Când am văzut „Friends: The Reunion” prima oară, am rămas așa cu un fel de senzație neplăcută vizavi de Chandler. Sau, mai bine spus, vizavi de Matthew Perry, tocmai pentru că nu reușeam să asociez deloc personajul cu actorul. Acolo, în studioul în care se reuniseră, Matthew Perry părea singurul care nu făcea parte din poveste, ziceai că l-au adus cu forța.

De-abia dacă scotea câte o vorbă, uneori părea absent și, când mai zicea câte ceva, părea replică de pe script, nu ceva care să-i aparțină.

Păi nu asta așteptam eu de la omul despre care citisem de nenumărate ori că-i făcea pe ceilalți cinci să râdă cu lacrimi la filmări. Ca să nu mai spun că nu asta așteptam de la personajul pe care l-am iubit cel mai mult, după Joey.

Salt peste timp: doi ani mai târziu apare cartea lui Matthew Perry: „Friends, iubiri și marele lucru teribil”. N-o să discutăm nici despre cum a fost tradus titlul original „Friends, Lovers and the Big Terrible Thing”, nici despre cum a fost tradusă cartea în general, că n-are importanță în context

Am comandat cartea imediat ce-a apărut și-am început s-o citesc din secunda în care mi-a ajuns. Și, pe măsură ce citeam, a început să mi se facă jenă de cât de greșit am putut să-l judec pe omul ăla, pe Matthew Perry.

Habar nu aveam de iadul prin care trecuse, habar nu aveam că acolo, pe platou, încă mai trecea prin hău. De altfel, nu știau prea bine ce i se întâmplă nici colegii lui de platou, de unde naiba să știu eu? Vă spun, după ce-am citit cartea, m-am tot întrebat cum de-a avut puterea să meargă la reunire. Eu, în aceeași situație, nu știu dacă aș fi putut.

Asta apropo de oamenii care susțineau pe aici că dacă ai bani, nu ai cum sa ai depresie. Ce depresie să mai faci când tu ai milioane de euro în conturi?

Well, doar că lucrurile nu funcționează așa, Matthew Perry a câștigat în jur de 200 de milioane de dolari numai din Friends. Pare o sumă suficient de mare să nu mai ai niciodată nevoie să muncești și să-ți permiți cam tot ce vrei pe lumea asta, nu?

De altfel, se referă și el la acest aspect, dar pentru că mi-a fost imposibil să regăsesc fragmentele respective în carte, o să citez din memorie și aproximativ:

„[Mi-aș dori ca toți oamenii să fie bogați si să-și permită tot ce vor, ca să înțeleagă că nu asta le va aduce liniștea]… [aș da pe loc toți banii pe care-i am, doar ca să-mi găsesc liniștea]”.

Ăsta este și motivul pentru care am scris textul de azi. Pentru că mi-au rămas în cap, de la articolul de zilele trecute, oamenii care susțin că dacă ai bani, dacă ești bogat, nu mai faci nicio depresie.

Ce credeți? Oamenii ăștia au deschis măcar o dată în viața lor o carte în care în care să fie vorba despre depresie? Și nu vorbesc despre tratate de medicină sau despre demonstrații științifice, zic de o carte normală, o carte pe care o poate citi și înțelege oricine. Vă zic eu că n-au deschis.

Citiți, oameni buni! Cititul este singurul lucru din lume care îți deschide mintea. Plus că, în zilele noastre, este atât de ușor să-ți cumperi cărți, nu mai trebuie să bați drumul până la librărie, ca pe vremuri.

Azi, doar intri pe internet, cauți secțiunea „cărți pentru citit” de pe eMAG, pui în coș cartea sau cărțile pe care ți le dorești, și asta a fost tot. Îți vine singură la easybox sau direct acasă.

Totul e să vrei să citești.