Cred că m-am uitat de vreo cinci-șase ori și de fiecare dată am râs cu sunet.

Faza e că pot să mă mai uit de douăzeci de ori și tot o să mă pufnească râsul, de fiecare dată, la fața pe care o face ăla când strigă Șoșoacă prima oară „pân-aici”.

O să înțelegeți când dați play (evident, cu sonor).