Probabil o să dezamăgesc o mulțime de fani Subaru de pe aici, dar după două zile cu Subaru Forester 2.0i e-boxer, cred că pot să spun niște lucruri despre mașina asta.
O să încep abrupt. Cei 150 de cai putere și cuplul maxim de 194 Nm se dovedesc a fi mult prea puțin pentru o mașină de dimensiunile și greutatea lui Forester.
Sau, ca să fiu extrem de corect, mult prea puțin în ceea ce mă privește. Nu cred că exagerez cu nimic când spun că cuplul ăla de 194 Nm o face să se miște de parcă are lag, când calci accelerația. Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să spun, cuplul ăla de 194 Nm îl avea și un Golf 4 mai răsărit, care vedea lumina zilei ieșind pe poarta fabricii în anul 2000. Douăzeci și trei de ani mai târziu, vine și Subaru Forester tare din urmă.
Toate cele de mai sus, în combinație cu sistemul de transmisie CVT, duc la ceea ce eu numesc „efectul tractor”. Mai limpede spus, se mișcă greoi și mai e și zgomotoasă, că, na, gem ăia 150 de cai când se chinuie să pună în mișcare ditamai autobuzul.
De parcă toate astea nu erau suficiente, mai există o micuță problemuță. În sensul că omul care se ocupă cu ergonomia la Subaru cred că era în concediu când au proiectat Forester. Faza e că plecase în vacanță fără să știe șefii lui, iar colegii de birou n-au vrut să-l dea în gât, prin urmare l-au rugat pe Titi de la poartă să se ocupe de partea cu ergonomia postului de condus.
Prieteni, aproape fiecare funcție disponibilă în habitaclul lui Subaru Forester are buton dedicat. Dacă treaba asta vi se poate părea un lucru bun, ei bine, nu este. N-are cum să fie când vezi zeci de butoane pe-acolo, așezate fiecare pe unde s-a putut.
Iar după ce li s-a terminat spațiul disponibil de pe planșa de bord, au început să pună din ele pe unde le-a mai rămas un pic de loc, spre exemplu, sus, pe plafon. Și nu, nu glumesc. Am căutat butonul pentru dezactivarea lane assist-ului de mi-a venit rău, dar sus, pe plafon, nu mi-a dat prin cap să mă uit. Well, acolo era.
Așa se vede Subaru Forester din perspectiva unui cetățean pentru care mașinile trebuie sa meargă doar pe asfalt. Și ăla, dacă se poate, fără gropi.
Dar poate nu ești un astfel de cetățean. Poate că ești genul care se duce la vânătoare prin noroaie până la jumătatea jantei, poate ești genul aventuros care iese de pe carosabil și bagă mașina pe teren pe care nu-l cunoaște, eventual cât mai accidentat. Poate din când în când te mai dedai și la niște offroad cu propria-ți mașină.
Ei bine, prietene, în acest caz, Subaru Forester 2.0 s-ar putea să fie exact ce trebuie. O să-ți explic imediat de ce.
Mașina este extrem de robustă și-i place de moare pe teren accidentat, practic, plânge după un pic de acțiune pe coclauri neasfaltați. Treabă la care o ajută din plin faptul că este 4×4 permanent, iar pe lângă asta mai are încă două moduri distincte care o ajută la rulat pe teren greu: snow/dirt și deep snow/mud. Funcții care fac exact ce le spune și numele.
Ca să nu mai spun că ai loc în ea, de poți să bagi în interior cerbul ăla pe care l-ai vânat. Îl așezi cu coarnele pe bancheta din spate, că între scaunele din față e loc suficient să intre picioarele din spate. E cotiera aia atât de lată, că intră liniștit copitele cerbului și mai ai și tu suficient loc să-ți așezi cotul. Iar în portbagaj bagi câinii, că e loc suficient pentru doi, poate chiar și trei mai mititei, că Forester are de departe cel mai spațios portbagaj dintre toate mașinile din #CarsAndRoads.
Mno, cam așa se vede Subaru Forester de la mine: o mașină pe care eu, personal, nu mi-aș cumpăra-o niciodată, dar care sunt sigur că este apreciată la maximum de fanii acestui brand.
