Trăiesc cu bănuiala că orice meci între Germania și Danemarca este o reeditare a finalei Campionatului European din ’92. Aia în care danezii veniți de pe plajele Europei câștigau finala împotriva unei Germanii uluită de ce i se întâmplă.

Iar modul în care au început nemții partida, cu un gol anulat și două ocazii imense încă din primele cinci minute, au confirmat că mereu va exista dorința de răzbunare. Și cum sa nu fie, când în poarta danezilor este fix același nume ca acum 32 de ani: Schmeichel.

Dacă asta ar fi fost singura problemă a danezilor mai era cum mai era, dar n-a fost. Marea problemă a danezilor este că cineva a schimbat ADN-ul echipei naționale a Germaniei.

N-am idee cum, dar din panzerele care împingeau orice echipă cu spatele în careu, fotbaliștii nemți s-au transformat într-un soi de fotbaliști ciudați, tehnici, care par să joace un fotbal extrem de combinativ. Ba chiar, doamne apără și păzește, priviți așa de la televizor, pare că le-ar face și plăcere sportul ăsta.

Nu, nu, vă spun, cineva să-l aducă pe Gerd Müller înapoi și să-i scoată din competiție pe băieții ăștia cu gleznă fină. Să te uiți zilele astea la die Mannschaft e ca și cum l-ai privi pe Wagner interpretând „Anotimpurile”. La acordeon.

Dar lasă că nici danezii nu s-au lăsat mai prejos. Daca nea Viorel Hizo ar fi avut doi fotbaliști ca Andersen și Eriksen, ar fi câștigat mulți ani la rând campionatul și nu numai.

Cei doi mai înainte amintiți, au împlinit într-o singură fază visul de veacuri al antrenorilor români de fotbal: pasă de 70 de metri pe vârful lăsat la miloagă în față, preluare și șut pe poartă. Poate ar fi cazul să aflu cum se zice „lungă și pe-a doua” în daneză?

În minutul 36, arbitrul Michael Oliver a oprit meciul din cauza ploii torențiale cu fulgere, tunete și grindină. Lucru care, pe sistemul „eram fericit și nu știam”, mi-a adus lacrimi în colțul ochilor, când mi-am adus aminte ce răcoare era în Germania, față de cele 33 de grade de la București, la ora zece seara.

S-a oprit ploaia de sus, dar a continuat cea de ocazii la poarta danezilor, au fost două rarisime în mai puțin de un minut.

După care a urmat un mic număr de echilibristică pe sârmă a lui Schlotterbeck, care și-a dat singur mingea printre picioare în propriul careu. Da, știu că pare imposibil din punct de vedere fizic, dar uite că teoria e doar teorie, în practică fundașul neamț n-a avut nicio problemă să-și dea singur „urechi” care au dus la aproape cea mai mare ocazie daneză de după ploaie.

Zic „aproape” pentru că cea mai mare a fost exact după două minute, când Højlund scăpat singur cu Neuer probabil s-a gândit că ce atacant e ăla care marchează din situații din astea lejere? După ce a ajuns la concluzia că în niciun caz el, a șutat în portarul neamț ca să fie sigur că nu se face de rahat înscriind lejer.

S-a intrat la pauză și bine s-a făcut, că ambele echipe arătau după întrerupere ca după beție d-aia lungă în cămin studențesc, cu bere, rom și vodcă.

Cât așteptam să înceapă repriza a doua, brusc mi-am dat seama ce mult îmi lipsesc televiziunile nemțești care făceau la pauză analiza primei reprize. Nu că înțelegeam eu prea multe din ce vorbeau, dar măcar dădeau cele mai importante faze, nu calupuri de reclame de câte 15 minute. Serios, am avut un șoc când am văzut că la noi sunt exclusiv reclame la pauză. În rest, nimeni, nimic. 🤷‍♂️

La 1-0 pentru Danemarca ar fi putut să înceapă un cu totul alt meci, dar n-a fost să fie. Din motive care mărturisesc că-mi scapă, VAR a anulat golul danezilor, iar în faza imediat următoare același VAR a contribuit la penalty-ul pentru nemți. Așa că s-a făcut 1-0 pentru nemți.

Să întorci Germania, după ce a apucat să te conducă, ar fi trebuit să fie una dintre cele 10 munci la care a fost supus Hercule. Dar a fost respinsă de un comitet de zei, pe motiv că nu-și pot bate joc de bietul om în halul ăla, fie el și semizeu.

Despre preluarea lui Kai Havertz, care a dus la probabil cea mai mare ocazie a meciului, nu vreau sa vorbesc. De ciudă. De ciudă că la nemți nu se joacă pe pile în centrele de copii și juniori.

Și totuși, oare ce s-ar fi întâmplat dacă Højlund n-ar fi tras încă o dată în Neuer, din opt metri? Din păcate, nu vom afla niciodată.

Așa că s-a făcut 2-0. Un sprint al lui Musiala, după care fundașii danezi au alergat de parca aveau apă până la genunchi, și s-a făcut 2-0. Știau ei zeii ăia ce știau când nu și-au bătut joc de Hercule.

Personal, când văd antrenorii că fac schimbări de câte trei sau patru jucători odată, știu sigur că s-a cam terminat. Ce pretenții mai poți să ai de la o echipă care își schimbă brusc o treime sau o jumătate din componență? Bine, asta dacă antrenorul care face schimbările nu e Gigi Becali, că la antrenorii uriași se poate orice.

S-a terminat 2-0, fix cum știam încă de prin minutul 60.

Putea să se termine chiar 3-0, dacă puștiul insolent Wirtz era cu vreo doi metri mai în spate când a plecat spre el pasa sau dacă Kai Havertz n-ar fi avut în meciul ăsta un fel de hobby ciudat care a presupus să șuteze cât de des poate în Schmeichel.

Acum sunt curios care e singura echipă de la Euro care poate să bată Germania, și de ce Spania? 😛