Merge mai greu cu filmele și serialele în perioada asta. În primul rând pentru că mă uit la mult fotbal, dar nu e ăsta motivul principal. Motivul principal este că sunt din ce în ce mai proaste, iar eu nu sunt dispus să-mi pierd timpul cu ele.
Aveți mai jos tot ce-am văzut mai de doamne ajută în ultimele săptămâni.
👉 Rebel Ridge – film, Netflix
Este un thriller decent spre bun. Ar fi fost chiar extrem de bun, doar că eu nu înțeleg fazele de genul „cunoști un om azi și omul ăla e dispus să te ajute chiar cu prețul vieții”. Mmm, nu știu ce să zic, în trista realitate înconjurătoare dacă pici pe stradă, te ocolește lumea dezgustată: „uite-l și pe bețivul ăsta”.
De-aia când văd prin filme oameni care se cunosc azi, după care sar în foc unul pentru celălalt, ceva bingăne în capul meu și nu mă lasă să mă bucur.
Dar, na, până la urmă filmele sunt ficțiune, cine sunt eu să le judec? Până și Superman dădea timpul înapoi, îmbrăcat într-un costum semi-penibil, cu chiloții purtați peste pantaloni, și nimeni n-a avut nimic împotrivă.
Așadar, revenind, „Rebel Ridge” este un thriller cel puțin decent care promit c-o să vă țină în tensiune.
👉 The Undoing – mini-serie, max
O să încep abrupt: nu-mi place Nicole Kidman, nu prea mă uit la filmele și serialele în care joacă. Nu mă întrebați de ce, n-am un motiv anume, e pur și simplu lipsă de chimie. Identic pățesc și cu Sandra Bullock sau cu Adam Sandler, nu mă pot uita la ceva în ce joacă.
Dar la „The Undoing” ăsta a insistat Mara să mă uit și până la urmă am cedat. Nu ne potrivim mereu la gusturi, dar în proporție de 80% suntem ok, așa că ce aveam de pierdut?
Prieteni, ar fi fost un serial decent, chiar bun aș putea zice, cu o singură condiție: să nu aibă ultimul episod.
Dacă se opreau la episodul 5, și ăla era finalul, pur și simplu aș fi rămas cu gura căscată. Nu doar că nu m-aș fi așteptat niciodată, dar aș fi trăit cu impresia că scenaristul e un geniu.
Uite că n-a fost cazul. Au venit cu episodul 6 care face pipilică pe toată munca de până la el. Nasoluț.
Dar puteți încerca un play, n-are de ce să vă pară rău.
👉 ’71 – film, Netflix
Filmul ăsta are 10 ani, dar eu l-am văzut de-abia miercurea trecută. Doamne, și ce bine-am făcut că i-am dat play. Nu că e bun, este foarte bun.
Un soldat englez este abandonat accidental în Belfast, în condiții de tensiune foarte crescută în zonă. Iar el trebuie să supraviețuiască sperând că cineva îl va recupera vreodată. Tensiune ca la balamuc tot filmul, vă spun.
Bine, pe mine oricum mă sparge orice este pe subiectul Irlanda de Nord care urăște Anglia, așa că oricum m-aș fi uitat, chiar dacă era prost. Dar nu e.
👉 Kissufim – film, Netflix
Ăsta este un film israelian, iar eu mă uit la toate producțiile cinematografice din această țară. Nu este vreun mare film, dar e okeish. Mai ales în contextul în care „Kissufim” este numele kibuțului din Israel care a fost atacat de Hamas în octombrie 2023.
În memoria celor morți în acel atac a fost făcut acest film, care este un tablou al modului în care se prezentau tensiunile din zona Fâșia Gaza la finalul anilor ’70, adică la zece ani după războiul de șase zile.
Pentru cine nu știe, în 1967 are loc Războiul de Șase Zile, în urma căruia Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania. Acțiunea filmului se petrece într-un kibuț de lângă Gaza, în anul 1977, la zece ani după război.
Dacă vă interesează subiectul puteți să-i dați un play, e bine scris, bine jucat (evreii sunt blană pe actorie), dar un pic cam plictisitor pe alocuri. Până la final, care nu mai e plictisitor deloc.
Voi decideți, mie mi-a plăcut.
👉 Prietena mea genială – serial, max.
Am lăsat pentru final cea mai bună veste de azi. După niște ani de la sezonul 3, tocmai am văzut că pe max a apărut primul episod al sezonului 4 din „L’amica geniale”.
Nu știu voi, dar eu o să mă apuc de făcut binging cu primele trei sezoane. O să le termin fix când o sa fie sezonul 4 complet pe max. Că doar n-am luat-o razna să mă uit pe bucăți, așteptând să apară câte un episod pe săptămână, așa cum își imaginează ăștia de la max că merg lucrurile.