Și dacă tot a venit vorba despre cumpărat, prețul lui Forester pleacă de la 38.190 euro. Modelul pe care îl avem noi în tur ajunge la 43.880 euro. Sau prin leasing operațional de la Autonom: rată 560 euro/lună.
Cam atât pentru a treia zi de tur hibrid, zi în care am ajuns la Alma Health & Spa Retreat, loc în care, din păcate, vom sta doar o noapte.
Aveți mai jos video cu rezumatul zile și poze mișto (bineînțeles și niște cadre din dronă senzaționale).
Partenerii Cars and Roads:
➡️ Michelin, producătorul francez de anvelope este partenerul principal al evenimentului și promotor al siguranței și sustenabilității. Nu doar că o parte dintre mașini au fost echipate cu anvelope Michelin, dar locurile pe care le vom vizita au fost alese din Ghidul Verde Michelin, un fel de atlas turistic plin cu idei și zone pe care să le vizitezi în concediile lungi sau în weekenduri.
➡️ Autonom se alătură Cars & Roads din postura de Green Partner. Prin gama sa completă de servicii de mobilitate, compania românească se recomandă ca soluție optimă pentru cei care caută soluții de mobilitate pe termen scurt, mediu sau lung. Fie că vorbim de mașini electrice sau hibride – pentru care există programe dedicate cu facilități majore -, de clienți fizici sau juridici, de închiriere pe termen scurt sau de leasing operațional, Autonom are pregătite oferte specifice fiecărui tip de solicitări.
➡️ MOL România este partener tehnic, oferind carburantul de calitate necesar pentru mașinile din tur.
➡️ Server Config, companie specializată în echipamente IT profesionale, va susține road trip-ul oferindu-le fotografilor și specialiștilor video laptop-uri de performanță dedicate profesioniștilor pentru a le ușura munca on-the-go.
➡️ VARTA este unul dintre producătorii de baterii auto cu o experiență de peste un secol în domeniul în care activează. Odată cu era electrificată, producătorul german a introdus o gamă de baterii la 12V dedicată mașinilor hibride – de toate felurile – și electrice.
➡️ Pago se alătură în premieră proiectului Cars & Roads. Aplicația poate fi folosită pentru a achita facturi la utilități, dar și pentru alte câteva plăți care te-ar putea interesa direct: RCA, rovinietă, taxa de pod de la Fetești-Cernavodă sau asigurări de călătorie. Toate, într-o singură aplicație.
Rezumatul zilei
Fotografii
am văzut aseară story-ul de la Alma; din sufletul meu mic și negru îți spun că mă bucur că stați doar 1 noapte!
deoarece ieri clienții au tras de mine la povești și pentru că n-am un Meșter super organizat, m-am cazat azi-noapte la 23,30 și m-am trezit (FĂRĂ ALARMĂ!) la 06,12; nu spui unde, că poate o mai „fură” și alții, dar dau un indiciu: KM56…
sabăru? not in zis laif
Super experiență! Pozele cu mașini au ieșit bestiale, dar alea cu mâncarea… 🤤
Mașină japoneză, ncsf. 😀Ați terminat platoul ăla imens, sau mâncați ș-acum din el?😄
Ca fost posesor de Subaruri😁, pot spune ca actualele modele sunt depasite dpdv al designului, tehnologiei, pretului dar mai ales al motorizarilor. Aia cu lane assist o inteleg, in plafon sus sunt camerele, au facut economie de cablu si au pus butonul acolo. Preturile sunt absolut aberante iar motorizarile sunt ascutitori. Sigur, probabil sunt nostalgic si ma gandesc la modele pe care le-am avut ( una cu pretentii de raliu sanchi si avea pistoane din plastilina). Dar sa pui 150 cp la o masina de o tona juma’ esti aerian.
Din pacate, este o marca de nisa, insa nici ei nu fac nimic sa iasa de acolo. Au pus pret de premium dar cam atat.
