Înainte de orice, o să vă spun că-n Paris a venit vara. Și nu mă refer numai la vreme, ci la cât de plin era peste tot. Hoardele de turiști sunt deja aici, nici nu vreau să mă gândesc ce va fi peste o lună sau peste două.

De altfel, v-am lăsat special mai jos o poză cu una dintre terasele de pe malul Senei. Cam așa se prezenta situația peste tot prin Paris.

Cât despre experiența Roland Garros, am preferat să v-o las sub formă de video. Pentru că efectiv nu am avut nici timpul nici energia necesară să scriu despre ea, am înregistrat vineri seară când am ajuns la Salzburg.

Dacă dați play, o să înțelgeți și care e treaba cu majoritatea pozelor de mai jos. Dacă nu, nu. Dar eu vă sfătuiesc să-l vedeți, că e chiar funny pe alocuri.

În rest, aveți doar câteva poze cu Turnul Eiffel, fotografiat la ore și din unghiuri diferite. Nu de alta, dar altceva nu prea am apucat să fac prin Paris. Acum sunt deja pe drum spre casă, la ora când citiți asta ar trebui să fi plecat deja din Tmișoara (acolo am dormit).

P.S. Dacă dați play, o să constatați că zic de câteva ori c-am stat în loja celor de la Renault, ceea ce e perfect adevărat, dar doar când vorbim despre uitatul la meciuri. Pentru că de-acolo le-am văzut, din loja Renault. În rest, deși pe filmare zic tot „lojă”, era vorba despre lounge-ul Renault din satul partenerilor. Oboseala, de…

Video

Fotografii