Am fost să văd mirificul film Past Lives (Din alte vieți).

Acum, că răul a trecut, singurul lucru la care mă mai pot gândi este c-aș vrea să-l cunosc și eu pe omul care a avut senzaționala idee să facă un film în care nu se întâmplă nimic. Dar ABSOLUT nimic.

O să fie un succes de casă filmul ăsta, vă spun, vor geme sălile de cinema de cetățeni care abia așteaptă să vadă un film în care nu se întâmplă nimic.

De altfel, și azi eram aproape 15 oameni în sală. Știți, primul weekend de după lansare e cel mai important pentru un film, ăla e barometrul, acolo se vede ce cifre va face. O să rupă, e clar, dacă azi, sâmbătă seara, eram 15 oameni în sală.

Ah, ba nu, mint. La un moment dat am fost 18 oameni, după care cei trei adolescenți, care stăteau exact lângă noi, au avut o revelație:

– C0ae, am greșit sala.

Și-au ieșit în fugă. Mara era lângă mine, am martori. Bieții copii, nici nu știu ei cât de inspirați au fost.

Da, știu, sunt eu prea puțin culturalizat ca să pot înțelege cât de subtil e filmul ăsta. Nu zic, așa o fi, dar tot despre nimic e vorba.

Mă rog, până la urmă e vina mea. Știam că n-ar fi trebuit să-l văd, e a nu știu câta oară când mă țepuiesc în același mod: mă duc să văd filme despre care scriu de bine oamenii de pe internet care au fost invitați la lansare. Uite de-aia nu mă duc eu la lansări, ca sa pot scrie ce vreau despre un film în care nu se întâmplă NIMIC.

Da, prieteni, am fost să văd Past Lives și nu-mi mai dă nimeni înapoi cele 105 minute din viață pe care le-am pierdut. 121 cu tot cu publicitate.