Altfel, vazand numarul de inmatriculare, salutari baietilor de la SMT! 👍👍
Vrei să spui că Subaru e singurul producător care are 150 de cai pe o mașină de o tonă jumate? Hmm 🤔
Subaru Forester 2.0i e-boxer mi se pare ca este o masina foarte urata. Eu cred ca cel care a hotarat forma masinii era cel putin beat.
Ție ți pare urâtă, alții o consideră foarte mișto. Gusturile nu se discută.
@ Mihai , asa este dar inca mi-a ramas in creier Alfa Romeo Tonale care este superba. Am vazut una exact ca masina pe care ai prezentat-o, aceeasi culoare si este super. Normal ca vazand acest Subaru Forester cu forma de bocanc militar ponosit, am simtit ca imi strica feng shui -iul.
Au mai luat-o la pila până a ajuns la forma asta 😂
Mi se pare ca va tin cam nemancati. Si nici nu pare prea buna. Sigur ca vi s-a facut rau de la mancare😁
Dar masinile arata foarte bine😉
Si mie mi s-au parut saracacioase pozele cu mancarea
Mie mi se pare că fac foamea. D-aia au dat drumul la dronă să facă poze, că ei nu se mai țin pe picioare de slăbiți ce sunt.😜 Altfel, bune imaginile.
Masinile japoneze niciodata nu m-au dat pe spate, in urma cu vreo 10 ani cred am urcat intr-un Lexus LS460 nou, atunci inca mai aveau ceva paine de mancat pana sa se apropie de cele europene, pana si interiorul de la Cadillac era peste al lor, aici vorbind de branduri premium.
Da, da’ cele mai multe japoneze îngroapă multe alte mărci când vine vorba de durabilitate și fiabilitate.
Că degeaba ai lux, dacă nu poți să te bucuri de el, că stă conserva mai mult în service.
Comentariu beton!11
Am avut doua mașini Lexus in 10 ani. In afara de o zi pe an pentru revizia tehnică, mașinile alea nu au fost niciodată la garaj. Nu am avut niciodată probleme. Au fost pe rând, Lexus CT 200 și IS 300. Luna asta aștept sa vina Lexus 350 hibrid.
Da, pentru ca nu schimba sistemele des, nu vin cu inovatii, nu schimba nimic generatii intregi, doar le cosmetizeaza altfel mai nou, sa intri in masina noua in reprezentanta si sa scartiaie plasticele lucioase ca naiba mi se pare aiurea, imi spunea cineva ca se misca consola cetrala la un anumit model, am intrat in reprezentanta marci si am urcat in mai multe masini, surpriza, nu doar la modelul respectiv se misca consola centrala, la toate.
App de schimbari, Avalon are si in 2023 aceiasi motorizare care o avea si in urma cu 15 ani, au pus 25hp in plus in 2023 fata de 2007.
Nu văd nimic rău în a avea același motor pe mai multe generații. Cum am scris anterior: mașina trebuie să ducă șoferul/pasageri în confort (și siguranță) oriunde și oricând.
Dacă tot spui de Avalon: Toyota a reușit performanța de a pune o mașină pe locul 1 al celor mai vândute mașini ever.
Asta se datorează, probabil, și faptului că nu schimbi echipa care câștigă (motorul, în cazul nostru).
Personal, dacă mi-aș lua mașină NOUĂ, aș lua una de genul ăsta: același motor ușor îmbunătățit la fiecare generație. N-am chef să fiu cobaiul inginerilor care au proiectat-o.
Dar cu mersul de azi al industriei, unde toată lumea se întrece în electrificare, e cam greu să obții o astfel de mașină.
@Lucian, am condus/detin masin germane, am condus detin masini americane, am condus masini asiatice, nu am detinut niciodata insa am condus multe, oricand as alege o germana in detrimentul oicarei dintre ele, ca tot vorbii de fiabilitate, in aproape 400k km la o germana am schimbat odata telescoapele si bratele inferioare, la americana am schimbat deja de doua ori telescoapele si bratele superioare si inferioare, in 300k km, nu ti se pare ca da cu virgula cand vorbim de fiabilitate? Germana a circulat aproape 350k km in doar in Ro, americana aproape toti km pe autostrada.
