Faza cu meciurile astea între echipele naționalele ale unor țări care cândva erau aceeași țară e că seamănă cu derbyurile dintre cele două Craiove: niciodată nu știi care o să câștige.
Există atât de multe ambiții pe plan local și se declanșează energii atât de nebănuite când vorbim despre meciuri de genul ăsta, încât diferența de valoare aproape că nu mai contează.
Dovada cea mai bună este exact acest meci. Serbia nu doar că era considerată echipa mult mai valoroasă, dar, după calculele hârtiei, Slovenia avea mai multe șanse dacă juca la 6 din 49. Bilet simplu, nu schemă.
Cu toate astea, în prima repriză cea mai mare ocazie a fost bara Sloveniei.
În repriza a doua a venit și golul. Cine l-a dat? Păi tot echipa aia care avea șanse aproape inexistente.
Vedeți? De-asta ziceam că atunci când sunt implicate ambiții din astea locale nu poți să fii sigur de nimic dinainte. Este extrem de multă presiune, nimeni nu vrea să piardă ca să nu cumva să pară mai slab decât „ăia”.
Rezultatul? Meciuri extem de tensionate în care nimeni nu vrea să riște. De-aici și fazele de poartă care sunt la fel de multe, rapide și cursive precum discursurile președintelui.
Cum care președinte? Păi mai știți voi altul?
Până la urmă s-a terminat 1-1, cu gol egalizator în minutul 90+5. Iar egal. Al șaptelea rezultat de egalitate între cele două, din nouă partide jucate una împotriva celeilalte. Fix ca la cele două Craiove.
Probabil cel mai anost si insipid meci de pana acu’.
Dupa gustul meu, cel putin…
Tovarasu’ Stefan Fieraru a fost arbitru. Apropos de astfel de meciuri, dar intre cluburi, zice vorba ca de la un Dinamo Zagreb cu Steaua Rosie Belgrad s-a cam declansat nenorocirea care a dus la destramarea Iugoslaviei. Dupa scandarile si manifestarile de la Croatia cu Albania, e clar ca nu au depasit anumite momente, si probabil nici nu au de gand sa le depaseasca.
13 mai 1990. Zagreb, stadionul Maksimir al lui Dinamo gazduieste derby-ul cu Steaua Rosie. Circa 3000 de suporteri sarbi navalesc pe teren si se iau la bataie cu militienii. Galeria lui DInamo Zagreb nu se lasa mai prejos si sare si ea pe gazon. Zvonimir Boban, fotbalist croat, sare cu ghetele in pieptul unui militian, intamplator etnic sarb, si devine erou national pentru croati.
Belodedici al nostru era si el prezent pe teren si o rupe la fuga la vestiare, alaturi de colegii de la Steaua Rosie. In 2020, intr-un interviu acordat ProSport, Belo spune ca nu i-a fost niciodata in viata mai frica decat atunci. Asta si pentru ca pe vremea aia, in Yugoslavia, toata lumea avea arme de foc, inclusiv fotbalistii. Belo mai zice ca incepusera deja conflicte sporadice intre sarbi si croati inainte acel meci, dar ala probabil a fost scanteia care a aprins butoiul cu pulbere.
P.S. Jucatorii de la Steaua Rosie au fost scosi atunci din stadion cu blindatele, dupa vreo doua ore. Meciul nu s-a mai jucat, campionatul s-a intrerupt. Cam atat despre acel meci.
Despre cel de azi, nu e nimic de spus.
Comentariu beton!30