Articol scris de Iulia.

…

Bine, de fapt au fost 3, dar nu dintr-o lovitură, numai că altă idee de titlu nu mi-a venit la ora la care dau cu degetele-n taste scriind aceste rânduri.

Ah, stai, că voi nu știți încă despre ce vorbesc. Să vă lămuresc, dară.

Fi-miu azi, bietul de el, n-a avut o zi prea bună. Practic, și-a cam luat faulturi din toate direcțiile.

Totul a început când am ajuns cu el acasă. L-am ridicat de la grădiniță, apoi m-am dus cu el să facem niște cumpărături, după care am ajuns la domiciliu.

Odată ajunși aici, copilul s-a apucat să flocăie cățeaua. Și când o flocăia el de zor, și o drăgălea mai cu spor, la un moment dat ridică asta capul – că era cumva aplecată, cu capul sprijinit de pieptul lui; că altfel, dacă stă dreaptă precum un militar la defilare, îi cam scuipă semințe-n cap juniorului – ridică deci capul cu avânt, fix în clipa în care ăsta micu se apleca să-i dea un pupic pe țeastă sau ceva de genul.

Doar că, din nefericire, traiectoria rectilinie uniformă a diblei câinești s-a intersectat în cel mai ne-optim punct posibil cu traiectoria rectilinie uniformă a pupicului de copchil, rezultând o coliziune frontală. Adică, în traducere, cățaua i-a dat copchilului un cap în gură de-a văzut ăla stele verzi ca-n Tom și Jerry.

Da n-a zis nici pâs. A scos parcă un „Au”, așa, înfundat, cumva, s-a ținut oleacă cu mâna de buză și apoi a dat să-și caute de treabă. L-am văzut că stătea să i se ivească o lacrimă în colțul ochiului, așa că l-am întrebat dacă e bine.

Nu văzusem exact toată faza, că eram la vreo 3 pași de ei, cu spatele, însă întâmplarea a făcut că m-am întors și am apucat să surprind suficient din finalul coliziunii ca să-mi cam dau seama ce se întâmplase.

Micul viteaz a zis însă că e bine, ținându-se în continuare cu mâna de bot. Între timp a apărut în cameră și tac-su, l-a văzut, l-a întrebat ce s-a întâmplat, l-a verificat de sânge sau alte urme de leziuni, după care au concluzionat împreună că e ok și au ieșit afară să joace baschet.

Acu, tre să vă explic faptul că, în cazul de față, „să joace baschet” înseamnă că fi-miu se strofoacă din răsputeri să bată mingea fără să o scape, iar tac-su îi dă indicații și, din când în când, îi atrage atenția asupra faptului că în mingea de baschet nu se dă cu piciorul.

Fi-miu fiind încă destul de mărunțel (și la propriu, și la figurat), mingea aia de baschet e pentru el ca un fel de bilă de bowling, așa. Dar se străduie, n-am ce zice.

Ei bine, astăzi părea deosebit de determinat să treacă la nivelul următor. Și anume, să încerce pase. Au început ușurel, așa – taică-su îi dădea mingea cu pământul, iar ăsta micu o prindea.

Și cum a prins-o el de câteva ori la rând, așa, a prins curaj. Că taică-su îi explicase că în baschet pasele se dau „de la piept”. Deci a decis că e băiat mare și trebuie să i se paseze ca unui băiat mare. Așa că i-a aruncat tac-su mingea ușurel o dată, de două ori… toate bune și frumoase.

Doar că la a nu-mai-știu-câta pasă, ori că n-a mai fost atent, ori căpătase prea multă încredere în proaspăt dobânditele aptitudini, n-aș ști să zic, dar ce e cert e că fi-miu a cam ratat să prindă mingea pasată – deși stătea cu mâinile întinse și părea gata-gata să o înșface – care minge a țopăit cumva din mânuțele lui grăsune direct spre mufa lui uluită.

