Azi chiar aveți câte ceva de citit. Zic să dați drumul la treabă.
- Absolut superb;
- Așa se întâmplă când cei care te conduc au creier (am fost acolo, am văzut toate astea cu ochii mei);
- 11 milioane de români nu au citit nicio carte în ultimul an (Unsprezece milioane de vecini, prieteni, colegi, șefi, UNSPREZECE);
- Cu toți banii din lume, acești nou îmbogățiți n-o să ajungă niciodată oameni bogați;
- Cum reușesc cluburile mari să strălucească în diverse discipline sportive? (una dintre chestiile pentru care mi-e cel mai ciudă pe ăia din țările cu apă caldă);
- Ce mizerie sinistră (iar aici este și comunicatul Teatrului Masca, tot sinistru și el);
- Spania a înregistrat cea mai călduroasă lună ianuarie din istoria înregistrărilor meteorologice (încălzirea globală nu există, este?)
- „Justițiarii șoselelor” din Italia;
- Numai de data asta;
2. și când fură semnificativ mai puțin
3. nu că n-au timp, n-au chef. Dacă ai telefon poți alege să citești un e-book în loc s-o freci un sfert de oră sau mai mult pe tik tok
6. jigodii promoscovite, dar se pricep să stoarcă puncte la imagine din piatră seacă. După care vin „masele” afirmând că ce buni sunt ei, cum se implică și cum le pasă. Nu ca hoții sau neomarxiștii.
7.Încălzirea globală e o farsă. Iar agresiunea rusă e justificată. Stai să fie suficient de imbecili suficienți americani și într-un an auzim chestiile astea chiar de la Casa Albă.
Comentariu beton!14
@Peredhil: cred că nu prea ai treabă cu subiectul, dar pentru liniștea ta, uite ce zice Trump: https://m.youtube.com/shorts/Dztdez7YuMI
Apropo, dacă Trump era la Casa Albă ocuparea Crimeei din 2014 n-ar fi avut loc și nici războiul ăsta.
A fost Obama, un alt democrat. 😉
nu înțeleg ce ai înțeles tu că a zis omu’ portocaliu; io am văzut același sociopat care a vorbit doar să se audă, fără să zică nimic…;
Comentariu beton!30
@costicămusulmanu: ah, ok. Scuze.
nu, serios acum, lasă că @Peredhill a fost sarcastic la 7 (și din păcate vom avea ocazia să vedem ce zice), da’ mă întreb cum reușești s-o .uiești pe șoșo și să-l endorsezi (o fi existînd în românește?) pe trump? că sunt același personaj, cu diferență de expunere și buton nuclear…
Comentariu beton!21
@JT
Lătrăul de Carlson îi ia un interviu lui Trump de nici dacă îl scriau la RT nu era mai grețos. Magarii blochează ajutorul pentru Ucraina. Senatori din aripa lui Trump afirmă pe față puncte de vedere copiate direct din discursurile Kremlinului. Posibil să nu mă pricep, dar în ultimii ani m-a amuzat disonanța cognitivă a celor ce înjură Moscova și aplaudă politica lui Trump. În special est europeni, că ăia o iau primii în cazul în care SUA decide să ia o pauză (nu să se retragă din NATO, doar să ignore un caz de articol 5, să zicem, ar fi suficient).
Linkul ce l-ai dat e amuzant și îți cam subminează punctul de vedere. Eu văd un politician care refuză răspunsul direct (pentru că i-ar strica imaginea), susține o tâmpenie-chiar dacă SUA ar opri imediat suportul logistic și informațional pentru Ucraina, ucrainenii ar continua lupta pentru mai mult de 24h (poate doar o nucleară tactică și asigurarea că mai vine una fără ca NATO să se bage să le schimbe poziția), salivează după putere și tratează politica externă strict ca la piață. Știam de mult videoclipul, nesurprinzător fanii lui Trump rotesc cam aceleași argumente. Era simplu să zică -Rusia stat agresor, vom sprijini Ucraina indiferent de conducere. Dar nu e cazul. E trist cum unii se încăpățânează să vadă perle în balegă, dar discursul nu a fost subtil, doar evaziv și egocentric. Mare diferență.
