Articol scris de Iulia.

…

După cum vă povesteam data trecută, într-una din zile am făcut o nefăcută. Nu, n-am uitat nici unul dintre copii pe nicăieri și nici n-am ajuns pe vreo plajă de nudiști, așa cum au sugerat unii dintre voi prin comentarii. :)))

Așa cum vă povesteam, cei de la cazare ne-au recomandat mai multe plaje aflate mai mult sau mai puțin aproape. După ce cea pe care am testat-o în prima zi s-a dovedit un eșec total, am încercat-o pe următoarea de pe listă.

Am pus deci frumușel navigația, ne-am dus punct ochit-punct lovit, am invadat plaja cu copii, rahaturi gonflabile, lopățici și tot restul arsenalului, am ginit niște șezlonguri libere fix în buza mării și ne-am instalat precum niște grații ce ne aflam.

După o vreme, una dintre gagicile cu care eram a observat o chestie – cam toți ăia din jurul nostru păreau să aibă la mână câte o brățară din aia de plastic, știți de care zic, genul pe care îl primești pe la festivaluri sau alte evenimente de gen. Ceea ce ne-a dus cu gândul că probabil toți cetățenii ăia aparțineau de vreun all inclusive, ceva. Mno, am ridicat din umeri și ne-am văzut de ale noastre.

Însă, firește, în următoarele câteva minute, zgâtiile din dotare au început să ceară – care apă, care ceva de ronțăit, d-astea. Așa că prietena mea, A. a preluat inițiativa și s-a dus la bărulețul de pe plajă, să văză ce poate să producă întru satisfacerea diferitelor cerințe.

A venit însă înapoi fix cum s-a dus, adică cu mâna goală, dar râzând de mama focului. Pentru că da, toți ăia din jurul nostru aparțineau de un all inclusive. Care all inclusive deținea și plaja pe care ne proptisem noi. Inclusiv șezlonguri și bar. De unde nu puteai cumpăra nimic, nici cu bani peșin, nici cu d-ăia de pe card, ci numai pe baza brățării de la mână.

Deci practic, noi am cam intrat printr-un fel de efracție pe plaja aia, că n-aveam ce să căutăm acolo, aia fiind destinată exclusiv turiștilor cazați acolo.

Ne-am strâns așadar cât de rapid și discret am putut calabalâcul, ca să evităm momentul în care cineva s-ar fi prins că suntem niște mici infractoare, deghizate în mămici serioase cu copii după ele.

Evident, toată discreția noastră s-a dus pe apa sâmbetii când am încercat să săltăm copchiii de acolo, operațiune care a fost întâmpinată cu clasicele proteste „Nuuuuuuu! Să nu plecăăăăăăăăăm, nu vreaaaaaaau!” și altele din același registru.

Singurul nostru noroc și asul nostru din mânecă a fost reprezentat de foamea care aparent îi mistuia destul de tare pe micii velociraptori, așa că le-am explicat succint că pe plaja aia nu se găsește de mâncare și tre să mergem să căutăm alta.

Cu chiu, cu vai, s-au lăsat luați de acolo, care mai pe propriile picioare, care mai pe sus, care mai târâș. Dar într-un final am reușit să plecăm de bună voie și nesilite de nimeni, fără să avem parte de vreun interogatoriu al vreunui angajat și/sau, mai rău, să fim date afară de pe prea-privata plajă în oprobriul publicului plătitor.

Iată-ne așadar din nou la drum, în căutarea Tărâmului Promis, recte a unei plaje unde să putem sta naibilor liniștite împreună cu plozii, unde să poată ăștia intra în apă fără să ne fie frică c-au să-și crape dovlecii sau să-și rupă vreun membru, ceva și unde să găsim eventual și de-ale gurii, să hrănim atât matzele proprii, cât și pe cele ale micilor termite.

