Articol scris de Iulia.

…

Niște abilități de invidiat…

… care nu-ți vor folosi niciodată la absolut nimic. Decât poate să mai scrii pe ici, pe colo câte un text, să se minuneze lumea de cât de tută ești.

Fiți atenți acilea. Mi-am dat seama zilele astea că am dobândit – în timp, firește, că nu merge așa, țac-pac, peste noapte – niște abilități absolut fascinante. Fascinant de inutile, firește.

De exemplu: casa noastră are 2 intrări. Una de pe terasă, direct în sufragerie, și una din cealaltă parte, într-un hol și apoi în casă.

Holul ăla nu a fost inițial gândit ca un hol, ci și respectiva intrare era cumva tot un soi de terasă, adică sunt vreo 3 trepte mai lungi, așa, pe lungimea întregii laterale a casei și apoi urmează ușa care dă în casă.

Însă probabil că la un moment dat, oamenii care au făcut casa asta și-au dat seama că nu e pont să n-ai absolut nici un fel de spațiu-tampon între curte și casă – că mna, mai un bocanc, mai o jacă, tre să ai un’ să le pui când vii de-afară, nu? – așa că au închis treaba asta cu niscai pereți.

Astfel, peretele exterior lateral al casei a devenit practic unul dintre pereții interiori ai holului. El fiind la origini perete exterior, a rămas cu tencuiala decorativă de exterior existentă pe el, d-aia mai zgrunțuroasă, așa. sigur știți ce zic.

Ceea ce pe noi nu ne-a deranjat de nici o culoare, așa că fix la fel e și în ziua de azi. Unicul bai e ăsta: când ies io să duc gunoiul, tre să ies pe ușă spre hol, după care să fac dreapta la 90 de grade înspre ușa de ieșire din casă.

Băi. De fiecare. Afurisită. De dată. Fără excepție. Când fac dreapta pe hol, ținând în mâna dreaptă punga de gunoi, dau cu monturile de la mână de tencuiala aia cu zgrunțureii ei cu tot, de nu vreți să știți ce-i la gura mea. Aș putea face lejer să roșească și cel mai versat birjar cu invectivele pe care le arunc, la adresa propriei persoane tâmpite, desigur.

Alta. În toate camerele din casă, întrerupătoarele de lumini sunt cam la nivelul clanțelor de la uși. Și, așa cum e de altfel destul de logic, ele sunt amplasate imediat lângă ușă, să nu orbecăi prin cameră de bezmetic.

Mno, la una dintre ușile din casă am dezvoltat abilitatea ca, atunci când întind mâna înspre întrerupător să nimeresc cu o precizie aproape matematică, cu degetul mic fix în gaura aia din tocul ușii aferentă limbii de la clanță. Deget mic pe care, firește, mi-l dau peste cap cu spor, ceea ce duce la emiterea unei serii de sudălmi care mai de care mai pline de năduf. Evident, tot la adresa subsemnatei.

De fiecare. Afurisită. De dată. Și numai în camera respectivă. Deși, repet, cam toate întrerupătoarele din casă au aceeași poziție și aceeași înălțime.

O altă abilitate deosebită, de data asta nu neapărat din seria aptitudinilor psihice, este aceea că pot spune cu precizie de 100% care dintre câini s-a dus să bea apă, numai după sunetele de leorpăială produse, fără să fie necesar să văd câinele bând efectiv.

De asemenea, pot identifica individul patruped care a consumat lichid și după înfăptuirea faptei, în funcție de dâra de apă din jurul castroanelor și lungimea/adâncimea ei pe traseul baie-hol-restul casei.

Dar hei, cine are o colecție de invidiat de mopuri de toate tipurile și dimensiunile? Aud?

Alte abilități inutile: pot reține fără vreun efort versuri de cântece pe care le aud o dată sau de două ori. Ceea ce ar fi fain dacă mi s-ar întâmpla numai cu acele cântece care chiar îmi plac. Dar firește că nu. Mă trezesc adesea că-mi zburdă prin cap cele mai cretine texte posibil. Și, normal, nu mai pot scăpa de ele nici cu slujbe.

Pot enerva o persoană în mai puțin de 30 de secunde. La modul că pot duce persoana respectivă de la zen perfect la exasperare cu viteza cu care ai stuchi o coajă de sămânță printre dinți.

Șiiii, nu în ultimul rând, dețin excelenta abilitate de a vedea paiul din ochiul ăluilalt cu muuuuult timp înainte de a vedea bârna din propriul ochi.

De exemplu, dacă domnul Fritz își lasă într-o zi cana goală de cafea pe blatul de la bucătărie, în loc să o pună în chiuvetă, acolo unde îi e locul, o ginesc instant și mă opăresc. În schimb, cana mea goală de cafea uitată pe masă, pe terasă sau pe birou câteva zile la rând nu mă încurcă absolut, dar absolut deloc.

Ia ziceți, voi cum stați? Dețineți astfel de abilități absolut inutile, ba chiar periculoase pe alocuri pentru integritatea voastră fizică ori psihică?

sursa foto: freepik.com