă la chei, să vedem câtă viață are…
mi-am cumparat astfel de moneduțe cu breloc, le-am legat de cheia de la mașină. smart, nu? nu! la ceva timp am rătăcit cheia de la mașină, am luat cheia de rezerva și am „fugit” la cumpărături…fără moneduța magică 😬
întoarsă acasă am pus o minune de moneduță și la cheia de rezervă 🥳
săptămâna trecută ne-am mai luat o mașină. știți de unde sa mai cumpăr măcar 2 moneduțe minunate?🤣🤣🤣
🤣🤣🤣 I feel you! 😂
Pont dezinteresat: la Leroy Merlin au cu tot cu breloc, la Kaufland fără, doar cu gaură 😁
Io nu înțeleg un lucru : de unde știa fata că ești doamna și de unde știai tu că ea e domnișoara !!??? 😁
Si 2 ,la subiect : CASH.ul este viața !
🤔 după verighetă, presupun? Sau o fi presupus pur și simplu că o hoașcă așa, ca mine, tre să aibă un fraier acasă, pe care să îl facă cu biscuiții 😂
Iar eu recunosc, am presupus despre ea că e don’șoară.
Hai să-ți povestesc cum se poate și mai rău. Kaufland, ajung veselă și ferice, nițel grăbită că urma să mă recupereze nora cu mașina după cam 45 de minute. Și nu poți lăsa nora să aștepte, soacrele știu de ce. Deci deschid poșeta-geamantan și caut. Găsesc cu greu 50 de bani, dar erau 5*10bani. Mă adresez unui tânăr (puști, adolescent) și-l rog să-mi cedeze moneda de 50 contra a 5*10. Sigur spune dumnealui mustăcind, „dar știți că puteți folosi moneda de la breloc?”. In focul scotocirii rămăsesem cu cheile in mână iar brelocul avea o moneduță cu un K- era chiar de la Kaufland. Am inceput să râd și atunci a râs și puștiul pe care cred ca-l dureau deja fălcile de cât efort a făcut să se abțină. Nu vreau să-mi imaginez ce a gândit ca-mi stric zen-ul.
Comentariu beton!12
Ei, hai, că nu e chiar așa rău… E cam ca situațiile alea în care îți cauți de bezmetic telefonul, în timp ce ești cu el la ureche.
Ce? N-ați pățit? Numa eu? 🙄
Comentariu beton!13
Doar să întreb iritată al cui telefon sună cand eram cu copiii și anexe (6 telefoane) și eu tocmai am uitat ca-mi schimbasem tonul de apel
Merge si cu o cheie banala de yala, doar sa aiba capatul rotund si sa nu o uiti in carucior…
Am auzit și eu asta, n-am încercat însă, în primul rând pentru că absolut toate cheile mele de yale au capete dubioase – pătrate, triunghiulare și altele asemenea.
Am primit la zilele sarului nemat de la un stand spaniol un breloc care arata a sesfacator de bere si e fix atat de mare incat se introduce in carucior, ol descuie si rămâne in continuare legat de chei. Si se si poate deschide berea cu el. Ce mai, salvare dubla sâmbăta la cumpărături 😃
Inca nu mi-a fost atat de sete sa beau berea direct dupa cumpărături in fara la Aldi, dar nu se stie niciodată 😉
Ah, aveam si monede din plastic pe post de 1€ sa descuie carucioarelw. Le-am „maritat” pe toate. Nush cum vine
Am primit la zilele satului neamț in care stau, de la un stand spaniol un breloc care arata a desfacator de bere si e fix atat de mare incat se introduce in carucior, il descuie si rămâne in continuare legat de chei. Si se si poate deschide berea cu el. Eeeeehhh 😍 Ce mai, salvare dubla sâmbăta la cumpărături 😃
Inca nu mi-a fost atat de sete sa beau berea direct dupa cumpărături in față la Aldi, dar nu se stie niciodată 😉
Ah, aveam si monede din plastic pe post de 1€ sa descuie carucioarele. Le-am „maritat” pe toate. Nush cum vine
Apropo de monede de plastic, la Hornbach mi se pare cel mai mișto (cel puțin la ăsta de la noi din urbe, dar presupun că e politica lor peste tot) – au chiar pe tejgheaua de la intrare o cutiuță cu fise din plastic, branduite cu Hornbach, evident, de unde te poți servi la liber.
Cred ca suntem in singura tara in care se platesc monedutele astea.
Da? Uite în străinătate nu mi-am pus niciodată problema asta (vb aici de țările cu euroi), că acolo am mereu niște cash la mine și, implicit, și fise.
Și suntem singura țară în care se lasă coșurile (cu tot cu monede) în mijlocul parcării… Sistemul ăsta este făcut exact ca să nu mai lase bizonul coșul pe locul de parcare, când își suie treningul în BMW (puteți înlocui cu alte mărci, doar să fie ”decât” SUV). Dar cum să se umilescă el în fața fetei pentru 50 de bani?
Eu duc și coșul ”free” la locul lui. La fel și cei din țările unde apa caldă are tradiție.