Bine, așa nu văd cine ce naiba ar găsi la un ramolit cu un fetish pentru autoritarism care dacă s-ar fi născut într-o familie de clasă medie ar fi fost cel mult șofer de tir și-și râgâia inepțiile la o bere cu colegii. Indiferent câte porcării fac democrații (și în ultimii ani sar calul urât pe unele subiecte) nu ai cum să justifici pe cineva care susține o politică izolaționistă și admiră figuri autoritare.
Comentariu beton!23
*îi ia un interviu lui Putin, nu lui Trump, cum făcea de obicei.
Și legat de Crimeea 2014, Obama a fost un președinte moale. Occidentul în general a refuzat cu încăpățânare să creadă că se pune de un potențial nou meci cu rușii, chinezii și cine se mai găsește. Istoria se repetă în anumite nuanțe pentru că oamenii refuză să învețe lecțiile ei.
Acestea fiind zise, am mari îndoieli că Trump ridica un deget pentru Crimeea. Considerând răspunsul slab și limitat de atunci al Ucrainei avea puține soluții, chiar de-ar fi vrut. Dar să zicem, prin absurd, că atunci nu era fan Putin. Din păcate, acum este și istoria nu se joacă pe „ce-ar fi fost”.
Comentariu beton!12
A, uite ce se întâmplă dacă nu stau cu nasul pe internet toată ziua, pierd chestii relevante pe subiect.
https://www.theguardian.com/us-news/2024/feb/11/donald-trump-says-he-would-encourage-russia-to-attack-nato-countries-who-dont-pay-bills
Mai e ceva de zis în plus? Chiar dacă ai fi spus așa ceva în particular, niciodată, dar absolut niciodată nu declari public treaba asta, dacă nu vrei să faci jocul dușmanului. Încă o dovadă că Trump ar vinde-o oricând și pe mă-sa pentru bani și putere, care nu-i mai ajung.
Comentariu beton!19
@JT m-si făcut curios cu clipul ăla. Păi o sucește astfel încât se nu răspundă la nimic. Prima dată zice că nu mai trebuie nimeni să moară. Apoi el o rezolvă in 24 de ore, dar Ioropa să mai dea și ea bani, că noi am dat prea mult (probabil că nu pentru a se omorî intre ei) probabil ca după asta nu mai acceptă altă intrebare
@Peredhil: Trump spune multe tâmpenii, da’-n legătură cu războiu’ ăsta cretin are dreptate. Ar fi trebuit oprit de a doua zi de când a început. Cât despre țările din UE care au o politică anti-armată nu pot spune decât că-s niște jeguri.
Dacă UE ar fi avut o armată proprie, n-am fi avut nevoie de NATO.
Să-l compari pe Trump cu Șoșoacă (care suge penis rusesc, btw) e hilar.
și cum, mă rog, s-ar putea opri războiul mîine? să lase ucraina teritoriile, nu? thanks, but no, thanks!
Comentariu beton!11
@costicămusulmanu: nu, nu trebuie Ucraina să nimic, ci rusia să-și ia jucăriile și să plece acasă, iar Zelensky să-și revizuiască politica față de minorități. 😉
Zelensky să-și revizuiască politica față de minorități…Z fiind „minoritate”. Amuzant JT, da nu cand vorbeste politica
Și al doilea comentariu, că dacă editez, intră în moderare. dacă nu mă înșel: cum naiba la ora asta n-a comentat nimeni încă? Nu știe lumea vorba ceea, cu cine se scoală de dimineață… e încă tânăr?
1. Într-adevăr superb.
2. No, bravo lor.
3. L-a ce dreacu’ atât-a carte? 🤣🤣🤣
4. Unde nu-i cap, vai de picioare.
5. –
6. –
7. –
8. –
9. 🤷♂️
O duminică faină tuturor. 🏖🥓🍻
am citit eu 3. FAC CE POT! HAI ȘI TU! 😀
și care-i al treilea titlu?
Al treilea? Da’ ce, tu carte cu titlu de „smiley” n-ai mai văzut? Eu am văzut chestii care se pretindeau muzică.
1. Frumoase fotografii! E și fotograful român, Daniel Dencescu, pe podium. Felicitări!
2.De ce nu luam și noi modelul care trebuie? Beton și motoare peste tot.😔
3.Poate ar trebui mai multă promovare a lecturii. Bibliotecile școlare nu au cărți noi care să atragă elevii.