Serialul e foarte-foarte bun, iar dacă ați citit cartea Elenei Ferrante, știți exact despre ce vorbesc. Dacă nu, cum e și cazul meu, cu atât mai bine, c-o să vă surprindă cât de mișto e.
De altfel, „L’amica geniale” m-a făcut să-mi doresc să ajung la Napoli și, mai ales, să văd Ischia. Ceea ce am și executat.
Atât pentru azi.
Super veste cu apariția „l’amica geniale”. Mă plictisisem de câte ori am verificat dacă a apărut și ultima parte.
Mulțumesc
Comentariu beton!12
Rebel Ridge era pe lista inainte de articolul tau. Acum ne uitam la seriale coreene. Oamenii aia fac seriale bune. As indrazni sa spun chiar mai bune decat cele israeliene😉.
Max nu avem.
Comentariu beton!18
Si eu am o slabiciune pentru serialele coreene. De mai bine de zece ani am aceasta „pasiune” si chiar daca intre timp m-am mai calmat (renuntasem sa mai urmaresc si altceva, doar seriale asiatice) raman oricum preferatele mele. Sotul meu insa nu reuseste sa treaca de nici macar un episod. Zice ca sunt prea exagerati, galagiosi si naivi uneori. Dar pentru mine s-a deschis o lume noua – am descoperit culturi diferite, limba, muzica, istorie (serialele istorice, cele facute bine desigur, sunt foarte interesante). Iar acum cu platformele de streaming le gasesc mult mai usor decat cu zece ani in urma.
Comentariu beton!19
@Iulia Daniela, asa e. Uneori par cam exagerati, naivi si galagiosi (mai sunt si fara ca „Moon water”), dar au subiecte bune. Ca sa nu mai zic de mancare. Prinzi niste idei de mancare din filme de te lingi pe degete.
Mulțumim ptr informații,ai nominalizat , două nume emblematice ,doua femei frumoase dar nu știu (sory)că actrițe nu s-ar părea că sunt wow,deci mia uit la filme în care apar,scuze,in rest platforma Nf. 👏👏👏Îmi fură
nopțile și weekendurile 👏👏👏
NU am vazut nimic din lista, dar mai este timp.
Adam Sandler abuzeaza de umor grosolan, mistocareala si scenariu ieftin dar are un public al lui. Cu toate astea este de nerecunoscut in Uncut Gems, film total diferit ce restul productiilor. Pe asta chiar il recomand.
Comentariu beton!13
Dintre filmele lui Sandler mie mi-a plăcut mult Punch-drunk Love (care nu e în „stilul” lui)…
Te rog, un kind reminder peste vreo 25 de ani când ies la pensie.. Acum nu am timp nici să respir…. Te cam invidiez, așa, un pic (a se citi „crapă fierea-n mine”) dar deh, fiecare cum își așterne, așa doarme😁😁😁.
PS: Am transmis lista consoartei. Ea consuma filme și i s-a părut interesanta.
Comentariu beton!23
negrul are tatuaj pe brat cu simbolul tinutului secuiesc ? :))))
@zedicus: aproape. Este simbol regăsit în cultura persană (zoroastrianism) și cea hindusă (simbol shivaic) adoptat de Mohamed ca simbol islamic, că ăla „islamiza” tot ce-i plăcea și demoniza ce nu.
Comentariu beton!11
Secoiesc si ei de numa’, numa’ … 🙂
Comentariu beton!15
Daca nu ti place Nicole Kidman, nu te uita la The Perfect Couple – este extrem de f prost…
N-am nici cea mai mică intenție.
Valeu, da! Groaznic. Iar despre Nicole Kidman… de ce or considera-o unii o mare actrita, sa ma bata Doamne Doamne daca pricep. Iar ce a scos in ultimii ani… a mai fost pe Netflix recent o mizerie de film cu ea si cu Zac Effron…mama ta Doamne…nu am rezistat. Am zis sa ma uit si eu la ceva usurel, dar ti-ai gasit. E atat de operata si botoxata incat fata ei e aproape imobila. Are un joc fortat, nenatural. Bleah
..da, un robot,acum să se ia de mână cu Loredana,bleahh!
The Undoing- un final slab care a stricat tot. Am încercat să citesc cartea dar nu m-a prins.
Prietena mea genială- ce veste bună că au făcut și sezonul 4. Am devorat cărțile, am vazut primele 3 sezoane, abia aștept ca și tine, să se incheie ca să pot vedea tot.
Recomand:
A Body That Works-excelent, mai nou caut si eu filme din Israel pentru că sunt cu mult peste multe producții americane și europene.
Presumed Innocent 2024 – Jake Gyllenhaal e foarte credibil în rolul unui acuzat de crimă. Final cu twist, merita alt final, dar merită văzut.
