Articol scris de Iulia.
…
Băi copii, săptămâna asta era s-o fac de oaie și să comit ditamai păcatul fix acu, în perioada lui “să fim mai buni”. Adică era cât pe ce să îl pun pe bietul Bazil la treabă. Și asta dintr-un motiv cât se poate de simplu: sunt senilă!
Sigur v-am mai spus, de obicei mă pune să îi trimit textele pentru sâmbătă, joia. Ceea ce și execut, de obicei.
Ei, joia asta, vă jur, toată ziua m-am gândit: azi tre să-i scriu lu’ Vasilescu, azi tre să-i scriu lu’ Vasilescu, azi tre să-i scriu lu’ Vasilescu. Ceea ce fix am uitat să fac.
Mi-am dat seama pe la doișpe noaptea, exact înainte să mă duc la culcare. Aia e, mi-am zis, i-am trimis mesaj de pus cenușă în cap și-am zis că scriu vineri dimineață.
Bă, da când conspiră planetele și Universul și când ciacrele ți-s înfundate, păi să dea dracii, că toate merg a-ndoaselea!
Că vedeți voi, plină de bune intenții, m-am așezat la calculator când nici nu se crăpase bine de ziuă, și fix când am deschis un document nou, să mă apuc să scriu, a picat curentul. Care picat a rămas și la ora asta, iar ce citiți voi aici eu scriu de pe telefon. Că aia e, am zis o vorbă, tre să mă țin de ea.
Pe de altă parte, mai am încă o problemă: în ultimul timp, prea multe chestii nu s-au întâmplat în viețile noastre. Sau mă rog, nu chestii care să merite povestite aici, ca să vă descrețească frunțile oleacă, că de belele suntem cu toții sătui.
Așa că am zis hai să încercăm să ne amuzăm totuși un pic, motiv pentru care vă propun un joc de imaginație absolut absurd. Ideea mi-a venit dintr-un podcast pe care l-am ascultat, în care gazda fix jocul ăsta îl joacă cu toți invitații (cu întrebări diferite, firește). Și mărturisesc, eu una mă amuz de fiecare dată.
Așadar și prin urmare, să-i dăm drumul: vă las mai jos nișe întrebări complet tâmpite și vă invit să răspundeți la ele, pe cât posibil și cu justificare – dacă aveți chef, bineînțeles.
1) Dacă te-ai trezi brusc în miezul unui basm și ar trebui să duci o luptă pe viață și pe moarte, ai prefera să trebuiască să te lupți cu o gâscă de dimensiunile unui cal sau cu o 100 de căluți de dimensiunile unor gâște?
2) Ai prefera să nu mai poți vorbi niciodată decât cântând, sau să nu mai poți merge niciodată decât dansând?
3) Dacă ai prinde peștișorul de aur și singura dorință pe care ți-o poate îndeplini e fie să poți citi gândurile celorlalți, fie să înțelegi animalele, ce ai alege?
4) Ai prefera să nu mai poți vorbi niciodată fără să strănuți la fiecare 5 cuvinte sau fără să sughiți la fiecare 5 cuvinte?
5) Dacă te-ar blestema vrăjitoarea cea rea să te transformi într-o jivină, ai prefera să fii o șopârlă sau un țânțar?
Sunt tare curioasă dacă o să vă amuzați și ce răspunsuri o să îmi dați. Cred că uneori mai tre’ s-o luăm și pe câmpii, mai ales la cum au stat lucrurile în ultimele săptămâni. Ca să n-o luăm pe câmpii de-a binelea.
Ps: o să vă zic și eu răspunsurile mele la un moment dat în timpul zilei, dar nu vi le-am lăsat acum, că nu vreau să influențez pe nimeni cu nimic 😁
sursa foto: freepik.com
aoliomămică, da’ te păli grav…
singura întrebare umană de acolo e 3, și aș alege să fiu Dolittle, că oamenii m-am convins ce au în căpățîni!