6. Cum poate să creadă cineva acel comunicat? Și un copil de grădiniță își dă seama.
7. Care încălzire globală?😔 Îmi e dor de cele 4 anotimpuri din vremea copilăriei.
1. Da, e splendidă fotografia, îți dă un sentiment de bine de îndată ce te uiți la ea 🙂
3. Păi n-au timp de citit, foarte mulți sunt ocupați să nu se vândă ieftin (apropo de articolul de zilele trecute). Când să mai fie vreme și pentru citit?
6. Ce s-a întâmplat este o mizerie, comunicatul e penibil și la fel de penibil e și tipul care-a zis ”eeee, dacă împărțea Rebengiuc sărățele, l-ați fi aplaudat toți”. Băi. Nene. Hal de whataboutism… Unde mai pui că Rebengiuc nu ar face niciodată așa ceva!
poza e expresivă, da’ mie mi-a venit alt titlu: Sinistrat…
1. ♥️
2. Îmi amintesc când erau copiii mei mici și ieșea un scandal de toată frumusețea când în parcuri era interzis cu bicicletele sau skateboard urile, mai e departe până mult 🥺
3. N-au model și sistemul de educație asta promovează
4. Dacă nu e educație nimic nu e, bunul simț nativ a murit în vremea comunismului când șefi au devenit delaționiștii și aplaudacii, șef= recompense=îmbogățit peste noapte și de la mămăligă a trecut direct la caviar, vezi acum cum toți politrucii de la Adâncata locuiesc doar în Primăverii și Domenii ( 😬 Ilici, Dragnea)
5. Nu ai grijă de educația copiilor nu ai viitor
6. –
7. Tristuț spre catastrofă dar cine să înțeleagă și încă nu a venit nota de plată finală
8. Bătaie mare pe locul I la decese, nu mai spun de locul I la prostie
9. Greu învățăm să ne prețuim viața personală și timpul, da pentru voluntariat și ajutor acordat celorlalți dar nu în detrimentul personal, asta am învățat-o greu și în timp și așa vezi că de fapt rudele/amicii/colegii/șefii nu te iubesc ci te folosesc.
Comentariu beton!12
1. fotografiile românului pot fi admirate și la Galeria de Artă de pe Rue Beaurepaire. are lucrări foarte premiate și publicate în reviste de fotografie.
2. cred că toți cei din „bulă” am fost acolo și-am văzut cu ochii noștri. din păcate, sunt prea puțini cei care înțeleg și acceptă necesitatea schimbării mentalității.
am citit și câteva comentarii, se plângeau destui că nu-i posibil să pedalezi spre muncă, prin ploaie sau vânt.
3. acum vreo 2-3 săptămâni, discutând întâmplător cu o doamnă profesoară de matematică, mi-a explicat ce timp pierdut aiurea e cititul. și.. la ce-ți folosește, dragă?
4. ăștia-s parveniți. cum zicea bunică-mea: s-au trezit din cenușă-n piciorușe!
5. da, bine punctat. la noi, cel mult investesc părinții în perioada junioratului. asta dacă e un sport individual.
6. s-a trezit un politician să comenteze. cică „și oamenii de la AUR merg la teatru”. păi, să meargă, nu zice nimeni să nu meargă! dar să nu transforme un spectacol teatral într-o mizerie auristă! cât tupeu au.. niște nemernici!
8. citisem despre tăierea camerelor radar, nu știam că s-au extins și la limitatoare. și italienii își iubesc copiii tot cam ca noi, dacă atât prețuiesc siguranța rutieră.. accidente fără număr și la ei.
9. dacă nu ne învață nimeni lecția asertivității.. noi suntem pasivi sau agresivi.
mulțumiri pt selecție, duminică liniștită și-n pace, tuturor!