@keepcalm, eu comparam aici japonezele cu celelalte, nu nemțoaicele cu americanele 😁
Apropo, că tot ai adus vorba de nemțoaice și legat de comentariul cu motorizarea de acum 15 ani.
Poți să-mi spui pe câte generații de mașini a pus Mercedes motorul de 2.2 litri diesel?
😉
@Lucian M: motorul 2.2l de la Mercedes-Benz e Dumnezeu. De ce l-ar strica?
@Lucian, motorul nu sa dus nici la chargerul meu si nici la avalonul colegului, insa la suspensie a umblat mult mai des decat mine, cica undeva la 2 ani schimba telescoapele(face naveta de la 250 km), motorul nu sa dus nici la nemtoaica de acasa(bmw), si ce e diferit fata de americana si japoneza suspensia si articulatiile sunt mult mai solide avand in vedere pe unde a circulat masina, climatizarea si sitemul de racire al motorului sunt critice si la americane si la japoneze, la nemtoaica nici nu stiu unde e compresorul, stiu avalonul colegului de cand la cumparat de nou(2011), eu aveam un chevy atunci, am dat chevy si tot la americana am ramas.
Motorul de 2.2 de la mb e ca ala de 1.9 de la grupul vag, vesnic, insa sunt exceptii.
Sunt doua marci japoneze care pana acum vreo 8-10 ani cel putin de cand masinile au devenit produse de larg consum si folosinta „scurtata” dadeau clasa oricarei masini europene (de americane nu mai spun, aia nu au fost niciodata in stare sa fabrice masini de calitate): Honda si Toyota, in aceasta ordine.
Mazda, Suzuki n-au treaba cu categoria „japoneze” dar tot sunt peste Nissan care de cand cu asocierea cu Renault a devenit o gluma ridicola si au reusit sa traga in jos si Infinity de unde era.
Subaru din pacate a cazut mult in ultimii 10-15 ani, am fost de putin sa iau un XT Turbo cu 250 CP acum 10 ani, dar deja incepusera sa nu mai fie ce trebuie.
Insa Honda si Toyota nu discutau in materie de calitate la interior cam cu nimic altceva fabricat in Europa in clasa lor de pret, iar Lexus si Accura nu discuta nici azi cu nicio o nemteasca.
Vorbesc exclusiv calitatea interiorului (materiale, imbinari, finisaje) atentie la detalii si fialbilitate in general. Mai au nemtii sa mearga la scoala niste generatii ca sa invete cum se fac imbinari de calitate.
Tot ce au copiat (si au copiat la greu post razboi) japonezii au dus aproape la perfectiune.
Parte din pretul platit pentru a atinge perfectiunea este evitarea schimbarilor/noutatilor/inovatiei de dragul schimbarii pana cand inovatia nu trece pritr-o luuunga perioada de testare si implicit lungirea grava a time-to-market (a se vedea durata de viata a unui model/frecventa face lift la o marca japoneza vs una europeana pana prin 2015).
Dar de nevoie au invatat si japonezii sa tina pasul cu competitia si daca aia scot tigai pline de gablonzuri noi la fiecare 6-8 luni, ar fi bine sa innoiasca si ei modelele macar la 1.5 ani.
Asta e, masini tiktok pentru generatia tiktok, ca in multe alte domenii.
@JT „motorul 2.2l de la Mercedes-Benz e Dumnezeu.”
Păi și eu ce-am zis?
@Keepcalm, păi eu am insistat pe motor pentru că tu l-ai adus în discuție, acuzându-i pe cei de la Toyota că l-au ținut 15 ani pe un model de mașină.
Amortizoare, arcuri, bucși sunt consumabile. Unele cu o durată mai mare de viață, altele cu o durată mai scurtă.
Prefer oricând un schimbat de suspensii (unde ai atâtea variante aftermarket) în locul unei resegmentări (nu spun de schimbat motor complet).
@Tom, ai perfectă dreptate, mai puțin ordinea în care le-ai pus pe cele două. 😁
Oricum, ai uitat de Mitsubishi, dar te iert pentru asta.