Și, să vezi și să nu crezi, Zâna Plajelor și-a îndreptat într-un final blânda-i privire și asupra noastră (mulțam, fey, da unde dracu fusăși până acu? pe plajă, la balotat mici și bere?!?) și am găsit ceea ce părea de negăsit: o plajă faină, cu intrare lină în apă, cu oameni suficient de răsfirați, cu o dugheană mică cu sucuri și ronțăieli și o cârciumă cu mâncare decentă la o aruncătură de lopățică.

Ei, pe partea asta, toate bune și frumoase. Ce nu v-am zis este însă încă un alt mic aspect. Respectiv, unul de ordin… să-i zicem tehnic. Mai precis: ca să putem încăpea cu toți și toate – mămici, copchii, jucării și restul catrafuselor – am plecat la mare o duba uneia dintre familiile noastre. Care dubă a prezentat o mică problemă, și anume un apetit ușor exagerat pentru consumul de ulei de motor.

Acu, noi știam că e posibil să se întâmple lucrul ăsta. Nu intru în mai multe detalii de-atât, că nu are sens. Cert e că aveam sub unul din scaune, pregătite cu responsabilitate de proprietarul numitei dube, niscai bidoane cu ulei plus o cârpă nouă-nouță și curată-curățică pentru verificarea uleiului.

E, dar strada pe care se afla cazarea era neasfaltată, iar locul de parcare, de lângă gardul proprietății, ușor înclinat într-o rână. Motiv pentru care verificarea nivelului uleiului nu se putea face în acea poziție. Motiv pentru care mașina trebuia mutată oleacă, să steie ea dreaptă, să putem noi ceti joja.

Singurul loc în care mașina putea fi considerată a sta dreaptă era, cum altfel, fix în mijlocul drumului. Relativ îngust și, așa cum spuneam, neasfaltat.

Acu, imaginați-vă următoarea scenă: dis de dimineață într-o zi de vară, trei grații în costume de baie, cu câte o izmană trasă peste la repezeală, înconjurate de o liotă de copchii, chirăind care mai de care și punând fiecare 58.222 de întrebări, stând ciopor în jurul unei dube cu capota ridicată, ștergând de zor joja de ulei cu o cârpă… ați ghicit! Roz bombon! Păi ori suntem pysy, ori nu mai suntem!

Ei bine, fix de imaginea asta a avut parte un domn care avea și el treabă pe ulița respectivă. Care domn s-a strecurat cumva cu mașina lui pe lângă duba noastră, după care a oprit, a deschis geamul și, cu vădită îngrijorare în glas și în priviri, ne-a întrebat ce am pățit și cu ce să ne ajute.

L-am lămurit iute că suntem ok, nu, nu ne apucăm nici de servisat duba în mijlocul drumului, nici nu turnăm ulei de motor în rezervorul pentru lichid de parbriz sau antigel în loc de lichid de frână. Deși în continuare în mod evident neîncrezător, omul ne-a lăsat în boii noștri, nu înainte de a ne spune că el stă un pic mai încolo pe stradă și dacă avem totuși nevoie de ajutor, să mergem să îl chemăm.

N-a fost nevoie de asistență masculină până la urmă, ne-am descurcat onorabil, am reușit să nu ucidem nici duba, ba chiar și să ne bucurăm de restul zilelor la mare și să ajungem cu bine, sănătoși și în număr complet înapoi acasă.

Și pentru că am fost trasă de urechi că data trecută am pus un titlu de „clickbait” și n-am explicat cu subiect și predicat ce să NU faci când pleci cu plozii după tine la mare, iaca aici o listă deloc exhaustivă, după scurta noastră experiență:

1. Cel mai simplu și mai sigur lucru, dacă vrei o vacanță liniștită la mare, e să nu iei copiii cu tine.

Atât.

O sâmbătă cel puțin mirobolantă vă doresc tuturor, indiferent că sunteți acasă și vă ascundeți de căldură sau la mare, alergând după copchii pe plajă, dacă ați făcut aceeași greșeală ca noi și i-ați cărat după voi.

sursa foto: freepik.com