Comentariu beton!31
1. Pe pagina de Facebook Fauna României- conservare prin educație ai ocazia de a vedea fotografii wildlife frumoase. Unele deosebite. Urmărești Marius Iana, Constantin Rotar, Doru Panaitescu și ai garanția că sufletul se va bucura. La un moment dat. Căci fotografiile cu adevărat woau sunt rare. Altfel probabil nu ar mai fi woau…
la mizeria aia cu teatrul, cu voma-n gît mă văd nevoit să zic: bravo lu’ ăla de la auer care a conceput flashmobu’; știu c-o să fiu .uit, da’ sunt două aspecte de remarcat (de aceea sunt impresionat, profesional, de realizare):
1. s-a vorbit despre auer în niște medii în care, cel mai probabil, nu ajunsese; apoi, unii indignați vor povesti aventura și unora care “nu merg la teatru” și care vor aplauda mișcarea…
2. ăsta e poporul, ne place sau nu; dacă ieșim din bule… asta vedem;
iunbondimanșatus și mulțumesc, @Mihai, pentru selecții
punctele 2 și 3 sunt legate. de fapt, realitatea reliefată la punctul 3 explică aproape totul în țara asta.
și apropo de asta, îmi permit și eu o recomandare:
https://www.contributors.ro/si-ce-daca-nu-stiu/
Mulțumesc,Mihai , pentru toate articolele.Cu „numai de data asta” m-am luptat ani in șir,iar ca și „rezoluție” pe anul acesta ,asta mi-am propus,și uite că a trecut o lună din an in care am constatat că merge din plin.Si n-am pierdut nimic din ce aveam,din contră,nu mi-am mai făcut nervi inutil și din problemele altora.Oricum din ale mele nu-și făcea nimeni,iar ce era planificat să se rezolve s-a făcut oricum.Din celelalte articole mai citisem,mai ales în legătură cu baronul scăpătat al Ploieștiului și Prahovei, că de-aia locuiesc aici.Iar asta cu cititul … păi cine să mai citească, dacă Google e la o tastă distanță, dacă fb te poate inunda la orice oră cu o informație;și asta e tot o alegere,grea dar nu imposibilă.O zi frumoasă tuturor.
5. Majoritatea cluburilor (mai ales de fotbal) au ca scop unic spălarea banilor.
În multe țări sportul este politica de stat.
Cei mai buni sportivi provin din medii sărace. Si cum la noi trebuie să plătești TOT (abonament lunar , echipament, cantonament, taxa de concurs, parcarea în incinta complexului), imaginati-va ce sanse are ub copil sarac.
3. Dacă mă reapuc de citit cărți nu o să mai am timp de citit bloguri.
6. De aia nu merg io la spectacolele de teatru. Dacă profită niște profitori de mine.
7. Nu știu la cine este încălzire că la mine nu e. Am ultima factură la gaze 500 de lei.
100e factura la gaze. Asta e mult?
Să rămâi „Mască”…. Nimic nu rămâne neatins.
1. De câte ori mă uit la ursulache ăla cum doarme mă apucă căscatul. Parcă îmi vine să-l iau în brațe și să dorm și eu cu el chiar dacă risc să mă eviscereze cu o singură lovitură.
1. Unul dintre fotografi este roman. Superb
2. Vreau si eu sa ma mut intr-o tara civilizata … poate Grecia, Italia, cu deschidere la mare
9. „Felurile în care vor reacționa ceilalți la refuz nu vor fi dintre cele mai plăcute. Într-o primă fază, vor insista – iar aici, dacă arătăm cea mai mică urmă de slăbiciune sau de disponibilitate pentru dialog, sîntem pierduți. Apoi nu vom mai fi atît de „simpatici” (adică maleabili, permisivi, fricoși). S-ar putea chiar să devenim una dintre acele persoane pe care toți se feresc să le abordeze pentru că sînt „dificile” și comentează tot ce nu le convine. E foarte bine, sîntem pe drumul cel bun.”
– mi s-a parut buna asta. Un NU la timpul lui este un pest repeller
”Unul dintre fotografi este roman. Superb”
Mândrii că suntem români. Asta e important pentru unii. Heii, este de-al nostru. Mai terminați băi cu mizeriile astea naționaliste.
Multumim pentru selecție!
7. inutil să vă spun ca la mine ninge și sunt – 15C
Să fie la tine acoloșa. La mine sunt 14 cu plus la poală de munte unde nu ninge și sper să nu mai ningă anu ăsta. Să ningă la munte pentru pasionații de schi dar ce vină am io că vine ninsoarea peste mine, în oraș. Asta nu înțeleg.