hai, bine, și țînțar, dar doar dacă aș fi ff rapid și aș primi repartiție în parlament
Comentariu beton!20
Ahahahahaha, țânțar în Parlament, am râs cu voce 🤣
1. De ce musai gâște? Mi-e frica de lighioanele alea, indiferent ce dimensiuni au. Deci, pas. Fără gâște.
2. Dansez. E mai bine si pentru mine, si pentru urechile celorlalți.
3. Sa citesc gânduri, clar! Muahahahaha!
4. Asta-i grea. Cine dracu´ ar alege ceva intre astea doua? Parca sughițul ar fi mai…așa…
5. Aici e simplu: țânțar. In felul asta aș putea sa si înțep, nu numai sa fiu enervanta.
1. Cred că pentru că și mie mi-e frică de orătănii și era așa, un fel de luptă cu propria frică 😁
1. Căluții aia atacă deodată sau cum fac ăștia in filme, atacă unul și ăilalți se uită amenințător? Prefer o singură gâscă totuși.
2. Dans clar. Nu vrea nimeni să mă audă cântând
3. Să citesc gânduri cu condiția să fie când vreau eu, nu gândurile tuturor.
4. Pffft. Dacă mai vine vreo pandemie de ceva cu strănutatul fac loc pe o arie de 20 de metri în jurul meu. Tentant, dar nu. Rămân la sughiț.
5. Șopârlă pentru că urăsc țânțarii. Plus că dacă sunt șopârlă eu las oamenii în pace, ei mă lasă în pace, win-win
1. 🤣🤣🤣 Nu mi-am pus problema așa, dar ca să fie mai afurisiți, așa , cred că ar trebui să dea năvală toți deodată 😁
1. Asta cu calutii nu stiu ce sa zic; gisca descrisa are dimensiuni apocaliptice, deci pas gisca
2. Dans. Sa nu pot racni e nasol
3. Tot pe ginduri merg si eu
4. Stranutul e mai funny. Ma irita oamenii care sughita necontrolat.
5. Cred ca tintar. Viata scurta la inaltime. Basca isteria provocata in miezul noptii (dar as vrea sa aleg eu persoanele pe care le pot bizii)
Trasnite intrebari, oricum 🙂
Cred că toți care ar alege țânțar, ar alege asta cu condiția să poată decide pe cine anume ar putea bâzâi 😈 muhahaha 😁
Ferească sfântul ce întrebări! Bine că nu mă invită nimeni la din astea, să mă fac naibii de mândră minune! Pe rând, așadar:
1. Mai bine una bucată dușman, decât 100 mici și zglobii, poate iese și ceva pateu din primul 😁
2. La vocea mea… mai bine dansez
3. Mai bine cu animalele, că nu or fi așa sărite de pe fix ca oamenii
4. Doamne și feri! Nu se poate zice pas?
5. Un țânțărel simpatic foc! Numai pentru bâzâitul ăla care te scoate din minți 😁
Păi asta era și ideea, să fie cât mai improbabile și duse cu sorcova. Așa era șansa cea mai bună ca și răspunsurile să fie pe măsură și să ne râdem p-acilea. Ceea ce eu am cam făcut, citind ce ați zis voi până acum 😁
Pfff ce mă enervează gâstele,cred că as prefera să o iau la fugă sau na,dacă trebuie musai aș alege cãlutii .
Aș cânta ca să enervez pe toată lumea 😀😀
Să înțeleg animalele,mereu am crezut că extraterestrii trăiesc printre noi și noi ca fraierii ne holbam la cer în loc să privim lângă noi.
Să stranut că s ar face gol în jurul meu,în plus cred că e mai puțin dureros,m ar durea coastele de la atâta sughit
Soparla,clar.Nu am auzit de spray contra soparlelor.In plus aș sta pe o piatra la soareee
Am căutat acu pe net – cică există ceva spray repelent împotriva reptilelor, deci nici varianta 🦎 nu e 100% safe.
Dar da, ar merita riscul, pentru statul la soare pe o piatră. Plus că intuiesc totuși că pliciul e mai letal decât repelentul.
2. Daca am putea zice ca pasul de defilare este o forma de dans de tip sovietic, confirm ca prin vot majoritar acu vreo 35 ani, plus o luna-doua, o adunatura de vreo 36 de vlajgani au decis ca, de departe, cantatul este preferabil. Macar nu faci basici in talpa! Ceea ce s-a si practicat, cateva luni. Maxim sase.