Under the Bridge- eram curioasă sa văd daca talentul lui Elvis a continuat cu Riley Keough care este nepoata lui. Da, e foarte talentată iar miniseria e de văzut.
Așa și așa
Un cuplu perfect- citisem cartea anterior și știam finalul. Sunt multe adăugări față de carte, unele chiar bune, dar ceva nu a mers pentru mine. Nicole face un rol bun, la fel si Liev, dar au cam scârțâit lucrurile cu povestea și cu modul în care e spusă.
Hit &Run cu Lior Raz- aici m-am oprit pe la episodul 3 si nu am mai putut continua, păcat, incepuse așa de interesant.
Adam Sandler.
Steve Carell.
Owen Wilson.
Ben Stiller.
Melissa McCarthy.
Zendaya.
Rihanna.
Miley Cyrus.
Zoe Saldana.
Katherine Heigl.
Kevin Hart.
Ăștia ar fi primii care-mi vin în minte dintre actorii pe care nu-i înghit sub nici o formă. Dacă distribuția conține vreunul dintre ei, e skip automat și irevocabil la respectivul film. Pur și simplu mă scot din minți.
Te înțeleg și nu te judec. Pe de altă parte eu aș putea să mă uit la Zoe Saldana ore întregi. Poate să stea pe un scaun, fără să facă nimic, și tot mă pot uita. 😛
La Miley Cyrus nu trebuie sa te uiti in filme. Canta cu Metallica si cu altii rock, de iti pica palaria pe jos. Cover-uri beton
Comentariu beton!27
Oh! Dar The Office e bestial! Era sa plâng când a plecat Michael 🫣
Cele două cântărețe, au voci foarte misto, mai ales Miley cântând country.
Te poți uita la alea cu Șerban Pavlu.:))))))
La fel cu excepția lui Ben și a Mellisei
Da, L’amica geniale este foarte bun! Vazusem cateva episoade cu ceva timp in urma, pe RAI, dar acum, cand am vazut ca este pe Max, l-am luat de la primul episod, asa temeinic!!
Am vazut Rebel Ridge, mi-a placut destul de mult, mai ales ca nu a fost gen Rambo sau altele similare :)))
Ba dupa inceput chiar am zis „astia au mai facut un Rambo”.
Dadada, și eu. 😁
Am aceeași părere ca și tine referitor la filme , dar în ritmul ăsta nu mai pot să mă uit deloc la ele așa ca trec peste și mă uit cu mintea liberă ca să nu plâng … Mulțumesc pentru recomandări
Mulțam de recomandare.
Mie imi place Nicole Kidman atat de mult incat m-am impacat chiar si cu faptul ca botoxul a cam desfigurat-o si i-a paralizat expresivitatea fetei. Lucru foarte important in actorie. De expresivitate zic. Mi-a fost greu sa accept ca ea, care s-a nascut cu o frumusete eterala, cedeaza si apeleaza la niste trucuri de frumusete de care chiar nu are nevoie.
Alt motiv pentru care o plac pe Nicole e ca filmele in care joaca sunt cam toate thrillers care mie imi plac la nebunie. A devenit un fel de regina a genului. 🙂
Un film bun pe care era sa-l ratez este Saltburn. Cu Rosamund Pike si Richard Grant. Este cu aristocrati englezi, cu lumea lor exclusiva, decadenta, de care ei sunt atat de absorbiti incat nu observa cum maleficul se strecoara intre ei deghizat in cel mai banal si inofensiv (la prima vedere) muritor.
Rebel Ridge a fost ok-ish, nu m-a dat pe spate dar nici nu m-a plictisit ca multe altele.
Nicole Kidman este foarte prolifica acum l-a batranete, dai de ea pe mai toate platformele de streaming. Talent actoricesc mai deloc, la tinerete era cat de cat suportabila dar de cand s-a „plasticit” toata este de neurmarit pentru mine. Nu ma pot concentra la film/serial pentru ca de cate ori apare pe ecran imi vine sa zic „femeie, da cu niste balsam pe buzele alea crapate ca arata naspa” si imi fuge concentrarea. Am incercat A Family Affair si am rezistat doar 15 min cu 2 plasticosi pe ecran, macar Zac Efron a avut un accident oribil, a facut o reconstructie faciala totala si atat s-a putut. Expats este o miniserie buna, ar fi fost foarte buna daca nu ar fi fost NK in ea!
Nici eu nu am vazut ’71, am citit despre el, subiectul pare interesant si l-am pus pe lista de vizionat.
Despre Prietena mea geniala ce pot sa spun? A aparut in sfarsit ca demult il asteptam. Doar ca eu o sa mai am putintica rabdare sa apara toate episoadele si apoi ma uit dintr-o suflare.
Am fost îndrăgostit de Nicole Kidman în tinerețe.
