Articol scris de Iulia.

…

Știu că s-a mai tot discutat p-aici, prin țara OCD-ului mai mic sau mai mare, despre diverși pitici pe creier, precum scosul pastilelor din folie sau lingurițe mai mult sau mai puțin dubioase, și m-am dat seama că am și eu 2 pitici despre care nu v-am povestit nimica-nimicuța. Iar cum unul dintre ei se manifestă cu precădere toamna și iarna, zic să începem cu el.

Fiți atenți aici la ce cazne mă supune pe mine domnul soț. Toamna și iarna, cum este și firesc de altfel, poartă încălțăminte de tip ghete/bocanci.

Acest tip de încălțăminte, dacă nu mai ai 5 ani, posedă, de regulă, șireturi. Și să vedeți ce face omul meu: vine acasă de la plimbarea cu câinii sau din oraș sau de pe te miri unde mai bântuie el, se descalță de bocanci și își vede de treabă.

Asta nu e neapărat tragic, veți zice, e chiar recomandat să nu tropăi cu șenilele prin casă, nu? Păi da, dar nu. Pentru că, vedeți voi, trebuie să vă descriu întreaga dimensiune a tragediei: omul meu are între 46 și 47 la picior. Practic, „ghetuțele” lui ar putea fi folosite cu succes pe post de șalupe sau plute.

Uneori, când plouă tare afară și sunt bălți mari, mă sui într-un bocanc d-al lui și dau la rame până la mașina mea, ca să nu mă ud prea tare. Iar facă plouă rău-rău, bag cătzaua în celălalt bocanc și o duc și pe ea așa până la mașină.

Mna, acu gândiți-vă voi, la dimensiunea asta de umblători, cam ce dimensiuni au șireturile. Vă spun eu: dimensiunile unor parâme de velier respectabil. Probabil ar putea fi utilizate fără probleme pe bricul Mircea.

Și omul ăsta al meu, după ce se descalță, lasă nefericirile alea de șireturi să zacă așa, pur și simplu, leșinate pe lângă păpuci.

Lucru care mă scoate din minți la niște cote pe care nu vi le puteți imagina. În primul rând deoarece – sper că e clar din descrierea anterioară – reprezintă un real pericol pentru noi, ceilalți membri ai gospodăriei. Că dacă te-ai împiedicat de-o parâmă d-aia, ai cam îmbulinat-o, îți aduni dinții cu fărașul.

Dar cel mai și cel mai tare mă scoate din minți faptul că lasă șireturile alea să zacă, în condițiile în care în 90% din timp bocancii sunt uzi sau plini de zăpadă. Că mna, iarnă la Brașov.

Așa că, în scurt timp de la descălțare, în jurul lor se formează câte o respectabilă baltă. Iar șireturile, evident, zac în balta aia plină de noroi și zoaie! Voi vă dați seama?!?

Cum? Cum să faci așa ceva, bănene? Cum să lași șireturile să se îmbibe cu apa aia infectă? Nu te apucă mâncărimile dup-aia, când trebuie să te încalți din nou și ai șireturile mai ude decât un rahat lăsat în ploaie? Nu știu zău despre voi, dar io numai când mă gândesc mă ia cu tremurici pe șira spinării.

Așa că, de fiecare dată când mă prind că omul iar a înfăptuit fapta nenumită, mă duc rapid, strâng șireturile grămadă și le îndes în interiorul papucului, salvându-le astfel de la crunta soartă de a se înmuia în zoaie.

Din păcate nu apuc mereu să fac asta, ori că nu-s pe fază la timp, ori că nu-s acasă când vine el și face nefăcuta. Iar atunci când văd că tragedia deja s-a produs și nu mai am ce face, aproape că mă apucă plânsul. Dar și dracii ăia răi în cap. Și tremuricii. Și mâncărimile. Și… brrrr!

E, și pe lângă treaba asta absolut cruntă, mai face omul meu încă una. P-asta însă n-o face voit. Sau cel puțin așa sper, dreq, că altfel e sinistru de-a dreptul. Și o să înțelegeți mintenaș de ce.

Omu ăsta cu care m-am măritat eu, când se pune la culcare, se pune p-o parte. Toate bune și frumoase, fiecare cu plăcerile lui la somn.

Baiul ăl mare e că, după ce mână o bucată porcii la jir, invariabil schimbă poziția. Iar noua poziție pe care o adoptă e, țineți-vă bine, fix aia pe care o iau cetățenii după ce au predat bocancii și i-au manipulat bunii oameni de la pompe funebre.

Adică omu meu doarme pe spate, cu mâinile împreunate pe chept. Practic, numa coliva la cap ș-o candelă între dește îi mai lipsește.

Ce e și mai mișto e că, uneori, mai ales când e răcit, mai are și episoade de apnee în somn. Pentru ăia care nu știu sau cărora le e lene să caute pe gugle ce e aia apneea în somn, vă spune sora voastră rapid: e aia când omul face pauze temporare de respirat.

Imaginați-vă așadar următorul tablou: mă trezesc în miez de noapte, urmând chemarea vezicii. Că deh, nu mai am nici io treij dă ani și aia e.

Mă duc la baie chioară de somn, fac ce am de făcut și mă întorc în dormitor, unde-l văd pe creștinul ăsta întins în pat, pe spate, cu capu drept și mâinile împreunate pe piept. Și mai mult decât atât, apuc să-l aud că trage adânc aer în piept, după care… pauză. Nimic. Ioc. Nada. Liniște. Nici pâs. Nici măcar o beșină, ceva care să indice că-i încă viu.

Băi fraților, sunt imediat 14 ani de zile și tabloul ăsta mie îmi dă în continuare fiori de fiecare dată. Așa că, de fiecare dată când surprind această sinistră imagine, mă duc la el și-l dezmierd drăgăstos cu-n ghiont în coaste, că asta îl face de obicei atât să respire, cât și să schimbe dreq poziția aia.

Vă dați seama că l-am întrebat dacă e conștient de treburile astea dubioase pe care le întreprinde pe timp de noapte și, așa cum v-ați aștepta probabil, habar nu are.

Da a zis că poate îi dictează subconștientul să se antreneze pentru cele veșnice, mai știi? Și a mai zis că dacă vreau, pot să-i pun într-o noapte o lumânare între dește și să-i fac o poză, să vază și el cum o s-arate când o pleca spre veșnicele plaiuri ale vânătorii. Că nush dacă v-ați dat seama până acum, da chiar toate țiglele pe casă nu le are nici ăsta.

Acum, având voi aceste noi și proaspete informații despre sora voastră, vă mai minunați că nu-s nici eu chiar cu toate ceștile-n dulap?

Și ziceți drept, aveți și voi exemplare d-astea p-acasă, care vă activează piticii și vă pun neuronii pe bigudiuri?

sursa foto: freepik.com