@Lucian, cred ca ai inteles gresit ce am spus in postul ala despre motor, nicidecum nu am spus ca nu e fiabil, doar subliniam ca in 15 ani au pus doar 25hp pe el, nimic mai mult.
E fiabil, app de colegul cu avalon, a schimbat primul motor la 700k km, dupa pana la un milion a mai schimbat doua, deci a fost fiabil doar cel care a venit pe masina, urmatoarele doua si-au dat duhul in 300k km :))
nissan inainte de reno erau sa dea faliment. Atat de misto erau 🙂
Am râs la faza cu cerbul, mi-l și imaginam 🙃
În rest, pare că sunteți la cură de slăbire amărâții de voi..mi-e o milă..
Mi-am adus aminte, citind articolul, cum am căutat cu un prieten 10 minute butonul luminilor de avarie la un Renault.
10 minute pe ceas, am analizat postul ăla de condus colțișor cu colțișor.
A trebuit să caut pe youtube ca să aflu că drăcia de buton era la botul calului, în plafon, între butoanele de aprins plafoniera.
Despre Subaru știu doar ce am citit pe la alții, că n-am avut ocazia să conduc unul (încă), dar mă pregăteam să te întreb dacă ai tăiat-o un pic pe câmp cu ea, că știu că inginerii de la Subaru asta au în cap când se apucă să le proiecteze. Na, nevoi diferite, mașini diferite.
Așa e, cuplul ăla e prea puțin pentru dimensiunea mașinii. Și eu am 240 Nm cu 163 cai pe automată la o coreeană de buget, preț de noua puțin peste 20k€, nu la o mașină cu pretenții și culmea, cutia de viteze e tot japoneză, Aisin, dar nu e CVT. Și e tot din categoria SUV/crossover
Poate fanilor Subaru le place așa, mai domol. 😅
KG ex SY
ti-a fost rusine sa ii spui numele sau te gandeai sa nu faci reclama gratuita? 😀
Ergonomie, aspect, chiar si fiabilitate, astea erau detalii neesentiale la Subaru Forester. Totul era feelingul ca mergeai cu o masina cu ADN de raliu.
Parca prin 2007 -2008 conduceam un Forester cu motor de 2.0l, turbo, CVT si pur si simplu nu simteai cand ajungeai la 190 km/h, iar la kick-down te „baga in scaun”.
Pai daca tu, posesor de 1.3 sau 1.6 zici ca Subaru e lesinat, atunci e clara treaba ca nu mai e ce a fost. Aia e… Astept parerile despre Mazda 😀
idem Mazda. le-au facut balene tehnologizate si cu buguri. Cand zic balene ma refer la 2.4T. Masa de Tesla, cai de Focus. Fiabilitate in scadere.
@Cucurigu
Sunt posesor de Mazda 3 si am fost posesor de Mazda 6. Am condus toate motorizarile lor, mai putin astea noi Skyactive X.
motorul de 2.0 pe Mazda 3 e exact ce-i trebuie.
Motorul de 2.5l pe Mazda 6 sau cx-5 e exact ce trebuie.
Da, sunt motoare aspirate si nu ai zvacul ala de la turbo, dar daca stii sa le urci in ture vor face minuni.
Daca tie ti se pare putin 160 cp pe o Mazda 3 sau 190 pe o Mazda 6 atunci inseamna ca tu ai condus numai rachete…
Tot pt aceste motoare nici nu mai zic de fiabilitate.
In schimb, motorul de 2.2 diesel e bestial atunci cand functioneaza.. ca de cele mai multe ori il gasesti in service.
Mazda asta din tur, cx-60-ul are motor de 3.3 diesel biturbo… nu cred ca va fi o problema ca la Subaru.
Cat despre fiabilitatea Mazda e sub Toyota sau Honda, dar e cu mult peste orice mizerie de la grupul VAG….. Atata timp cat vorbim despre motoare pe benzina, dar cand vorbesti de o japoneza, de obicei vorbesti despre masini, nu despre tractoare
Bine, bine..Subaru….Japan…am inteles. Da’ de mancat unde ati msncat? Prezentat platoul ceva..cumva, nu..?!