O localizarea temporala si spatiala mai precisa: octombrie 1989-martie 1990, UM 01184 Bacau.
😂
Mămică,joc de imaginație,dar ne-ai dat greu pentru dimineață 😂😂😂 dacă ar fi să nu vorbesc decât cântând aș fi mută, că la vocea mea află și vecinii ce fac in casă 😂iar la peștișorul de aur,DA , să citesc gândurile celorlalți.M-a dus viața să trec destule încât să nu mai fiu naivă și încrezătoare,dar surprinzător încă mai tresar la unele chestii.
E, hai, că nu e pe note, nu trecem în catalog 😂
Numa ne exersăm și noi neuronul la cafea un pic.
Iar apropo de gânduri, dacă auzitul lor ar presupune că auzi tot timpul tot ce gândesc toți cei aflați pe o rază de… nu știu, să zicem 50 de metri? Zdaiseama ce gălăgie ai avea în cap? În condițiile astea, ai alege tot asta? 😁
1. 100 de caluti. Nu as vrea sa va zic ca mi i-am imaginat asa mici si dragalasi. :))
2. Dansand, clar. E unul din lucrurile pe care l-as face oricum, oricand, cu placere.
3. Sa inteleg animalele. Sunt mai bune decat noi.
4. Sa stranut. Sughitul mi se pare nasol rau.
5. Soparla. Sa vietuiesc la soare si prin vegetatie.
Dadada, și eu mi-am imaginat o armată de căluți mititei și, oricât de amenințători ar fi, mai frică mi-e de posesoarele de pene 🤣
Subscriu, exact asa! 😊
Mi-era si lene sa scriu toate raspunsurile. 🙃
1. Te-ai luptat vreodată cu o gâscă?
Eu da. 🤣 Nu e deloc plăcut.
Aleg caii.
2. Dans. Am încercat să intru într-un cor cândva. Cât timp a avut profesorul răbdare cu mine, eram responsabil cu … mimatul. 🤣
3. Sunt dubios. Prefer umanoizii. Chiar de mă sparie femeile. 😁
4. Aici e simplu. Prefer strănutul.
5. Șopârlă. Sunt mai, hmmm, umane.
😂😂😂
E ceva cu ciacrele astea! Azi noapte m-a pălit o insomnie și prin butonare aleatorie a telecomenzii am văzut „Poveste fără sfârșit” film nou de 40 de ani, pentru prima oară . Acum văd că au avut dreptate, fantezia continuă să bântuie prin mințile oamenilor.
1. Aș prefera să fug. In copilarie am fost terorizată de gânsacul bunicii. Așa că, dacă-i musai, căluți.
2. Dansez. Oare nu se pot combina? Dacă aș alege să cânt ar fugi și gâștele /caii de la punctul 1.
3. Animale. Gândurile oamenilor pot fi foarte incoerente. (Mine included)
4. Strănut. Am antrenament din cauza alergiilor.
5. Șopârlă. Verde jad.
Mhm, clar sunt pe arătură rău ciacrele. Zic numai atât: ieri eram așa rupți de oboseală, încât am decis împreună cu Musiu Soț că ne vom culca odată cu găinile (chiar, și gâștele se culcă tot devreme, sau numai 🐔?).
Ne culcăm la 5, la 6, la 7, cât de devreme reușim, să mai recuperăm oleacă.
Mai e cazul să zic că la 1 și ceva încă bănănăiam prin casă? 🙄
Temă grea, dar simpatică!
1. Căluţii! De gâşte îmi este o frică iremediabilă! Habar n-am de ce!
2. Din două rele pentru mine, aleg dansul – că ceva îmi iese! Cu cântatul e nasol…cad tablourile de pe pereţi!
3. Chiar aş vrea să aud gândurile animalelor!! Ale oamenilor, lăsaţi!
4. Iarăşi două rele pentru mine: aleg strănutul (şi strănut de cel puţin zece ori când mă apucă); cu sughiţul e tragic…eram cândva, în precambrianul vieţii mele, pe munţii patriei şi am sughiţat juma’ de zi!! Nu vă imaginaţi aşa chestie oribilă!!
5. Şopârlă! Este elegantă! În viaţa reală ţânţarii fac o reală pasiune pentru mine! Îmi imaginez cum ar fi să fiu una de-a lor!! Yac!
