Ești la masă într-un cadru oficial, un dineu, o cină simandicoasă, ceva cu oameni pe care nu-i cunoști suficient de bine să-ți permiți familiarități cu ei. De fapt, pe cei mai mulți de-acolo nu-i știi aproape deloc.

La un moment dat, observi că unul dintre vecinii de masă are o bucată de pătrunjel (sau ceva la fel de verde) rămasă între dinți.

Trec câteva minute, trece jumătate de oră, trece o oră, bucățica aia e tot acolo. De fiecare dată când ăla zâmbește, râde sau vorbește, se vede nenorocitul ăla de pătrunjel ca farul din Alexandria.

Ce faci? Îi zici? Sau îl lași așa?

Dacă ați fi voi în locul lui, v-ar plăcea să vină cineva, un necunoscut, să vă spună? Sau ați vrea să fiți lăsați în pace pe principiul „ce nu știi nu te doare”?

Nu de alta, dar am pățit, am fost în ambele situații.

Bine, cea mai și cea mai nasoală pe care am pățit-o a fost când a venit la mine o tipă la care mă uitasem insistent toată seara, iar ea îmi răspundea cu aceleași priviri pline de je ne sais quoi.

După care, când am văzut-o că vine spre mine, m-am îndreptat de spate și-am așteptat-o fix cu atitudinea lui Tom Hardy când fac fanele coadă să le dea autograf. Știam că mai devreme sau mai târziu va ceda și-o să cadă pradă farmecului meu inefabil și irezistibil.

S-au răsturnat și cerul și pământul când s-a apropiat cu gura de urechea mea și mi-a șoptit aproape tandru:

– Vezi că ai un muc pe obraz…

Vă jur că nu știu cum de n-am murit în secunda aia. Sau cum de nu s-a desfăcut Pământul să mă înghită.

Nfine, revenind la pătrunjel, cum ați proceda?