Ca inginer cu ceva experiență în mecanică, hidraulică, pneumatică și electronică as putea povesti multe despre direcția incertă în care merge industria auto. Transmisia automată CVT e una din ele. E comodă, are alunecare, poate fi reglat raportul aproape continuu, în valori discrete, astfel încît motorul să aibă turația optima. Ei bine, aici s-au ciocnit realitățile paralele. Transmisia CVT e o prostie tehnică, ca multe alte chestii ce par foarte bune, dar în esență sunt prostii tehnice, care nu trebuie băgate in seamă, chiar dacă sunt dovedite că funcționează. Sunt convins că unii știți ce e, dar hai sa va zic pe scurt. În esență între motor și roti exista doua „roti” cu un lanț metalic special construit ce le angrenează prin atingere. Fiecare din cele două „roti” este făcută din doua tigăi puse cur in cur, spațiul dintre ele fiind în forma de V, astfel încît lanțul ăla special să atingă tigaile la un diametru mai mare sau mai mic, după distanta dintre tigăi. Un mecanism reglează discret distanta dintre tigăi. Cele două roti sunt reglate independent, astfel că raportul de transmisie poate fi variat între 1:X și X:1, unde X are o valoare data constructiv. Lanțul e făcut din mii de piese metalice speciale, care au forma aia complexa de V, articulate între ele. Dacă se rupe, toată cutia trebuie desfăcută din toate șuruburile și subansamblele. Motorul nu mai contează în ecuație, degeaba are el cuplu N la turația X, că transmisia e reglata ca la viteza cutare a roților să aibă raportul nu știu care, transmisia decide comportamentul dinamic al mașinii.
Pe lîngă complexitatea tehnică mai vine și zgircenia constructorilor, care decid că fiabilitatea trebuie să fie limitată, trebuie să se mai și strice, să mai iasă un ban gros după vînzare.
Am avut un Megane 2 vreo 16 ani, i l-am dat unei rude, l-a revopsit și a schimbat consumabile, rulmenți, suspensie, ambreiaj (era încă funcțional). Nu avea nici un punct de rugină pe dedesubt, deși garanția la rugină era de 6 ani. A desfăcut cutia manuala, era impecabilă la 16 ani și 160k km. IMPECABILĂ.
Atît s-a putut in 2005.
Transmisia automată CVT este motivul pentru care nu mi-am luat DUSTER cu cutie automata.Am citit despre acest tip de cutie si m-am lamurit iar acum tu imi confirmi ca am luat decizia buna de a ramane pe manuala. Probabil daca puneau o cutie de calitate pe gama Dacia devenea prea scumpa si nu mai aveau vanzari.
Un coleg a cumparat in urma cu ceva ani o Altima automata cu cvt, numai ca cvt avea ceva probleme care in timp s-au cam agravat, au cerut in reprezentanta pentru repatatul/schimbatul cutiei mai mult decat platise el pe masina, a dat si el teapa la urmatorul client, si a cumparat un chevy automat in 5 trepte cred.
Adică așa
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d7/GearBoxRotRotVar.gif
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
150CP/194Nm?????
Astea-s numere de Opel Corsa, nu de-un SUV.
Aia nu-i mașină. E o căruță cu plafon metalic cu pretenția de a fi mașină.
Ar trebui să meargă la Lexus să ia niște lecții. Sau Mazda, dacă n-au bani de meditații.
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Un LX570 sport totusi arata cumva :))
De locație și mâncare nu zic nimic, că-mi curg balele. 🤤🤤🤤🤤🤤🤤🤤🤤🤤
De Subaru stiam ca s-au stricat de cap, de pe vremea boxerului diesel de 2L. Japonezii nu au fost niciodata in avangarda pe diesel, din contra erau 10-20 de ani in urma turmei din Europa. Acum au inceput sa ramana in urma si pe benzina, si incercand sa inoveze dau de diverse probleme scazand fiabilitatea. Vechi=fiabil, nou=experiment. Noi alegem cat dorim sa experimetam pe banii nostri. Idem koreenii care s-au apucat de experimente dual-clutch si hybrid cu rezultate dezastruoase in cazul Kia. Pana si expertii dau kix, cum ar fi Toyota cu Rav 4 hybrid sau bzi ala electric cu nume de copil de al lui Elon Musk.