Aparent, cel puțin până acum, gâștele par să sperie pe toată lumea.
Deci măcar nu sunt singura dilie 😁
Și da, sughițul e ceva rău rău rău de tot.
1.Gâscă
2.Dans
3.Gândurile
4.Strănut
5.Țânțar
Na, că am apucat să mai citesc câteva și constat că sunt totuși oameni p-aici, care s-ar lua la trântă cu dihăniile înaripate.
Bine că sunteți voi curajoși! 😂
1.Iubesc gastele- mai ales fripte,( nici cu căluți nu am nimic),dar mna mai bine una și buna decât 100de mici si-ai dracului😀
2. Dans
3.Cate puțin din amândouă
4.sughit
5.Soparla,undeva pe o insula din Caraibe,ca io urăsc frigul😀
Hm, acu că zici, nu știu dacă am mâncat vreodată gâscă 🤔
Rață da, dar gâscă nu cred. Oare se găsește pe undeva? Că iarăși, dacă mă gândesc, nu cred că am văzut vreodată prin Auchan sau Carrefour sau Metro sau mai știu eu pe unde carne de gâscă.
Io tocmai m-am trezit si mi-am adus aminte ca am visat ca salvam lumea dintr-o manastire, afara ningea si eu eram imbracata cu pantaloni trei sferturi. Evident salvatul asta se intampla cu fi-miu care era pionul principal. Sigur nu am intrat intr-un vis nou cu articolul tau? 🤔
1. Caii aia mici ma duc cu gandul la velociraptori. Atunci prefer gasca.
2. Dansat. E mmai bine sa ma busesc de altii decat sa le sparg timpanele.
3. Citit ganduri.
4. Le urasc pe amandoua, dar parca stranutul mai putin.
5. Soparla, ca am sanse sa fug mai repede. Nu vreau tantar, ca daca dau de una ca mine care omoara tantarii cu placere si bestialitate? Nu multumesc 😂.
Vis nou sigur nu e, dar posibilitatea să îți provoace vreun coșmar cred că există 😂
Aia ziceam și eu mai sus – pliciul e letal oricum ai lua-o 😁
1. Mai bine căluți mici și drăguți decât o gâscă psihopupu. 2. Cântat clar, că presupun că vine la pachet și cu o Vocea Terrei. 3. Deși știu, în general, ce înseamnă fiecare miau al pisicii mele, încă mai am de învățat limba asta. Deci animale. Sunt mai bune ca oamenii… 4. Un strănut când și când nu e așa deranjant. 5. O șopârliță drăguță tolanită la soare. Deși…mamă mamă ce i-aș mai bâzâi pe unii ca țânțar…
M-ai zapacit asa de dimineață inainte de a-mi termina cafeaua…pfff
1.caluți mici mici, daca pierd, macar o fac in fața unor animale nobile.
2.dans murdar ca invers ma baga la Socola…
3. As prefera sa ascult animalele, cu oamenii m-am lamurit de mult …
4.Sughiț ca e mai curat, stranutul e cu muci🤣
5. Șopârlică, sa nu deranjez si sa nu fiu deranjata!
1. Clar aș alege gâsca. Chiar dacă unora le pare fioroasa, e totuși fair, unu la unu! 2. As alege dansul, poate-poate așa învăț și eu ceva mișcări grațioase, exersand! 3. Aici clar aleg să înțeleg animalele. Asta îmi doresc din copilarie. 4. Aleg strănutul. Ambele sunt enervante, dar sughițul este îngrozitor! 5. Șopârla, verde-smarald, pe o piatră la soare, departe de „civilizatie”.
Daca ai putea sa trăiești la Kremlin sau la Viena ce ai alege? Și de ce Rahova;)
Pffff! Uitasem de jocul ăsta. Era numa’bun la drum lung 🙂
1. Căluți să fie, par mai docili decât o gâscă.
2. Să dansez, nici nu mă pot imagina cântând.
3. Hmmm… ambele? Biiiine, atunci animalele.
4. Știu cum e in ambele cazuri, imposibil sa aleg. Las hazardul sa decidă.
5. Țânțar, nici un dubiu aici.