M-am așteptat la cu totul altceva de la o Ungarie care își câștigase en fanfare grupa de calificare. Serios, abia așteptam meciul, eram convins c-or să le explice elvețienilor că n-au inventat ei gaura din emmentlaer, după care le vor da cu terenul în cap.

Dar se pare că undeva între finalul calificărilor și începutul Euro, domnul Marco Rossi (așa-l cheamă pe antrenorul ungurilor, n-am inventat eu numele) a găsit pe undeva agenda lui nea Viorel Hizo. A avut o revelație când a citit „lungă și pe-a doua” sau „dăm tare cu varza-n careu și poate iese ceva”.

Revelația era gata: „ce simplu și genial, de-acu’ numai așa jucăm”.

Și-așa au jucat. Au aruncat la mingi în careu de-or să termine diseară medicii elvețieni stocurile de Voltaren din Köln, ca să le refacă băieților sternocleidomastoidienii îndelung solicitați când se uitau după mingile alea parașutate din stratosferă. Igen, köszönöm.

De partea cealaltă, la 2-1 elvețienilor le-a apărut figura lui Mihăilă în fața ochilor. Păi nu mai văzuseră ei filmul ăsta o dată? După ce că nu știau prea bine care e diferența între Bucharest și Budapest, la golul ungurilor le-a devenit și mai neclar.

„Mon frère, păi ăștia sunt tot ăia care ne-au mai făcut de râs o dată sau alții?”. Ca să scape de confuzia asta generalizată, au găsit cea mai la îndemână soluție: au dat și golul 3. C’est fini, au revoir!

Atât pentru moment de la corespondentul vostru special la Euro 2024.