Nu sunt obișnuit cu echipe ale Italiei care să ia gol în secunda 27, după care să mai și întoarcă scorul în cinșpe minute.

Eu sunt obișnuit cu squadre azzurre care iau primul gol al unui turneu final prin semifinale. Și tot atunci îl și dau.

Sunt obișnuit cu Italii care ară gazonul de poți să semeni rapiță și floarea soarelui la finalul meciului, iar golul vine, dacă vine, în minutul 90+7.

Ce e cu debandada asta? De unde până unde ne apucăm de dat goluri așa haotic? Păi Arrigo Sacchi sau Enzo Bearzot s-ar fi retras în Alpi și-ar fi trăit doar din ce vânau dacă aveau parte de un meci în care echipa lor lua gol în minutul 1, după care să mai vină și rușinea celor două goluri înscrise imediat.

Cum să dai două goluri ÎNTR-UN SINGUR MECI? Cum? Ok, înțeleg unul, ca să nu pierzi, DAR DOUĂ? Cui folosește atâta risipă? Vă zic, n-ar mai fi avut curajul să apară în lume, post și rugăciune în Dolomiți până la final.

Iar fundașul central, cel care a avut îndrăzneala să înscrie golul de 1-1, ar fi plătit cu postul de titular. Că nu suntem pe teren să facem circo e divertimento, are cine să înscrie, dumneavoastră sunteți aici ca să nu primim gol, signore Bastoni. Nu mai prindea echipa în veci.

Nu sunt obișnuit cu Italii din astea care joacă frumos, fie ele și campioane europene en-titre.

Da, da, știu c-a fost și Albania pe teren. Și? A folosit la ceva? Două zile dacă mai jucau, tot 2-1 se termina.