Nu strica DELOC sa aveti INTOTDEAUNA ceva ches in portofel, macar 50-100 lei :)))
Așa e, dar pentru asta ar trebui să nu fii tută, deci practic să nu fii eu 😂
PS: e sâmbătă dimineața și ține tocmai urmează să o zbughească pe ușă, să fugă în papuci de casă la bancomat, că vine curierul cu o comandă? Ține? Aud? 🤣
În cazul meu e 500-1000 de lei cash la orice oră. Anii de umblat pe coclauri unde nu existau bancomate pe o rază de 50 de kilometri, ușoara neîncredere în simțul umorului dovedit în repetate rânduri de Divinitate, faptul că nu mă încurcă defel, dar lipsa lor m-ar putea încurca. Îmi place să utilizez tehnologia modernă, nu să fiu dependent de ea.
Dacă aș trăi cât Iliescu, aș fi ultimul om care se duce să-și schimbe ultimii bani cash în momentul în care se va renunța complet la ei.
@Iulia, eu știu că, mai nou, se poate plăti cu cardul chiar și la curier!
Acu niște ani, a găsit barbata miu pe jos prin parcare la kaufland o moneda din aia de plastic. Am avut o niște ani. Cine era cea mai mandra ca nu are nevoie de 50 de bani ca toți sărmanii? Numai ca norocul s a sfârșit acu vreo 2 ani când am întors portofelul cu koorul în sus și cu fermoarul deschis la compartimentul de monede. Cine a cules de pe jos toate monedele în afara de aia de plastic care s a ascuns pe sub vreo masina? Culmea, tot în parcare la kaufland. Creca s a dus sa ajute alt nefericit… o fi moneda fermecata. De atunci trebuie sa fiu atenta sa nu rămân fără 50 de bani în portofel. Ca dacă se întâmplă, car cumpărăturile în brate și nici de a naibii nu iau fisa din aia de plastic sau sacoșa de la ei. Mai țineți minte filmulețul cu cimpanzeul care căra portocale în brate și avea și în labele inferioare câte o portocala? Mergea asa, pe călcâie, ca să poată sa țină portocalele cu degetele. Aia sunt eu fără moneda 🤣
Eu am doua chestii din plastic ce imita monedele, funcționează aproape mereu. Le țin la chei.
Patit…asa ca am breloc atașat la cheile de la mașina si casa cu moneduta, monede de 50 de cenți si 1 euro in geanta (ca si parcarea o plătesc tot cu din astea), monede de 50 de cenți si 1 euro prin buzunare pe care le recuperez apoi din mașina de spălat, monede in diverse locuri in mașina, inclusiv sub scaune, cele care pica din buzunar si pe care am grija sa nu le aspir, toate cheile au capete rotunde (da, merge cu orice cheie de yala, doar sa nu o uiți in cărucior 😅). Problema e ca nu știu de ce am toate astea, ca orice supermarket de aici are la recepție jetoane de plastic gratuite sa poți lua un cărucior. 🤣🤣
Păi, dacă jetoanele sunt gratuite, care mai e sensul lor? Ce-l mai împiedică pe bizon să lase căruciorul pe unde-apucă? Că dacă ar avea valoare, ar avea motiv să și-l recupereze.
Confirm pozitiv: trebuie să ai monede piste tot unde găsești buzunar! Când ajungeți la acest nivel, să îmi ziceți și mie cum ați reușit!
Pai parca asta tine de legea lui Murphy 😀. Eu m-am trezit de dimineata la 6, m-a luat somnul la 8 si la 9h20 m-a trezit juniorul ca sa mergem la complexul sportiv de langa noi care a facut azi o promotie cu 10 euro /4 activitati. Banii respectivi ii dau pentru o cauza nobila. Iti inchipui ca am stat cu vecinul la niste cozi micute, micute🙄. Macar s-au amuzat puradeii, 4 la numar 😀. Eu am venit mai repede acasa ca sa fac supa🥣. Sa aveti parte de un weekend fain si fara cozi😁.
Romanian horror/comedy story ,😂😂😂
La mine în “cartier”, cărucioarele nu sunt legate. Cred ca și-au dat seama ca lumea nu prea se mai plimba cu monede de colo-colo. Cum să pui în LV, un fișic de 50 de bani 😟 e de kk!
Anyway, mi s-a rupt cearșaful gri de pe pat și am decis ca nu îl mai cârpesc și ca îl voi arunca și voi lua unul nou de la Ikea. Dar, după cum arată parcarea de la 10 la 22, îl voi lua după Crăciun. Și cum am schimbat așternutul acum 2 zile, o să dorm și în gaura, ca nu e nimic mai nasol din treburile casnice, ca lupta cu salteaua și montarea cearșafului.
So, fuck It! 😅
Am aruncat 3 brelocuri d-alea cu monedă pentru cărucior – arata horror dupa ce pierzi moneda 🤣 Azi am constatat că din cele 10 monede de 50 de bani lăsate în mașină nu mai este niciuna – mâine pun 12 😁
PS:: mă apuc să revizuiesc lista de înjurături, o sa am nevoie la articolul de mâine dimineață. Spoiler alert: nu-s pentru articol, îl știu oricum pe de rost.