Unde l-a nimerit fix prin zona ochiului. Așa că acu fi-miu arată de zici că tocmai a încheiat un meci de box. Că are un ochi vânăt destul de binișor. Să văd cum dracu explic eu mâine dimineață la grădiniță că nu, jur că nu-l batem.

E, nici de data asta nu s-a văicărit prea tare. Mai degrabă s-a enervat, a început să cârâie și să protesteze cu năduf că nu-i vina lui, e vina lu tac-su, că nu l-a avertizat cum trebuie că urmează să-i dea pasa și d-aia n-a putut el să fie suficient de atent și altele din același registru.

După care, ca o adevărată vedetă din lumea sporturilor, a plecat ofuscat în casă, trântind ușa după el. Ceea ce, după cum se va vedea în continuare, nu prea i-a fost de bun augur.

După ce i-au trecut dracii și năbădăile, a revenit afară și a solicitat genitorului de sex masculin să joace niște fotbal. Ceea ce au și executat, în timp ce eu îmi vedeam în continuare de ale mele – recte puneam niște flori în ghivece.

S-au jucat ei ce s-au jucat cu beșica cea rotundă, după care s-a făcut ora mesei de seară. Am încălzit mâncarea și, în bună tradiție românească, când totul a fost pregătit, am ieșit pe geam și am răcnit la ei să vină să mănânce.

Și unde nu vine fi-miu valvârtej – că na, de la atâta agitație, îl cam mâna mațu să îngurgiteze ceva – și intră în casă ca o tornadă în miniatură și, furat probabil de peisajul ciorbei aburinde de pe masă, nu se uită ce face și își trântește ușa aia țapănă, de la terasă, fix peste unul din deștele mari de la mână.

Băbăieți și fete, nu că am crezut că și l-a rupt, am crezut că îi adun dreq de pe podea juma’ de deșt! Că a trântit cu poftă, nu așa!

Băi, și trântitul ca trântitul… da a-nceput fi-miu să răcnească de cred că s-a auzit până pe la Sibiu, încolo… Și dă-i și răcnește, și dă-i cu lacrimi… și deștu i se umfla și se învinețea de la un minut la altu, de în vreo 2-3 minute ziceai că-i Uma Thurman în filmu’ ăla în care făcea autostopu (pentru ăia mai tineri și care habar n-au despre ce vorbesc, iaca).

Și după cum vă ziceam, ăsta în general nu-i genul care să se vaiere prea tare. De obicei când și-o ia în freză – fie cade împiedicându-se de propriile picioare, fie se izbește de ceva, fie cade de undeva, fie diverse alte situații care pot duce la potențiale răniri – stă câteva secunde, se dez-buimăcește, după care caută cu privirea vreun adult care cu siguranță se află prin preajmă, ridică victorios o mână și strigă din toți bojocii „Sunt bineeeeee!” și o ia la goană de-i sfârâie călcâiele.

E, dar de data asta părea groasă tare, că copilul nu se mai oprea din urlat și degetul nu se mai oprea din umflat.

Dar, ca să nu mai lungesc suspansul, până la urmă n-a pățit nimic, nu și l-a rupt (care era lucrul de care mă temeam cel mai tare), a băgat și tot castronul de ciorbă la ghiozdan, plus felul doi, iar acum doarme cu clăbuci, că vorba aia, a avut zi grea, mititelul.

La voi? Toate bune? Ceva faulturi de raportat? Ați dat cu degetul mic de la picior de colțul patului? V-a bubuit jumătatea mai bună una peste nas cu ușa de la frigider, că nu v-a văzut când v-ați apropiat? Ați încercat să evitați un coleg grăbit și să nu-i turnați cafeaua opărită pe cămașă, dar v-ați dezechilibrat și i-ați turnat-o șefului pe burta de bere?

Sau liniște și pace pe frontul ăsta săptămâna asta?

sursa foto: freepik.com