2. Țineți minte reclama „îi faci copilului un smoothie bun, gustos. Până la școală, în mașină îl bea”. E mai greu să bei un smoothie pe bicicletă.
3. Un tânăr din familie mi-a spus „incultura nu este un păcat”. Ce să mai zic?. Nu era unul dintre copiii mei, așa că mai este în viață.
6. Aștept un spectacol de balet unde la final să fie aplaudată duamna Șoșoacă, fostă „lebădă mică”. Iar comentariul celor de la teatru este absolut penibil.
2. Țineți minte reclama „îi faci copilului un smoothie bun, gustos. Până la școală, în mașină îl bea”.
Ăăă, nu. habarnam de reclamă.
Ca nu putem bea decat smoothie🙄. Adica nu poti trezi copilul cu 10 minute mai devreme sa ii dai ceva normal sa manance si apoi sa mearga cu bicicleta la scoala. Ca doar daca bea smoothie din 2 portocale, 1 kiwi, 1 banana (fructe pentru 2 zile de altfel) si lapte de migdale, il fac sanatos pe copil. Jeez😑
1. Toate fotografiile sunt spectaculoase, dar cea cu păsările mi se pare cea mai „muncita”
2. Ăăă, comparăm clima din Olanda cu cea din nordul României când facem un lobby atât de agresiv bicicletelor? Un transport în comun, cu traseu si orar decent ar fi minunat… (Personal am încercat bicicleta și zic pas, nu e pentru mine, decat ocazional)
6. Nu încetează sa ma uimească de cata creativitate dau dovada (si din pacate folosita prost)
9. Pe cât îmbătrânești și se duce entuziasmul tinereții, pe atât îți dai seama ca trebuie sa devii ala ursuz ca să îți poți vedea liniștit de treaba ta. Și culmea, nici măcar nu îți mai pasa de părerea celorlalți. E cam singurul lucru bun la înaintarea în vârstă…
da…clima din olanda e perfecta pentru bicla. Nu ploua, nu bate vantu.
cea din nordul României. Se stie ca capitala romaniei este in nord si ca acolo sunt marile probleme ale traficului. Pe la sighetu marmatiei pe acolo. Eventual pecica sau dorohoi
Singura chestie, in olanda, e ca se vede ca aia sunt niste scarbe. nu-s facuti din zahar ca romanii, riscul de topeala fiind major
*io nu mai scot bicla iarna ca mi-e scarba si lene. nu ca „vaaai…nu se poate”
2. Unchiul meu roman si mătușa mea olandeza, in secunda 2 dupa ce au terminat cu munca, pe la 50 de ani, au tăiat-o in Spania si ulterior in Thailanda. Haos si caldura, după ordine si frig. E așa frumos in Olanda, ca 3/4 din moși sunt plecați prin tari calde, prăfuite si înapoiate.
Comentariu beton!13
În primul rând pentru că e ieftin și cald, de asta pleacă “moșii” olandezi prin țări calde, nu pentru că e rău în Olanda.
Trăiesc de 10 ani aici și nu suferă nici măcar termen de comparație cu Spania sau Thailanda, nici infrastructura, nici sistemul de sănătate, nici serviciile publice.
Olanda e o țară bogată și foarte civilizată și asta se vede în toate planurile societății. Și oamenii fac societatea, dacă nu le-ar plăcea ordinea, nu ar respecta-o. Cu pensiile olandeze își permit foarte multe în țări mai sărace, așa că ignoră haosul și mizeria, eu îi aud ce vorbesc, sunt foarte pragmatici.
De altfel și eu o să fac la fel în lunile de iarnă atunci când nu voi mai lucra, voi pleca la o climă mai blândă. Pentru că o să pot și o să-mi permit. Dar tot la sistemul medical și la casa mea cu grădină într-un cartier verde, cu vedere la parc și totuși la 10 min de autostradă/centrul orașului din Olanda o să mă întorc.
ahaahhaaaa :))))
Nu trmina nimeni munca in Olanda la 50 de ani.
@K, sa nu vii aici, e nasol rau!
In legatura cu 7, eu vreau sa aflu ce parere are Dan Negru despre asta. Stiu ca se pricepe.