Din 10 modele hibrid, 1 merita cumparat in ziua de azi. Ramane sa aflam care e ala dupa ce se termina roadtripul.
Eu personal nu as risca achizitia unui hibrid in 2023. Pentru ca atunci cand se strica e bun de aruncat la ce costuri au reparatile.
ma refer la
Toyota Rav4 cablegate https://www.youtube.com/watch?v=4cBZMzTa_E0
Toyota BZ4Xhttps://youtu.be/ga1rkgaZ1M8
Mooamaaa … cata dreptate ai.
Mie imi e (groaznic de) dor de vremurile alea din anii 2000.
Am avut 2 buc Toyota (Avensis) si apoi un Lexus (IS250d). Toate trei diesel (2.0 pe Avensis si 2.2 pe IS) si manuale. Si TOATE se pishau cu jet pe ORICE europeana la vremea aia – pret, calitate materiale si asamblare, calitate vs. pret, fiabilitate, costuri de intretinere vs. km parcursi, absolut TOT. Despre fiabilitate … am ras cu muci. In afara de revizie masinile alea (cu care eu personal am parcurs >200K km in total) nu au vazut service-ul pe dinauntru cu niciun motiv in afara de ulei+filtre+alte consumabile. Prima dintre Avensis-urile cumparate a iesit din familie (prin vanzare) in 2022, cu 16 ani vechime si >200k km. Cel care a cumparat-o a pus tester-ul pe ea si TOTI parametrii motorului erau >85% comparat cu specificatiile din fabrica la zero km. Mai-mai ca nu-mi venea sa o vand ci sa o restaurez convins fiind ca m-ar mai fi tinut inca 15 ani minim.
App de bani/costuri – un Avensis top ca nivel de dotare era in 2006-08 pe la 30k EURO, eu am platit pe a mea (dotari mid-range) ceva gen 24,500 EURO. Lexus-ul IS era pe la 35-40k. Gaseai si ISF (V8, 5l, > 400 HP, for fuck sake!!!) la ceva gen 50-60K, daca nu-mi face memoria vreo figura. Azi dai 60K pe o mizerie hibrida/electrica de „unica folosinta” … prost e ala care da nu ala care cere!
Tot prin anii 2000, aveam prieteni pasionati de Mitsubishi si Subaru (e adevarat, Evo 8 si 9, respectiv Forester 2.5 benzina sau WRX STI). Si iar am ras masiv … cu masinile alea faceai praf doua seturi de anvelope si nu „lesina” nimic prin ele.
Imi aduc aminte ca un Evo 8/9 pleca de pe la 35K Euro, chiar si cu optionale nu treceai de 45K … masina de performanta (dar cu care puteai duce si copilul la scoala), INTEGRALA, de aproape 300 cai … comentariile sunt de prisos.
Anyway, concluzia mea e ca industria auto de astazi ne ia de prosti! Cel putin pe noi – gen Z oricum nu face diferente intre o trotineta si o masina, important pentru ei e sa le „porneasca din aplicatie” – astia de 40-50+ care am mai condus si altceva decat niste kkt-uri de „laptop-uri pe roti”.
Asa, la si altele, de 2-3 luni tocmai ce merg cu un LOGAN3 … 14k km parcursi si am un singur cuvant: MINUNAT!
În calitate de șofer nivelul Fast and Furious in mizerie 😂 (am carnet de un an și un pic), sunt deosebit de recunoscătoare pentru toate detaliile, că așa mai învăț și eu😅
Aștept din nou impresiile despre Lexus😁
PS. Să știi că în Japonia așa e, drumuri fără gropi😆
@Amenouzume: voi sunteți cu driftingu’, v-ajunge și 100 CP/100Nm. 🤭