Nu mai știu ce filme cu ea am văzut după Dogville.
Cu Sandra Bullock iti recomand The Unforgivable, pe Netflix. Joaca intr-un mare fel.
The Undoing l-am văzut acum câțiva ani. Mi-a plăcut, mai ales interioarele și ținutele ei. Pe Hugh Grant îl iubesc în tot ce joacă. E din ce în ce mai misto, de la Oompa-Loompa la The Gentlemen.
Nichole Kidman e o păpușă, fără sentimente și fără expresie.
Filmele care apar, tot mai multe în ultimul timp, parcă sunt de consum, mă uit să treacă timpul, sa adorm pe canapea 😐
Vezi tu, te rog, Kaos. Ca să aflăm dacă trebuie să îl vedem și noi
Mmm… nu mă atrage DELOC. 🤷♂️
Eu l-am inceput dar nu am reusit sa termin primul episod. Chiar daca ideea e interesanta nu aduce nimic nou, pare ceva vazut si revazut in n seriale. M-am plictisit deja dupa 5 min de vizionare.
Mie, mi-a placut Kaos – zeii si eroii Greciei antice in zilele noastre. Este in genul Good Omens doar ca nu are asa un dialog spumos . Bine, mie imi plac serialele fantasy mai ciudatele si cu iz de blasfemie.
Multumim pentru recomandari. ’71 l-am vazut si eu zilele trecute… asa tensiune… actori buni… ce sa mai, f. bun. Daca va plac documentarele politiste va recomand „In foc: fiica pierduta” de pe Netflix. Viata chiar bate filmul. E un pic cam lung, dar merita… o sa vorbesti singur prin casa vreo doua zile dupa ce il vezi.
71 este un film care te conecteaza la o tensiune, ti se ridica parul peste tot, daca ar trebui sa folosesc o comparatie gastronomica, l-am sorbit pana la ultima picatura 🙂
Sal’tare și pfui să nu te deochi! Avem cam aceleași gusturi la filme, iar dinții mi se strepezesc ca la aceeași actori. Ca să vezi!
Eu sunt pe vechi, am reluat Modern Family. Inca imi da o stare de bine. Off topic: bata-te sa te bata cu foitajele tale cu macadamia si sirop. Le caut peste tot pe unde intruuuuu
Mpare rău. 🤭
Tot dau căutare o dată pe saptămână cred pentru sezon nou la Fauda.
Celelalte le-am văzut deja de 2 ori.
O să aflu eu din timp cum e cu Fauda. Dacă o să mai fie
Off topic:
Acum vreo 2 zile, la 7 dimineața la Lidl. Vad foietajele cu pricina, iau 3 să văd cum sunt.
Imediat în urma mea vine un nene și le ia pe toate care mai erau, vreo 10 cred.
Era să întreb daca citește MV blog😂Buuuune rău!
Ahahahahahahaaaa 😁😁😁
Rebel Ridge e bunicel-mediu, desi are o mota uriasa si total nejustificata pe Rotten Tomatoes. Fictiune, fictiune, dar e prea exagerat, neplauzibil in multe faze. In ce univers, un grup criminal organizat format din politisti corupti te lasa sa scapi/sa pleci dupa ce s au prins ca ai descoperit ceva incriminatoriu despre ei?
Legat de Nicole Kidman, despre care f multi de aici se exprima cu adversitate de parca ar fi cool sa fii anti-Kidman, cred ca este o actrita mai mult decat buna, avand roluri remarcabile in destule productii, cum ar fi capodopera The Hours, apoi ceva f greu de digerat – Dogville, continuand cu Eyes wide shut, Big little lies, Cold Mountain, Boy Erased, Rabbit Hole, chiar si The Perfect Couple etc.
In ceea ce priveste serialele, cel mai bun vazut recent este unul sud-coreean, pe care il tot amanasem – The Whirlwind (Vartejul), in care joaca aceeasi actrita care face un rol maret si in Queenmaker – o capodopera/serial-manual despre coruptie, putere, lacomie, manipulare etc. Altfel, mi a placut si Supacell, dar cel mai mult il iubesc pe Dark, apoi astea daneze Borgen, asta german Perfume etc, dintre astea vazute relativ recent.
Am in lista From 2022, Little women 2022, Beef 2023, Warrior 2023, Dear child 2023, Kleo 2024 etc.
Serial. 7 secunde. Netflix. Nu-i mai dați drumul. Spoilere nu vă dau.
Rebel ridge a fost ok, nu m-a dat pe spate. Mai bun mi s-a parut just mercy, tot pe netflix.
Am dat „play” , am văzut , mi-a plăcut Rebel Ridge ! El e frumos rău de tot ! Începutul mi-a amintit puțin de Rambo l .
vazut rebel ridge, destul de ok asa el insa de 71 nu stiam, multam acum il caut :d